Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Sentința nr. 1740/2013. Judecătoria CARANSEBEŞ
Comentarii |
|
Sentința nr. 1740/2013 pronunțată de Judecătoria CARANSEBEŞ la data de 31-05-2013 în dosarul nr. 616/208/2013
ROMÂNIA
JUDECATORIA CARANSEBES
JUDEȚUL C.-S.
DOSAR NR._
SENTINTA CIVILA NR.1740/2013
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 31.05.2013
PREȘEDINTE :Z. T. A.
GREFIER: S. V.
Pe rol judecarea cauzei civile, formulată de petenții L. N. și L. G., în contradictoriu cu intimații G. I. și G. M., împotriva încheierii de carte funciară nr._/05.12.2012, emisă în dosar nr._/06.11.2012 emisă de BCPI Caransebeș, precum și împotriva încheierii de respingere nr._/18.01.2013, pronunțate în dosarul cu nr._/19.12.2012.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsă părțile.
Procedură completă.
Dezbaterile în fond asupra cauzei au avut loc în ședința publică din 24 mai 2013 și concluziile părților sunt cuprinse în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre. Instanța, în vederea depunerii de concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 31 mai 2013.
INSTANTA,
Deliberând, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 14.02.2013, sub numărul_, petenții L. N. și L. G. au solicitat instanței ca, prin sentința ce o va pronunța, să dispună anularea încheierii de carte funciară nr._/05.12.2012, emisă în dosar nr._/06.11.2012 de BCPI Caransebeș, precum și a încheierii de respingere nr._/18.01.2013, pronunțate în dosarul cu nr._/19.12.2012.
În motivare se arată că, sentința civilă care a stat la baza admiterii cererii de înscriere în cartea funciară a drepturilor intimaților nu poate fi intabulată întrucât raport de expertiză care a stat la baza acesteia este greșit, respectiv experta a stabilit în mod eronat varianta I, în condițiile în care aceasta este nerealizabilă. Astfel, conform acestei variante, apartamentul atribuit petenților are 4 camere, în realitate însă acesta are doar 2. Deși experta a reparat această greșeală și a precizat în mod clar în răspunsul la obiecțiunile formulate, faptul că apartamentul nr. 2 are 2 camere, instanța nu a ținut cont de această gravă eroare. Această greșeală modifică total situația în sensul că schimbă modul de calcul al sultelor, precum și celelalte compensații stabilite între reclamanți și pârâți.
Plângerea nu a fost întemeiată în drept.
La termenul din 29.03.2013, petenții și-au precizat cererea în sensul că solicită a se judeca în contradictoriu cu intimații G. I. și G. M..
Intimații au formulat întâmpinare (f.86) prin care au solicitat respingerea plângerii formulată de petenți, ca neîntemeiata, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, se arată că, oricum, sultele nu au fost calculate la numărul de încăperi ci la mp construit. În cadrul procesual existent, trasat de limitele unei plângeri împotriva încheierii de CF prin care s-a admis intabularea unui drept stabilit printr-o sentință definitivă, apărările petenților nu pot fi primite întrucât invocă fondul dreptului.
Petenții au avut la dispoziție căile de atac ordinare și extraordinare prevăzute de lege, însă nu au uzat în mod corespunzător de acestea.
Mai susțin intimații că registratorul de carte funciară nu poate stabili existența sau inexistența unui drept sau întinderea acestuia, ci doar verifică condițiile de formă și fond ale actului în temeiul căruia s-a solicitat înscrierea în C.F.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin încheierea de respingere nr._/18.01.2013, emisă în dosarul cu nr._/19.12.2012, OCPI C.-S., BCPI Caransebeș, a respins cererea de reexaminare a încheierii de carte funciară nr._/2012, formulată de petenții L. N. și G..
