Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 1363/2015. Judecătoria CAREI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1363/2015 pronunțată de Judecătoria CAREI la data de 27-10-2015 în dosarul nr. 1363/2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CAREI
-
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1363/2015
Ședința publică de la 27 Octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: A. C.
Grefier: ȘORIAN M.
¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤
Desfășurarea procesului s-a înregistrat prin mijloace tehnice audio potrivit art. 231 alin. 2 C.pr.civilă.
Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect sesizarea privind „înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității” formulată de petenta U. A. Teritorială Carei, prin reprezentantul său legal Primar K. E., în contradictoriu cu intimatul S. T..
La apelul nominal făcut în ședința publică, s-a prezentat intimatul, lipsind reprezentantul legal în proces a petentei.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită, după care:
În temeiul art. 43 C.proc.civ. în urma verificărilor făcute de grefier pe baza dosarului cauzei, se constată că judecătorul nu se află în vreunul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute de art. 41.
Conform art. 103 alin.1^1 din Hotărârea nr. 829 din 15.11.2011 pentru completarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor s-a verificat în sistemul ECRIS dacă există alte dosare formate ca urmare a unei cereri formulate de aceleași persoane, împotriva acelorași persoane și având același obiect, dovada fiind atașată dosarului cauzei.
Instanța, verificându-și din oficiu competența în baza art. 131 alin. (1) C.proc.civ., stabilește că în baza art. 9 alin. (3) coroborat cu art. 391 din O.G. nr. 2/2001 este competentă general, material și teritorial să soluționeze această cauză.
În baza art. 258 C.proc.civ., raportat la art. 255 C.proc.civ. instanța încuviințează petentei proba cu înscrisurile care au fost anexate cererii.
Nemaifiind alte cereri formulate, excepții invocate și nici alte probe de administrat, instanța, constată cauza în stare de judecată și acordă intimatului cuvântul pe fond.
Intimatul arată că este de acord cu prestarea muncii, întrucât nu poate plăti amenda.
În baza art. 394 C.proc.civ. declară închise dezbaterile și reține cauza spre deliberare și pronunțare potrivit art. 395 C.proc.civ.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub dosar nr._ la data de 10.08.2015, petenta U. A. Teritorială Carei, prin reprezentantul său legal Primar K. E., în contradictoriu cu intimatul S. T., a solicitat instanței să dispună înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării intimatului la prestarea unei activități în folosul comunității.
În motivarea cererii, petenta a arătat că intimatul figurează în evidențele sale cu debite reprezentând amenzi contravenționale în sumă de 5.292 lei.
Petenta a mai arătat că intimatul nu realizează venituri, prin urmare nu există posibilitatea executării silite.
În drept, petenta a invocat dispozițiile art. 9 alin. 3 și art. 391 din O.G. nr. 2/2001.
În susținerea cererii, petenta a depus în copie conform cu originalul următoarele înscrisuri: somație nr._/29.07.2015 (f.3-5); adrese (f.6-8).
Intimatul, legal citat, nu a formulat întâmpinare până la închiderea dezbaterilor.
În cauză, a fost administrată proba cu înscrisurile depuse de petentă.
Analizând cererea de față prin prisma motivelor invocate și a materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin Somația nr._/29.07.2015 (f.3-5) intimatului i-a fost comunicat faptul că figurează în evidența fiscală a petentei cu suma de plată în cuantum total de 5.292 lei, reprezentând amenzi contravenționale neachitate conform proceselor verbale de contravenție . nr._/28.05.2009, . nr._/15.09.2009, . nr._/28.09.2010, . nr._/22.06.2011, . nr._/ 10.09.2011, . nr._/07.06.2012, . nr. 0578/01.08.2012, . nr._/09.11.2012, . nr._/09.11.2012, . nr._/ 10.01.2013, . nr._/29.12.2013, . nr. 2152/18.10.2013, . nr. 2227/18.10.2013, . nr._/24.03.2014, . nr._/17.04.2014, . nr. 2922/04.06.2014, . nr. 3692/24.03.2015.
Conform verificărilor efectuate de petentă (f.6-8), intimatul nu realizează venituri, neexistând astfel posibilitatea executării silite.
Potrivit art. 9 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările ulterioare, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul de specialitate al unității administrativ-teritoriale prevăzut la art. 39 alin. (2) lit. a) în a cărui rază teritorială domiciliază contravenientul, va sesiza instanța judecătorească în a cărei circumscripție domiciliază acesta, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.
Prin urmare, pentru admisibilitatea unei astfel de cereri este necesar să fie îndeplinite următoarele condiții cumulative: contravenientul să nu fi plătit amenda prevăzută în procesul-verbal de contravenție în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și să nu existe posibilitatea executării silite a acestuia, condiția existenței acordului expres al contravenientului pentru înlocuirea sancțiunii amenzii cu prestarea activității în folosul comunității fiind abrogată implicit prin declararea acesteia ca neconstituțională de către Curtea Constituțională.
Instanța reține că în cauza de față sunt îndeplinite condițiile sus-menționate, în sensul că intimatul nu a achitat integral amenda contravențională aplicată prin procesele-verbale de contravenție în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunilor și nu există posibilitatea executării silite a acestuia.
