Rectificare carte funciară. Sentința nr. 1291/2013. Judecătoria CARANSEBEŞ

Sentința nr. 1291/2013 pronunțată de Judecătoria CARANSEBEŞ la data de 15-04-2013 în dosarul nr. 2388/208/2010

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CARANSEBEȘ

JUDEȚUL C.-S.

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1291/2013

Ședința publică din 15 aprilie 2013

PREȘEDINTE: M. A.

GREFIER: A. C.

S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamanta . cu pârâta F. L., având ca obiect rectificare CF.

La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsă părțile.

Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din data de 01.04.2013, concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când s-a dispus amânarea pronunțării cauzei pentru data de 08.04.2013 și apoi pentru astăzi,când,

INSTANȚA,

Deliberând constată:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Judecătoria Caransebeș cu nr._, reclamanta . în judecată pârâta F. L. și a solicitat instanței rectificarea înscrierii în CF nr._ P. și CF_ P..

În motivarea cererii, reclamanta arată că este proprietara tabulară a imobilelor nr.top. 23-30/12-13 și nr.top. 23-30/14-15, înscrise în CF_ P. (CF vechi 832-Valeaboul) și CF_ P. (CF vechi 833 Valeaboul), imobile ce se învecinează cu imobilul nr. top.33/1/1, înscris în CF_ P., ce apartine pârâtei (în calitate succesoare a proprietarului tabular, defunctul B. I.). Arată că suprafețele reale ale celor două imobile sunt mai mari cu aproximativ 2060 mp decât cele înscrise în CF și că se află în folosința reclamantei de la data constituirii dreptului de proprietate.

În drept se invocă art. 31-37 din Legea nr. 7/1996.

Cererea a fost timbrată cu 8 lei taxă de timbru și timbru judiciar de 0,30 lei.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea acțiunii reclamantei arătând că cele două imobile evidențate în CF nr._ Paltiniș și CF nr._ P. nu se învecinează cu imobilul ei, evidențiat în CF nr._ nr.top. 33/1/1 în suprafață de 4440 mp, fiind despărțite de pârâul „Macicaș” conform schiței cadastrale. Susține că reclamanta, fără a deține autorizație de construcție, a început să execute lucrări de canalizare în imediata vecinătate a imobilului său iar în urma sesizării făcute de către pârâtă, aceasta a stopat lucrările. Mai arată că reclamanta a refuzat să îi elibereze certificatul fiscal solicitat în vederea dezbaterii succesorale a defunctului antecesor – B. I.. Invocă lipsa calității procesuale pasive pe motiv că trebuiau chemați în judecată proprietarii imobilelor învecinate.

În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri și a fost efectuată o expertiză tehnică de specialitate de către ing. C. E., având ca obiective identificarea imobilului și stabilirea împrejurării dacă se impune rectificarea de carte funciară. Din analiza acestor probe instanța reține că asupra imobilelor înscrise în F_ P. nr. top.23-30/14-15 loc de casă de 2177 mp și CF30238 P. nr top.23-30/12-13 P. loc de casă de 2877 mp. este proprietar Statul român. De asemenea asupra imobilului înscris în CF_ P. nr. top. 33/1/1 casa nr.16A cu teren în suprafață de 4440 mp este proprietar numitul B. I., terenul fiind in posesia pârâtei Franz L.. Expertul tehnic a identificat aceste imobile și a stabilit cu certitudine în primul rând că posesoarea Franz L. nu folosește un teren care se învecinează cu terenurile proprietatea Statului român, aspect care coroborat cu faptul că are numai calitatea de posesor și nu de proprietar, determină instanța a concluziona că această pârâtă nici nu ar avea calitate procesuală pasivă în cauză.

Pe de altă parte, expertul a stabilit în egală măsură că nu se impune nici un fel de rectificare a suprafețelor celor două terenuri ce formează proprietatea Statului român.

Nu în ultimul rând se cuvine a preciza că fiind vorba de proprietatea Statului român, singurul abilitat să formuleze o acțiune în rectificare CF este chiar proprietarul tabular și în nici un caz .> În baza art. 274 Cod procedură civilă va obliga reclamanta să plătească pârâtei 1500 lei reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu avocațial ) și se va respinge cererea reclamantei pentru cheltuieli ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge acțiunea reclamantei . în P., ., județ C.-S., în contradictoriu cu pârâta F. L., domiciliată în P., nr.33, județ C.-S., pentru rectificare înscriere în cartea funciară.

Obligă reclamanta să plătească pârâtei 1500 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Respinge cererea reclamantei pentru cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 15 aprilie 2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

M. A. A. C.

Red. A.M./27.08.2013

Tehnored. AC/27.08.2013

4ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Rectificare carte funciară. Sentința nr. 1291/2013. Judecătoria CARANSEBEŞ