Fond funciar. Sentința nr. 1351/2015. Judecătoria CAREI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1351/2015 pronunțată de Judecătoria CAREI la data de 27-10-2015 în dosarul nr. 1351/2015
Document finalizat
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CAREI
-
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1351/2015
Ședința publică din 27 octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: C. S. M.-președintele instanței
Grefier: T. C.
Pe rol fiind soluționarea plângerii formulata de petenții C. A., domiciliat în localitatea G., ., jud. Satu M., CNP_ și C. E., domiciliată în localitatea G., . A, jud. Satu M., CNP_, ambii cu domiciliul procedural ales în Satu M., ..5, . P. A. în contradictoriu cu intimații, C. L. DE APLICARE A LEGII FONDULUI FUNCIAR CĂUAȘ, cu sediul în localitatea Căuaș, ., jud. Satu M., C. JUDEȚEANĂ DE APLICARE A LEGII FONDULUI FUNCIAR SATU M., cu sediul în Satu M., P-ța. 25 Octombrie, nr. 1, jud. Satu M.; M. I. în calitate de soție supraviețuitoare a defunctului M. Ș., cu domiciliul în localitatea G., nr. 208, jud. Satu M., M. L. și soția M. K., domiciliați în localitatea G., nr.48, jud. Satu M., având ca obiect fond funciar.
Dezbaterea cauzei asupra excepției puterii de lucru, invocată de către reprezentanta intimaților, a avut loc în ședința publică din data de 20 octombrie, încheiere care face parte integrantă din partea introductivă a prezentei sentințe, când pentru motivele invocate în aceea încheiere s-a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de azi.
Prin serviciul registratură s-a depus la data de 23.10.2015 concluzii scrise de petenți prin av. C. V. și de către av. P. V. în reprezentarea pârâților M. L. și M. K..
În urma deliberării ce a avut loc în cauză s-a pronunțat sentința civilă de față.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin plângerea înregistrata sub dosar nr._ /31.03.2015 petenții C. A. și C. E.,au chemat în judecata pe intimații C. L. DE APLICARE A LEGII FONDULUI FUNCIAR CĂUAȘ, C. JUDEȚEANĂ DE APLICARE A LEGII FONDULUI FUNCIAR SATU M., M. I. în calitate de soție supraviețuitoare a defunctului M. Ș., M. L. și soția M. K., și au solicitat instanței:
-să dispună admiterea cererii;
-constatarea nulității absolute parțiale a Titlului de proprietate nr._ din 05.10.2000, cu privire la suprafața de 533 mp teren intravilan, în principal, respectiv cu privire la suprafața de 412 mp teren intravilan, în subsidiar;
-obligarea Comisiei Locale de Fond Funciar Căuaș la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului intravilan în suprafață de 533 mp/412 mp conform dreptului justificat prin înscrierile din CF 1181 top 376 și din CF 1129 top 374/3, 375/1 și 377, prin întocmirea și înaintarea documentelor necesare în vederea validării;
-obligarea Comisiei Județene de Fond Funciar Satu M. la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului intravilan în suprafață de 533 mp/412 mp conform dreptului justificat prin înscrierile din CF 1181 top 376 și din CF 1129 top 374/3,375/1 și 377, prin validarea reconstituirii dreptului;
-obligarea Comisiei Locale de Fond Funciar Căuaș la întocmirea și înaintarea documentației necesare emiterii titlului de proprietate și la punerea efectivă în posesie cu terenului intravilan în suprafață de 533 mp/412 mp conform dreptului justificat prin înscrierile din CF 1181 top 376 și din CF 1129 top 374/3,375/1 și 377;
-să dispună rectificarea înscrierii în CF_ cad 3078, nr. crt. A1, G., în sensul radierii terenului intravilan în suprafață de 533 mp/412 mp, ca și consecință a constatării nulității absolute a titlului de proprietate ce a stat la baza înființării CF 381 N Căuaș.
Cu cheltuieli de judecată.
