Revocare donaţie. Sentința nr. 684/2015. Judecătoria CAREI

Sentința nr. 684/2015 pronunțată de Judecătoria CAREI la data de 19-05-2015 în dosarul nr. 684/2015

Acesta nu este document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CAREI

-

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 684 /2015

Ședința publică de la 19 Mai 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: A. C.

Grefier: ȘORIAN M.

¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤

Desfășurarea procesului s-a înregistrat prin mijloace tehnice audio potrivit art. 231 alin. 2 C.pr.civilă.

Pe rol fiind, soluționarea cererii formulată de reclamanții K. Ș. și K. M., în contradictoriu cu pârâtul K. L.-I., având ca obiect revocare contract donație.

La apelul nominal făcut în ședința publică, s-a prezentat reprezentantul reclamanților lipsă, av. G. L. I., cu împuternicirea avocațială nr._ emisă în baza contractului de asistență juridică nr. 6214 din 02.03.2015, emisă de Baroul Satu M. – Cabinet Individual și pârâtul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că cererea este la al patrulea termen de judecată, este legal timbrată cu suma de 2.449 lei taxă judiciară de timbru, potrivit chitanței nr._ din 10.12.2014 emisă de UAT municipiul Carei (fila 17 dosar), cauza se află la poziția 8 pe lista de ședință, după care:

Instanța, verificându-și din oficiu competența în baza art. 131 alin. 1 C.pr.civ., stabilește că în baza art. 94 alin. 1 pct. j C.proc.civ. și art. 117 alin. 1 C.proc.civ. este competentă general, material și teritorial să soluționeze această cauză.

Reprezentantul reclamanților solicită instanței a se lua interogatoriul pârâtului prezent în instanță.

În temeiul art. 351 C.pr.civilă, instanța încuviințează proba privind interogatoriul pârâtului după care s-a luat interogatoriul acestuia, care s-a consemnat separat și s-a atașat la dosarul cauzei.

Reprezentantul reclamanților și pârâtul prezent arată că nu mai au alte probe de administrat în cauză.

Nemaifiind alte cereri formulate, nici excepții invocate și nici alte probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată, și acordă părților cuvântul pe fond.

Reprezentantul reclamanților solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată în scris, fără cheltuieli de judecată având în vedere poziția procesuală exprimată de pârât în sensul recunoașterii pretențiilor reclamanților.

Pârâtul arată că este de acord cu admiterea acțiunii.

În baza art. 394 C.pr.civ. instanța declară închise dezbaterile și reține cauza spre deliberare și pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 24.11.2014 sub dosar nr._, reclamanții K. Ș. și K. M., în contradictoriu cu pârâtul K. L.-I., au solicitat a se dispune revocarea contractului de donație autentificat sub nr. 3250/31.08.2010 de B.N.P. C.-C.-HATVANI, contract prin care au donat nuda proprietate asupra următoarelor imobile: teren arabil intravilan în suprafață totală de 899 mp, situat în municipiul Carei, în CF trecut . V., nr. 42, jud. Satu M., înscris în CF nr._ Carei, (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. 6073 Carei), având nr. top. 33/2 Carei, de sub B.1.1. și B.1.2. și imobilul intravilan, casă de locuit, construită din cărămidă, compusă din 2 camere și dependințe, bucătărie, hol, cămară, cu construcții anexe, cu curte și arabil, în suprafață totală de 496 mp., situat în municipiul Carei, actualmente .. 42, jud. Satu M., înscris în CF nr._ Carei, provenită din conversia CF nr. 6073 Carei, având nr. top 34/2 Carei de sub B.1.1 și B.1.2., cu menținerea dreptului de uzufruct viager asupra imobilelor mai sus arătate în favoarea noastră a donatorilor, cu cheltuieli de judecată în caz de opunere.

În motivare, reclamanții au arătat că la data de 31.08.2010 au încheiat contractul de donație, autentificat sub nr. 3250, prin care au dispus cu titlu gratuit asupra nudei proprietăți aferentă imobilelor mai sus arătate, intenția de a gratifica fiind bazată pe afecțiunea pe care o purtau unicului lor fiu.

