Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 690/2013. Judecătoria CARANSEBEŞ

Sentința nr. 690/2013 pronunțată de Judecătoria CARANSEBEŞ la data de 27-02-2013 în dosarul nr. 4644/208/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CARANSEBEȘ

JUDEȚUL C.-S.

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 690/2013

Ședința publică din 27 februarie 2013

PREȘEDINTE :D. G.

GREFIER: TUDORIȚA A. L.

S-a luat în examinare cererea formulată de reclamant I.P.J. C.-S., în contradictoriu cu pârâtul T. N., având ca obiect reexaminarea sancțiunii contravenționale.

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța constată încheiată faza cercetării judecătorești și reține cauza spre soluționare, după ce constată că este competentă în soluționarea cauzei conform art. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, art. 7 OG 55/2002 și art. 391 OG 2/2001.

INSTANȚA,

Deliberând, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 04.12.2012, sub numărul_, reclamantul I.P.J. C.-S. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul T. N., înlocuirea sancțiunii amenzii de 360 lei aplicate pârâtului, prin procesul verbal . nr._ din data de 11.12.2010, cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității.

În motivare, reclamantul arată că nu există posibilitatea executării silite a amenzii în sumă de 360 lei, aplicată prin procesul verbal . nr._ din data de 11.12.2010, pentru încălcarea disp. art. 101 al. 1 pct. 18 din OUG 195/2002 Rep.

Cererea nu este motivată în drept.

În dovedirea cererii, au fost depuse înscrisuri: proces verbal de contravenție . nr._ din data de 11.12.2010, adresa nr._/19.11.2012 (fila 4) adresa ANAF nr._/19.07.2012 (fila 6), adresa Casei Județene de Pensii A. nr._/28.08.2012, adresa primăriei mun. S. nr._/26.07.2012 (fila 8), anexa la adresa nr. 9441/06/25.07.2012 a ITM A. (fila 9), proces verbal de constatare a primăriei S. nr._/19.11.2011 (fila 10), certificat nr._/19.11.2012 (fila 11-12), adresa primăriei S. nr._/19.11.2012 (fila 13).

Intimatul, deși legal citat, nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat în instanță pentru a formula cereri sau apărări.

Analizând actele și lucrările din dosar, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție . nr._ din data de 11.12.2010, intimatul a fost sancționat cu amendă contravențională în sumă de 360 lei, pentru încălcarea dispozițiilor art. 101 al. 1 pct. 18 din OUG 195/2002 Rep. Sancțiunea a fost aplicată la 11.12.2010, iar de atunci și până în prezent contravenientul nu a achitat amenda. Văzând și că Primăria municipiului S. a constatat starea de insolvabilitate a numitului T. N., instanța constată că în speță sunt aplicabile disp. art. 39 ind. 1 din OG 2/2001, urmând ca amenda de 360 lei să fie înlocuită cu obligația de efectuare a unui nr. de 12 ore activități în folosul comunității, în domeniile precizate în Hotărârea nr. 325/11.12.2012 a Consiliului Local S..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite sesizarea formulată de petent I. C.-S., în contradictoriu cu intimat T. N., domiciliat în S., ., județul A..

Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale de 360 lei aplicată prin procesul verbal de contravenție . nr._/11.12.2010, încheiat de Poliția Bucoșnița, cu sancțiunea prestării a 12 ore muncă în folosul comunității, la Primăria mun. S., în domeniile precizate în Hotărârea nr. 325/11.12.2012 a Consiliului Local S..

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 27.02.2013.

PREȘEDINTE GREFIER

D. G. TUDORIȚA A. L.

Red GD/15.03.2013

Tehnored LTA/15.03.2013

Ex.4

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 690/2013. Judecătoria CARANSEBEŞ