În motivare se arată că raportul juridic împrocesuat se circumscrie împrejurării că, prin titlul de proprietate emis în favoarea defunctului M. Ș., a fost încălcat dreptul de proprietate al reclamanților, care, conform înscrierilor de carte funciară, fac dovada dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 453/2611 mp înscris în CF 1181 top 376 G., dobândit cu titlu juridic cumpărare, prin act autentic 4078 din 16 noiembrie 1992 de sub B 11-12 și asupra terenului în suprafață de 200/2611 mp, cu titlu juridic cumpărare confirmat prin hotărâre judecătorească, înscris în aceeași CF 1181, sub B 13-14.
Cu alte cuvinte, conform dreptului de proprietate dovedit, reclamanții erau beneficiarii dreptului de a le fi fost eliberat titlul de proprietate pentru suprafața de 653 mp din nr. top 376, teren înscris în CF 1181 G..
Același raport juridic se circumscire și împrejurării că, prin titlul de proprietate_/2000, a fost încălcat dreptul de proprietate al reclamanților, care, conform înscrierilor din CF 1129 top 374/3, 375/1 și 377 G., fac dovada dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 1533/6132 mp, cu titlu juridic cumpărare prin act autentic nr. 4079 din 16 noiembrie 1962, de sub B 10-11 și asupra terenului în suprafață de 874/6132 mp, cu titlu juridic cumpărare confirmat prin hotărâre judecătorească, înscris în aceeași CF 1129, subB 12-13.
Cu alte cuvinte, conform dreptului de proprietate dovedit, reclamanții erau beneficiarii dreptului de a Ie fi fost eliberat titlul de proprietate pentru suprafața de 2407 mp din nr. top 374/3, 375/1 și 377, teren înscris în CF 1129 G..
Norma de drept incidență este cea reglementată prin art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare, potrivit căreia: „Sunt lovite de nulitate absolută, potrivit dispozițiilor legislației civile, aplicabile la data încheierii actului juridic, următoarele acte emise cu încălcarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, Legii nr., 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare și ale prezentei legi:
a) actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate, în favoarea persoanelor care nu erau îndreptățite, potrivit legii, la astfel de reconstituiri sau constituiri, cum sunt:
(i) actele de reconstituire în favoarea unor persoane care nu au avut niciodată teren în proprietate predat la cooperativa agricolă de producție sau la stat sau care nu au moștenit asemenea terenuri;
(ii) actele de reconstituire și constituire în favoarea altor persoane asupra vechilor amplasamente ale foștilor proprietari, solicitate de către aceștia, în termen legal, libere la data solicitării, în baza Legii nr. 18/1991 pentru terenurile intravilane, a Legii nr. 1/2000 și a prezentei legi, precum și actele de constituire pe terenuri scoase din domeniul public în acest scop;
(iii) actele de reconstituire și constituire a dreptului de proprietate în favoarea altor persoane asupra terenurilor proprietarilor care nu au fost înscriși în cooperativa agricolă de producție, nu au predat terenurile statului sau acestea nu au fost preluate de stat prin acte translative de proprietate"
Norma de drept invocată poate fi apreciată, în ceeea ce privește incidența ei, prin simpla verificare asupra modului în care, prin emiterea titlului de proprietate_/2000, a fost dispusă reconstituirea conform dreptului dovedit de petentul M. Ș., atâta timp cât aplicare legii a vizat terenul intravilan înscris în CF 1181 ȘI 1129 G..
Este de necontestat, conform unor înscrieri anterioare aplicabilității legilor fondului funciar, faptul că Fam C. era proprietara tabulară a cotei de 653/2611 mp teren înscris în CF 1181 top 376 G. și proprietara tabulară a cotei de 2407/6132 mp teren înscris în CF 1129 nr. toi) 374/3, 375/1 si 377Ghenci, teren pe care I-a folosit fără întrerupere, până la eliberarea titlului_/2000.
La data de 28.04.2000, prin cererea nr.283, Fam. C. a solicitat Comisiei Locale de Fond Funciar Căuaș eliberarea titlului de proprietate pentru suprafața de 653 mp din CF 1181 și pentru suprafața de 2407 mp din CF 1129 G., eveniment care, în timp, este anterior elibererării titlului_, respectiv datei de 05.10.2000.
