Pretenţii. Sentința nr. 1260/2014. Judecătoria CARANSEBEŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1260/2014 pronunțată de Judecătoria CARANSEBEŞ la data de 11-06-2014 în dosarul nr. 1263/208/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CARANSEBEȘ
JUDEȚUL C.-S.
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR.1260/2014
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN :11.06. 2014
PREȘEDINTE: P. A.
GREFIER: S. S.
S-a luat în examinare cererea formulată de reclamanta T. &Asociații–în calitate de lichidator judiciar al .,în contradictoriu cu pârâta P. Teregova- pentru pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care ,instanța constată încheiată faza cercetării judecătorești și lasă cauza spre soluționare,după ce,în prealabil, în temeiul art. 131 alin. 1, instanța, procedând la verificarea competenței sale, constată că este competentă general, material și teritorial, în condițiile aplicării în cauză a disp. art. 94 pct. 1 lit. j, rap. La art. 113 pct. 8 Noul Cod de procedură civilă.
INSTANȚA,
Deliberând constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Caransebeș la data de 08.04.2014 sub nr._ reclamanta T. &Asociații–în calitate de lichidator judiciar al . a chemat în judecată pârâta P. Teregova solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pârâta la plata sumei totale de 7588,80 lei-pretenții
În motivarea cererii, reclamanta arată că ,în fapt, conform contractului de prestări servicii nr. 5231/16.11.2011, . a prestat servicii de exploatare în valoare de 5788,80 lei, conform facturilor fiscale nr._/26.07.2012 în sumă de 3025,60 lei și nr.-_/10.04.2012 în sumă de 4563,20 lei, iar până la data promovării acțiunii în instanță pârâta nu a înțeles să- achite obligația de plată.
Reclamanta a arătat că a convocat pârâta la mediere, a înstiințat pârâta asupra debitului restant dar cu toate demersurile efectuate pârâta a refuzat plata.
În drept,reclamanta invocă dispozițiile art 194 Cod Procedură Civilă.
În dovedirea cererii,reclamanta depune la dosar: copie contract 5221/16.11.2011, copii facturi neachitate, copie invitație la mediere.
-2-
Reclamanta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Pârâta, legal citată, nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în instanță.
La dosar au fost administrate probe cu înscrisuri, din analiza cărora-instanța reține în fapt, următoarele:
Între părți s-a încheiat contractul de contractul de prestări servicii cu nr. 5231 din 16 noiembrie 2011 (fila 16 dosar) având ca obiect lucrări de exploatare masă lemnoasă.
În baza contractului susmenționat reclamanta . a emis facturile fiscale nr._/26.07.2012 în sumă de 3025,60 lei și nr.-_/10.04.2012 în sumă de 4563,20 lei, acceptate la plată de către pârâta primăria Teregova prin semnare de către delegatul G. I. ( filale14,15)
Reclamanta T. &Asociații–în calitate de lichidator judiciar al . a invitat pârâta la mediere la sediul lichidatorului pentru data de 12.03.2014, orele 12, însă fără rezultat.
Conform art. 5 din Legea 287/2009- Noul cod civil se aplică actelor și faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârșite după ., precum și situațiilor juridice născute după ., respectiv după 1 noiembrie 2011.
Cum contractul de prestări servicii a fost încheiat la data de 16.11.2011, după . Noului Cod Civil, acesta va fi analizat prin prisma dispozițiilor noului Cod civil, în vigoare la data încheierii contractului, iar în ceea ce privește efectele, acestea sunt supuse dispozițiilor Noului Cod civil.
Conform art. 1469 Cod civil nou, obligația se stinge prin plată atunci când prestația este executată de bunăvoie
În speță, plata făcută pârâtului are la bază prestațiile efectuate de acesta și dispozițiile art.3 din Contractul de prestări servicii, .
Pentru aceste considerente, față de dispozițiile art. 1469 Cod civil nou, instanța apreciază cererea reclamantei întemeiată și va obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 7588,80 lei, cu titlu de servicii prestate si neachitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ș T E:
Admite cererea reclamantei T. & Asociații SPRL, în calitate de lichidator judiciar al . în contradictoriu cu pârâta P. Teregova, județul C. S..
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 7588,80 lei, cu titlu de servicii prestate si neachitate.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Apelul se depune la Judecătoria Caransebeș.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11.06.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
P. A. S. S.
Red. ..GN
Ex.5.
Data. 20.06..2014.
| ← Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... | Rezoluţiune contract. Sentința nr. 1774/2014. Judecătoria... → |
|---|








