Plângere contravenţională. Sentința nr. 1132/2013. Judecătoria CARANSEBEŞ
Comentarii |
|
Sentința nr. 1132/2013 pronunțată de Judecătoria CARANSEBEŞ la data de 03-04-2013 în dosarul nr. 4753/208/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CARANSEBEȘ
JUDEȚUL C.-S.
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1132/2013
Ședința publică din 03 aprilie 2013
Președinte: A. P.
Grefier:S. S.
S-a luat în examinare plângerea contravențională formulată de petentul G. C.-V., în contradictoriu cu intimatul I. C.-S., pentru anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă petentul și martorul propus de acesta, numitul M. M., lipsă fiind reprezentantul intimatului.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța a procedat la audierea martorului propus de petent, numitul M. M., a cărui depoziție este consemnată și atașată la dosar – fila 19.
Petentul arată că nu are alte probe d administrat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, sau alte probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Petentul solicită anularea procesului verbal de contravenție, exonerarea de la plata amenzii și restituirea permisului de conducere.
INSTANȚA,
Deliberând, constată:
Prin plângerea contravențională înregistrată la Judecătoria Caransebeș la data de 12.12.2012 sub nr._, petentul G. C.-V. a chemat în judecată intimatul I. C.-S., solicitând instanței, în principal-anularea procesului verbal de contravenție . nr._ întocmit la data de 29.11.2012, ca netemeinic și nelegal, iar în subsidiar-înlocuirea sancțiunii contravenționale a amenzii, cu sancțiunea”avertisment”.
Potrivit art. 36 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor coroborat cu ar. 15, lit. i din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, plângerea contravențională este scutită de plata taxei judiciare de timbru, iar potrivit art. 1, alin. 2 din OG nr. 32/1995 este scutită de plata timbrului judiciar.
În motivarea plângerii, petentul arată că, în data de 29.11.2012, în timp ce conducea prin orașul Oțelu R., autoturismul marca Peugeot 206 cu nr. de înmatriculare_, pe . Caransebeș spre loc. Băuțari, în apropierea stației PECO Lukoil a observat când un autoturism din fața sa a efectuat manevra de depășire a unei autospeciale de poliție. Deoarece autospeciala de poliție circula cu viteză destul de redusă, probabil se afla în patrulare, a pus semnalizarea de pe stânga autoturismului pe care îl conducea și, fiindcă nu avea nici un indicator care să îi interzică depășirea, a accelerat puțin și a efectuat manevra de depășire. A semnalizat și s-a înscris pe banda dreaptă în fața autospecialei poliției. Petentul precizează că după ce a efectuat manevra de depășire, a observat că a apărut un indicator înainte de stația Peco, care interzicea depășirea. În acel moment autospeciala poliției a pus în funcțiune semnalele luminoase și l-a obligat pe petent să tragă dreapta, în stația Peco.
Petentul susține că a efectuat manevra de depășire pe o porțiune de drum unde depășirea este permisă, iar linia era discontinuă și indicatorul de interdicție a depășirii este amplasat înainte de Stația Peco.
În dovedirea plângerii contravenționale, petentul depune la dosar copia procesului verbal de contravenție . nr._/29.11.2012 (fila 5 dosar).
În drept, petentul invocă dispozițiile OG nr. 2/2001.
Intimatul a depus la dosar întâmpinare (fila 9), prin care a solicitat respingerea plângerii formulată de petent ca netemeinică și nelegală.
În motivarea întâmpinării, se arată că petentul G. C.-V., a fost sancționat contravențional, în baza procesului verbal de constatare a contravenției cu sancțiunea contravențională a amenzii de 280 lei și măsura tehnico-administrativă a reținerii permisului de conducere, conform prevederilor art. 120 al.1, lit. h din OUG nr. 195/2002, întrucât, în data de 29.11.2012, orele: 23:25 a condus auto marca Peugeot cu nr. de înmatriculare_ pe . Oțelu R., efectuând manevra de depășire a autospecialei de poliție în zona de acțiune a indicatorului ”Depășirea Interzisă”, încălcând marcajul continuu.
În drept se invocă dispozițiile art. 115-118 Cod procedură civilă.
Din analiza înscrisurilor de la dosar instanța reține în fapt următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție . nr._ întocmit la data de 29.11.2012, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă de 280 lei și măsura tehnico administrativă a reținerii permisului de conducere pentru 30 de zile, în baza art. 120 al.1, lit. h din OUG nr. 195/2002. S-a reținut în sarcina contravenientului că, în data de 29.11.2012, orele: 23:25 a condus auto marca Peugeot cu nr. de înmatriculare_ pe . Oțelu R., efectuând manevra de depășire a autospecialei de poliție în zona de acțiune a indicatorului ”Depășirea interzisă”, încălcând marcajul longitudinal continuu.
Procesul verbal de contravenție este semnat de către petent cu obiecțiuni: „la depășirea mașinii de poliție marcajul era întrerupt, dar în timpul deplasării s-a ajuns în zona marcajului”.
Conform art. 34 din OG 2/2001, instanța analizează legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare a contravenției și hotărăște asupra sancțiunii aplicate.
Sub aspectul legalității procesului verbal, instanța constată că acesta cuprinde toate mențiunile prevăzute de art. 16 și 17 din OG nr. 2/2001 sub sancțiunea nulității, fiind încheiat cu respectarea prevederilor legale.
În ceea ce privește starea de fapt, din probele depuse de organul constatator, cât și declarația martorului M. M., instanța nu poate reține fără nici un dubiu culpa petentului, câtă vreme organul constatator nu a depus planșe foto din care să rezulte manevra de depășire pe linie continuă efectuată de petentul contravenient, în condițiile în care acesta declară că s-a angajat în depășire regulamentară, pe linie discontinuă.
Susținerile petentului sunt confirmate și de martorul M. M. care a declarat că petentul a efectuat manevra de depășire înaintea indicatorului „depășirea interzisă”, după ce s-a asigurat corespunzător, iar linia era discontinuă. După efectuarea depășirii și revenirea pe sensul de mers al petentului, la 25-30m începea zona de acțiune a indicatorului „depășirea interzisă”.
Instanța va înlătura însă declarația martorului pe care o consideră subiectivă, raportat la împrejurarea că martorul a fost luat la ocazie de către petentul contravenient.
Ținând seama și de faptul că din probele de la dosar nu reiese că petentul a mai fost sancționat contravențional pentru același gen de faptă, raportat la art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, instanța va dispune înlocuirea amenzii de 280 lei aplicată prin procesul verbal de contravenție . nr._/29.11.2012 cu sancțiunea "avertisment" și va menține în rest procesul verbal contestat. Va atrage atenția petentului să respecte pe viitor prevederile legale, în caz contrar va suporta rigorile legii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul G. C. V. ,domiciliat în loc. Băuțar nr. 151,județul C.-S.,în contradictoriu cu intimatul I. C.-S.,cu sediul în mun.Reșița, . nr. 40,județul C.-S..
Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii de 280 lei aplicată prin procesul verbal de contravenție . nr._/29.11.2012 cu sancțiunea "avertisment".
Menține în rest procesul verbal de contravenție.
Atrage atenția petentului să respecte pe viitor prevederile legale, în caz contrar va suporta rigorile legii
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată azi, 3 aprilie 2013, în ședință publică.
PREȘEDINTEGREFIER
A. P. S. S.
Red PA
Tehnored SS
Ex.5/3 pag./8.05.2013
← Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 494/2013.... | Rectificare carte funciară. Sentința nr. 2082/2013.... → |
---|