Titlul de proprietate_/2000 este consecința juridică a validării făcute pe anexa 9 a, conform Adeverinței nr. 1895/14.10.1993, anexă prin care M. Ș. este validat la reconstituire cu suprafața de 0,69 ha teren extravilan.
Independent de împrejurarea faptului că M. Ș. a fost validat cu teren în extravilan, cu ocazia eliberării titlului de proprietate s-a uitat acest lucru și a acesta a fost emis cu privire la teren în intravilan, mai relevant, sub aspectul nulității titlului, este faptul că i s-a reconstituit dreptul de proprietate cu încălcarea dreptului de proprietate al reclamanților, cu consecința reconstituirii în favoarea acestora a dreptului de proprietate diminuat cu suprafața de teren reconstituit fără drept intimatului M., regăsindu-se astfel în titlului de proprietate_/2000 inclusiv o porțiune de teren din terenul de sub casa reclamanților.
Chiar dacă s-ar admite că M. Ș. este îndreptățit la reconstituirea terenului după proprietarii tabulari Paszkui și N., atunci titlul de proprietate, cu privire la terenul înscris în CF 1181, ar trebui să cuprindă D. suprafața de 1958/2611 mp, deoarece diferența de 653/2611 mp de sub nr.top 376 este proprietatea familiei C..
În egală măsură, mergând pe același raționament al presupusului drept al numitului M. Ș. de a dobândi în proprietate nu doar terenul în suprafață de 1958 mp aferent imobilul casa cu nr. 48 a, corespunzător cotei de proprietate asupra terenului în suprafață de 2611 mp de sub nr. top 376 a familiilor N. și Paszkui, ci Și cota de teren a familiilor N. și Paszkui de 3725/6132 din CF 1129 nr, top 374/3, 375/1 și 377 G., Titlul de proprietate_ ar trebui să cuprindă doar suprafața de 3725 mp, deoarece diferența de 2407/6132 este proprietatea familiei C..
Concluzionând: cotrar dreptului confirmat prin înscrisurile valorificate la reconstituirea dreptului de proprietate, M. Ș. a beneficiat de reconstituirea suprafeței de teren intravilan în suprafață de 6851 mp, corespunzătoare nr. top 376, 374/3,375/1 și 377 din CF 1181 și 1129, ÎN LOC DE 5683 mp la cât era îndreptățit cu 1168 mp mai mult, DIN CARE 533 mp din terenul familiei reclamanților.
Intre părțile acestui litigiu au mai fost purtate procese anterioare, fără ca acestea să genereze autoritate de lucru judecat sau putere de lucru judecat, deoarece:
-în dosar nr._, prin sentința civilă nr. 1020/2013, Judecătoria Carei a dispus respingerea acțiunii reclamanților C. având ca obiect modificarea Titlului de proprietate 31-_ prin includerea în acesta a suprafeței de 285 mp teren de sub nr. top 733, cu diminuarea corespunzătoare a titlului de proprietate 31-_ și anularea încheierii din CF_ Căuaș prin care a fost intabulat Titlul_;
-în Dosar nr._, prin sentința civilă nr. 1318/2014, Judecătoria Carei a dispus respingerea plângerii familiei C. având ca obiect solicitarea de modificare a titlului de proprietate_/2004 în sensul adăugării parcele de 533 mp arabil intravilan, top 733 și a reducerii întinderii parcelei arabil intravilan top 706/25 de la 5773 mp la 5291 mp Pentru toate aceste considerente, în baza probelor ce vor fi administrate, solicită să se dispună în sensul admiterii acțiunii.
In drept invocă: disp. art. dispozițiile Legii nr.18/1991, Legii nr. 169/1997, Legii nr. 7/1996 și Noului Cod civil.
În probațiune: înscrisuri, interogatorii, cercetare locală, expertiză.
