Acţiune în constatare. Sentința nr. 2075/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2075/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 01-02-2013 în dosarul nr. 9037/211/2008
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
Operator de date cu caracter personal nr. 3185
prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2075/2013
Ședința publică de la 01.02.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: R.-M. P.
GREFIER: M. F.
Pe rol este amânarea pronunțării asupra cauzei civile privind pe reclamanții-pârâți F. I. și F. A. și pe pârâții P. C. APAHIDA și P. M. D., având ca obiect acțiune în constatare.
Procedura este legal îndeplinită, fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Se constată că s-au depus la dosarul cauzei, prin serviciul registratură al instanței, la data de 31.01.2013, concluzii scrise formulate de pârâta-reclamantă P. M. D..
Se constată că dezbaterea pe fond a avut loc în ședinta publică din 18.01.2013, când părțile prezente au pus concluzii pe fondul cauzei conform încheierii de ședinta din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța a amânat pronunțarea pentru data de 25.01.2013, iar ulterior pentru prezenta dată.
INSTANȚA:
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, la data 30.06.2008, reclamanții-pârâți F. I.șiF. A., prin avocat G. P., cu împuternicire avocațială la fila 25 din dosar, au solicitat în contradictoriu cu pârâtul P. C. APAHIDA și pârâta-reclamantă P. M. D.:
- Să se constate că suprafața de teren de 800 mp, atribuită prin Titlul de proprietate nr._/1510/14.05.1998 eliberat de către Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate Cluj, aferentă tarlalei 119, parcelele 1065 și 1066 și construcțiile existente fac parte din CF nr. 1182 APAHIDA, nr. top 24/1/1, iar nu nr. top 24/2/1 și să se dispună efectuarea rectificărilor corespunzătoare în cartea funciară cu privire la numerele topografice.
- Să se dispună în consecință modificarea Dispoziției Primarului C. Apahida nr. 631/2006, dată în favoarea pârâtei-reclamante P. M. D., în sensul că suprafața restituită face parte din CF nr. 736 top. 24/1/2 și nu top. 24/1 simplu și să se opereze rectificările corespunzătoare
- Să se dispună sistarea servituții de trecere în favoarea top. 24/1/2, deoarece terenul nu este înfundat și să se opereze radierile ce se impun,
cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii (filele 3-6), reclamanții arată, în esență, că în urma operațiunilor de carte funciară efectuate cu privire la imobilul ce face obiectul litigiului, s-au strecurat erori, în sensul că starea de fapt nu corespunde cu cea înscrisă în cartea funciară, că servitutea de trecere a fost instituită prin sentința civilă nr. 632/23.01.2008 pronunțată de către Judecătoria Cluj-N. în dosarul nr._/211/2007, care nu le este opozabilă, întrucât nu au fost părți în respectivul dosar, iar pe de altă parte fondul în favoarea căruia s-a instituit servitutea de trecere nu este loc înfundat.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 576 și următoarele C.civ., art. 616-art. 618 C.civ., art. 274 C.proc.civ., art. 34 și următoarele din Legea nr. 115/1938, art. 35 și următorii din Legea nr. 7/1996.
În dovedire, s-au depus înscrisuri (filele 7-24).
Cererea a fost legal timbrată.
La data de 05.09.2008, pârâtul P. C. APAHIDA a depus întâmpinare (filele 27-28), prin care a arătat că nu se opune cu privire la primul petit, că Dispoziția Primarului C. Apahida nr. 631/2006 a fost întocmită cu respectarea prevederilor Legii nr. 10/2001, iar servitutea de trecere a fost instituită prin sentința civilă nr. 632/23.01.2008 pronunțată de către Judecătoria Cluj-N. în dosarul nr._/211/2007.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 10/2001, art. 242 alin. (2) C.proc.civ.
La data de 08.09.2008, pârâta-reclamantă P. M. D., prin avocat M. C.-L., cu împuternicire avocațială la fila 33, a depus întâmpinare (filele 29-32), prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 115, art. 274 C.proc.civ.
În probațiune, s-au depus înscrisuri (filele 34-37).
La data de 08.10.2008, reclamanții-pârâți F. I.șiF. A. au depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinare, prin care au solicitat respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune, iar pe fondul cauzei se arată că potrivit raportului de expertiză efectuat în dosarul nr._/211/2007, reiese că petitul de rectificare CF este întemeiat, iar în ceea ce privește servitutea, aceasta a fost realizată fără a se ține cont de obstacolele avute și de imposibilitatea de folosire a acesteia pentru scopul pentru care a fost solicitată inițial.
La data de 20.11.2008, s-au depus la dosarul cauzei de către pârâtul P. C. APAHIDA dosarul de fond funciar aferent notificării nr. 480/13.02.2002, DispozițiaPrimarului C. Apahida nr. 631/2006, precum și alte înscrisuri în probațiune (filele 51-84).
