Contestaţie la executare. Sentința nr. 1201/2014. Judecătoria CARANSEBEŞ

Sentința nr. 1201/2014 pronunțată de Judecătoria CARANSEBEŞ la data de 04-06-2014 în dosarul nr. 1128/208/2014

ROMÂNIA

JUDECATORIA CARANSEBES

JUDEȚUL C.-S.

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1201/2014

Ședința publică din 04 iunie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTRE: D. G.

GREFIER: I. L. C.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatorii M. D., M. S. și pe intimat S. M., intimat B.E.J. S. I., având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

În baza art. 131Noul Cod procedură civilă, instanța verifică, din oficiu, competența în soluționarea cauzei. Conform art. 94 pct. 4, art. 107 și 711 Noul Cod procedură civilă instanța constată că este competentă în soluționarea cauzei.

INSTANȚA

Deliberând,constată:

Prin cererea înregistrată in inițial la această instanță la data de 26.03.2014 sub nr._, contestatorii M. D., M. S. în contradictoriu cu intimații S. M. și B.E.J. S. I. au solicitat instanței să dispună anularea actelor și formelor de executare silită contestate din dosar execuțional 7/2014 B. S. I., precum și suspendarea executării silite până la soluționarea contestației.

În motivarea contestației s-a susținut că termenul de 8 zile de a evacua imobilul comunicat prin somație este prea scurt, contestatoarea fiind bolnavă la pat, iar bunurile mobile nefiind posibil a fi transportate în acest termen.

În drept cererea a fost motivată în baza disp. art. 711, art.713, art. 714, art. 715, art.718 C.pr. civ, art. 182 și art. 194 C.pr. civ. și art. 1 Protocolul nr. 1 la CEDO.

Cererea a fost timbrată cu suma de 100 lei taxă de timbru pentru contestația la executare și 50 lei pentru petitul suspendare executare silită.

Contestatorii au depus la dosarul cauzei în copie CI, somație, încheierea de încuviințare a executării, titlul executoriu, adeverință medicală, proces verbal încheiat de executorul judecătoresc în 14.03.2014, adresă executor judecătoresc din 26.03.2014, adresă contestatori din 28.03.2014 trimisă executorului judecătoresc, proces verbal executor judecătoresc din 3.04.2014.

Intimații nu au formulat întâmpinare.

La data de 16.05.2014 s-a depus la dosarul cauzei adresa formulată de către contestatori, prin avocat S. L., prin care se comunică instanței aceștia au fost executați silit și cauza a rămas fără obiect.

Analizând probele cu înscrisuri administrate la dosar instanța reține că prin sentința civilă nr. 1578/28.06.2010 pronunțată de Judecătoria Caransebeș în dosar nr._ s-a dispus evacuarea pârâților M. D. și M. S. din imobilul evidențiat în CF 6912 Teregova nr. top/cad. A casa cu nr. 546 cu intravilan de 1341 mp, la fel prin Decizia 296/15.12.2011 a Tribunalului C.-S. și Decizia civilă 1550/R/13.06.2012 a Curții de Apel Timișoara.

La data de 11.03.2014 prin încheierea nr. 253/2014 pronunțată în dosar nr._ s-a încuviințat executarea silită în dosarul execuțional nr. 7/2014 al B. S. I..

Executorul judecătoresc S. I. la data de 14.03.2014 a emis somația de la f. 25 dosar prin care solicita contestatorilor ca în termen de 8 zile de la primirea acestora să evacueze imobilul evidențiat în CF 6912 Teregova nr. top/cad. A casa cu nr. 546 cu intravilan de 1341 mp.

La data de 16.05.2014 contestatorii prin apărător ales, au comunicat instanței că aceștia au fost executați silit, respectiv au fost evacuați din imobil evidențiat în CF 6912 Teregova nr. top/cad. A casa cu nr. 546 cu intravilan de 1341 mp, și au solicitat să se ia act de faptul că acțiunea a rămas fără obiect. Aceștia achitaseră cauțiunea în sumă de 1000 lei cu chitanța nr._ emisă de CEC Bank SA Sucursala Reșița, recipisa de consemnare având nr._/1/07.04.2014.

La termenul de judecată din 21.05.2014 contestatorul M. D. a solicitat un nou termen de judecată pentru a lua legătura cu apărătorul său însă acesta ori apărătorul său nu s-au mai prezentat la termenul de judecată din 04.06.2014.

Având în vedere aspectul că au fost deja executați silit contestatorii și aceștia prin reprezentant legal și-au punctul de vedere la data de 16.05.2014, care ulterior nu a fost modificat, instanța va respinge contestația la executare formulată de contestatorii M. D. și M. S. în contradictoriu cu intimații S. M. și B. S. I., ca rămasă fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge contestația la executare formulată de contestatori M. D. CNP_ și M. S. CNP_ cu domiciliile în Teregova jud. C.-S., în contradictoriu cu intimații S. M. cu domiciliul în Caransebeș Aleea Liliacului . .-S. și B. S. I. cu sediul în Caransebeș ..8 birou 8 jud. C.-S., ca rămasă fără obiect.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare care se depune la Judecătoria Caransebeș.

Pronunțată în ședință publică azi, 04.06.2014.

PREȘEDINTEGREFIER,

D. G. I. L. C.

Red GD/Tehnored CIL

Ex. 6/ 29.07.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 1201/2014. Judecătoria CARANSEBEŞ