In vederea susținerii probei cu expertiza, depune, cu valoare de probă extrajudiciară, expertizele efectuate de experții Mențiu V. și K. Z. A., fiecare confirmând, în felul ei, motivele pentru a pretinde constatarea nulității absolute parțiale a Titlului_.
Intimații M. L. și M. K. au formulat întimpinare la data de 09.04.2015, conform susținerilor din cuprinsul acesteia, între filele 63-66, solicitând respingerea capătului de cerere privind nulitatea absoluta parțiala a titlului de
proprietate 31-_ din 2000 eliberat paratei de-ordin 3, de la care acestiparati au
cumpărat si al căror drept de proprietate s-a transmis in baza unei hotărâri
judecătorești in c.f._ G., nr.cadastral 3078; respingerea capătului 2 si 3 de acțiune prin care se solicita reconstituirea dreptului
de proprietate pentru suprafața de 533 mp/412 mp conform dreptului justificat prin
inscrierile din c.f 1181 nr.top.376 si c.f. 1129 nr.topo.374/3, 375/1 si 377 ca
neîntemeiat.
În fapt se arată că conform extraselor de carte funciara reclamanții deține in indiviziune cu alți coproprietari in c.f. 1181 G. din suprafața de 2611 mp, deține in total 653 mp, iar in c.f. 1129 G., din totalul de 6132 mp, dețin 2407 mp. si mai exista c.f.69 G., unde deține 5291 mp. însumând terenurile deținute de reclamanți, in cele 3 extrase de c.f. pe vechile amplasamente, aceștia deține in proprietate conform vechilor înscrieri 8351 mp si le s-a eliberat titlul de proprietate pentru 8300 mp.;
Reconstituirea a unei suprafate de 533 mp sau 412 mp ar însemna dubla reconstituire după c.f. 1181 si 1129 G., pentru ca terenurile mn aceste c.f.-uri sunt cuprinse in cei 8300 mp reconstituiți, sau majorarea in mod nejustificat a suprafeței înscrise in actele de proprietate.
Constituirea dreptului de proprietate s-a făcut conform cererii depuse in aprilie 2000 exact după acest c.f.-uri inscrise in cerere 1181 G., 1129 G. si 69 G., care insumate dau 8351 mp. astfel capetentii solicita o dubla constituire a dreptului de proprietate.
In ceea ce privește rectificarea inscrierii c.f._ cad.3078, prin radierea suprafeței de 533 mp sau 412 mp, ca si consecința a anularii titlului de proprietate al paratei de ordin 3, acțiunea este total neîntemeiata si solicită sa o respingă. Prin hotărâre judecătoreasca, parații de ordin 4 au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului intravilan si a casei de locuit, înscrisa in titlul de proprietate 31 -_ eliberat pe numele soțului paratei de-ordin 3.
La data cumpărării terenului de către parații de ordin 4, terenul era înscris in c.f. 381/N/Cauas fara nicio sarcina, fara a fi . fiind cumpărători de buna credința.
In aceasta situație art.III alin.(2) indice 4, introdus prin titlul V art.unic pct.4 din L.247/2005.„ in cazul unor inscrainari"succesive ale terenurilor, cel ce a vândut terenul pe baza unui titlu constatat nul este oblisat sa remită prețul actualizat fostului proprietar rămas fara teren ", ceea ce protejează cumpărătorul de buna credința, astfel ca în niciun caz pe calea acestei acțiuni, nu se poate dispune rectificarea incheierii de c.f. prin care s-a intabulat dreptul de proprietate, in baza unei hotărâri judecătorești în c.f._ cad.3078. si nici radierea din proprietatea lor a suprafeței de 533 mp sau 412 mp.
In ceea ce privește expertiza extrajudiciara efectuata in cauza de ing.Mentiu V., nu o acceptă ca proba, aceasta a mai fost folosita si in dosarul_ .