În cadrul ședinței publice din data de 02.12.2008, reclamantul personal a arătat că înțelege să renunțe la judecata petitului nr. 2, iar instanța a luat act de această renunțare la judecată prin încheierea de ședință de la acel termen (fila 91).
La data de 18.12.2008, pârâta-reclamantă P. M. D. a depus la dosarul cauzei cerere reconvențională (filele 92-95), care a fost disjunsă prin încheierea ședinței publice din data de 26.01.2009 (fila 97).
Prin aceeași încheiere, s-a dispus suspendarea judecății prezentei acțiuni până la soluționarea cererii reconvenționale disjunse.
La data de 24.11.2009, reclamanții-pârâți F. I.șiF. A. au depus cerere de repunere pe rol (fila 98), prin care au solicitat continuarea judecății în sensul:
- De a se constata că suprafața de teren de 800 mp, atribuită prin Titlul de proprietate nr._/1510/14.05.1998 eliberat de către Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate Cluj, aferentă tarlalei 119, parcelele 1065 și 1066 și construcțiile existente fac parte din CF nr. 1182 APAHIDA, nr. top 24/1/1, iar nu nr. top 24/2/1 și să se dispună efectuarea rectificărilor corespunzătoare în cartea funciară cu privire la numerele topografice.
- De a se dispune sistarea servituții de trecere în favoarea top. 24/1/2, deoarece terenul nu este înfundat și să se opereze radierile ce se impun,
- Cheltuieli de judecată.
În susținere, s-au depus înscrisuri (filele 100-104).
Prin încheierea ședinței publice din data de 08.02.2010 (fila 110), s-a încuviințat proba cu expertiza tehnică, având următoarele obiective:
- identificarea faptică și de carte funciară a terenului în suprafață de 800 mp, atribuită reclamanților prin titlul de proprietate nr._/1510/1998, suprafață identificată în tarlaua 119, parcelele 1065 și 1066;
- identificarea terenului aflat în proprietatea pârâtei P. M. D. și înscris în Cf 736 Apahida;
- a se determina dacă acest teren al pârâtei este loc înfundat potrivit art. 616 Cod civ. (fila 111).
La data de 11.05.2010, s-a depus la dosarul cauzei raportul de expertiză în specialitatea topografie-cadastru întocmit de către expert tehnic M. I. (filele 133-146).
La data de 08.07.2010, s-au depus la dosarul cauzei obiecțiuni la raportul de expertiză efectuat în cauză din partea pârâtei-reclamante P. M. D. (filele 152-153).
La data de 12.08.2010, s-au depus la dosarul cauzei obiecțiuni la raportul de expertiză efectuat în cauză din partea reclamanților-pârâți F. I.șiF. A. (filele 154-155).
La data de 29.09.2010, pârâtul P. C. APAHIDA a depus la dosarul cauzei scriptul de la fila 161 intitulat întâmpinare, prin care a arătat că nu se opune raportului de expertiză efectuat în cauză.
La data de 21.03.2011, s-a depus la dosarul cauzei răspunsul la obiecțiuni (filele 173-174).
La data de 08.04.2011, s-a depus la dosarul cauze de către pârâtul P. C. APAHIDA răspunsul la solicitările instanței din cuprinsul încheierii din data de 22.03.2011 (fila 181).
În cadrul ședinței publice din data de 21.06.2011, pârâta-reclamantă P. M. D., prin avocat R. B., cu împuternicire avocațială la fila 186, a depus la dosarul cauzei cerere reconvențională (filele 187-189), prin care a solicitat:
- obligarea reclamanților-pârâți sa respecte servitutea de trecere instituita prin Sentința Civilă nr. 632/2008 din Dosar nr._/211/2007 al Judecătoriei Cluj-N., respectiv să îi permită trecerea pe terenul lor identificat ca fiind parcelele nr. 1065 și 1066 din . TP_/1510/1998, situat administrativ in comn. Apahida, ..Cluj la calea publica, pe un drum în lățime de 3 m si lungime de 41,02 m;
- obligarea reclamanților sa desființeze gardul împrejmuitor al proprietății lor parțial pe latura dinspre ., precum si sa desființeze construcțiile edificate pe traseul drumului de servitute asa cum acesta a fost stabilit prin dispozitivul Sentinței Civile 632/2008 din Dosar nr._/211/2007 al Judecătoriei Cluj-N., in caz de refuz sa fie autorizata sa execute pe cheltuiala lor aceste lucrări.
În motivare, s-a arătat că reclamanții-pârâți sunt obligați să respecte servitutea de trecere instituită prin hotărâre judecătorească, că în măsura în care doresc rectificarea înscrierilor în cartea funciară, aceștia trebuie să preia starea de carte funciară a parcelei asupra căreia solicită întabularea, că reclamanții-pârâți au executat lucrări de edificare a unor construcții pe traseul drumului de acces, că singura cale de acces la calea publică se poate crea numai trecând peste proprietatea acestora.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 119 alin. (1) C.proc.civ.