D. fiind faptul că acesta era căsătorit, și-au pus problema iscării unor eventuale divergențe, astfel au apreciat oportun instituirea uzufructului viager asupra acestor imobile

Raportat la faptul că i-au solicitat pârâtului lăsarea în deplină folosință și posesie, conform uzufructului viager instituit, pârâtul, iritat profund, lipsit de orice scrupule, a proferat injurii grave, injurii pe care nu le pot descrie, cuvintele folosite fiind de-a dreptul jignitoare și vulgare, acest lucru repetându-se chiar și în cazul întâlnirii sporadice, pe stradă, în municipiul Carei, ba chiar în repetate rânduri a recurs la amenințări cu violența împotriva lor, însă nu au considerat oportun formularea unor plângeri penale, crezând că acestea nu vor mai continua.

Aceste injurii sunt de o gravitate deosebită, făcând nedemnă persoana care le proferează.

În aceste condiții, reclamanții au apreciat că sunt aplicabile disp. art. 1023 Cod civil, nu mai există afecțiune între părți, generată de atitudinea nedemnă a pârâtului față de părinții săi, astfel încât se impune revocarea donației pe considerentele mai sus arătate.

În drept, reclamanții au invocat disp. art. 1023 Cod civil.

În probațiune, reclamanții au solicitat încuviințarea probei cu interogatoriul pârâtului și a probei testimoniale cu depoziția unor martori.

În susținerea cererii, reclamanții au depus în copie extras CF nr._ Carei (f.3), extras CF nr._ Carei (f.4), contract de donație (f.5-7).

Cererea reconvențională a fost legal timbrată cu suma totală de 2.449 lei, taxă judiciară de timbru potrivit art. 3 alin. 1 lit. e rap. la art. 2 lit. a din O.U.G. nr. 80/2013, conform chitanță nr._/10.12.2014 (f.17).

La data de 21.04.2015, pârâtul a depus prin serviciul de registratură al instanței un script (f.37), prin care a arătat că este de acord cu desfacerea contractului, iar cele relatate de către părinții săi corespund adevărului.

În cursul cercetării judecătorești s-a administrat proba cu înscrisurile depuse de reclamanți și proba cu interogatoriul pârâtului (f.46).

Analizând cererea de față prin prisma motivelor invocate și a materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Potrivit Contractului de donație autentificat prin Încheierea de autentificare nr. 3250 din data de 31.08.2010 la B.N.P. „C.-C.-HATVANY” (f.5-7), reclamanții K. Ș. și K. M. au donat fiului lor, în persoana pârâtului K. L.-I., nuda proprietate asupra imobilelor teren arabil intravilan în suprafață totală de 899 m2, situat în municipiul Carei, în CF trecut .. T. V., nr. 42, jud. Satu M., înscris în CF nr._ Carei, (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. 6073 Carei), având nr. top. 33/2 Carei, de sub B.1.1. și B.1.2. și imobilul intravilan, casă de locuit, construită din cărămidă, compusă din 2 camere și dependințe, bucătărie, hol, cămară, cu construcțiile anexe, cu curte și arabil, în suprafață totală de 496 m2, situat în municipiul Carei, în CF trecut ., actual .. 42, jud. Satu M., înscris în CF nr._ Carei, (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. 6073 Carei), având nr. top. 34/2 Carei de sub B.1.1 și B.1.2., cu menținerea dreptului de uzufruct viager asupra acestor imobile în favoarea donatorilor.

Instanța constată că, potrivit art. 5 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil și art. 6 alin. (5) din Codul civil din 2009, dispozițiile noului cod civil se aplică tuturor actelor încheiate după data intrării sale în vigoare, respectiv 1 octombrie 2011, iar potrivit art. 102 alin. (1) din Legea de aplicare, contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa. Având în vedere aceste dispoziții legale, precum și că prezentul contract de donație a fost încheiat la data de 31.08.2010, instanța reține că dispozițiile legale aplicabile contractului din cauza de față sunt cele ale Codului civil din 1864.

Astfel, analizând cererea de chemare în judecată prin raportare la obiectul acesteia, respectiv revocarea contratului de donație anterior menționat, pentru ingratitudine, instanța reține că reclamanții au invocat ca și cauză de revocare doar cazul reglementat de art. 831 alin. 2 teză finală Cod civil din 1864, respectiv injurii grave aduse donatorilor.

Înainte de a proceda la cercetarea cauzelor de revocare invocate de reclamanți prin raportare la probele administrate în cauză, instanța va analiza un prim aspect, respectiv dacă prezenta acțiune, având natura juridică a unei pedepse, a fost formulată înăuntrul termenului de un an reglementat de dispozițiile art. 833 alin. (1) Cod civil din 1864, care începe să curgă din ziua săvârșirii faptului sau din ziua când donatorul a luat cunoștință de acel fapt, precum și dacă înăuntrul acestui termen a intervenit sau nu iertarea din partea donatorului.

