Pretenţii. Sentința nr. 2697/2013. Judecătoria CARANSEBEŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2697/2013 pronunțată de Judecătoria CARANSEBEŞ la data de 16-10-2013 în dosarul nr. 1397/208/2013
RO M A N I A
JUDECĂTORIA CARANSEBEȘ
JUDEȚUL C.-S.
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2697/2013
Ședința publică din 16.10.2013
PREȘEDINTE: G. D.
GREFIER: A. F.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant P. V. D., reclamant P. A. R. și pe pârât ., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 02.10.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, pronunțarea cauzei fiind amânată pentru data de 09.10.2013 și ulterior la data de 16.10.2013.
INSTANȚA
Deliberând, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Caransebeș sub nr._ la data de 15.04.2013, reclamanții P. V. D. și P. A. R., în contradictoriu cu . au solicitat obligarea pârâtei la restituirea sumei de 2485,69 CHF, suma reprezentând contravaloarea comisionului de risc, încasat abuziv în perioada 31.07._13, sumă actualizată cu rata inflației și dobânda legală, întrucât prin sentința civilă 537/27.02.2012 a Judecătoriei Caransebeș definitivă și irevocabilă prin decizia civilă 115/18.02.2013 a Tribunalului C.-S. s-a constatat faptul că sunt clauze abuzive clauza cuprinsă la pct.5 lit. a (comision de risc din contract) și art. 10 din convenție, clauza cuprinsă în art. 3, lit. d., clauza prevăzută la art. 8.1, lit. a, teza a III a, clauzele cuprinse în art. 8.1, lit. c și d din Condițiile Speciale respectiv generale ale Convenției de Credit nr._/31.07.2007.
În motivarea cererii, reclamanții arată că la data de 31.07.2007 au încheiat cu pârâta Convenția de Credit nr._/31.07.2007, însă contractul încheiat este o adeziune, clauzele fiind prestabilite de către împrumutător, fără a li se da posibilitatea de negociere a nici unei clauze din convenție, clauze ce au fost constatate ca abuzive prin sentința civilă nr. 537 din 27.02.2012 a Judecătoriei Caransebeș.
Se arată că în situația constatării caracterului abuziv al comisionului de risc se impune restituirea sumelor achitate cu acest titlu de la data încheierii convenției. Se mai arată că sumele nu sunt prescrise și că la 20.12.2010 s-au adresat CJPC C.-S. pentru constatare clauze abuzive.
Reclamanții arată că potrivit art. 1081 cod civil pârâta datorează și dobânda legală.
Prin precizarea de acțiune reclamanții au solicitat în subsidiar anularea Actului adițional nr. 1/20.01.2012 la Convenția de credit nr._/31.07.2007, Contractului de ipotecă mobiliară asupra creanțelor Accesoriu al Convenției de credit nr._/31.07.2007 și Contractul de ipotecă mobiliară asupra conturilor Accesoriu al Convenției de credit nr._/31.07.2007 și aplicarea prevederilor sentinței civile nr. 537/2012 a Judecătoriei Caransebeș..
În drept, reclamanții și-au motivat cererea în baza disp. art. 49-56 C.p.c, prevederile art. 1, alin. 1, 2, 3 din Legea 193/2000, art. 4, alin. 1, 2, 3 Lega 193/2000, art. 1, lit. a și g din Anexa cu Lista cuprinzând clauzele considerate ca fiind abuzive Legea 193/2000, art. 966 Cod Civil, OUG 50/2010, Directiva 93/13 CEE a Consiliului din 05 aprilie 1993, privind clauzele abuzive în Contractele de Credit și Directiva 2008/48/CE a Parlamentului European, art. 1081-1082 Cod civil, art. 2-3 OG 9/2000.
În dovedirea cererii, reclamanții au depus convenția de credit nr._/31.07.2007 și actele adiționale, grafice de rambursare, notificările înaintate băncii, împreună cu răspunsurile la acestea, sentința civilă nr. 537/2012 a Judecătoriei Caransebeș.
Pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Pârâta a precizat că deși reclamanții își întemeiază cererea prin raportare la Convenția de credit nr._/31.07.2007, inițiativa încheierii respectivei convenții de credit aparține în totalitate și exclusivitate reclamanților, care s-au adresat băncii pentru a obține un credit în condițiile comerciale oferite de .>
Pârâta a invocat art. 4 alin. 1 din Legea 193/2000 și a arătat că, atât prevederea națională cât și cea comunitară stabilesc condiții a căror îndeplinire cumulativă relevă caracterul abuziv al unei clauze incluse într-un contract încheiat cu consumatorii, respectiv clauza să nu fi fost negociată direct cu consumatorul, clauza să fie contrară bunei credințe, și prin ea înseși sau împreună cu alte prevederi din contract să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului și a apreciat că, clauza contractuală ce reglementează posibilitatea ajustării dobânzii curente, nu este una abuzivă, în înțelesul art. 4 din Legea nr. 193/2000, încadrându-se în situațiile de excepție prevăzute de Legea nr. 193/2000, existând o motivație întemeiată pentru această modificare iar banca informând partea cocontractantă, care are libertatea de a rezilia contractul. A invocat prevederile Legii 193/2000, art. 4 alin. 5 și 6, lege care a transpus Directivele nr. 93/13, prin care s-a stabilit cu titlu de principiu modalitatea de evaluare a naturii abuzive a unei clauze contractuale, stabilind criterii care trebuie avute în vedere.
A învederat cu privire la clauza care reglementează dreptul V. de a percepe comisionul de risc că aceasta nu este una abuzivă, arătând că riscul este generat prin simpla acordare a creditului și trebuie în permanență evaluat pe parcursul derulării contractului.
S-a menționat că acest comision de risc este o parte a prețului contractului, fiind un element al prețului creditului, riscul bancar fiind un element de care banca este obligată să țină cont, iar costul ce cuprinde riscul, denumit comision de risc, devine parte importantă a prețului contractului.
Cu privire la transpunerea directivei 93/13/CEE în dreptul național, prin Legea 193/2000, pârâta a arătat că este „ambiguă” și echivalează cu transpunerea incorectă a acesteia, clauzele referitoare la dobândă, la comisioane sau la costuri, indiferent dacă acestea din urmă sunt percepute la termen sau anticipat sunt elemente care formează costul total al creditului, cost care împreună cu marja de profit a băncii formează prețul contractului de credit.
A mai susținut pârâta că anularea clauzelor nu poate produce efecte retroactive, față de caracterul succesiv al prestațiilor, în ipoteza în care clauzele
s-ar considera nelegale, singurul efect pe care instanța îl poate da eventualei sancțiuni este modificarea pentru viitor a acestora.
Pârâta a mai invocat, în cuprinsul întâmpinării, excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru restituirea sumelor achitate în baza clauzelor pretins nelegale, cu mai mult de 3 ani înainte de data introducerii acțiunii, fiind aplicabile prevederile Decretului nr. 167/1958.
În drept, au fost invocate: principiul aplicabilității directe a Directivei nr. 93/13/CEE, Legea nr. 193/2000, Decretul nr. 167/1958, Decretul nr. 31/1954.
La dosar au fost administrate probe cu înscrisuri și au fost luate interogatorii reclamanților, probe din analiza cărora instanța reține în fapt următoarele:
Între părți s-a încheiat contract de credit nr._/31.07.2007 (f.45) vizând un împrumut în sumă de 33.000 CHF, pe o perioadă de 300 luni.
Nemulțumiți de clauzele contractuale apreciate ca fiind abuzive, cu referire expresă la comisionul de risc după apariția OUG 50/2010, reclamanții au sesizat ANPC-CJPC C.-S. care a încheiat procesul verbal de constatare a contravenției nr._.
