Plângere contravenţională. Sentința nr. 78/2013. Judecătoria CARANSEBEŞ

Sentința nr. 78/2013 pronunțată de Judecătoria CARANSEBEŞ la data de 16-01-2013 în dosarul nr. 3015/208/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CARANSEBEȘ

JUDEȚUL C.-S.

DOSAR NR._ .

Sentința civilă nr. 78/2013

Ședința publică din 16.01.2013

PREȘEDINTE: D. G.

GREFIER: L. TUDORIȚA A.

S-a luat în examinare judecarea cauzei civile privind pe petent V. A. P., în contradictoriu cu pârât intimat I. C.-S.,cu obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică, nu a răspuns nimeni.

Procedura îndeplinită.

S-au verificat actele și lucrările dosarului, după care, se constată terminată cercetarea judecătorească, instanța lăsând cauza spre soluționare, după ce în prealabil constată că, în baza disp. art. 32 alin. 2 din OG nr. 2/2001, raportat la art. 1 și 5 Cod procedură civilă, instanța este competentă să soluționeze cauza.

INSTANȚA

Deliberând constată:

Prin plângerea contravențională înregistrată la Judecătoria Caransebeș sub nr._, la data de 24.07.2012, petentul V. A. P. a formulat plângere împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ., nr._, încheiat în data de 09.07.2012 de către intimat I. C.-S. solicitând anularea procesului verbal și exonerarea petentului de la plata amenzii, și înlăturarea măsurii complementare a reținerii certificatului de înmatriculare, precum și admiterea pretențiilor, daune materiale rezultate în urma interdicției de a părăsi țara și reținerea certificatului de înmatriculare și cheltuieli de judecată.

În motivarea plângerii petentul arată că la data de 09.07.2012, a fost sancționat contravențional cu suma de 420 lei, de către agenții constatatori din cadrul I. C.-S..

Petentul arată că fapta a fost constatată la data de 09.07.2012, ora 12.20, pe DN 68, în loc. Oțelu R., jud. C. S., . unui control efectuat de către organele de poliție și reprezentanții Registrului Auto Român constatându-se următoarele neconformități: autoutilitara cu nr. de înmatriculare_ - lumina stop frână stânga, lumină număr de înmatriculare dreapta, lampa nr. de înmatriculare stânga lipsă, lumina mers înapoi, stingător expirat, far stânga spart, lampa de semnalizare stânga față spartă, aripa stânga față deformată, bara de protecție față spartă.

De asemenea, petentul arată că anterior controlului a avut un accident de circulație pe raza comunei Voislova pe care l-a dovedit cu constatarea amiabilă.

În drept, petentul și-a întemeiat plângerea pe disp. art. 98, 100, 101 OUG 155/2002.

În susținerea plângerii, petentul a depus la dosar înscrisuri filele 4-9.

Potrivit art. 36 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor coroborat cu ar. 15, lit. i din Lg. Nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, plângerea contravențională este scutită de plata taxei judiciare de timbru, iar potrivit art. 1, alin. 2 din OG nr. 32/1995 este scutită de plata timbrului judiciar.

Intimatul deși legal citat, nu a depus întâmpinare și nu a trimis reprezentat legal la termenul de judecată.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de constatare și sancționare contravențională în data de 09.07.2012, petentului i s-a aplicat amenda contravențională în cuantum de 420 lei și sancțiunea avertisment pentru contravențiile prevăzute de art. 10 și 8 OUG 155/2002 sancționate conform art. 101 alin. 1, pct. 11 și 13 din acelaș act normativ. S-a reținut că la data de 09.07.2012, ora 12.20, pe DN 68, în loc. Oțelu R., jud. C. S., . unui control efectuat de către organele de poliție și reprezentanții Registrului Auto Român a fost oprit conducătorul autoutilitarei marfă Ford cu nr. de înmatriculare_ fără lumina stop frână stânga, lumină număr de înmatriculare dreapta, lampa nr. de înmatriculare stânga lipsă, lumina mers înapoi, stingător expirat, far stânga spart, lampa de semnalizare stânga față spartă, aripa stânga față deformată, bara de protecție față spartă. Petentului i s-a reținut certificatul de înmatriculare a autoturismului, întrucât nu a avut încheiată polița de constatare amiabilă .

Analizând sub aspect formal procesul verbal de contravenție conform art. 34 OG 2/2001, instanța reține că actul a fost întocmit cu respectarea disp. art. 16 și urm. OG 2/2001.

Privitor la fondul cauzei, instanța constată că petentul se face vinovat de săvârșirea contravențiilor deoarece nu există nici o dovadă că a prezentat organelor de control actul privind constatarea amiabilă și că toate defecțiunile au fost generate de accidentul la care se referă în plângere și în procesul verbal, respectiv că acesta s-a produs anterior opririi sale de către agentul constatator.

Având în vedere că petentul nu a făcut dovada susținerilor sale și nu a solicitat administrarea de probe, instanța va respinge plângerea acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea contravențională formulată de petent V. A. P. domiciliat în Cluj N., ., jud Cluj, în contradictoriu cu intimat I. C-S, cu sediul în Reșița, ., nr. 40, jud. C. S..

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 16.01.2013.

Președinte, Grefier,

G. D. L. Tudorița A.

Red.GD.

Tehnored.A.F

4 ex/26.02.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 78/2013. Judecătoria CARANSEBEŞ