În probațiune, s-au depus înscrisuri (fila 189).
La data de 24.08.2011, reclamanții-pârâți F. I.șiF. A. au depus la dosarul cauzei întâmpinare la cererea reconvențională (fila 196), prin care au invocat excepția inadmisibilității cererii, iar în subsidiar respingerea ca nefondată.
În motivare, s-a arătat că este inadmisibil a se solicita obligarea lor la respectarea unei servituți care nu le este opozabilă, precum și că construcțiile a căror desființare se solicită au la bază autorizația de construcție nr. 29/1449/26.06.1979.
La data de 25.08.2011, pârâtul P. C. APAHIDA a depus întâmpinare la cererea reconvențională (fila 197), prin care a arătat că lasă soluționarea cererii reconvenționale la latitudinea instanței.
În cadrul ședinței publice din data de 13.09.2011, instanța de judecată a calificat exceptia inadmisibilitatii cererii reconventionale invocata de catre reclamanti prin intampinarea la cererea reconventionala, ca fiind o aparare de fond, urmand a se pronunta asupra acesteia odata cu solutionarea fondului cauzei și a încuviintat cererea formulata de reprezentanta pârâtei-reclamante P. M. D. privind completarea raportului de expertiza cu urmatoarele obiective:
1) Identificarea drumului de acces aferent servitutii de trecere instituita asupra terenului reclamantilor prin Sentinta Civila nr. 632/2008;
2) Identificarea constructiilor edificate pe traseul drumului de servitute si mentionarea caracterului definitiv sau provizoriu al acestora, precum si mentionarea caracterului juridic al edificarii, respectiv daca a fost efectuata pe baza unei autorizatii de construire sau nu;
3) Mentionarea lucrarilor necesare a fi executate pentru a se permite o folosinta normala a drumului de acces, respectiv desfiintarea de constructii si a unei portiuni din gardul imprejmuitor al reclamantilor, pe latura dinspre .-208).
În cadrul ședinței publice din data de 11.10.2011, instanța a procedat la administrarea probei cu interogatoriul pârâtei-reclamante P. M. D. (filele 218-219) și al reclamantului-pârât F. I. (fila 220).
La același termen, instanța a luat act de renunțarea pârâtei la proba cu interogatoriul reclamantei-pârâte F. A..
La data de 23.01.2012, s-a depus la dosarul cauzei completare la raportul de expertiză în specialitatea topografie-cadastru întocmit de către expert tehnic M. I. (filele 238-242).
În cadrul ședinței publice din data de 15.05.2012, instanța a administrat proba testimonială cu martorul F. G. în favoarea reclamanților-pârâți (fila 272).
La data de 12.10.2012, reclamanții-pârâți F. I.șiF. A. au depus la dosarul cauzei „note de ședință”, prin care au invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei reconvenționale, în ceea ce privește petitul 2 al cererii reconvenționale.
Prin încheierea ședinței publice din data de 12.10.2012, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale active a pârâtei-reclamante P. M. D. în ceea ce privește petitul 2 al cererii reconvenționale, invocată de reprezentantul reclamanților-pârâți, ca neîntemeiată (fila 281).
La data de 07.12.2012, reclamanții-pârâți F. I.șiF. A. au depus cerere în probațiune (fila 291).
Prin încheierea ședinței publice din data de 07.12.2012, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei P. C. APAHIDA (fila 243).
La data de 31.01.2013, s-au depus concluzii scrise din partea pârâtei-reclamante P. M. D. (filele 253-257).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele :
În ceea ce privește dreptul material aplicabil prezentei acțiuni, având în vedere succesiunea de legi în timp până la momentul pronunțării prezentei, instanța apreciază că sunt incidente dispozițiile Legii nr. 7/1996 republicată, în conținutul său anterior modificărilor aduse prin Legea nr. 71/2011 privind punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009, precum și Codul civil de la 1864, în temeiul art. 6 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil coroborat cu art. 220 din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a noului Cod Civil.
Cu privire la primul petit din cererea principală, astfel cum a fost precizată, formulată de către reclamanții-pârâți F. I. și F. A.:
Acțiunea în rectificare este acea acțiune în justiție prin care se cere îndreptarea sau suprimarea unei înscrieri necorespunzătoare realității făcută în cartea funciară, pentru a pune de acord starea tabulară cu situația juridică reală a unui imobil.
Conform art. 33 din Legea nr. 7/1996 republicată, în conținutul său anterior modificărilor aduse prin Legea nr. 71/2011 privind punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009.
(1) În cazul în care cuprinsul cărții funciare nu corespunde, în privința înscrierii, cu situația juridică reală, se poate cere rectificarea sau, după caz, modificarea acesteia.
(2) Prin rectificare se înțelege radierea, îndreptarea sau menționarea înscrierii oricărei operațiuni, susceptibilă a face obiectul unei înscrieri în cartea funciară.
(3) Prin modificare se înțelege orice schimbare privitoare la aspecte tehnice ale imobilului, schimbare care nu afectează esența dreptului care poartă asupra acelui imobil. Modificarea nu se poate face decât la cererea titularului dreptului de proprietate.
(4) Rectificarea înscrierilor în cartea funciară se poate face fie pe cale amiabilă, prin declarație autentică, fie în caz de litigiu, prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.
(5) Erorile materiale săvârșite cu prilejul înscrierilor în cartea funciară pot fi îndreptate la cerere sau din oficiu.
Conform art. 34 din același act normativ,
Orice persoană interesată poate cere rectificarea înscrierilor din cartea funciară dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă s-a constatat că:
1. înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil;
2. dreptul înscris a fost greșit calificat;
3. nu mai sunt întrunite condițiile de existență a dreptului înscris sau au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea;
4. înscrierea din cartea funciară nu mai este în concordanță cu situația reală actuală a imobilului.
Reclamantul-pârât F. I. a formulat în anul 1991 cerere de constituire a dreptului de proprietate cu privire la terenul cu suprafața de 800 mp primit în folosință o dată cu cumpărarea de la stat a casei de locuit de la adresa . și, în plus, pentru încă 200 mp (fila 51). Cererea a fost soluționată prin înscrierea sa în anexa 2b, poziția 199, cu 800 mp teren intravilan (fila 54).
În consecință, prin Titlul de proprietate nr._/1510/14.05.1998 eliberat de către Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate Cluj (fila 9), s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea lui F. V. I. pentru suprafața de teren de 800 mp, aferentă tarlalei 119, parcelele 1065 și 1066 Apahida.
Prin sentința civilă nr. 632/23.01.2008 pronunțată de către Judecătoria Cluj-N. în dosarul nr._/211/2007 s-a reținut că prin Dispoziția Primarului comunei Apahida nr. 631/23.09.2006, ca urmare a solicitării de restituire în natură formulate în temeiul Legii nr.10/2001, pârâtei-reclamante P. M. D. i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 2.100 mp, teren intravilan, situat în localitatea Apahida, jud. Cluj, teren care face parte din imobilul înscris în CF nr. 736 Apahida sub A+1 cu nr. topo.24/1- Grădina și casă cu 3 încăperi cu suprafața de 2909 mp, având ca proprietar tabular pe antecesorul reclamantei, T. I., după cum a rezultat din raportul de expertiză tehnică extrajudiciară întocmit în cauză de ing. F. M. E..
Prin dispozitivul hotărârii menționate, instanța a admis acțiunea formulată de pârâta-reclamantă P. M. D. în contradictoriu cu numita T. A. și a dispus:
dezmembrarea suprafeței de teren de 2900 mp, prin formarea a două loturi
-o parcelă cu nr.topo. 24/1/1, cu suprafața de 800 mp – teren în . Apahida, se va reînscrie vechiul proprietar tabular T. I. și
- o parcelă cu nr.topo. 24/1/2 cu suprafața de 2100 mp – teren, în . Apahida în favoarea P. M. D., potrivit raportului de expertiza tehnică topo efectuat în cauză de expert F. M. E., ce face parte integrantă din sentință,
înscrierea în c.f. a dreptului de proprietate în favoarea P. M. D. cu titlu de drept reconstituire în baza dispoziției nr. 631/23.09.2006 și partaj
a constatat caracterul de loc înfundat al parcelelor de teren și pe cale de consecință, în baza art. 616 și urm. din Codul civil și ale art. 20 alin. 3 din Legea nr. 7/1996, a dispus instituirea unei servituți de trecere ca sarcina în CF 736 Apahida, în lățime de 3 m și lungime de 41,02 m în favoarea imobilului cu nr.topo.24/1/2 din CF nou Apahida, precum și înscrierea dreptului de servitute de trecere în favoarea imobilului înscris în Apahida în lățime de 3 m și lungime de 41,02 m peste imobilul cu nr. top. 24/1/1 din CF 736 Apahida.
Ca urmare a identificărilor și a măsurătorilor efectuate de către expertul încuviințat în prezenta cauză, conform raportului de expertiză în specialitatea topografie-cadastru întocmit de către expert tehnic M. I. (filele 133-146), s-au constatat următoarele:
Imobilul proprietatea reclamanților-pârâți F. I.șiF. A. atribuit în baza Titlul de proprietate nr._/1510/14.05.1998 eliberat de către Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate Cluj, respectiv . și . . SUPRAFAȚA de 800 mp. fiind delimitată în perimetrul reperelor 1-2-3-4-5-1, (fila 142), aceștia folosind prin împrejmuirea celor două parcele o suprafață de teren de 784mp în limitele reperelor 1-2-3-5-1.
În regim de carte funciară, imobilul proprietatea reclamanților-pârâți F. I. și F. ANA în suprafață de 800 mp este înscris în CF nr. 1182 a dreptului de superficie Apahida, fiind prevăzut cu nr. topo. 24/2/1 cu destinația de " Loc de casă în ., cu „Casă din cărămidă pe fundații din beton, acoperită cu țiglă, - la subsol: o bucătărie și pivniță, - la parter: o verandă, 2 camere, baie, debara, casa scării și hol, - la etaj: 3 camere și hol".
. în proprietatea pârâtei-reclamante P. M. D. are o SUPRAFAȚĂ reală de 2.083mp fiind determinată în perimetrul dat de conturul reperelor 3-6-7-8-9-10-4-3 (fila 142).
În ceea ce privește diferența în minus de 17 mp până la scripticul evidențiat în cartea funciară de 2900 mp, s-a apreciat de către expert ca fiind nesemnificativă având în vedere că terenul pârâtei-reclamante nu este împrejmuit iar în porțiunea dinspre canal(zona vestică) limita de folosință este variabilă situație de altfel generală pentru toți proprietarii din zonă.
În regim de carte funciară, imobilul proprietatea pârâtei-reclamante P. M. D. este înscris în C.F. nr. 4331 Apahida, cu nr.cad.3341 nr. topo. 24/1/2, ca imobil adus din C.F.736 Apahida ce are ca proprietar tabular sub B1 pe T. I., tatăl acesteia.
În baza sentinței civile nr. 632/23.01.2008 pronunțată de către Judecătoria Cluj-N. în dosarul nr._/211/200 (filele 12-13), imobilul în suprafață de 2.900mp (rectificată de la 809 stjp echivalent 2.909 mp la 2.900 mp) este dezmembrat în:
- .>nr.topo.24/1/1-teren în suprafață de 800mp și ce s-a reînscris în vechiul C.F.736 Apahida în favoarea vechiului proprietar
- .>nr.topo.24/1/2-teren în suprafață de 2100mp căreia în baza doc. cadastrale cu nr._/29.08.2008 i s-a atribuit nr. cad. 3341 și se transmite în C.F. 4331 Apahida în favoarea pârâtei-reclamante P. M. D..
În baza aceleiași hotărâri judecătorești și a raportului de expertiză ce face parte integrantă, precum și a documentației cadastrale cu nr._/29.08.2008, asupra imobilului prevăzut cu nr. topo.24/1/1 reînscris sub A+2 în C.F. nr. 736 Apahida, s-a instituit un drept de servitute de trecere în lățime de 3 m și lungime de 41,02 m în favoarea imobilului cu nr. topo. 24/1/2 (imobilul aparținând pârâtei-reclamante P. M. D.).
Instanța reține că imobilul reclamanților-pârâți F. I. și F. A. în suprafață de 800 mp și imobilul pârâtei-reclamante P. M. D. în suprafață de 2100 mp se identifică în regim de carte funciară cu . cu nr. top. 24/1 înscrisă în C.F. nr. 736 APAHIDA, conform anexei nr. 5 la raportul de expertiză în specialitatea topografie-cadastru întocmit de către expert tehnic M. I. (fila 144).
Imobilul alăturat numărului administrativ 97 corespunzător reclamanților-pârâți are nr. top 24/2, fiind situat în .>nr. 99 și aparține numitului G. P., conform C.F. nr.1182 și C.F. nr. 1093 Apahida.
Ar rezulta că cele două proprietăți, cea a reclamanților-pârâți și cea a numitului G. P. ar fi situate una în spatele celeilalte, fiind dezmembrate din nr. topo.24/2, situație care în mod evident nu este conformă cu realitatea din teren, deoarece reclamanții-pârâți sunt proprietari pe . la nr. 97 și trebuiau să fi fost înscriși pe nr. top 24/1r iar numitul G. P. este la nr. 99- administrativ fiind înscris corect pe . 24/2.
În consecință, imobilul reclamanților-pârâți F. I.șiF. A. în suprafața de 800 m este înscris greșit pe nr. top 24/2/1 din C.F. nr. 1182 Apahida.
Pentru aceste considerente, instanța urmează a constata că suprafața de teren de 800 mp, atribuită prin Titlul de proprietate nr._/1510/14.05.1998 eliberat de către Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate Cluj, aferentă tarlalei 119, parcelele 1065 și 1066 și construcțiile existente fac parte din CF nr. 1182 APAHIDA, nr. top 24/1/1, iar nu nr. top 24/2/1 și să dispună efectuarea rectificărilor corespunzătoare în cartea funciară cu privire la numerele topografice.
