Contestaţie la executare. Sentința nr. 478/2013. Judecătoria CARANSEBEŞ
Comentarii |
|
Sentința nr. 478/2013 pronunțată de Judecătoria CARANSEBEŞ la data de 13-02-2013 în dosarul nr. 3982/208/2012
ROMÂNIA
JUDECATORIA CARANSEBES
JUDEȚUL C.-S.
DOSAR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 478/2013
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 13.02.2013
PREȘEDINTE: G. D.
GREFIER: A. F.
S-a luat în examinare judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea S. E. și pe intimații C. G., C. M., având ca obiect contestație la executare și suspendare executare silită.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă părțile.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-au verificat actele și lucrările de la dosar, după care, se constată, că s-a depus prin serviciul de registratură al instanței, la data de 30.01.2013 răspuns la adresa înaintată către B. S. P. I.& S. P. A..
Se constată că S. E. nu a achitat taxa judiciară de timbru de timbru și timbru judiciar.
În baza art. 1, pct. 1 și art. 400 C.p.c, instanța constată că este competentă să soluționeze cauza.
Ulterior, în raport de excepția insuficientei timbrări a cererii, lasă cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând,constată:
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ /22.10.2012, contestatoarea S. E., în contradictoriu cu intimații C. G., C. M., a solicitat instanței suspendarea executării silite a sentinței nr. 1920/2011 din dosarul_, al Judecătoriei Caransebeș și dosar execuțional 59/2012 al SCPEJ S. P. I.& S. P. A. G. până la soluționarea plângerii penale aflată pe rolul Parchetului de pe lângă judecătoria Caransebeș având ca obiect săvârșirea de către autori necunoscuți a unui fals material în înscrisuri oficiale în fila de C.F., nr. vechi 550, Cornereva, nr. nou_. Contestatoarea a formulat contestație față de somația nr. 59/2012 și a solicitat a se stabili întinderea și aplicarea titlului executoriu.
În motivarea cererii, contestatoarea arată este intervenient în nume propriu, în cauza nr._ privind pe C. G. și C. M. în contradictoriu cu S. F., având ca obiect sistarea stării de indiviziune și atribuirea reclamanților a imobilului înscris în CF nr. vechi 550, Cornereva.
Aceasta arată că în baza contractului de vânzare încheiat în Cornereva la 14 august 1928, dreptul de proprietate asupra ½ parte din intravilan aparține lui N. S., precum și dreptul de proprietate asupra Casei de păstrare Munteană de sub B 2 se intabulează în favoarea E. S..
În drept s-au invocat dispozițiile art. 403, alin. 1 raportat la art. 400 alin. 1 și 2 din C.p.c.
În dovedirea cererii reclamanta a depus C.F. nr. vechi 550, Cornereva în extenso, cererea de chemare în judecată promovată de soții C., raportul de expertiză, obiecțiuni la raportul de expertiză, plângere penală, sentința civilă nr. 1920/2011, filele 7-21.
Deși legal citați, intimații nu au depus la dosar întâmpinare, însă la termenul de judecată din 16.01.2013, intimata C. M. s-a opus la contestația la executare.
La dosar au fost administrate probe cu înscrisuri, sens în care s-au solicitat copii certificate ale actelor din dosarul execuțional.
La termenul de judecată din data de 13.02.2013, instanța, din oficiu, a invocat excepția insuficienței timbrării prezentei cereri, în raport de care, a lăsat cauza spre soluționare, excepție care constată că este întemeiată în raport de actele și lucrările de la dosar, din următoarele considerente:
Pentru contestația la executare formulată ce vizează suspendarea executării silite a sentinței nr. 1920/2011 din dosarul_, instanța a dispus citarea acestuia cu mențiunea achitării restului de taxă de timbru de 194 lei, conform art. 2 alin.2 din Legea nr. 146/1997, precum și timbru judiciar de 3 lei, conform art. 1 și urm din OG nr. 32/1995, dar și cauțiune în sumă de 10% din valoarea debitului contestat.
Având în vedere că la data introduceri cererii s-a achitat de către contestatoare doar suma de 10 lei timbru judiciar și 0,3 lei timbru judiciar și în urma citării, aceasta nu s-a conformat dispozițiilor instanței, raportat la prevederile art.20 alin.3 din Legea nr. 146/1997, instanța va anula ca insuficient timbrată prezenta contestație la executare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Anulează ca insuficient timbrată contestația la executare și suspendare executare silită formulată de contestator S. E., cu dom. în Cornereva, nr. 264, jud. C. S., în contradictoriu cu intimații C. G., cu și C. M., dom. Cornereva, nr. 326, jud. C. S.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13.02.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
G. D. A. F.
Red.GD
Tehnored.AF/5 ex/05.03.2013
← Grăniţuire. Sentința nr. 141/2013. Judecătoria CARANSEBEŞ | Somaţie de plată. Hotărâre din 26-04-2013, Judecătoria CARANSEBEŞ → |
---|