Plângere contravenţională. Sentința nr. 1445/2015. Judecătoria CAREI

Sentința nr. 1445/2015 pronunțată de Judecătoria CAREI la data de 10-11-2015 în dosarul nr. 1445/2015

Document finalizat

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CAREI

-

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1445/2015

Ședința publică de la 10 noiembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: C. S. M.-președintele instanței

GREFIER: T. C.

Pe rol fiind soluționarea plângerii contravenționale formulate de petenta S.C. R. P. S.R.L. cu sediul in localitatea Craidorolt, nr. 190, jud Satu M., având nr de înregistrare in Registrul Comerțului Satu M., J_, CUI RO_, cu sediul procedural ales la sediul avocatului din Oradea, ..17, ., în contradictoriu cu intimatul C.N.A.D.N.R SA -Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatica CESTRIN, cu sediul în Mun. București, .. 401A, sector 6, pentru anularea procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 29.06.2015 .

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă fiind părțile.

Procedura este legal îndeplinită .

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că plângerea se află la primul termen de judecată, pe rol la poziția 14 în ordine pe lista de ședință, plângerea este timbrată cu suma de 20 lei, conform chitanței nr._/05.08.2015 emisă de Primăria Tășnad, prin serviciul registratură s-au depus de către petentă la data de 09.11.2015 concluzii scrise, după care;

În temeiul art. 43 C.pr.civ. în urma verificărilor făcute de grefier pe baza dosarului cauzei, se constată că judecătorul nu se află în vreunul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute de art. 41.

Conform art. 103 alin.1^1 din Hotărârea nr. 829 din 15.11.2011 pentru completarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor s-a verificat în sistemul ECRIS dacă există alte dosare formate ca urmare a unei cereri formulate de aceleași persoane, împotriva acelorași persoane și având același obiect, dovada fiind atașată dosarului cauzei.

Instanța își verifica competenta în baza art. 131 alin.1 noul cod de procedura civila si stabilește ca în baza art.126 din Constituție, art. 94 pct. 4 Noul cod de procedură civilă, art. 32 alin.2 din OG 2/2001 actualizată, este competentă general, material si teritorial sa soluționeze aceasta cauză.

Președintele instanței de judecată declară închise dezbaterile în baza art. 395 N.C.p.civ. în vederea deliberării și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față;

Prin plângerea înregistrată sub dosar nr. de mai sus petenta S.C. R. P. S.R.L. în contradictoriu cu intimatul C.N.A.D.N.R SA -Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatica CESTRIN, a solicitat instanței în principal, anularea procesului verbal . nr._/29.06.2015 si a sancțiunilor aplicate prin acesta, ca fiind netemeinice si nelegale, pentru inculcarea prevederilor art.9 al.3 din O.G. nr.15/2002 mod iar în subsidiar, înlocuirea amenzii contravenționale de 2.750 lei cu sancțiunea avertismentului, in conformitate cu prev. art 7 alin 2 din OG 2/2001.

În motivarea în fapt a plângerii, petenta a arătat că, prin procesul verbal de constatare a contravenției atacat, s-a reținut in sarcina faptul ca: la data de 29.06.2015 ca autovehiculul categoria B, cu număr de înmatriculare_, apartinind ., cu sediul in ., județul Satu M., CUI RO_, a circulat la data de 27.01.2015. ora 14 :13, locul DN 19 Km 125+510 D., jud. Satu M., fara a deține rovineta valabila.

F. de acestea s-a aplicat in sarcina societății o amenda contravenționala in suma de 2.750 Ron in baza prev art 8 alin 3 ind 2 din O.G. 15/2002.

Sub aspectul legalității procesului verbal de contravenție invocă prescripția dreptului de a cere executarea silită, potrivit dispozițiilor art.9 al.3 din O.G. nr.15/2002 mod. "în cazurile prevăzute la alin, (2), procesul-verbal de constatare a contravenției se poate încheia și în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor sau a conducătorului auto, în cazul utilizatorilor străini.

Procesul-verbal se întocmește si se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1)."

Fapta a fost săvârșită la data de 27.01.2015, iar procesul verbal a fost întocmit la data de 29.06.2015, fiindu-le comunicat la data de 07.07.2015, cu mult peste termenul legal de 30 de zile prăvăzut de dispozițiile legale invocate.

De asemenea, in intervalul de 30 de zile de Ia data constatării contravenției (care este data efectiva a efectuării înregistrării- 27.01.2015) ,interzis de norma legala pentru încheierea altui proces verbal pentru aceeași contravenție, intimata nu avea voie sa ne mai incheie un alt proces verbal, insa cu toate acestea a ignorat prevederile legale si a incheiat un alt Proces Verbal de contravenție . 15 nr._/29.06.2015 pentru asa-zisa contravenție săvârșita in data de 14.02.2015, deci cu încălcarea termenului imperatv de 30 de zile prev de norma legala speciala -art9 alin 2 din O.G 15/2002.

