Anulare somaţie de plată. Sentința nr. 8070/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 8070/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 14-05-2013 în dosarul nr. 4154/211/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

SECȚIA CIVILĂ

OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 8070/2013

Ședința publică din data de 14 mai 2013

Instanța constituită din:

JUDECĂTOR: ȘOIMIȚA-B. T.

GREFIER: C. O.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta-debitoare S.C. M. C. 2007 S.R.L. în contradictoriu cu pârâta-creditoare S.C. C. ASIG S.A., având ca obiect anulare somație de plată.

La apelul nominal făcut la făcut în ședință publică, la prima strigare, se prezintă reprezentanta pârâtei-creditoare consilier juridic P. A., lipsă fiind restul părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier de ședință.

Reprezentanta pârâtei-creditoare arată că nu are alte cereri în probațiune.

Instanța, nefiind excepții de invocat și alte cereri în probațiune de formulat în temeiul art. 167 alin.1 C.pr.civ. încuviințează proba cu înscrisurile aflate la dosar. Declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în dezbateri pe fond.

Reprezentanta pârâtei-creditoare solicită respingerea cererii în anulare ca fiind netemeinică și nelegală și menținerea ca legală și temeinică Ordonanța Civilă nr. 731/16.01.2013. Arată că debitoarea a fost legal citată și în dosarul de fond și în prezentul dosar însă aceasta nu a înțeles să se prezinte. Simplul fapt că a depus la dosar o chitanța reprezentând plata ratei restante, nu face dovada că aceasta și-a îndeplinit obligația de plată, întrucât acești bani nu au intrat în contul societății creditoare.

Instanța, în temeiul art. 150 C.pr.civ., considerându-se lămurită, reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față instanța, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 14.02.2013 pe rolul acestei instanțe, sub nr. de mai sus, reclamanta-debitoare S.C. M. C. 2007 S.R.L. în contradictoriu cu pârâta-creditoare S.C. C. ASIG S.A. a solicitat anularea Ordonanței civile nr. 731/2013 pronunțată de Judecătoria Cluj-N. în dosar nr._/211/2012.

În motivarea cererii s-a arătat în esență că, ratele pentru polița de asigurare nr._ au fost achitate integral, inclusiv rata 2, conform chitanței anexate.

În drept cererea nu a fost motivată.

În probațiune au fost depuse copii după următoarele înscrisuri: adresă și chitanțe (f. 8-12).

Cererea a fost legal timbrată.

Pârâta-creditoare a depus întâmpinare la data de 14.05.2013 prin care a solicitat respingerea cererii în anulare ca neîntemeiată, întrucât, debitoarea datorează suma de 157,02 lei, fiind o creanță certă, lichidă și exigibilă, iar chitanța anexată, nu reprezintă o plată valabilă, suma respectivă nefiind virată în contul creditoarei.

În drept s-au invocat dispozițiile O.U.G. nr. 119/2007.

Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri și a acvirat din oficiu dosarul nr._/211/2012 al Judecătoriei Cluj-N..

Analizând actele și materialul probator existent la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:

În fapt, prin Ordonanța civilă nr. 731/16.01.2013 pronunțată de Judecătoria Cluj-N. în dosar nr._/211/2012, reclamanta-debitoare a fost somată să plătească pârâtei-creditoare, în termen de 10 zile de la comunicarea ordonanței, suma de 157,02 lei reprezentând rate restante la polița de asigurare RCA, împreună cu dobânda legală calculată până la data plății, precum și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 40,50 lei.

Potrivit art. 13 alin. 1 O.U.G. nr. 119/2007, „împotriva ordonanței de plată debitorul poate formula cerere în anulare, în termen de 10 zile de la data comunicării acesteia”.

Instanța reține că, în speță disputa părților o constituie achitarea ori nu a ratei nr. 2 aferente poliței RCA nr. HR03192631, în privința căreia, debitoarea-reclamantă a invocat faptul că a fost achitată, cu chitanța nr._/10.05.2012 de la fila 10 din dosar, despre care pârâta-creditoarea a susținut că nu face dovada plății cât timp suma nu a fost virată în contul acesteia.

Astfel, instanța apreciază că, deși Ordonanța civilă nr. 731/16.01.2013 din dosarul nr._/211/2012 al Judecătoriei Cluj-N. a fost pronunțată în condiții de legalitate, fiindcă, la aceea dată, instanța nu avea cunoștință de chitanța_/10.05.2012, totuși, se impune anularea acesteia, având în vedere că, reclamanta a făcut dovada că, înainte de introducerea cererii de emitere a ordonanței de plată, aceasta achitase rata nr. 2, conform acestei chitanțe.

Instanța arată că, în speță, chitanța nr._/10.05.2012 face dovada plății sumei de 157,01 lei aferentă rate nr. 2, chitanța purtând ștampila și semnătura sucursalei pârâtei – S.C C. ASIG S.A. – SUCURSALA Z., fiind irelevant, în ceea ce o privește pe reclamantă, dacă suma a fost sau nu virată în contul pârâtei, întrucât o dată emisă și înmânată chitanța are valoare liberatorie pentru reclamantă, aceasta face dovada îndeplinirii obligațiilor de către cel ținut la plată. Prin urmare, revenea pârâtei să facă dovada că această chitanță a fost eliberată fără plata să fie efectivă realizată, ori pârâta nu a făcut această dovadă, iar eventualele aspecte legate de nevirare în contul ei a sumei de 157,01 lei nu o mai privesc pe reclamantă, dovada încasării sumei fiind făcute cu chitanța de la dosar.

Prin prisma celor expuse, în temeiul art. 13 alin. 4 din O.U.G. nr. 119/2007, ținând seama că debitoarea-reclamantă a probat îndeplinirea în totalitate a obligațiilor ce-i reveneau în temeiul poliței de asigurare RCA, potrivit chitanțelor liberatorii anexate cererii în anulare, din care rezultă plata celor patru rate, instanța consideră întemeiată cererea în anulare formulată de reclamanta-debitoare, astfel că va anula Ordonanța civilă nr. 731/16.01.2013 pronunțată în dosar nr._/211/2012 al Judecătoriei Cluj-N..

Instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea în anulare formulată de reclamanta-debitoare S.C. M. C. 2007 S.R.L. cu sediul social în loc. Z., ., ., jud. S. în contradictoriu cu pârâta-creditoare S.C. C. ASIG S.A. cu sediul procesual ales în Cluj-N., Bld. 21 Decembrie 1989, nr. 40, jud. Cluj, și în consecință:

Anulează Ordonanța civilă nr. 731/16.01.2013 pronunțată în dosar nr._/211/2012 al Judecătoriei Cluj-N..

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 14 mai 2013.

JUDECĂTOR,GREFIER,

ȘOIMIȚA-B. TRIFANCARMEN O.

Red.Dact/S.B.T./C.O./2 ex/12.06.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare somaţie de plată. Sentința nr. 8070/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA