Revocare donaţie. Sentința nr. 857/2014. Judecătoria CARANSEBEŞ

Sentința nr. 857/2014 pronunțată de Judecătoria CARANSEBEŞ la data de 14-04-2014 în dosarul nr. 3823/208/2013

RO M A N I A

JUDECĂTORIA CARANSEBEȘ

JUDEȚUL C.-S.

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 857/2014

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 14 aprilie 2014

PREȘEDINTE: A. M.

GREFIER: C. A.

S-a luat în examinare judecarea cauzei civile privind pe reclamanta M. A., în contradictoriu cu pârâtul D. S., cu obiect revocare donație.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamanta asistată de av. Ș. P. iar pentru pârât se prezintă av. M. R.

Procedura de citare îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, au fost analizate actele și lucrările dosarului, după care:

Reclamanta susține că i-a donat jumătate din imobil ca să aibă și pârâtul o siguranță materială.

Av. M. R. susține că nu era vorba doar despre un drept de uzufruct și că pârâtul avea convingerea că dobândește un drept de proprietate.

Av. Ș. P. arată că în vechiul cod nu se putea stabili un drept de uzufruct pentru o universalitate …. însă la art. 706 din Noul cod civil pot fi date in uzufruct bunurile mobile, imobile,corporale,necorporale, precum si o universalitate ori o cotă parte din….. Susține că reclamanta ș-ai păstrat nuda proprietate pentru cota de ½ și dreptul de folosință i l-a transmis pârâtului.

Av. M. R. ține să învedereze instanței că: „cine poate mai mult, poate și mai putin”. Solicită a se observa că av. Ș. P. a afirmat expres că își întemeiază acțiunea pe noul cod civil.

Av. Ș. P. susține că și-a întemeiar deja acțiunea pe art. 831 Cod civil referitor la ingratitudine și că pentru aceasta nu trebuie să fie incepută urmărirea penală ci să se dovedească injurii grave prin probe in cadrul procesului civil.

Nemaifiind probe de administrat, instanța acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Av. Ș. P. solicită admiterea acțiunii, revocarea donației pentru cota de ½ a uzufructului viager din contractul încheiat între părți. Cu cheltuieli de judecată.

Av. M. R. solicită respingerea acțiunii intrucât nu există probe din care să rezulte săvârșirea faptelor care să atragă revocarea donației. Cu cheltuieli de judecată.

INSTANȚA

Deliberând, constată:

Prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță sub nr._, in data de 16.09.2013, reclamanta M. A. a chemat în judecată pârâtul D. S., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună revocarea donației privind cota de ½ părți a uzufructului viager din contractul autentic nr. 2470/30.07.2001, notar A., și înscrisă în CF_ Oțelu-R., nr. top. 577/7/1, casa cu nr. actual 9 în suprafață de 880 mp Fanti in Campu. După rămânerea definitivă a sentinței, a solicitat ca instanța să dispună revenirea la situația anterioară în CF. De asemenea, a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în situația în care nu este de acord cu acțiunea.

În motivarea acțiunii reclamanta arată că la data de 30.07.2001 a cumpărat imobilul menționat, prin același contract de vânzare-cumpărare donând pârâtului (concubinul ei la vremea respectivă ) cota de ½ părți din uzufructul viager asupra casei. Susține că la aproximativ două luni după încheierea contractului, pârâtul și-a schimbat complet comportamentul față de ea, devenind extrem de agresiv, aducându-i injurii grave, lovind-o în repetate rânduri și chiar amenințând-o cu moartea. Reclamanta susține că în data de 07.07.2013 acesta i-a cauzat leziuni ce au necesitat opt zile de îngrijiri medicale și pentru care a formulat și o plângere penală împotriva sa. Comportamentul pârâtului apreciază că se datorează faptului că la aprox. două luni după încheierea contractului menționat, acesta a intrat in concubinaj cu numita S. M., cu care trăiește și în prezent și cu care mai fusese în concubinaj și înainte de încheierea contractului.

În drept își întemeiază acțiunea pe disp. art. 831 alin 2 Cod civil.

În dovedirea cererii anexează următoarele înscrisuri: contract de vânzare-cumpărare, extras CF, copie plângere penală, certificat medico-legal.

Pârâtul a depus întâmpinare prin care a arătat că relatia sa cu pârâta a început in anul 1997 și a continuat până în prezent, chiar dacă în toată această lungă perioadă de timp reclamanta a fost mai mult plecată din țară, ocupându-se cu îngrijirea unor bătrâni în Germania. Susține că în tot acest timp el a locuit efectiv în imobilul respectiv, aducându-i acestuia numeroase adăugiri și îmbunătățiri și că a avut intotdeauna convingerea ca aceasta casa a fost cumpărată în cote egale de către el și reclamantă, abia acum, cu ocazia acestei acțiuni in instanță, înțelegând că el de fapt a semnat un contract de donație, prin care a primit doar dreptul de a folosi pe durata vietii sale cota de ½ din imobilul la care a lucrat peste 12 ani pentru a-l face cât mai confortabil.