Cu privire la servitutea de trecere instituită prin sentința civilă nr. 632/23.01.2008 pronunțată de către Judecătoria Cluj-N. în dosarul nr._/211/2007 ce face obiectul petitului 2 al cererii principale și al petitului 1 al cererii reconvenționale:
Conform art. 616 cod civil de la 1864, prevede că proprietarul al cărui loc este înfundat, care nu are nici o ieșire la calea publică, poate reclama o trecere pe locul vecinului sau pentru exploatarea fondului, cu îndatorirea de a-l despăgubi in proporție cu pagubele ce s-ar putea ocaziona,
Prin loc înfundat se înțelege acel teren care nu are ieșire la calea publica, textul sus-mentionat referindu-se la imposibilitatea absoluta de a se ieși la calea publica, dar el isi găsește aplicarea si in situația in care exista o alta cale de acces, care însa prezintă grave inconveniente sau este periculoasa.
În cazul în care locul înfundat are ieșire la calea publica pe un drum impracticabil, dar care poate deveni practicabil cu efectuarea unor cheltuieli, textul nu își mai găsește aplicarea.
Conform art. 617, trecerea trebuie regulat făcută pe partea ce ar scurta calea proprietarului fondului închis, ca să iasă din drum.
Cu toate acestea trebuie a se alege trecerea prin locul ce ar pricinui o mai putina paguba acelui pe al cărui loc trecerea urmează a fi deschisă, potrivit art. 618 Cod civil de la 1864.
Potrivit art. 575 și următoarele Cod civil de la 1864, servitutea este un drept real principal, dezmembrământ al dreptului de proprietate, respectiv o sarcină impusă asupra unui imobil pentru uzul și utilitatea unui alt imobil având un alt stăpân.
Proprietarul fondului aservit nu își pierde dreptul de proprietate asupra porțiunii grvată de servitute, acesta putându-și exercita toate atributele dreptului de proprietate cu condiția de a nu îngrădi exercitarea servituții, ceea ce duce la concluzia că în cauză operează doar o limitare a exercitării dreptului de proprietate.
Instanța reține că prin sentința civilă nr. 632/23.01.2008 pronunțată de către Judecătoria Cluj-N. în dosarul nr._/211/2007 (filele 12-13), s-a admis acțiunea formulată de pârâta-reclamantă P. M. D. în contradictoriu cu numita T. A., s-a constatat caracterul de loc înfundat al parcelelor de teren și pe cale de consecință, în baza art. 616 și urm. din Codul civil și ale art. 20 alin. 3 din Legea nr. 7/1996, s-a dispus instituirea unei servituți de trecere ca sarcina în CF 736 Apahida, în lățime de 3 m și lungime de 41,02 m în favoarea imobilului cu nr. topo. 24/1/2 din CF nou Apahida, precum și înscrierea dreptului de servitute de trecere în favoarea imobilului înscris în Apahida în lățime de 3 m și lungime de 41,02 m peste imobilul cu nr. top. 24/1/1 din CF nr. 736 Apahida.
Instanța reține că autoritatea de lucru judecat poate cunoaște două manifestări procesuale, aceea de excepție procesuală, conform art. 1201 C.civ. si art. 166 C.proc.civ. și aceea de prezumție, de mijloc de probă care demonstrează modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase, conform art.1200 pct. (4) si art. 1202 alin. (2) C.civ. de la 1864.
Așa cum s-a reținut și în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis. Această reglementare a autorității de lucru judecat în forma prezumției vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârii judecătorești.
Servitutea, ca drept real principal imobiliar, dezmembrământ al dreptului de proprietate are caracter accesoriu fondului, de care nu poate fi despărțit spre a forma un drept de sine stătător. Astfel, este lipsită de relevanță juridică atât schimbarea titularului dreptului de proprietate asupra terenului ce reprezintă fondul aservit, cât și împrejurarea că actualul titular al dreptului de proprietate asupra fondului aservit nu a participat la constituirea servituții de trecere, respectiv nu a fost parte în litigiul care a făcut obiectul dosarului nr._/211/2007, dreptul de trecere durând cât timp se menține situația care a dat naștere sarcinii. opozabilă proprietarului fondului aservit. Pentru aceste motive, apar ca vădit neîntemeiate susținerile reclamanților-pârâți cu privire la opozabilitatea servituții față de aceștia.
Din coroborarea concluziilor raportului de expertiză în specialitatea topografie-cadastru întocmit de către expert tehnic M. I. (filele 133-146) cu declarația martorului F. G. (fila 272), instanța reține că imobilului-teren în suprafață de 2.100 mp aflat în proprietatea pârâtei-reclamante P. M. D. înscris în CF nr. 4331 Apahida, nr. top. 24/1/2 are natura juridică a unui loc înfundat, că drumul de pământ existent în spatele parcelei aparținând pârâtei-reclamante, respectiv în partea dinspre pârâul M., este folosit exclusiv pentru exploatațiile agricole, este un drum neamenajat, neîntreținut, ce devine inutilizabil în perioadele ploioase și de iarnă, respectiv care prezintă grave inconveniente și este periculos.
Instanța reține că susținerile reclamanților-pârâți în sensul că ar putea fi construit un podeț peste pârâu care să asigure legătura între drumul public și terenul proprietatea pârâtei-reclamante apar ca fiind nerelevante soluționării cauzei, câtă vreme analiza instanței se limitează la situația reală, obiectivă a celor două fonduri la momentul soluționării, nicidecum la împrejurări incerte, potențiale.