Acesta din urmă a sesizat instanța, sens în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 537/27.02._ din dosar nr._ al Judecătoriei Caransebeș, irevocabilă prin Deciza civilă 115/18.02.2013 a Tribunalului C.-S..
Prin aceasta s-a admis sesizarea având ca obiect acțiune în constatare, formulată de petenta Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor - Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor C.-S., în contradictoriu cu intimat ..
S-a constatat caracterul abuziv al clauzei cuprinsă la art. 5 lit. a (Comision de risc) din cadrul mai multor contacte dar și din Condițiile Speciale ale Convenției de credit nr._/31.07.2007 încheiat între intimată și P. D. V. și P. A. R., comision redenumit ulterior comision de administrare credit, dar și a altor clauze inserate la art. 3 lit. d, art. 8.1 lit. a, art. 8.1 lit. b și c și art. 10.
În temeiul art. 16 alin. 1 Lg. 193/2000, s-a aplicat intimatei sancțiunea amenzii în cuantum de 1000 RON.
S-a dispus modificarea convenției și a actului adițional la aceasta în sensul înlăturării clauzelor constatate ca fiind abuzive.
Totuși, prin sentința civilă nr. 537/2013, pronunțată în dosarul nr._, prin care a fost constatat caracterul abuziv al clauzei privind comisionul de risc, instanța a reținut reaua-credință a pârâtei, pentru motive care, în opinia instanței, se circumscriu unor motive de nulitate absolută, întrucât încălcarea legislației în materie de protecție a drepturilor consumatorilor depășește sfera intereselor private, particulare, aducând atingere interesului general, obștesc, ceea ce face ca prevederile Legii nr. 193/2000 să aibă caracter imperativ iar nu dispozitiv.
În ceea ce privește cererea având ca obiect restituirea sumelor încasate abuziv, cu titlu de comision de risc, instanța reține că aceasta este întemeiată, având în vedere constatarea caracterului abuziv al clauzei contractuale care a stat la baza încasării acestui comision prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.
Instanța reține că, potrivit art. 4 alin.1 din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Conform alineatului doi al aceluiași articol, o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
Potrivit alineatului 6, evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele sau serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.
Rezultă că, pentru ca o clauză contractuală să poată fi considerată abuzivă, este necesară întrunirea următoarelor condiții: 1. să nu fie negociată direct cu consumatorul; 2. să creeze, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților; 3. crearea dezechilibrului să fie rezultatul încălcării exigențelor bunei-credințe și, în sfârșit, 4. Clauza să nu privească obiectul principal al contractului iar aspectul considerat abuziv să nu îl constituie însuși caracterul adecvat al prețului sau contraprestației, raportat la serviciile furnizate în schimb.
Constatând caracterul abuziv al clauzei privind comisionul de risc, instanța reține reaua-credință a pârâtei, pentru motive care, în opinia instanței, se circumscriu unor motive de nulitate absolută, întrucât încălcarea legislației în materie de protecție a drepturilor consumatorilor depășește sfera intereselor private, particulare, aducând atingere interesului general, obștesc, ceea ce face ca prevederile Legii nr. 193/2000 să aibă caracter imperativ iar nu dispozitiv.
Fiind în prezența unei nulități absolute, constatarea acesteia poate fi cerută oricând, fiind imprescriptibilă.
În ceea ce privește cererea având ca obiect restituirea sumelor încasate abuziv, cu titlu de comision de risc, instanța în temeiul art. 246 și urm. NCPC se va pronunța cu prioritate asupra excepției prescripției invocată de către pârâtă prin întâmpinare, excepție pe care instanța o apreciază ca fiind întemeiată.
Astfel, acțiunea în nulitate nu se confundă cu acțiunea în restituirea prestațiilor executate în temeiul actului anulat. Această din urmă acțiune are caracterul unei acțiuni patrimoniale și personale, fiind astfel prescriptibilă extinctiv. Or, conform art. 12 din Decretul 167/1958 (actual art. 2500 și urm. NCC).
