Acţiune în constatare. Sentința nr. 1396/2015. Judecătoria CAREI

Sentința nr. 1396/2015 pronunțată de Judecătoria CAREI la data de 03-11-2015 în dosarul nr. 1396/2015

Document finalizat

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CAREI

-

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1396/2015

Ședința publică din 03 noiembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: C. S. M.-președintele instanței

Grefier: T. C.

Pe rol fiind judecarea acțiunii civile intentată de reclamanta C. F. SOCIETATE COOPERATIVA, cu sediul în F. nr. 85, județul Satu M., având CUI_, inregistrata in RC sub nr. C30/10/18.05.2005, prin avocat B. S., cu domiciliul procedural ales la Sediul Cabinet avocat B. S., din Carei ., județul Satu M. împotriva pârâților UAT URZICENI în reprezentarea Statului R. si F. D. AL GERMANILOR SATU M., cu sediul în Satu M., ., județul Satu M. având ca obiect acțiune în constatare- rectificare de cf.

La apelul nominal făcut în ședință publică de azi nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare este completă, fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei, după care

Dezbaterea cauzei în fond a avut loc în ședința publică din data de 27 octombrie, concluziile reprezentantei reclamantei, fiind consemnate în încheierea ședinței respective, încheiere care face parte integrantă din partea introductivă a prezentei sentințe, când pentru motivele invocate în aceea încheiere s-a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de azi

În urma deliberării ce a avut loc în cauză s-a pronunțat sentința civilă de față.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față constată următoarele;

Prin cererea înregistrată sub dosar cu nr._ din data de 02.12.2014, reclamanta C. F. SOCIETATE COOPERATIVA a chemat în judecată pe pârâții UAT URZICENI în reprezentarea Statului R. si F. D. AL GERMANILOR SATU M., solicitând instanței:

-să constate că C. F. Societate Cooperativa este identica cu C. F., cum este intabulata în CF nr. 1958 Urziceni nr. top. 310, 311/1

-sa dispună rectificarea întinderii de teren din CF nr. 1958 Urziceni nr. top.310,311/1 din 2860 mp în 1807 mp, deoarece suprafața din act este mai mare decât suprafața măsurata reala.

-sa constate dreptul de proprietate al reclamantei asupra suprafeței de 1560 mp din terenul înscris în CF nr. 1958 Urziceni, nr. top 310,311/1 în întinderea deja rectificată de 1807 mp, cu titlu de uzucapiune de la Statul R.

-sa dispună intabularea celor de mai sus în CF;

-fara cheltuieli de judecata.

În fapt se arată că pe terenul Statului R., reclamanta și parata de ord. 2, au o construcție, în coproprietate. Aceasta construcție reprezintă 1 magazin universal. Pe lângă construcția principala mai exista și niște construcții anexe proprietatea reclamantei și anume 1 depozit și o anexă care nu sunt notate în CF. Nu s-au putut nota aceste construcții anexe deoarece, din măsurătorile efectuate a rezultat că suprafața din acte nu corespunde cu suprafața reală măsurată, care este mult mai mică. Construcțiile sunt executate încă din anul 1970, de când reclamanta a folosit terenul aferent acestor construcții. Posesia a fost continuă, pe întreaga suprafața de teren, până când s-a înstrainat pârâtei de ord. 2 cota de 1/2 parte din construcții de când aceasta a preluat posesia diferenței terenului aferent.

Pentru a se putea nota exista construcțiilor anexe și pentru a se putea clarifica și proprietatea terenului de catre reclamanta, solicită admiterea acțiunii.

In drept invocă disp. art. 94,98,107, art. 1049 si urm NCPC, rap. la disp. art.1837,1846 si urm. Cod civil, rap. la disp. art. 916, 930 NCC. disp. Legii nr. 7/1996.

În probațiune s-au depus extras CF, schița de identificare, martor A. V. F. nr. 185 Jud. Satu M., interogatoriul pârâților.

Pârâta Primăria comunei Urziceni a depus întâmpinare la data de 19.01.2015, conform susținerilor de la filele 25 arătând că se opune admiterii acțiunii reclamantei, în ceea ce privește dreptul lor de proprietate cu titlu de uzucapiune pentru imobilul solicitat, insa arătă faptul ca terenul efectiv folosit de către reclamanta este de 1116 mp si nu 1560 mp cum a fost solicitata.