Pentru aceste considerente, instanța va obliga reclamanții-pârâți F. I.șiF. A. să respecte servitutea de trecere în lățime de 3 m și lungime de 41,02 m, instituită prin sentința civilă nr. 632/23.01.2008 pronunțată de către Judecătoria Cluj-N. în dosarul nr._/211/2007 în sarcina imobilului-teren în suprafață de 800 mp, atribuit acestora prin Titlul de proprietate nr._/1510/14.05.1998 eliberat de către Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate Cluj, aferentă tarlalei 119, parcelele 1065 și 1066 și construcțiile existente și în favoarea imobilului-teren în suprafață de 2.100 mp aflat în proprietatea pârâtei-reclamante P. M. D. înscris în CF nr. 4331 Apahida, nr. top. 24/1/2 și va respinge cererea reclamanților-pârâți F. I.șiF. A. cu privire la sistarea servituții de trecere stabilită prin sentința civilă nr. 632/23.01.2008 pronunțată de către Judecătoria Cluj-N. în dosarul nr._/211/2007, ca neîntemeiată.
Cu privire la petitul nr. 2 al cererii reconvenționale privitor la desființarea construcțiilor de pe traseul servituții:
Instanța reține că deși în cuprinsul considerentelor sentinței civile nr. 632/23.01.2008 pronunțată de către Judecătoria Cluj-N. în dosarul nr._/211/2007 (filele 12-13), s-a precizat că se însușesc constatările expertului de specialitate în ceea ce privește instituirea servituții (fila 13), nu se regăsesc mențiuni cu privire la traseul acesteia (amplasamentul în concret), atât considerentele cât și dispozitivul limitându-se la menționarea dimensiunilor acesteia, respectiv lățime de 3 m și lungime de 41,02 m.
Analizând cuprinsul raportului de expertiză tehnică extrajudiciară întocmit de către expert M.-E. F. (filele 6-23 din dosarul nr._/211/2007 acvirat prezentei cauze), instanța reține că nici acesta nu cuprinde mențiuni sau propuneri cu privire la amplasamentul în concret al servituții, cu privire la delimitarea sa în teren.
Singurul element care ar putea duce la o individualizare a traseului servituții ar putea fi planul de situație propus la fila 21 din dosarul nr._/211/2007 acvirat, conform schiței înfățișate.
Pornind de la premisa că sentința civilă prin care s-a instituit servitutea de trecere a stabilit ca traseu propunerea de la fila 21 din dosarul nr._/211/2007 acvirat, instanța apreciază că cererea pârâtei-reclamante de desființare a construcțiilor este parțial întemeiată.
Astfel, pe traseul drumului de servitute sunt amplasate mai multe construcții, de la . spre reper 3, conform anexei nr. 5 la completarea la raportul de expertiză în specialitatea topografie-cadastru întocmit de către expert tehnic M. I. (filele 238-242), coroborată cu răspunsurile pârâtei-reclamante și a reclamantului-pârât F. I. (filele 218-220).
În ceea ce privește modalitatea de exercitare a servituții de trecere instituită în favoarea fondului dominant, proprietatea pârâtei-reclamante, instanța reține că o menținere a traseului servituții pe lungimea reperelor 3-2 (fila 241) și implicit pe o lățime de 3 m pe reperele 2-1 dinspre . acest amplasament nu reiese dincolo de orice dubiu, astfel cum s-a arătat mai sus, ar conduce la desființarea construcțiilor edificate pe fondul aservit, proprietatea reclamanților-pârâți, respectiv la o împovărare excesivă a acestuia, atrăgând incidența dispozițiilor art. 634 teza finală Cod civil de la 1864.
În consecință, apreciind că servitutea de trecere se poate exercita în limitele de 3 m lățime și de 41,02 m lungime între construcțiile edificate de-a lungul reperelor 3-2 și construcțiile CI și CII situate de-a lungul reperelor 4-5-1 pe fondul aservit, instanța va obliga reclamanții-pârâți F. I.șiF. A. să desființeze gardul împrejmuitor al imobilului-teren în suprafață de 800 mp, atribuit acestora prin Titlul de proprietate nr._/1510/14.05.1998 eliberat de către Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate Cluj, aferentă tarlalei 119, parcelele 1065 și 1066, înscris în CF nr. 1182 APAHIDA, nr. top corect 24/1/1, pe latura dinspre .>pe o porțiune de 3 m, pe latura corespunzătoare reperelor 1-2, conform raportului de expertiză tehnică judiciară în specialitatea topografie (filele 139-146) și a completării la raportul de expertiză tehnică judiciară (filele 238-242), întocmite de către expert tehnic M. I., care fac parte integrantă din prezenta hotărâre, astfel încât să asigure exercițiul servituții de trecere instituită prin sentința civilă nr. 632/23.01.2008 pronunțată de către Judecătoria Cluj-N. în dosarul nr._/211/2007, iar în caz de refuz, pârâta-reclamantă fiind autorizată să execute această lucrare pe cheltuiala reclamanților-pârâți și va respinge cererea reconvențională a pârâtei-reclamante P. M. D. pentru rest ca neîntemeiată.