Ridică excepția autorității de lucru judecat in temeiul art.430 cod procedura civila, si puterea lucrului judecat in temeiul art.431 cod pr. Civila, deoarece in dosarul_ al Judecatoriei Carei, judecat in fond si recurs, s-a stabilit același lucru doar suprafața solicitata fiind diferita, aici se solicita 533/412, in celalat dosar se solicita 285 mp. Dar obiectul acțiunii era același, părțile au avut aceiași calitate si era vorba de aceiași cauza, singura diferența fiind suprafața solicitata. Astfel din moment ce in acel dosar li s-a respins plangerea, pe aceleași considerații juridice pentru 285 mp. pe baza acelorași considerații juridice nu se puot judeca din nou pe acelasi temei jurdic, pe același temei de fapt intre aceleași parti doar prin majorarea suprafetei, deoarece asupra motivelor de nulitate ale titlului de proprietate 31-_ emis paratei- de ordin 3 instanța a tranșat definitiv si irevocabil.
In dosarul_ au solicitat nulitatea titlului de proprietate al paratei de ordin 3, cunoscând faptul ca terenurilor reclamanților, cumpărate din c.f. 1181 sic.f. 1129, din care pentru o parte comisia locala ar fi emis titlul de proprietate 31-_, adică titlul paratei de ordin 3, același fiind obiectul si in acest dosar, diferita fiind doar intinderea suprafeței ce s-ar fi cuprins in titlul lor.
In acel dosar_, s-a dispus efectuarea unei expertize topografice, unde expertul a menționat ca nu se poate stabili existenta unei suprapuneri de teren intre proprietatea reclamanților si a paraților, atâta timp cat ambele parti la măsurători au suprafața mai mica decât cea din acte, situații de altfel des intalnite in teren.
In privința susținerilor ca paratei de ordin 3 i s-ar fi validat o suprafața de teren in extravilan si nu in intravilan, aceasta este o afirmație bazata pe un fals, pentru ca acel tabel nominal depus, unde la poziția 86 apare trecut cu pixul numele soțului paratei de ordin 3, cu teren extravilan, deși in dosarul_ exista cererea in care solicita terenul intravilan aferent casei sale de locuit, ceea ce ar putea atrage si o răspundere penala pentru uz de fals a acestui document modificat.
De altfel si cererea depusa de către reclamanți din 23.04.2000 este tot un fals sau este o cerere tardiva ce duce la decăderea din drepturi, pentru ca termenul limita de depunere a cererilor la L.1/2000 era data de 11.03.2000. iar verificând calendarul pentru anul 2000 ziua de 23.04 este in zi de duminica.
Mai mult decât atât, reclamanții solicita reconstituirea dreptului de proprietate. reconstituirea facandu-se doar pentru foștii membrii cooperatori ale căror terenuri au fost preluate de CAP, in fapt aceștia au devenit proprietari asupra terenurilor intravilan după apariția L. 18/91, pe baza vechilor c. f.-uri, nefiind necesar eliberarea unui titlu de proprietate pe numele cumpărătorilor după apariția L. 18/91.
Astfel solicită instanței sa aibă in vedere toate aceste apărări si excepții ridicate, sa aibă in vedere problemele ridicate de valabilitatea unor acte efectuate in primărie, tabele modificate cu pixul, cereri de constituire depuse după termenul de decădere prevăzut de lege, pentru terenuri cumpărate după apariția L. 18/91, pentru a respinge acțiunea reclamanților.
Solicită cheltuieli de judecata.
In drept invocă-art.205 si următoarele cod procedura civila; art.III pct.2 indice 4 din L 169/97.
Intimata C. L. DE APLICARE A LEGII FONDULUI FUNCIAR CĂUAȘ a formulat întimpinare la data de 04.05.2015, conform susținerilor din cuprinsul acesteia, la fila 69, arătând că nu se opun solicitărilor in probatiune ale petenților, iar daca in urma efectuării unei eventuale expertize in specialitatea topografie susținerile lor se vor dovedi întemeiate, coroborat cu restul probelor ca vor fi administrate, atunci sunt de acord si cu admiterea acțiunii lor, mai ales ca in baza ultimelor modificări ale Legii 18/1991 modificările titlurilor de proprietate cu privire la modificări ale întinderilor de suprafețe, nu se pot face decât prin hotărâre judecătoreasca definitiva si irevocabila.