În fapt se arată că pe terenul din litigiu care are o intindere reala de 1807 mp exista o construcție M. Universal P * 1, imobil situat in localitatea Urziceni. In Cartea funciara nr. 1958 Urziceni s-a inscris aceasta construcție care este in coproprietatea reclamantei si a Forumului D. al Germanilor din Satu M.. Imobilul este distinct folosit de către cei doi proprietari. Terenul este folosit de către fiecare dintre proprietari, insa este înscris in cartea funciara pe Statul R.. Din măsurătorile efectuate de către ei, in baza schiței de identificare topografica, rezulta ca terenul efectiv folosit de către reclamanta este de 1116 mp din totalul suprafeței si nu 1560 mp cum a solicitat reclamanta. Restul terenului este folosit de către cealaltă coproprietara, respectiv F. G..

Cu aceste precizări menționează ca sunt de acord cu admiterea acțiunii, cu indicarea faptului ca magazinul este cu etaj ,desi in cartea funciara nu apare aceasta mențiune

În ședința publică din data de 21.04.2015, F. D. al Germanilor Satu M.,a depus cerere de intervenție în interes personal împotriva Statului R. reprezentat prin UAT a .-45 de la dosar, solicitând constatarea dreptului de proprietate privind cota de ½ parte din terenul situat în . CF nr._ (nr. vechi 1958), având nr. top. 310 respectiv 311/1, cu titlu de uzucapiune.

În drept invocă art. 62, art. 1049 c.p.civ. art. 1837 și 1846 C.civ.

La data de 15.06.2015 s-a depus întâmpinare din partea Primăriei comunei Urziceni, prin care arată pe scurt că nu se opun la admiterea acțiunii reclamantei in ceea ce privește dreptul de proprietate cu titlu de uzucapiune pentru imobilul solicitat,insă arătă faptul că terenul efectiv folosit de reclamanta este de 1.116 mp și nu 1560 mp cum a fost solicitată. Pe terenul din litigiu care are o întindere reală de 1807 mp există o construcție M. Universal P*l, imobil situat in Urziceni .In CF nr.1958 Urziceni s-a inscris această construcție care este coproprietatea reclamantei și a Forumului D. al Germanilor din Satu M.. Imobilul este distinct folosit de către fiecare proprietari,insă este inscris in CF pe Statul Român. Din măsurătorile efectuate de către aceștia,in baza schiței de identificare topografică,rezultă că terenul efectiv folosit de către reclamanta este 1116 mp din totalul suprafeței și nu 1560 mp,cum a solicitat reclamanta. Restul terenului este folosit de coproprietara,respectiv FDGR.

Cu aceste precizări arată că sunt de cord cu rectificarea C.F.,cu indicarea faptului ca magazinul este cu etaj,deși in Cf nu apare acest fapt.

În ședința publică din data de 06.10.2015 a fost audiată martora A. V., iar în ședința publică din 27.10.2015 a fost audiată martora Reszler M., declarații pe care pârâta, intervenineta în interes personal F. D. G. și le-a însușit în dovedirea cererii de intervenție în interes propriu.

Din probele administrate în cauză instanța constată că pe terenul Statului R., reclamanta și parata de ord. 2, au o construcție, în coproprietate, potrivit extrasului de cf. depus la dosar la filele 7-8. Aceasta construcție reprezintă un magazin universal. Pe lângă construcția principala mai exista și niște construcții anexe proprietatea reclamantei și anume un depozit și o anexă care nu sunt notate în CF. Nu s-au putut nota aceste construcții anexe deoarece, din măsurătorile efectuate a rezultat că suprafața din acte nu corespunde cu suprafața reală măsurată, care este mult mai mică, acest lucru reiese din schița depusă la dosar la fila nr. 5 întocmită de către ing. C. I.. Construcțiile sunt executate încă din anul 1970, de când reclamanta a folosit terenul aferent acestor construcții. Posesia a fost continuă, pe întreaga suprafața de teren, până când s-a înstrăinat pârâtei de ord. 2 cota de 1/2 parte din construcții de când aceasta a preluat posesia diferenței terenului aferent, fapt ce reiese din depoziția martorilor audiați în cauză, respectiv A. V. și Reszler M..

