Plângere contravenţională. Sentința nr. 2184/2014. Judecătoria CARANSEBEŞ

Sentința nr. 2184/2014 pronunțată de Judecătoria CARANSEBEŞ la data de 28-10-2014 în dosarul nr. 3213/208/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CARANSEBEȘ

JUDEȚUL C.-S.

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2184/2014

Ședința publică din 28 octombrie 2014

PREȘEDINTE: A. A.

GREFIER: T. V.

S-a luat în examinare judecarea cauzei civile privind pe petentul B. M., contra intimatului I. C.-S., având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă petentul, lipsă intimatul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

În baza art. 131Noul Cod procedură civilă, instanța verifică, din oficiu, competența în soluționarea cauzei. Conform art. 94 Noul Cod procedură civilă raportat la art. 32 alin. 2 din OG nr. 2/2001 instanța constată că este competentă în soluționarea cauzei.

S-a făcut referatul cauzei, s-a verificat actele și lucrările dosarului, după care, petentul arată că își menține plângerea, nu mai are probe de administrat.

În baza art. 392 Cod de pr.civilă, Instanța deschide dezbaterile pe fond și acordă cuvântul pe fond.

Petentul solicită admiterea plângerii așa cum a fost formulară, anularea procesului verbal de constatare a contravenției și exonerarea de la plata amenzii și radierea din evidență a celor 4 puncte penalizare.

În baza art. 394 Noul Cod de pr.civilă, Instanța închide dezbaterile și lasă cauza spre soluționare.

INSTANȚA,

Deliberând constată:

Prin plângerea contravențională înregistrată la Judecătoria Caransebeș la data de 06.08.2014 sub nr._, petentul B. M. a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimat I. C.-S., ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ întocmit de intimat la data de 16.07.2014.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că la data de 16.07.2014 se deplasa cu autoturismul proprietate personală marca VW cu nr.de înmatriculare_ pe DN 6, a fost oprit de un echipaj de poliție la intersecția DN6 cu DJ608/C și i s-a solicitat să prezinte documentele personale și ale autoturismului, fiind sancționat pe motiv că nu purta centura de siguranță și nu a folosit faza de întâlnire pe drumurile naționale și europene. I s-a întocmit proces verbal de contravenție, pe car petentul a refuzat să-l semneze, motivând că nu au fost luate în considerare obiecțiunile sale. În subsidiar a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertisment.

În dovedire, petentul a depus la dosar procesul verbal de constatare a contravenției .

Plângerea nu a fost motivată în drept.

Cererea a fost timbrată cu 20 lei taxă judiciară de timbru.

Intimata a depus întâmpinare la dosar (f.18), prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca nefondată.

În motivare, intimata a arătat că petentul a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 270 lei și 4 puncte penalizare, în conformitate cu prevederile art.44 alin.1 și art. 36 alin.1 din OUG 195/2002, reținându-se în sarcina sa că la data de 16.07.2014, orele 14.25, conducând autoturismul marca VW cu nr.de înmatriculare_ pe DN6, a fost oprit de organele de poliție pentru un control, ocazie cu care s-a constatat că nu avea în funcțiune luminile de drum pe un drum european – E70 și acesta nu purta centura de siguranță pe timpul deplasării.

Intimata a depus la dosar raportul agentului constatator (f.19).

În drept sunt invocate disp. art. 205 Cod procedură civilă.

Petentul nu a formulat răspuns la întâmpinare.

La dosar au fost administrate probe cu înscrisuri din analiza cărora instanța reține în fapt următoarele:

Prin procesul verbal . nr._/16.07.2014 petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 270 lei și 4 puncte penalizare, în temeiul art.44 alin.1 și art. 36 alin.1 din OUG 195/2002, reținându-se în sarcina sa că la data de 16.07.2014, orele 14.25, conducând autoturismul marca VW cu nr.de înmatriculare_ pe DN6, a fost oprit de organele de poliție pentru un control, ocazie cu care s-a constatat că nu avea în funcțiune luminile de drum pe un drum european – E70 și acesta nu purta centura de siguranță pe timpul deplasării.