Analizând acest prim aspect, față de motivarea cererii de chemare în judecată, instanța reține că reclamanții au invocat ca și fapt săvârșit de pârât ce a fundamentat prezenta acțiune, injuriile pe care acesta le aduce părinților săi donatari de fiecare dată când îi întâlnește. Având în vedere continuitatea în timp a faptei pârâtului, raportat la data formulării cererii, instanța apreciază că acțiunea a fost formulată de reclamanți cu respectarea termenului de decădere menționat, iar legat de aspectul iertării donatarului, instanța reține că, întrucât înăuntrul termenului de un an de formulare a prezentei cereri reclamanții au solicitat revocarea contractului de donație, nu se mai poate prezuma intervenirea iertării.

Pe cale de consecință, depășite fiind aspectele de ordin procedural analizate, instanța apreciază că poate proceda la analizarea pe fond a cererii reclamanților. În acest sens, instanța reține că, esențial în descifrarea raporturilor exacte dintre părți este determinarea naturii juridice a contractului de donație autentificat prin Încheierea nr. 3250/31.08.2010 emisă de B.N.P. „C.-C.-HATVANY”. Din acest punct de vedere, instanța reține că, în cauză, donația intervenită între părți este pur gratuită, donatarului nerevenindu-i nicio obligație, ci numai o îndatorire denumită tradițional „de recunoștință”, care, în cazurile anume prevăzute de lege, poate fi sancționată prin posibilitatea conferită de lege donatorului de a revoca donația pentru ingratitudine.

Odată stabilită natura juridică a contractului intervenit între părți, instanța va analiza cererea cu care a fost investită exclusiv prin raportare la această determinare, necontestată de altfel, de reclamanții care au invocat în sprijinul cererii lor unul dintre motivele de revocare specifice unui contract de donație pur gratuită (ingratitudine fundamentată pe injurii grave).

Cu privire la condiția injuriilor grave adresate persoanei donatorului, instanța reține că, pentru a interveni aceasta cauză de revocare, art. 831 Cod civil din 1864 prevede necesitatea dovedirii de către reclamanți atât a gravității faptelor, cât și intenția de săvârșire.

În cauză, instanța apreciază ca fiind pe deplin dovedită existența unor relații tensionate între părți, ceea ce evidențiază o gravă denaturare a relațiilor de familie, cu consecința imposibilității de conviețuire împreună a părților. Din răspunsul pârâtului la interogatoriu reiese în mod clar că acesta, în repetate rânduri, și-a agresat verbal părinții, în persoana celor doi reclamanți, uneori fiind chiar pe punctul de a recurge la violențe fizice față de aceștia.

Așadar, certurile și neînțelegerile familiale, astfel cum au fost dovedite în cauză, sunt suficiente prin ele însele pentru a fundamenta elementul material al unor presupuse injurii grave adresate de pârât, reclamanților.

Pe cale de consecință, coroborând raționamentul logic expus mai sus cu textele de lege incidente și cu probele administrate în cauză, rezultă că reclamanții au făcut dovada săvârșirii de către pârât a unei fapte de ingratitudine la adresa lor, motiv pentru care, în baza art. 831 alin. 2 Cod civil din 1864 va admite acțiunea ca întemeiată și va dispune revocarea Contractului de donație autentificat prin Încheierea de autentificare nr. 3250 din data de 31.08.2010 la B.N.P. „C.-C.-HATVANY”.

Instanța constată că reclamanții nu au mai solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea civilă formulată de reclamanții K. Ș., având C.N.P._ și K. M., având C.N.P._, ambii cu domiciliul în mun. Carei, ./A, județ Satu M., în contradictoriu cu pârâtul K. L.-I., având C.N.P._, cu domiciliul în mun. Carei, .. 42, județ Satu M., ca întemeiată.

Dispune revocarea Contractului de donație autentificat prin Încheierea de autentificare nr. 3250 din data de 31.08.2010 la B.N.P. „C.-C.-HATVANY”.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de a declara apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Cererea de apel se va depune la Judecătoria Carei.

Pronunțată în ședința publică de la 19 Mai 2015.

PREȘEDINTE GREFIER

A. C. ȘORIAN M.

M.Ș. 20 Mai 2015

Red.A.C.

Tehnored.M.Ș./A.C.

6 ex./22.05.2015

Emis 4 .

2 . și K. M.

2 .-I.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Revocare donaţie. Sentința nr. 684/2015. Judecătoria CAREI