Conform art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 1091/2014 „începând cu data de 1 iulie 2015, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 1050 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168,667 de ore în medie pe lună în anul 2015, reprezentând 6,225 lei/oră”.
Având în vedere că potrivit art. 391 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității se face pe o durată maximă de 50 de ore, instanța va avea în vedere această limită maximă legală pentru fiecare dintre amenzile aplicate intimatului.
Față de cele de mai sus, văzând și dispozițiile legale sus-menționate coroborate cu art. 15 și următoarele din O.G. nr. 55/2002 cu modificările ulterioare, instanța va admite sesizarea și va dispune înlocuirea sancțiunilor amenzilor contravenționale aplicate intimatului cu sancțiunea obligării acestuia la prestarea unei activități în folosul comunității.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite sesizarea formulată de petenta U. A. Teritorială Carei, prin reprezentantul său legal Primar K. E., în contradictoriu cu intimatul S. T., având C.N.P._, cu domiciliul în mun. Carei, ., . M., ca întemeiată.
Înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale aplicată intimatului prin procesul-verbal de contravenție . nr._/28.05.2009 în sumă de 500 lei cu sancțiunea obligării acestuia la prestarea unei activități în folosul comunității pe o durată de 50 ore, prin procesul-verbal de contravenție . nr._/15.09.2009 în sumă de 100 lei cu sancțiunea obligării acestuia la prestarea unei activități în folosul comunității pe o durată de 16 ore, prin procesul-verbal de contravenție . nr._/28.09.2010 în sumă de 540 lei cu sancțiunea obligării acestuia la prestarea unei activități în folosul comunității pe o durată de 50 ore, prin procesul-verbal de contravenție . nr._/22.06.2011 în sumă de 600 lei cu sancțiunea obligării acestuia la prestarea unei activități în folosul comunității pe o durată de 50 ore, prin procesul-verbal de contravenție . nr._/10.09.2011 în sumă de 402 lei cu sancțiunea obligării acestuia la prestarea unei activități în folosul comunității pe o durată de 50 ore, prin procesul-verbal de contravenție . nr._/07.06.2012 în sumă de 40 lei cu sancțiunea obligării acestuia la prestarea unei activități în folosul comunității pe o durată de 6 ore, prin procesul-verbal de contravenție . nr. 0578/01.08.2012 în sumă de 150 lei cu sancțiunea obligării acestuia la prestarea unei activități în folosul comunității pe o durată de 24 ore, prin procesul-verbal de contravenție . nr._/09.11.2012 în sumă de 40 lei cu sancțiunea obligării acestuia la prestarea unei activități în folosul comunității pe o durată de 6 ore, prin procesul-verbal de contravenție . nr._/ 09.11.2012 în sumă de 420 lei cu sancțiunea obligării acestuia la prestarea unei activități în folosul comunității pe o durată de 50 ore, prin procesul-verbal de contravenție . nr._/10.01.2013 în sumă de 600 lei cu sancțiunea obligării acestuia la prestarea unei activități în folosul comunității pe o durată de 50 ore, prin procesul-verbal de contravenție . nr._/29.12.2013 în sumă de 100 lei cu sancțiunea obligării acestuia la prestarea unei activități în folosul comunității pe o durată de 16 ore, prin procesul-verbal de contravenție . nr. 2152/18.10.2013 în sumă de 100 lei cu sancțiunea obligării acestuia la prestarea unei activități în folosul comunității pe o durată de 16 ore, prin procesul-verbal de contravenție . nr. 2227/18.10.2013 în sumă de 350 lei cu sancțiunea obligării acestuia la prestarea unei activități în folosul comunității pe o durată de 50 ore, prin procesul-verbal de contravenție . nr._/24.03.2014 în sumă de 200 lei cu sancțiunea obligării acestuia la prestarea unei activități în folosul comunității pe o durată de 32 ore, prin procesul-verbal de contravenție . nr._/17.04.2014 în sumă de 600 lei cu sancțiunea obligării acestuia la prestarea unei activități în folosul comunității pe o durată de 50 ore, prin procesul-verbal de contravenție . nr. 2922/04.06.2014 în sumă de 50 lei cu sancțiunea obligării acestuia la prestarea unei activități în folosul comunității pe o durată de 8 ore, prin procesul-verbal de contravenție . nr. 3692/24.03.2015 în sumă de 500 lei cu sancțiunea obligării acestuia la prestarea unei activități în folosul comunității pe o durată de 50 ore, activitatea urmând să fie prestată pe raza mun. Carei, jud. Satu M., conform Hotărârii Consiliului Local privind stabilirea domeniilor și serviciilor publice și a locurilor în care contravenienții prestează activități în folosul comunității.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Cererea de apel se va depune la Judecătoria Carei.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27.10.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
A. C. ȘORIAN M.
M.Ș. 28 Octombrie 2015
Red.A.C.
Tehnored.M.Ș./A.C.
4 ex./28.10.2015
emis 2 .
1 . Teritorială Carei
1 .
← Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1437/2015.... → |
---|