Putem genera o . controverse cu privire la sensul cuvintelor săvârșire / constatare / întocmire / comunicare, însă din fericire, de această dată exprimarea legiuitorului este clară. în aceeași frază legiuitorul se referă la cele trei situații, folosește cele trei verbe: întocmire / comunicare / constatare, si, în mod clar si fără echivoc, stipulează un termen de 30 de zile de comunicare a procesului-verbal, care curge "de la data constatării contravenției" si nu de la data întocmirii acestuia.

Acesta este un termen imperativ înăuntrul căruia trebuie aplicată sancțiunea contravențională, prin întocmirea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției.

Consecința nerespectării acestui termen este chiar prescripția răspunderii contravenționale, din moment ce sancțiunea contravențională - corolar al răspunderii - nu mai poate fi aplicată.

Fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție continuă si se sancționează cu amendă (art. Salin. 1 din O.G. nr.15/2002),

Conform art. 13 din O.G. nr. 2/2001, pentru orice contravenție continuă, agentul constatator are dreptul de a aplica sancțiunea în termen de 6 luni de la data la care a fost constatată fapta. Nerespectarea termenului conduce la prescripția aplicării sancțiunii.

Însă, pentru contravenția continuă prevăzută de art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002, constatată conform art. 9 alin. 2, aplicarea sancțiunii prin întocmirea procesului-verbal este condiționată de respectarea unui termen special de 30 de zile de la data constatării contravenției - conform Legii nr. 144/2012 de modificare a ordonanței.

Legea nr. 144/2012 care a introdus acest termen de 30 de zile {deosebit de prevederile art.13 din O.G. nr.2/2001) este lege specială si ulterioară fată de O.G. nr. 2/2001, care este sediul general în materie contravențională, având doar rol de completare unde legea specială nu dispune.

Data constatării contravenției, de când curge termenul de 30 de zile, este data înregistrării faptei cu ajutorul mijloacelor tehnice omologate, in speța 27.01.2015, iar nu data întocmirii procesului-verbal -29.06,2015, (altfel nu ar mai curge acest termen, anihilând voința legiuitorului care a urmărit tocmai reducerea termenului general de 6 luni).

Ca atare, termenul de 30 de zile curge de la data săvârșirii contravenției care concide si cu constatarea contravenției prin mijloace tehnice omologate, care in speța este de 27.01.2015, si de la aceasta data curge termenul imperative de 30 de zile, care expira la 27.02.2015. data pâna la care trebuia aplicata sancțiunea.

Ori, intimata a aplicat sancțiunea ia data de 29.06.2015, deci peste termenul legal de 30 de zile, astfel ca răspunderea contravenționala nu mai operează, motiv pentru care instanța de judecata este chemata pentru a face aplicarea acestor prevederi legale si a admite prescripția dreptului de a cere executarea silita si pe calea plingerii contravenționale, nu doar pe cea a contestației la executare.

Sub aspectul proporției sancțiunii cu gradul de pericol social al faptei, consideă ca fapta reținuta in sarcina sa este lipsita in totalitate de pericol social, prejudiciul fiind practic inexistent, nefiind justificata aplicarea unei amenzi atât de însemnate de 750 lei, atâta vreme cat societatea a nu a urmărit sa se sustragă de la sancțiune.

Consideră ca aplicarea unei sancțiuni a amenzii contravenționale de 2.750 lei este total disproporționata fata de pericolul social minim in speța.

Din aceste considerente facand aplicarea prev art 5 din OG 2/2001 modif. care prevede ca sancțiunea aplicata trebuie sa fie proporționala cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, sa admiteti petitul plângerii formulate in sensul inlocuirii sancțiunii amenzii in suma de 2.750 Iei cu sancțiunea avertismentului, aceasta putând fi aplicata de instanța de judecata chiar daca ea nu este prevăzuta in actul normativ special in conformitate cu prev art 7 alin 2 din OG 2/2001.

În drept, s-a invocat art 32 din OG 2/2001, art 5 si 23 din OG 2/2001 ; art 9 din OG 15/2002 modificata.

În probațiune, s-a depus procesul verbal de sancționare contravenționala și înscrisuri.

In baza art 583 Cod procciv. solicită judecarea in lipsa.