„În cazul când un debitor este obligat la prestațiuni succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebită.”
De asemenea, conform art. 7 din Decretul 167/1958:
„Prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune (…).”
Or, în speță, dreptul la acțiune s-a născut, pentru fiecare rată reprezentând comisionul de risc, în momentul plății acesteia.
În consecință, instanța, având în vedere data introducerii acțiunii în restituirea comisionului de risc, va admite excepția prescripției dreptului la acțiune având ca obiect pretenții pentru perioada 31.07._10 aferente Convenției de credit nr._/31.07.2007.
Apărarea reclamanților prin care au solicitat respingerea excepției prescripției sunt neîntemeiate, în cauză nefiind aplicabile dispozițiile art. 8 din Decretul 167/1958, aplicabil doar pentru repararea pagubei în cazul faptelor ilicite și în cazul îmbogățirii fără just temei iar art. 2523 din NCC este aplicabil prescripțiilor începute sub imperiul NCC, care însă nu sunt incidente în raport de data încheierii convențiilor și de disp. art. 201 din Legea nr. 271/2011 pentru punerea în aplicare a NCC.
Având în vedere admiterea excepției prescripției instanța constată că cererea privind restituirea prestațiilor este întemeiată în parte, raportat la constatarea caracterului abuziv al clauzei contractuale care a stat la baza încasării acestui comision așa cum s-a arătat mai sus, urmând a se da eficiență sub acest aspect și principiului retroactivității efectelor nulității precum și principiului restabilirii situației anterioare (restitutio in integrum), astfel că acțiunea va fi admisă în parte și va fi obligată pârâta la restituirea comisionului de risc aferent Convenției de credit nr._/31.07.2007 începând cu data de 15.04.2010 și până la 15.04.2013 (data introducerii acțiunii) reținându-se totodată că pârâta nu a negat perceperea acestui comision.
Va respinge în rest cererea privind mențiunile din precizarea de acțiune de la fila 185 dosar, în condițiile în care nu s-a precizat temeiul juridic și motivele de nulitate a înscrisurilor, iar reclamanții nu au solicitat a se constata în prealabil caracterul abuziv și implicit nulitatea unora dintre clauzele acestor acte.
Se constată de asemenea, că potrivit disp. OG 13/2011 (anterioara reglementare în OG 9/2000) pârâta este datoare a achita reclamanților și dobânda legală aferentă pretențiilor acordate reclamanților începând cu data introducerii acțiunii și până la plata efectivă a sumelor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de către pârâta S.C. V. R. S.A.
Constată prescripția dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei 31.07._10.
Admite în parte cererea formulată de reclamanții P. V. D. CNP_ și P. A. R. CNP_, cu dom. în Caransebeș, .. 4, ., jud. C. S., în contradictoriu cu pârâta S.C. V. R. S.A., cu sediul în București, ., sector 2, CUI_, având ca obiect pretenții.
Obligă pârâta la plata, către reclamanți, a echivalentului în lei la data plății al sumei reprezentând comisionul de risc (transformat ulterior în comision de administrare) încasat abuziv în baza contractului de credit nr._/31.07.2007, de la data de 15.04.2010 și până la data de 15.04.2013 (data introducerii acțiunii), ambele actualizate cu rata inflației.
Obligă pârâta la plata, către reclamanți, a dobânzii legale aferente echivalentului în lei, la data plății, a sumelor încasate abuziv, conform alineatului precedent, de la data introducerii acțiunii (15.04.2013) și până la plata efectivă.
Respinge în rest cererea
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16.10.2013.
PREȘEDINTE Pt. GREFIER,
G. D. A. F.,
transferat la altă instanță
Grefier șef,
B. G.
Red.GD/Tehnored.CIL
5 ex/10.02.2014
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 179/2013. Judecătoria... → |
|---|
