Plângere contravenţională. Sentința nr. 1461/2014. Judecătoria CARANSEBEŞ

Sentința nr. 1461/2014 pronunțată de Judecătoria CARANSEBEŞ la data de 02-07-2014 în dosarul nr. 1225/208/2014

ROMÂNIA

JUDECATORIA CARANSEBES

JUDEȚUL C.-S.

DOSAR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1461/2014

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 18.06.2014

PREȘEDINTE: G. D.

GREFIER: L. TUDORIȚA A.

S-a luat în examinare judecarea cauzei civile privind pe petent U. C.-S., în contradictoriu cu intimat primarul comunei Armeniș în calitate de reprezentant al Primăriei comunei Armeniș pentru plângere contravențională.

La apelul nominal, lipsă părțile.

Procedura completă.

Dezbaterile pe fond asupra cauzei au fost consemnate în încheierea de ședință din 18.06.2014, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, pronunțarea asupra cauzei fiind amânată pentru data de 25.06.2014 și ulterior pentru astăzi, 02.07.2014, când,

INSTANȚA

Deliberând, constată:

Prin plângerea contravențională înregistrată la Judecătoria Caransebeș sub nr._, la data de 04.0403.2014, petent U. C.-S. a formulat plângere împotriva procesului verbal de constatare a contravenției nr. 2/19.03.2014, încheiat de P. comunei Armeniș, solicitând anularea acestui proces verbal, prin care i s-a acordat amendă în valoare de 1.000 lei.

În motivarea cererii, petenta arată că a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 1.000 lei pentru încălcarea normelor prev. de art. 26 al. 3 din Legea nr. 50/1991 republicată și art. 21 din OG nr. 2/2001 actualizată, întrucât chiriașul petentei . SRL Armeniș a executat lucrări de construcții, fără să obțină autorizare de construcții, la Complexul Comercial Armeniș, deși la 29.11.2013 imobilul era al .>

În drept, plângerea a fost întemeiată pe disp. art. 31-36 din OG nr. 2/2001.

Prin întâmpinarea de la filele 70-71 dosar, intimata a solicitat respingerea plângerii ca nefondată și menținerea ca temeinic și legal a procesului verbal încheiat.

La dosar au fost administrate probe cu înscrisuri, din analiza cărora, instanța reține în fapt următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție nr. 2, încheiat la data de 19.03.2014 de P. comunei Armeniș, petenta a fost sancționată prin rezoluția primarului cu amendă în cuantum de 1.000 lei, în temeiul art. 26 al. 2 lit. a din Legea 50/1991, întrucât chiriașul petentei . SRL Armeniș a executat lucrări de construcții, fără să obțină autorizare de construcții la magazinul Universal din Armeniș nr. 35, aspect constatat la 19.03.2014.

Analizând sub aspect formal procesul verbal de contravenție, instanța constată că, acesta a fost încheiat cu respectarea disp. art. 16 și urm. OG 2/2001, actul fiind semnat de agentul constatator și martorul D. I..

Pe fondul cauzei, instanța constată că petenta se face vinovată de săvârșirea contravenției reținută în sarcina sa, în condițiile în care aceasta este proprietar al imobilului și a încheiat contract de închiriere a spațiului cu . SRL, atât la 23.12.2013, sub nr.32 și 33 fila 8, respectiv 26), cât și la 29.11.2013 sub nr. 31 (fila 17) prin aceeași reprezentanți legali, iar chiriașa ei a realizat lucrări de construcție fără autorizație.

Totuși, în baza art. 6-7 și 21 al. 3 OG 2/2001, raportat la împrejurările comiterii faptei, la persoana contravenientei și gradul efectiv de pericol al faptei, (din probe nu reiese că petenta a mai săvârșit același gen de faptă contravențională anterior), pentru considerentele expuse, instanța va admite în parte plângerea petentei și va dispune înlocuirea amenzii contravenționale de 1.000 lei aplicată prin procesul verbal de contravenție nr. 2/19.03.2014, încheiat de P. comunei Armeniș, cu sancțiunea contravențională "Avertisment".

Va menține în rest procesul verbal de contravenție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite, în parte, plângerea contravențională formulată de petent U. C.-S., CUI_, cu sediul în Reșița, ., nr. 5A, județul C.-S., în contradictoriu cu intimat primarul comunei Armeniș în calitate de reprezentant al Primăriei comunei Armeniș.

Înlocuiește amenda contravențională de 1.000 lei, aplicată prin procesul verbal de contravenție nr. 2/19.03.2014, încheiat de P. comunei Armeniș, cu sancțiunea contravențională "Avertisment".

Menține în rest procesul verbal de contravenție.

Cu apel în 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Caransebeș.

Pronunțată în ședință publică, azi, 02.07.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

G. D. L. TUDORIȚA A.

Red. GD

Tehnored. LTA

4 ex/27.10.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1461/2014. Judecătoria CARANSEBEŞ