În ședința publică din data de 20.10.2015 reprezentanta intimaților de ordin 4 a invocat excepția puterii de lucru judecat, motivând prin faptul că în temeiul art.431-432 cod pr. Civila, excepție care poate să fie ridică în orice fază a judecății. În dosarul_ al Judecătoriei Carei, s-a dispus efectuarea unei expertize topografice, unde expertul a menționat ca nu se poate stabili existenta unei suprapuneri de teren între proprietatea reclamanților si a paraților și nu se poate individualiza care este terenul reclamanților. În această cauză se solicită același lucru, astfel scopul este același. În ultimul petit al acțiunii nu s-a indicat care încheiere de cf. se dorește a se rectifica.
De asemenea invocă excepția lipsei de interes, deoarece în titlul de proprietate există o suprafață de 8300 mp, iar în cf. este 8351 mp iar prin anularea titlului de proprietate se tinde la majorarea suprafeței, excepție asupra căreia instanța nu se va pronunța, această urmând a rămâne fără obiect, prin admiterea excepției puterii lucrului judecat.
Din probele administrate în cauza instanța constată că, în ceea ce privește excepția puterii lucrului judecat, invocată de către reprezentanta legală a intimaților de ordin 4, în temeiul art. 431-432 cod de procedura civila.
Instanța constată că potrivit art. 431 din codul de procedura civila „nimeni nu poate fi chemat in judecata de doua ori in aceiași calitate, in temeiul aceleiași cauze si pentru același obiect".
Chiar daca acțiunea din dosarul_ a Judecătoriei Carei s-a intitulat modificarea titlului de proprietate si acțiunea din acest dosar nulitatea titlului de proprietate, scopul urmărit a fost același, diminuarea suprafeței din titlul de proprietate 31-_ pe numele soțului paratei M. I..
Si in acel dosar si in acest dosar se urmărește eliberarea titlului de proprietate pe baza înscrierilor din c.f. 1181 nr.topo.376 si c.f. 1129 nr.topo.374/3, 375/1 si 377, chestiune care a fost tranșata definitiv in dosarul_, aspect ce rezulta din concluziile raportului de expertiza, întocmit pe 26.IX.2012 de expertul K. Z.-A..
In concluziile sale expertul arata ca stabilirea terenului proprietatea reclamanților C. A. si E. nu se poate face conform inscrierilor din c.f. 1129 si c.f. 1181 G., deoarece aceștia in c.f.sunt coproprietari in indiviziune cu alți proprietari, nu s-a realizat sistarea stării de indiviziune, si individualizarea parcelei acestora.
De aceea se sublimează ca proprietatea acestora se poate stabili prin planuri cu puneri în posesie existente in baza cărora s-a eliberat titlul de proprietate..
De asemenea, in acel dosar s-a determinat faptul ca, atât reclamantei cat si paratei, in titlul de proprietate au o suprafața scriptica, iar la măsurători s-a determinat ca ambii au in teren mai puțin decât in acte (ceea ce nu este o situație speciala intalnindu-ne des cu aceasta situație).
In pct.3 din concluzii expertul arata ca nu exista nicio suprapunere reala intre cele 2 proprietăți.
In dosarul_ au solicitat modificarea titlului pentru 285 mp, in acest dosar solicita nulitatea titlului pentru 412 mp/500 mp, scopul urmărit fiind același.
In consecința, o cerere nu poate fi judecata in mod definitiv decât o singura data, iar hotărârea nu poate fi contrazisa de o alta hotărâre, invocând obligativitatea acelei hotărâri, cu alte cuvinte nici nu este necesara proba identității de parti, obiect si cauza, ci doar proba identității intre problema soluționata irevocabil si problema dedusa judecații.
Ori in ambele dosare s-a urmărit același lucru, modificarea titlului pentru 285 mp si nulitatea pentru 412 mp, in temeiul aceleiași motivații eliberarea titlului după vechile c.f.-uri, problema care a fost tranșata definitiv in dosarul_, iar o noua lucrare de expertiza nu ar putea identifica alta stare de fapt.
