Obligaţie de a face. Sentința nr. 1487/2014. Judecătoria CARANSEBEŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1487/2014 pronunțată de Judecătoria CARANSEBEŞ la data de 08-07-2014 în dosarul nr. 2560/208/2013
RO M A N I A
JUDECĂTORIA CARANSEBEȘ
JUDEȚUL C.-S.
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1487/2014
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 08 IULIE 2014
PREȘEDINTE: A. M.
GREFIER: I. H.
S-a luat în examinare judecarea acțiunii civile formulată de reclamanții S. E.-S., G. E.,M. M., în contradictoriu cu pârâtul G. I.,cu obiect-obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsă părțile.
Procedura completă.
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din data de 10.06.2014, concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când s-a dispus amânarea pronunțării cauzei pentru data de 17.06.2014 și ulterior,pentru data de 24.06.2014,respectiv 30.06.2014 și respectiv pentru data de astăzi,când,
INSTANȚA
Deliberând, constată:
Prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță sub nr._ in data de 10.07.2013,reclamanții: S. E.-S., G. E.,M. M.,au chemat în judecată pârâtul G. I.,solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtului de a ridica cele două porți puse pe drumul de acces spre izlaz și râu și care separă proprietățile părților și prin care a fost obstrucționat accesul reclamanților de a accede la izlaz și râu-Cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanții arată că sunt locuitori ai comunei Teregova,.-S. și au proprietățile învecinate cu ale pârâtului,iar ceea ce îi desparte este o uliță lată de 3,5- 4 metri și lungă de aproximativ 100 metri,prin care reclamanții au acces atât ei cât și mai multe persoane din localitate ,la izlazul din spatele proprietăților lor cât și la râu.
Se arată că, imobilele părților de la nr. 45 ,respectiv 45 A,au în spate gradina vecinului de casă-numitul B. T.,așa încât singura posibilitate de a ajunge cu animalele la izlaz și la râu este ulița despre care s-a făcut vorbire anterior.
În luna octombrie a anului 2012 ,pârâtul G. I. ,la . din . o poartă având un stâlp care se sprijină pe zidul reclamantei S. E.-S., la început ținând această poartă închisă în timpul nopții. Ulterior, la o distanță de 50-60 metri, a construit o a doua poartă așa încât drumul de acces pe această uliță este închis ,rămânând la buna plăcere a pârâtului dacă le permite accesul sau nu. Mai mult decât atât,pe porțiunea de drum public închisă cu cele două porți, în prezent pârâtul depozitează mașini și utilaje agricole.
Reclamanții mai arată că,în acest fel accesul lor la izlaz și la râu este obstrucționat prin construirea celor două porți ce aparțin pârâtului. Atât reclamanții cât și alte persoane au sesizat Primăria comunei Teregova și din datele furnizate de primarul localității rezultă că pârâtul G. I. nu are acceptul primăriei pentru construirea porților și nici autorizație de construcție.
Mai mult,reclamanții arată că atât ei cât și alți locuitori ai localității, au sesizat și Instituția Prefectului C.-S. referitor la situația relatată anterior,unde au primit răspunsuri favorabile,iar primăria a fost atenționată să ia măsurile legale ce se impun.
De asemenea învederează reclamanții și că au formulat o plângere penală la postul de poliție al comunei Teregova,împotriva pârâtului G. I.-cerere care la momentul formulării prezentei cereri-se află în curs de soluționare.
În drept,reclamanții invocă dispozițiile art 1396 Cod civil, art 1527 Cod civil, art 1528 Cod civil.
În dovedirea cererii,reclamanții au depus la dosar: adresele nr. 6/_ din 06.11.2012, nr. 6/2252 din 07.03.2013, nr. 6/2843 din 26.03.2013 și plângerea penală formulată către Postul de Poliție al comunei Teregova.
Pârâtul G. I. a formulat întâmpinare (filele: 37-38) dosar prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamanților,ca netemeinică și nelegală.
În motivarea întâmpinării,pârâtul arată că reclamanții nu au nici un fel de interes în promovarea cererii de chemare în judecată întrucât nu sunt proprietarii terenului pe care o fost montată poarta .A mai arătat pârâtul că in masura sa invoce existenta vreunui drept sau sa promoveze vreo actiune civila (eventual sa aplice vreo sanctiune contraventioanal pentru inchiderea caii de acces) ar fi primaria .> În drept, pârâtul invocă dispozițiile art 205 Cod procedură civilă.
Alăturat întâmpinării,pârâtul a depus la dosar extras de Carte Funciară,adresa nr. 4666/21.05.2012.