În motivarea încheierii de respingere a cererii de reexaminare se arată că admiterea cererii de înscriere s-a făcut cu respectarea prevederilor legale în vigoare în materie de publicitate imobiliară, respectându-se în totalitate dispozitivul sentinței civile nr. 1248/2009 pronunțată în dosarul cu nr._, registratorul de carte funciară având obligația de a cerceta dacă înscrisul în baza căruia se solicită înscrierea dreptului întrunește condițiile de fond și de formă prevăzute de lege pentru înscrierea în cartea funciară, și nicidecum să verifice legalitatea înscrisurilor în baza căruia se solicită înscrierea, atribut ce aparține exclusiv instanței de judecată.
Această încheiere de respingere este temeinică și legală, cum este de altfel și încheierea atacată, respectiv cea prin care s-a dispus intabularea drepturilor dobândite în temeiul sentinței civile nr. 1248/2009 pronunțată în dosarul cu nr._, din motivele ce urmează a fi expuse.
Astfel, s-a susținut de către petenți că existența unei erori materiale în cuprinsul titlului executoriu face ca varianta de atribuire aleasă de instanța de judecată în cadrul dosarului nr._ să fie irealizabilă, respectiv, în realitate, apartamentul care formează lotul atribuit petenților nu este alcătuit din 4 camere, astfel cum a consemnat instanța de judecată, ci din 2 camere, ceea ce influențează loturile formate și sultele stabilite.
Susținerile petenților nu se verifică. Din analiza considerentelor și dispozitivului sentinței civile nr. 1248/2009 (f. 44), rezultă că formarea și împărțirea loturilor nu s-a realizat în funcție de numărul de camere pe care le are fiecare dintre apartamentele astfel create, ci în funcție de suprafața construită și suprafața de teren ce intră în fiecare lot. Sulta stabilită în sarcina reclamanților s-a raportat și ea strict la contravaloarea diferenței de suprafață construită și de suprafață de teren dintre lotul atribuit intimaților și lotul atribuit petenților din prezenta plângere, astfel că aspectul invocat de către aceștia este lipsit de relevanță iar invocarea sa nu prezintă niciun interes.
Mai mult decât atât, registratorul de carte funciară nu are atribuția și nici căderea de a cenzura titlurile executorii emise de instanțele judecătorești, astfel încât, chiar existența unor erori în cuprinsul acestora nu poate avea drept consecință respingerea cererii de înscriere, ci petenții pot invoca eventualele erori materiale sau de judecată în cadrul căilor de atac specifice, reglementate de lege în acest scop, iar nu pe calea plângerii împotriva încheierii de carte funciară.
Astfel, se observă că petenții nu au invocat eroarea la care fac referire în calea de atac a apelului pe care au promovat-o, nici în vreo cale extraordinară de atac și nici în cadrul unei eventuale contestații privind lămurirea înțelesului, întinderii și aplicării titlului executoriu, sperând probabil la lăsarea fără substanță a dreptului dobândit de intimați prin crearea unei false situații de imposibilitate de înscriere în cartea funciară a acestui drept. Această concluzie este cu atât mai valabilă cu cât este evident că, în măsura în care susținerile petenților se verifică iar apartamentul atribuit acestora are, într-adevăr, 2 camere iar nu 4 astfel cum s-a trecut în dispozitivul sentinței, această simplă eroare materială ar fi putut fi îndreptată cu ușurință prin utilizarea căilor legale în acest sens.
Pentru motivele expuse, plângerea petenților este neîntemeiată, urmând a fi respinsă ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
DISPUNE:
Respinge ca neîntemeiată plângerea formulată de petenții L. N. și L. G., domiciliați in Băile Herculane, . A, în contradictoriu cu intimații G. I. și G. M., domiciliați în Băile Herculane, . A, împotriva încheierii de carte funciară nr._/05.12.2012, emisă în dosar nr._/06.11.2012 emisă de BCPI Caransebeș, precum și împotriva încheierii de respingere nr._/18.01.2013, pronunțate în dosarul cu nr._/19.12.2012.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31 mai 2013.
PREȘEDINTE ptr.GREFIER
Z. T. A. S. V.
aflata in CO
GREFIER SEF
G. B.
Red./tehnored. ZT 29.08.2013
ex.3/
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 1422/2013. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 86/2013.... → |
---|