Ca efect al admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei P. C. APAHIDA prin încheierea ședinței publice din data de 07.12.2012 (fila 243), instanța va respinge cererea principală, astfel cum a fost precizată, formulată de către reclamanții-pârâți F. I.șiF. A., în contradictoriu cu pârâtul P. C. APAHIDA, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.
Față de prevederile art. 274 alin.(1) C.proc.civ., potrivit cărora „partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată”, în considerarea soluției pe care instanța o va pronunța asupra cererii principale și cererii reconvenționale, instanța va compensa în întregime cheltuielile de judecată efectuate în cauză de către părți.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în partecererea principală, astfel cum a fost precizată, formulată de către reclamanții-pârâți F. I.șiF. A., ambii cu domiciliul în comuna Apahida, ., județul Cluj, în contradictoriu cu pârâta-reclamantă P. M. D. cu domiciliul în Cluj-N., ., ., ..
Admite în partecererea reconvențională formulată de către pârâta-reclamantă P. M. D. cu domiciliul în Cluj-N., ., ., în contradictoriu reclamanții-pârâți F. I.șiF. A., ambii cu domiciliul în comuna Apahida, ., județul Cluj.
Constată că suprafața de teren de 800 mp, atribuită prin Titlul de proprietate nr._/1510/14.05.1998 eliberat de către Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate Cluj, aferentă tarlalei 119, parcelele 1065 și 1066 și construcțiile existente fac parte din CF nr. 1182 APAHIDA, nr. top 24/1/1, iar nu nr. top 24/2/1 și dispune efectuarea rectificărilor corespunzătoare în cartea funciară cu privire la numerele topografice.
Obligă reclamanții-pârâți F. I.șiF. A. să respecte servitutea de trecere în lățime de 3 m și lungime de 41,02 m, instituită prin sentința civilă nr. 632/23.01.2008 pronunțată de către Judecătoria Cluj-N. în dosarul nr._/211/2007 în sarcina imobilului-teren în suprafață de 800 mp, atribuit acestora prin Titlul de proprietate nr._/1510/14.05.1998 eliberat de către Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate Cluj, aferentă tarlalei 119, parcelele 1065 și 1066 și construcțiile existente și în favoarea imobilului-teren în suprafață de 2.100 mp aflat în proprietatea pârâtei-reclamante P. M. D. înscris în CF nr. 4331 Apahida, nr. top. 24/1/2.
Obligă reclamanții-pârâți F. I.șiF. A. să desființeze gardul împrejmuitor al imobilului-teren în suprafață de 800 mp, atribuit acestora prin Titlul de proprietate nr._/1510/14.05.1998 eliberat de către Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate Cluj, aferentă tarlalei 119, parcelele 1065 și 1066, înscris în CF nr. 1182 APAHIDA, nr. top corect 24/1/1, pe latura dinspre ., pe o porțiune de 3 m, pe latura corespunzătoare reperelor 1-2, conform raportului de expertiză tehnică judiciară în specialitatea topografie (filele 139-146) și a completării la raportul de expertiză tehnică judiciară (filele 238-242), întocmite de către expert tehnic M. I., care fac parte integrantă din prezenta hotărâre, astfel încât să asigure exercițiul servituții de trecere instituită prin sentința civilă nr. 632/23.01.2008 pronunțată de către Judecătoria Cluj-N. în dosarul nr._/211/2007, iar în caz de refuz, pârâta-reclamantă fiind autorizată să execute această lucrare pe cheltuiala reclamanților-pârâți.
Respinge cererea reclamanților-pârâți F. I.șiF. A. cu privire la sistarea servituții de trecere stabilită prin sentința civilă nr. 632/23.01.2008 pronunțată de către Judecătoria Cluj-N. în dosarul nr._/211/2007, ca neîntemeiată.
Respinge cererea principală, astfel cum a fost precizată, formulată de către reclamanții-pârâți F. I.șiF. A., ambii cu domiciliul în comuna Apahida, ., județul Cluj, în contradictoriu cu pârâtul P. C. APAHIDA, cu sediul în comuna Apahida, ., județul Cluj, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.
Respinge cererea reconvențională a pârâtei-reclamante P. M. D. pentru rest ca neîntemeiată.
Compensează în întregime cheltuielile de judecată efectuate în cauză de către părți.
Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 01 februarie 2013.
PREȘEDINTEGREFIER
R.-M. POPAMELINDA F.
Red. R.M.P./ dact. M.F./6 ex./27.02.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 3856/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 8229/2013.... → |
---|