Petentul nu a semnat procesul verbal de contravenție, fiind consemnat la rubrica alte mențiuni că aceasta refuză să semneze.

Conform art. 34 alin 1 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, Instanța verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție, pronunțându-se și cu privire la sancțiunea aplicată prin acesta.

Verificând legalitatea procesului verbal, Instanța constată că acesta a fost întocmit cu respectarea condițiilor de formă prevăzute de art. 16 și 19 din OG 2/2001 și cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de art.17 din același act normativ, neexistând motive de nulitate ce pot fi invocate din oficiu.

Referitor la temeinicia actului contestat,instanța reține că procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, beneficiind de prezumția de veridicitate În măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, procesul verbal de contravenție are forță probantă prin el însuși și constituie dovada vinovăției petentului. În conformitate cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, faptul de a conferi forță probantă unui înscris emis de un organ al statului nu semnifică negarea prezumției de nevinovăție, atâta timp cât persoana sancționată are dreptul să conteste acest act și să probeze că starea de fapt consemnata în cuprinsul lui nu corespunde realității.

Pe de altă parte, petentul se bucură de o prezumție de nevinovăție în baza căreia are dreptul de a-și propune probe în apărare și de a combate situația de fapt reținută de agentul constatator. Astfel, cele două prezumții nu au caracter absolut, ci unul relativ, prezumția de veridicitate atribuită de lege procesului verbal de contravenție încheiat în baza constatărilor personale ale agentului constatator putând fi combătută prin proba contrarie.

Veridicitatea acestor constatări ale organului de poliție nu poate fi pusă sub semnul întrebării în lipsa unor minime indicii că situația de fapt reținută în procesul verbal nu ar corespunde realității. Petentul care susține netemeinicia procesului verbal trebuie să furnizeze aceste indicii neputându-se reduce însă la o simplă afirmație a acestuia. În caz contrar, răspunderea contravențională ar fi lipsită de conținut, iar organele abilitate de lege nu ar mai putea acționa eficient în sensul respectării acesteia.

Fapta reținută în procesul verbal de contravenție a fost constatată de organul constatator personal.

Petentul nu a făcut dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea reținută în procesul verbal de contravenție, deși sarcina probei îi incumbă.

Instanța constată că fapta contravenientului a primit o încadrare juridică corespunzătoare, iar sancțiunea aplicată se circumscrie disp.art.44 alin.2 din OUG 195/2002, conform căruia În circulația pe autostrăzi, pe drumurile expres și pe cele naționale europene (E) conducătorii de autovehicule și tractoare agricole sau forestiere sunt obligați să folosească și în timpul zilei luminile de întâlnire și disp.art.36 alin.1 din OUG 195/2002 - Conducătorii de autovehicule și tractoare agricole sau forestiere și persoanele care ocupă locuri prevăzute prin construcție cu centuri sau dispozitive de siguranță omologate trebuie să le poarte în timpul circulației pe drumurile publice, cu excepția cazurilor prevăzute în regulament, faptele fiind sancționate de art.99 alin.2 din OUG 195/2002 rep. cu amendă în valoare de 270 lei.

Pentru aceste considerente, față de probele administrate în cauză, apreciind că nu există motive care să atragă nulitatea absolută a procesului verbal de contravenție ce a fost legal și temeinic întocmit, instanța apreciază că plângerea petentului este neîntemeiată și nedovedită și în baza art. 34 din OG 2/2001 va dispune respingerea ei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge plângerea petentului B. M., cu domiciliul în loc.Buchin nr.96, județul C.-S., CNP-_, în contradictoriu cu intimata I. C.-S., cu sediul în Reșița, . nr.40, împotriva procesului-verbal . nr._ întocmit de intimat la data de 16.07.2014.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria Caransebeș.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28.10.2014.

PREȘEDINTEGREFIER

A. A. T. V.

Red.col.AA/18.11.2014

Tehnored.TV/18.11.2014

Ex.5

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2184/2014. Judecătoria CARANSEBEŞ