Intimatul a depus întâmpinare la dosar la data de 15.09.2015, conform susținerilor de la filele 27-29, solicitând respingerea contestației ca fiind nefondată și neîntemeiată și, in subsidiar, menținerea Procesului Verbal de Constatare a Contravenției . nr._/29.06.2015 ca fiind temeinic și legal.

În fapt, la data de 27.01.2015, pe DN19 Km125+510m, pe raza localității D., jud. SM, vehiculul cu nr. de înmatriculare_, aparținând ., CNP/CUI_, cu domiciliul/sediul în SATU M. corn CRAIDOROLT Nr. 190 . surprins că a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovinieta valabilă, sens în care, la data de 29.06.2015, a fost întocmit Procesul Verbal de Constatare a Contravenției . nr._ de către C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. prin subunitatea acesteia Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică-CESTRIN.

Potrivit dispozițiilor art.l. alin. 2 din Ordonanța nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, începând cu data de 01 iulie 2002 a fost introdus tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, aplicat tuturor utilizatorilor români pentru toate autovehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România și structurat în funcție de perioada de parcurs și de staționare, de încadrarea în clasa de emisii poluante (EURO), de masa totală maximă autorizată (MTMA) și de numărul de axe, după caz.

Procesul Verbal de Constatare a Contravenției . nr._ îndeplinește toate condițiile prevăzute de O.G. nr. 15/2002, coroborat cu O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Procesul verbal a fost întocmit, cu respectarea prevederilor art. 9, alin. 2 si 3 din O.G. nr. 15/2002, în lipsa contravenientului și a martorilor, constatarea contravenției fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice ale Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei - S.I.E.G.M.C.R., contravenientul fiind identificat pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor.

Petentul a interpretat greșit art. 9 alin. 3 din OG 15/2002, apreciind ca răspunderea contravenționala a acestuia este prescrisa. Astfel, art. 9 alin. 3 paragraful ultim prevede " Procesul-verbal se întocmește si se va comunica contravenientului in termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval in care nu se pot incheia alte procese verbale de constatare a contravenției pentru incalcarea prevederilor art. 8 alin (1)".

Potrivit art. 13 alin. 1 din OG 2/2001 " Aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie in termen de 6 luni de la data savarsirii faptei."

Fapta a fost săvârșita la data de 27.01.2015, iar amenda a fost aplicata la data de 29.06.2015 când a fost întocmit Procesul Verbal de Constatare a Contravenției de către C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. prin subunitatea acesteia Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - CESTRIN, adică in interiorul termenului de prescripție de 6 luni de la săvârșirea faptei, asa cum prevede art. 13 alin. 1 din OG 2/2001. Procesul Verbal de Constatare a Contravenției contestat a fost comunicat contravenientului la data de 09.07.2015, la un interval mai mic de o luna de la data aplicării sancțiunii, respectând dispozițiile art 14 alin. (1) din OG 2/2001, care prevede ca "Executarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie daca procesul verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului in in termen de o luna de la data aplicării sancțiunii."

Din interpretarea logico-sistematica a textelor legale, rezulta fara echivoc faptul ca, prin apariția Legii 144/_ pentru modificarea OG 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, intenția legiuitorului a fost aceea ca, in intervalul de 30 de zile de la data constatării contravenției sa nu se poate încheia alte procese verbale, limitând astfel caracterul continuu al contravenției la perioada de 30 de zile - si in niciun caz, art. 9 alin. 3 nu prevede un termen de prescripție a răspunderii contravenționale mai scurt decât termenul general de 6 luni.

Concluzionând, instanța de judecata trebuie sa retina ca, in prezent, durata contravenției continue este de 30 de zile, începând cu data primului act de executare (prima zi după constatarea contravenției anterioare). Astfel, daca după intervalul de timp menționat se emite un nou proces verbal de constatare a contravenției se considera ca a fost săvârșita o noua contravenție, legiuitorul considerând ca rezoluția contravenționala in cadrul contravenției continue se întrerupe după un termen de 30 de zile.

De asemenea, nerespectarea dispozițiilor mai sus menționate atrage sancțiunea nulității relative a procesului verbal numai în cazul în care petentul ar dovedi existența unei vătămări ce nu poate fi înlăturată altfel. Ori în această cauză petenta nu a invocat nicio vătămare ce i-a fost adusă ca urmare a nerespectării dispozițiilor mai sus menționate.

În temeiul art. 411 (1), pct.2 N.C.P.C, solicită judecarea și în lipsă a prezentei cauze.

