Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 921/2015. Judecătoria CAREI

Sentința nr. 921/2015 pronunțată de Judecătoria CAREI la data de 30-06-2015 în dosarul nr. 921/2015

Acesta nu este document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CAREI

-

SENTINȚA CIVILĂ NR. 921/2015

Ședința publică din 30 Iunie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: Ț. I. R.

Grefier: M. R. A.

Desfășurarea procesului s-a efectuat prin mijloace tehnice audio potrivit art. 231 C.pr.civilă.

Pe rol fiind soluționarea cererii formulată de creditorul ., cu sediul in Carei, .. 24, jud. Satu M., înmatriculata la ORC Satu M. sub nr. J_, având Cod fiscal nr. RO_, reprezentata prin Muszka C.- administrator împotriva debitorului B. I. cu domiciliul in loc. Piscolt, nr. 407, jud. Satu M., având ca obiect ordonanță de plată.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă debitorul, lipsă fiind reprezentanții creditorului.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că prezenta cauză este la primul termen de judecată și este legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 200 lei stabilită potrivit dispozițiilor art. 6 alin. 2 din OUG 80/2013 și achitată potrivit chitanței nr._ emisă de UAT Municipiul Carei (f. 4).

În temeiul art. 43 C.pr.civ. în urma verificărilor făcute de grefier pe baza dosarului cauzei, se constată că judecătorul nu se află în vreunul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute de art. 41.

Conform art. 103 alin.1^1 din Hotărârea nr. 829 din 15.11.2011 pentru completarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor s-a verificat în sistemul ECRIS dacă există alte dosare formate ca urmare a unei cereri formulate de aceleași persoane, împotriva acelorași persoane și având același obiect, dovada fiind atașată dosarului cauzei.

Instanța în baza art. 219, alin. 2 C.pr.civ constată că procedura de citare este îndeplinită potrivit dispozițiilor art. 229 alin. 1 C.pr.civ conform cărora prin înmânarea citației, sub semnătura de primire, personal sau prin reprezentant, pentru un termen de judecată, cel citat este prezumat că are în cunoștință și termenele de judecată ulterioare aceluia pentru care citația i-a fost înmânată.

Instanța își verifică competența în baza art. 131 alin.1 C.pr.civ. si stabilește că în baza art. 126 din Constituție, art. 1015 C.pr.civ este competentă general, material si teritorial să soluționeze această cauză.

În baza art. 238 C.pr.civ instanța estimează durata cercetării procesului în termen de 2 luni, termen optim și rezonabil raportat la obiectul cauzei și probatoriul necesar a fi administrat în cauză.

Instanța pune în discuție necesitatea administrării de noi probe în baza art. 390 C.pr.civ.

Debitorul arată că nu înțelege necesară administrarea altor probe în cauză.

În baza art. 255 raportat la art. 258 C.pr.civ. instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei apreciind că este pertinentă și concludentă justei soluționării a cauzei.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat în cauză instanța închide faza cercetărilor judecătorești. În baza art. 392 C.pr.civ. deschide dezbaterile asupra fondului și acordă cuvântul în fond părților în ordinea prevăzute de art. 216 C.pr.civ.

Debitorul, având cuvântul în fond, arată că recunoaște pretențiile creditorului, nu se opune admiterii acțiunii și arată că a avut un an dificil din punct de vedere financiar motiv pentru care are nevoie de un termen pentru achitarea acestor pretenții pe care le recunoaște și este de acord să le achite.

Instanța în baza art. 244 C.pr.civ coroborat cu art. 394 C.pr.civ declară dezbaterile închise și, față de cererea principală și înscrisurile depuse la dosarul cauzei, reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea în anulare înregistrată la data de 15.06.2015, sub dosar număr_ al Judecătoriei Carei creditoarea . debitorului B. I. solicită instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună obligarea debitorului la plata sumei de 13.335,58 lei reprezentând facturi însușite la plata si neonorate in termen.

De asemenea solicita obligarea debitorului la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de aceasta acțiune.

În motivare arată că în fapt, în anul 2014 a încheiat cu debitorul contractul având ca obiect vânzarea de semințe de însămânțat, îngrășăminte si pesticide, contract înregistrat sub nr.490/23.04.2014.

Deși facturile au fost acceptate de către debitor, termenul de plata al acestora a fost depășit, dar aceasta nici până la aceasta data nu a procedat la plata acestora.

Facturile a căror plata nu a fost efectuata sunt următoarele :_/07.05.2014;_/23.04.2014.

Totalul general al creanței solicitate este de 13.335,58 lei cu titlu de marfa livrata si neachitata. Creanța este certa, lichida si exigibila îndeplinind condițiile prevăzute de lege.

În drept invocă disp. art.1013 din noul Cod de procedura civila..

În probațiune solicită încuviințarea probei cu înscrisuri și depune la dosarul cauzei contractul nr. 490/23.04.2014, facturile acceptate de către debitor, dar a căror plata nu a fost onorata; dovada convocării la conciliere

În temeiul prevederilor art.223 Cod proc civ, solicita judecarea cauzei si in lipsa.

Fiindu-i comunicată cererea și înscrisurile însoțitoare, debitorul nu a formulat întâmpinare.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările aflate la dosarul cauzei instanța constată următoarele:

Debitorul a achiziționat de la creditor semințe de însămânțat, îngrășăminte si pesticide conform contractului înregistrat sub nr.490/23.04.2014.

Aceste produse au fost facturate potrivit facturilor_/07.05.2014 și_/23.04.2014, contravaloarea acestor facturi fiind de_,57 lei.

În ședința publică din 30.06.2015 debitorul a recunoscut datoria motivând că anul agricol nu a fost profitabil dar că intenționează să stingă debitul.

În consecință instanța în baza art. 1021 alin. 1 și 3 C.pr.civ. va Admite cererea creditorului ., cu sediul in Carei, .. 24, jud. Satu M., înmatriculata la ORC Satu M. sub nr. J_, având cod fiscal nr. RO_, reprezentata prin Muszka C.- administrator împotriva debitorului B. I. cu domiciliul in loc. Piscolt, nr. 407, jud. Satu M. și va obliga debitorul să plătească creditorului_,57 lei cu titlu de pretenții cu termen de plată de 30 de zile de la comunicarea prezentei Ordonanțe

În baza art. 453 alin. 1 și art. 451 alin. 1 C.pr.civ. și va obliga debitorul să plătească creditorului 200 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea creditorului ., cu sediul in Carei, .. 24, jud. Satu M., înmatriculata la ORC Satu M. sub nr. J_, având cod fiscal nr. RO_, reprezentata prin Muszka C.- administrator împotriva debitorului B. I. cu domiciliul in loc. Piscolt, nr. 407, jud. Satu M., prin urmare:

- obligă debitorul să plătească creditorului_,57 lei cu titlu de pretenții cu termen de plată de 30 de zile de la comunicarea prezentei Ordonanțe

- obligă debitorul să plătească creditorului 200 lei cheltuieli de judecată

Executorie de drept.

Cu drept de a promova cerere în anulare în termen de 10 de zile de la comunicare.

Cererea în anulare se depune la Judecătoria Carei.

Pronunțată în ședința publică din 30 Iunie 2015.

PREȘEDINTE GREFIER

Ț. I. R. M. R. A.

MRA 30 Iunie 2015

Red.Ț.I.R.

Tehnored. MRA

4 ex./01.07.2015

emis 2 .

1 com creditor: .

1 .

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 921/2015. Judecătoria CAREI