Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Sentința nr. 17/2013. Judecătoria CARANSEBEŞ
Comentarii |
|
Sentința nr. 17/2013 pronunțată de Judecătoria CARANSEBEŞ la data de 08-01-2013 în dosarul nr. 3692/208/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CARANSEBEȘ
JUDEȚUL C.-S.
DOSAR NR._ .
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 17/2013
Ședința publică din 08 ianuarie 2013
Președinte: A. A.
Grefier: I. H.
S-a luat în examinare cererea formulată de petenta S. E. în contradictoriu cu intimat O. C.-S., cu obiect plângere împotriva încheierii de CF.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că nu a fost achitată taxa de timbru și timbru judiciar.
Instanța invocă, din oficiu, excepția de netimbrare a cererii de chemare în judecată și reține cauza spre a se pronunța asupra acestei excepții.
JUDECĂTORIA
Deliberând constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Caransebeș la data de 24.09.2012 sub nr._, petenta S. E. a solicitat,în contradictoriu cu O. C.-S.-Biroul CF Caransebeș,pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună suspendarea înscrierii în CF a încheierii nr._/2012 privind imobilul înscris în CF nr._ UAT Cornereva cu nr.cad._, având proprietari:C. G. și M. ,în cotă de 1/1 de sub B.9; imobilul cu nr. cad._,înscris în CF_ UAT Cornereva având proprietari:C. G. și M.,în cotă de 5/10 de sub B.7,S. E. în cotă de 1/10 de sub B.3,S. C. în cotă de 1/10 de sub B.4, S. E. în cotă de 1/10 de sub B.2 ,S. N. în cotă de 1/10 de sub B.5, S. P.,în cotă de 1/10 de sub B.6.
În motivarea cererii, se arată că în urma promovării în instanță a unei acțiunii pentru sistare stare indiviziune, s-a dispus atribuirea imobilului în cauză potrivit modului de folosință și a cotelor deținute, cu înscrierea în CF a noii situații. Reclamanta mai arată că a formulat recurs împotriva sentinței date în dosarul nr._ al Judecătoriei Caransebeș cu obiect sistare stare indiviziune,recurs respins de Tribunalul C.-S..
Se mai arată că a formulat și o plângere penală la data de 07.10.2011 la P. de pe lângă Judecătoria Caransebeș,cu obiect fals intelectual cu privire la un înscris CF,privind imobilele în cauză și față de această plângere penală, solicită suspendarea înscrierii în CF a încheierii CF nr._/2012 privind imobilele sus arătate,până la soluționarea plângerii penale.
Cererea reclamantei S. E. nu este motivată în drept. Reclamanta a fost citată cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru de 8 lei și timbru judiciar de 0,30 lei, sub sancțiunea anulării cererii ca netimbrată.
Conform disp. art. 20 alin. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, modificată, „Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat… Neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii”.
Având în vedere că reclamanta S. E. nu s-a conformat acestor dispoziții și nu a depus la dosar dovada achitării taxei de timbru aferentă cererii, față de dispozițiile legale menționate și art. 137 Cod procedură civilă, instanța va admite excepția invocată din oficiu și va anula ca netimbrată cererea reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În baza art 20 al.3 din Legea br 146/1997,dispune anularea ca netimbrată a cererii,formulată de reclamanta S. E.,domiciliată în .,județul C.-S.,în contradictoriu cu pârâtul O. C.-S.-Biroul CF Caransebeș, jud.C.-S..
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică,azi, 08.01.2013.
PREȘEDINTEGREFIER
A. AXENTIIULIANA H.
Red AA- 11.01.2013.
Tehnored HI-11.01.2013.
Ex.4.
Data:11.01.2013.
← Revendicare imobiliară. Sentința nr. 3229/2013. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 2697/2013. Judecătoria CARANSEBEŞ → |
---|