In privința excepției lipsei de interes, instanța constată că aceasta a rămas fără obiect, dat fiind faptul că a fost admisă excepția puterii lucrului judecat.
În ceea ce privesc concluziile scrise și susținerile reprezentantului legal al petenților, în ceea ce privește excepția puterii lucrului judecat, aceasta este greșit încadrată ca fiind art. 430 C.p.civ, această excepție referindu-se la autoritatea lucrului judecat, excepție care a fost anterior respinsă de către instanță.
Având în vedere cele arătate mai sus instanța va admite excepția puterii de lucru judecat invocată de către reprezentanta intimaților de ordin 4, prin urmare va respinge plângerea formulată de petenții C. A., domiciliat în localitatea G., ., jud. Satu M., CNP_ și C. E., domiciliată în localitatea G., . A, jud. Satu M., CNP_, ambii cu domiciliul procedural ales în Satu M., ..5, . P. A. în contradictoriu cu intimații, C. L. DE APLICARE A LEGII FONDULUI FUNCIAR CĂUAȘ, cu sediul în localitatea Căuaș, ., jud. Satu M., C. JUDEȚEANĂ DE APLICARE A LEGII FONDULUI FUNCIAR SATU M., cu sediul în Satu M., P-ța. 25 Octombrie, nr. 1, jud. Satu M.; M. I. în calitate de soție supraviețuitoare a defunctului M. Ș., cu domiciliul în localitatea G., nr. 208, jud. Satu M., M. L. și soția M. K., domiciliați în localitatea G., nr.48, jud. Satu M., având ca obiect fond funciar,în cauză existând putere de lucru judecat.
Fără cheltuieli de judecată, nefiind solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
ADMITE EXCEPȚIA puterii de lucru judecat invocată de către reprezentanta intimaților de ordin 4,prin urmare:
RESPINGE plângerea formulată de petenții C. A., domiciliat în localitatea G., ., jud. Satu M., CNP_ și C. E., domiciliată în localitatea G., . A, jud. Satu M., CNP_, ambii cu domiciliul procedural ales în Satu M., ..5, . P. A. în contradictoriu cu intimații, C. L. DE APLICARE A LEGII FONDULUI FUNCIAR CĂUAȘ, cu sediul în localitatea Căuaș, ., jud. Satu M., C. JUDEȚEANĂ DE APLICARE A LEGII FONDULUI FUNCIAR SATU M., cu sediul în Satu M., P-ța. 25 Octombrie, nr. 1, jud. Satu M.; M. I. în calitate de soție supraviețuitoare a defunctului M. Ș., cu domiciliul în localitatea G., nr. 208, jud. Satu M., M. L. și soția M. K., domiciliați în localitatea G., nr.48, jud. Satu M., având ca obiect fond funciar,în cauză existând putere de lucru judecat.
Fără cheltuieli de judecata .
Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 27.10.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
C. S. MINODORATOUT C.
Red.C.S.M
Tehnored.T.C.
9 ex./06.11.2015
Emis 7 .
2 ex. petenții C. A. și C. E., ambii cu domiciliul procedural ales în Satu M., ..5, . P. A.
5 ex. intimații- C. L. DE APLICARE A LEGII FONDULUI FUNCIAR CĂUAȘ, cu sediul în localitatea Căuaș, ., jud. Satu M., C. JUDEȚEANĂ DE APLICARE A LEGII FONDULUI FUNCIAR SATU M., cu sediul în Satu M., P-ța. 25 Octombrie, nr. 1, jud. Satu M.; M. I. în calitate de soție supraviețuitoare a defunctului M. Ș., cu domiciliul în localitatea G., nr. 208, jud. Satu M., M. L. și soția M. K., domiciliați în localitatea G., nr.48, jud. Satu M.
C.T. 27 octombrie 2015
← Anulare act. Sentința nr. 1350/2015. Judecătoria CAREI | Acţiune în constatare. Sentința nr. 1396/2015. Judecătoria CAREI → |
---|