Din probele administrate în cauză instanța constată că petenta a fost amendată contravențional potrivit procesului verbal de contravenție . nr._/29.06.2015 de intimatul C.N.A.D.N.R SA -Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatica CESTRIN, pentru încălcarea prevederilor prev de art. 8 alin.1 din H.G. 15/2002, respectiv pentru motivul că în data de la data de 29.06.2015 ca autovehiculul categoria B, cu număr de înmatriculare_, aparținând ., a circulat la data de 27.01.2015. ora 14 :13, locul DN 19 Km 125+510 D., jud. Satu M., fara a deține rovineta valabila, motiv pentru care a fost sancționată contravențional cu amenda contravenționala în suma de 2750 lei.

În petitul plângerii contravenționale, petenta a invocat excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită, potrivit disp. art. 9 al. 3 din OG 15/2002 modificată, motivând prin faptul că procesul verbal se întocmește și se comunică contravenietului în termen de 30 zile de la data constatării contravenției, interval care, consideră petenta nu a fost respectat.

Instanța analizând cele invocate de către petentă în cuprinsul plângerii contravenționale, raportat la excepția invocată constată că petentul a interpretat greșit art. 9 alin. 3 din OG 15/2002, apreciind că răspunderea contravenționala a acestuia este prescrisa. Astfel, art. 9 alin. 3 paragraful ultim prevede " Procesul-verbal se întocmește si se va comunica contravenientului in termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval in care nu se pot incheia alte procese verbale de constatare a contravenției pentru incalcarea prevederilor art. 8 alin (1)".

Potrivit art. 13 alin. 1 din OG 2/2001 " Aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie in termen de 6 luni de la data savarsirii faptei."

Fapta a fost săvârșita la data de 27.01.2015, iar amenda a fost aplicata la data de 29.06.2015 când a fost întocmit Procesul Verbal de Constatare a Contravenției de către C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. prin subunitatea acesteia Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - CESTRIN, adică in interiorul termenului de prescripție de 6 luni de la săvârșirea faptei, asa cum prevede art. 13 alin. 1 din OG 2/2001. Procesul Verbal de Constatare a Contravenției contestat a fost comunicat contravenientului la data de 09.07.2015, la un interval mai mic de o luna de la data aplicării sancțiunii, respectând dispozițiile art 14 alin. (1) din OG 2/2001, care prevede ca "Executarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie daca procesul verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului in termen de o luna de la data aplicării sancțiunii", prin urmare respingând ca neîntemeiată excepția invocată.

Pe fondul cauzei, petenta nu a făcut cu nimic dovada susținerilor sale, invocând doar faptul că raportat la gradul de pericol social al faptei sancțiunea amenzii contravenționale în sumă de 2750 lei este disproporționată față de pericolul social minim în speță.

Instanța constată că, starea de fapt reținută în cuprinsul procesului verbal de contravenție s-a confirmat, astfel ca procesul verbal de contravenție este temeinic si legal întocmit, fapta contravențională exista si prin urmare si răspunderea pentru aceasta fapta trebuie reținută în sarcina petentei iar față de pericolul social concret al faptei conform art. 21 al. 3 și art. 5 din OG 2/2001, va admite în parte plângerea petentei menținând ca temeinic și legal procesul verbal arătat mai sus, în schimb, înlocuiește sancțiunea amenzii în sumă totală de 2.750 lei cu aceea de „AVERTISMENT”, considerând că această măsură este îndestulătoare și petenta în viitor nu va săvârși astfel de acte contravenționale.

Fără cheltuieli de judecată nefiind solicitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

RESPINGE CA NEÎNTEMEIATĂ excepția prescripției executării sancțiunii,invocată de reprezentantul legal al petentei.

ADMITE IN PARTE plângerea formulată de petenta S.C. R. P. S.R.L. cu sediul in localitatea Craidorolt, nr. 190, jud Satu M., având nr de înregistrare in Registrul Comerțului Satu M., J_, CUI RO_, cu sediul procedural ales la sediul avocatului din Oradea, ..17, ., în contradictoriu cu intimatul C.N.A.D.N.R SA -Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatica CESTRIN, cu sediul în Mun. București, .. 401A, sector 6, pentru anularea procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 29.06.2015 ,prin urmare:

-menține ca temeinic și legal procesul verbal arătat mai sus în schimb înlocuiește sancțiunea amenzii în sumă de 2.750 lei aplicată contravenientului cu aceea de „AVERTISMENT”.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică azi 10.11.2015

PREȘEDINTE,GREFIER,

C. S. M. T. C.

Red. C.S.M

Tehnored. T.C.

4 ex/02.12.2015

2com. /02.12.2015

1 ex.. petenta S.C. R. P. S.R.L. cu sediul procedural ales la sediul avocatului din Oradea, ..17, .

1 ex.intimatul C.N.A.D.N.R SA -Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatica CESTRIN

CT. 10 noiembrie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1445/2015. Judecătoria CAREI