Susține că nu a lovit-o și nu a insultat-o niciodată pe reclamantă, ea făcând aceste afirmații cu scopul de a-l da afară din casă pentru a o instraina și pentru a da fiicei ei suma ce va fi obtinută ca pret al vânzării. Arată că în cazul în care ar fi fost adevărat că a devenit agresiv la cca.2 luni după incheierea contractului, reclamanta nu ar fi așteptat 12 ani ca să introducă acțiunea în revocarea donației pentru ingratitudine, nefiind normal ca cineva jignit și lovit să stea în pasivitate atâta amar de vreme.

Pârâtul învederează că în realitate reclamanta a venit acasă din Germania in cursul lunii iulie a anului 2013,ocazie cu care i-a comunicat că dorește să se despartă de el, dându-i termen să părăsească imobilul. La intrebările sale care sunt motivele ce au determinat-o să ia această hotărâre, reclamanta i-a comunicat că dorește să ajute financiar familia fiicei sale, singura soluție fiind acea de a vinde casa în care au locuit împreună.

In cauza s-a administrat proba cu inscrisuri si cea testimoniala, probe din analiza carora instanta retine urmatoarele:

Prin contractul autentificat sub nr.2470/30 iulie 2001 de către BNP Renee A., numitii I. D. si B. au vandut reclamantei M. A. intreg imobilul evidentiat in CF 830 Ohaba Bistra nr. top. 577/7 fanat in campi cu casa nr.6 de 1047 mp . Prin acelasi contract cumpărătoarea M. A. a donat in favoarea pârâtului S. D. „sarcina” (dreptul-n.n.) de uzufruct viager asupra cotei de1/2 părti din imobil . Partile si-au inscris drepturile dobandite in temeiul contractului in CF_ Otelu R. (cf vechi 830) astfel ca M. A. este proprietara in cota de 1/1 părti asupra casei si terenului iar paratul S. D. are un drept de uzufruct viager in cota de ½ părti asupra casei si terenului.

Potrivit depozitiilor tuturor martorilor audiati in cauză, donatia respectiva s-a facut datorita faptului ca reclamanta si paratul erau concubini, relatia de concubinaj a acestora continuand o semnificativa perioada de timp si dupa incheierea contractului. Totusi, intre parti au aparut probleme grave, in anul 2013 reclamanta M. A. fiind nevoită sa formuleze impotriva paratului S. D. plângere penala, pentru savarsirea infractiunilor de lovire sau alte violente si amenintare, lucru care rezultă din adeverinta emisa de catre politia orasului Otelu R..Chiar daca in cauză nu s-a pronuntat o solutie de catre procuror, savarsirea faptei de lovire in data de 24 decembrie 2013, dar si anterior, de catre pârât, este confirmata prin declaratiile martorului P. A. C., persoana care s-a aflat chiar in acea zi la domiciliul comun al părtilor si a perceput personal ce s-a intamplat intre acestia, precum si prin declaratia martorei Schier Firma care personal a vazut-o si in vara anului 2013 pe reclamanta avand urme de lovire, reclamanta relatandu-i ca a fost batuta de catre parat. De asemenea, martora Basmatchi B. care a auzit de nenumarate ori certuri intre cei doi, nu a vazut personal cand paratul a lovit-o pe reclamanta dar a aflat din relatarile sotului sau, care a surprins o asemenea scena si care l-a vazut pe parat alergand dupa reclamanta. In ce-l priveste pe martorul M., acesta a dat o declaratie sincera in fata instantei, a aratat ca venea numai ocazional la domiciliul partilor si numai pentru a merge cu paratul la pescuit, astfel ca nu a putut relata imprejurari semnificative pentru cercetarea judecatoreasca.

Faptul ca reclamanta a fost . si din plansele foto aflate la dosarul cauzei, si din certificatul medico-legal de la fila 78 dosar, aceasta beneficiind in urma agresiunii din data de 24 decembrie 2013, de cinci zile ingrijiri medicale.

Aceasta fiind starea de fapt, instanta constata ca in speta donatarul a savarsit fata de donatoare delictul de lovire si a injuriat-o in mod grav, astfel incat devin aplicabile disp. art. 831 alin.2 Cod civil vechi, urmand a se dispune revocarea contractului de donatie.

F. de modul de solutionare a cererii, se va obliga paratul sa plateasca reclamantei 1700 lei cheltuieli de judecată iar cererea paratului pentru cheltuieli de judecata se va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea reclamantei M. A., domiciliată în mun. Caransebeș, .. Trapșa, nr.8,jud. C.-S., în contradictoriu cu pârâtul D. S.,domiciliat în Oțelu R., ., jud. C.-S., cu domiciliul procesual ales la av. M. R., în Timișoara,., județul T..

Dispune revocarea contractului de donație autentificat sub nr.2470 din 30 iulie 2001 de către BNP Renee L. A. și revenirea la situația anterioară în C.F.

Obligă pârâtul să plătească reclamantei 1700 lei cheltuieli de judecată. Respinge cererea pârâtului pentru cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel in termen de 30 de zile de la comunicare, apel ce se va depune la Judecătoria Caransebeș.

Pronunțată în ședință publică, azi, 14 aprilie 2014.

PREȘEDINTE GREFIER

A. M. C. A.

Red.col.A.M./22.08.2014

Tehnored.CA/22.08.2014

Ex. 5

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Revocare donaţie. Sentința nr. 857/2014. Judecătoria CARANSEBEŞ