În ceea ce privește cererea de intervenție în interes personal formulată de F. D. AL GERMANILOR SATU M., instanța constată că potrivit contractului de vânzare cumpărare autentificat, depus la dosar la fila 47, reiese că intervenienta, a dobândit prin cumpărare cota de ½ parte din imobilul care este în proprietatea reclamantei, prinurmare instanța va admite ca întemeiată cererea de intervenție în interes personal, în baza disp. art. 62, art. 1049 c.p.civ, art. 1837 și 1847 din C.civ.

Având în vedere cele arătate mai sus, instanța în baza art. 94, 98, 107, 1049, și urm. NC.P.C, precum și art. 1837, 1846, și urm. C.civ. rap la disp . art. 916, 930 NCC, a Lg. 7/96, va admite ca întemeiată acțiunea civilă intentată de reclamanta C. F. SOCIETATE COOPERATIVA, împotriva pârâților UAT URZICENI în reprezentarea Statului R. si F. D. AL GERMANILOR SATU M., având ca obiect acțiune în constatare- rectificare de cf.,prin urmare:

- va constata că C. F. Societate Cooperativa este identică cu C. F., cum este intabulată în CF nr. 1958 Urziceni nr. top. 310, 311/1.

- va dispune rectificarea întinderii de teren din CF nr. 1958 Urziceni nr. top.310,311/1 din 2860 mp în 1807 mp, deoarece suprafața din act este mai mare decât suprafața măsurata reala.

- va constata dreptul de proprietate al reclamantei asupra suprafeței de 1560 mp din terenul înscris în CF nr. 1958 Urziceni, nr. top 310,311/1 în întinderea deja rectificată de 1807 mp, cu titlu de uzucapiune de la Statul R.

Va admite cererea de intervenție în interes personal formulată de F. D. AL GERMANILOR SATU M.,prin urmare:

- va constata dreptul de proprietate al intervenientului privind cota de ½ parte din terenul situat în . C.F. nr._(nr. vechi 1958 având nr. topografic 310 respectiv 311/1 cu titlu de uzucapiune.

- va dispune intabularea celor de mai sus în CF;

Fără cheltuieli de judecată, acestea nefiind solicitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea civilă intentată de reclamanta C. F. SOCIETATE COOPERATIVA, cu sediul în F. nr. 85, județul Satu M., având CUI_, inregistrata in RC sub nr. C30/10/18.05.2005, prin avocat B. S., cu domiciliul procedural ales la Sediul Cabinet avocat B. S., din Carei ., județul Satu M. împotriva pârâților UAT URZICENI în reprezentarea Statului R. si F. D. AL GERMANILOR SATU M., cu sediul în Satu M., ., județul Satu M. având ca obiect acțiune în constatare- rectificare de cf.,prin urmare:

- constată că C. F. Societate Cooperativa este identică cu C. F., cum este intabulată în CF nr. 1958 Urziceni nr. top. 310, 311/1.

- dispune rectificarea întinderii de teren din CF nr. 1958 Urziceni nr. top.310,311/1 din 2860 mp în 1807 mp, deoarece suprafața din act este mai mare decât suprafața măsurata reala.

- constată dreptul de proprietate al reclamantei asupra suprafeței de 1560 mp din terenul înscris în CF nr. 1958 Urziceni, nr. top 310,311/1 în întinderea deja rectificată de 1807 mp, cu titlu de uzucapiune de la Statul R.

ADMITE cererea de intervenție în interes personal formulată de F. D. AL GERMANILOR SATU M., cu sediul în Satu M., ., județul Satu M.,prin urmare:

-constată dreptul de proprietate al intervenientului privind cota de ½ parte din terenul situat în . C.F. nr._(nr. vechi 1958 având nr. topografic 310 respectiv 311/1 cu titlu de uzucapiune.

- dispună intabularea celor de mai sus în CF;

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de a declara apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 03.11.2015

PREȘEDINTE,GREFIER,

C. S. MINODORATOUT C.

Red.C.S.M

Tehnored.T.C.

6 ex./06.11.2015

Emis 4 .

2 ex reclamanta C. F. SOCIETATE COOPERATIVA, cu sediul în F. nr. 85, județul Satu M., cu domiciliul procedural ales la Sediul Cabinet avocat B. S., din Carei ., județul Satu M.

2ex.- pârâții UAT URZICENI în reprezentarea Statului R. si F. D. AL GERMANILOR SATU M., cu sediul în Satu M., ., județul Satu M.

C.T. 03 noiembrie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Sentința nr. 1396/2015. Judecătoria CAREI