La data de 12.09.2013,reclamanții au depus la dosar răspuns la întâmpinare(filele:53-54),prin care au reiterat motivele arătate în cererea de chemare în judecată.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri, cea testimonială, iar instanta a dispus din oficiu efectuarea unei cercetări locale pentru o mai buna edificare a situației existente în teren. Din analiza acestor probe se retin urmatoarele: Asupra imobilelor evidentiate in CF_ Teregova sunt coproprietari B. G. E., G. D., G. I. si sotia G. M., fiind vorba despre casa cu nr. 44A si terenul aferent, situate in com. Teregova, . se invecineaza cu imobilele nr. 45 si respectiv 45A din aceeasi localitate, insa pana la un moment dat acestea au fost despartite de o cale de acces denumită de către localnici „ulita” si care permitea accesul cetățenilor din localitate, precum si al animalelor, catre islazul comunal si catre sursa de apă aflată în acea zonă. Spuneam că acest acces a fost permis pana la un moment dat intrucat paratul G. I. a gasit de cuviinta sa inchida aceasta ulita prin montarea unei porti la nivelul căii de acces principale a unei porti in zona din spate a terenului proprietatea sa (la nivelul islazului comunal) precum si a unei a treia porti care inchide accesul reclamantilor catre fosta ulita, si implicit către izlaz. Nemultumiti de actiunile paratului G. I., atât reclamantii din aceasta cauză cât și alti cetateni din satul Rusca s-au adresat Prefecturii judetului C.-S., Primăriei Teregova si s-au adresat chiar si instanței de judecată, sustinand aceleasi lucruri ca si reclamantii, desi nu erau parte in proces (fila 96 dosar). Din declaratiile martorilor audiati in cauza, propusi atat de reclamanti cat si de parat, s-a conturat ideea că respectivul drum de acces către izlaz a fost folosit in aceasta modalitate de peste 100 de ani, ca atunci cand a procedat la montarea celor trei porti reclamantul G. I. a avut in vedere o expertiză tehnica intocmită la solicitarea sa de către un inginer care are specialitatea topografie si ca in zona mai exista si alte cai de acces similare pe care cetatenii satului Rusca le pot utiliza. Pentru a elucida aceasta problema instanta de judecata s-a deplasat la fata locului, a constatat existenta celor trei porti (cea de la nivelul drumului comunal fiind inchisa iar celelalte doua, incuiate), a mai constatat că la nivelul comunitatii locale exista o stare profunda de indignare a cetatenilor fata de actiunile paratului G. I., acesta fiind si motivul pentru care s-a apelat la sprijinul lucrătorilor de politie din cadrul Postului de politie Teregova. Instanța a parcurs intregul drum de la nivelul drumului principal si pana la izlazul comunal, constatand ca si in momentul in care s-a aflat in . pasteau vite . S-a mai constatat că într-adevar exista si o sursa de apa in acel loc, sursa ce este folosita atat pentru adapatul animalelor cat si pentru spalatul rufelor. In fata instantei, paratul s-a aparat in sensul ca atunci cand a luat hotararea de a inchide baia de acces a avut in vedere expertiza tehnica intocmita la solicitarea sa de catre expertul Iliuș O. M., cât și o aprobare pe care a primit-o din partea primariei Teregova pentru montarea celor trei porti.
În ce privește lucrarea intocmită de către expert inginer Iliuș O. M., se poate observa ca la identificarea imobilului proprietate a paratului, acesta a stabilit linia de hotar dintre imobilul paratului si cel al reclamantilor, la nivelul zidului casei reclamantilor, incluzând deci in proprietatea paratului calea de acces dar si integul sistem de alimentare cu apa curenta al imobilelor cu nr. 45 si 45A, folosite de către reclamanti. De asemenea expertul tehnic mentionat a ignorat totalmente lungimea streasinei caselor cu nr.45 si 45A.Acest lucru rezulta si din expertiza tehnica extra judiciara intocmita de către inginer R. T. D., dar si din explicatiile pe care acest din urma expert tehnic le-a dat instantei de judecata chiar cu prilejul cercetării locale.
În ce priveste aprobarea pe care paratul a sustinut ca a primit-o din partea Primariei Teregova pentru montarea unei porti, la dosarul cauzei s-a depus un inscris (fila 46 dosar), aceasta reprezentând o cerere prin care G. I. a solicitat . pentru montarea unei porti metalice intre casa sa si cea cu nr. 45, poarta ce va fi inchisa doar in perioada noptii pentru protejarea proprietății. Acest înscris poarta mentiunea „aprobat” si mai poarta mentiunea ca poarta sa fie inchisa doar pe timpul noptii. Nu se poate stabili cine este persoana care a dat aceasta aprobare si in ce calitate.P. la urma, chiar daca si-ar fi intemeiat actiunile pe aceasta aprobare, (emanata cel putin pentru instanta de la o persoana necunoscută) paratul trebuia sa monteze o singura poarta la nivelul drumului principal de acces intre casa sa si casa vecinilor, si nu un numar de 3 porti asa cum a facut in realitate, si care stau in permanenta inchise si pe timpul zilei – asa cum am expus deja, acest lucru a fost constatat personal si de către instanța.
Aceasta fiind starea de fapt, instanta concluzioneaza că in toate demersurile sale paratul a actionat in mod abuziv producând o vadita stare de nemultumire atât in privinta partilor din proces cat si in privinta intregii comunitati locale, si cum acest abuz trebuie inlaturat, (masura care nu a fost luata nici de catre autoritatile locale si nici de catre autoritatile judetene), actiunea urmează a fi admisă așa cum a fost formulată.
În drept au fost avute in vedere disp. art. 1527, 1528 si 1396 Cod civil.
Văzând modul de solutionare al cererii, se va obliga paratul sa plateasca reclamantilor 20 lei cheltuieli de judecata, acestea fiind singurele cheltuieli dovedite.
Se va respinge cererea paratului pentru cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea reclamanților S. E. S.,G. E. și B. V.(succesoare a def.M. M.) împotriva pârâtului G. I..
Obligă pârâtul să ridice cele două porți amplasate între proprietățile părților, porți care închid drumul de acces spre izlaz și râu.
Obligă pârâtul să plătească reclamanților 20 de lei cheltuieli de judecată.
Respinge cererea pârâtului pentru cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cerere ce se va depune la Judecătoria Caransebeș.
Pronunțată în ședință publică,azi, 8 iulie 2014.
PREȘEDINTE GREFIER
A. M. I. H.
Red. M.A. -17.01.2015
Tehnored HI-17.01
Ex.8.
Data:
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1901/2014. Judecătoria... | Uzucapiune. Încheierea nr. 1454/2014. Judecătoria CARANSEBEŞ → |
|---|








