Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 16-12-2013 în dosarul nr. 7188/211/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal - 3185

SENTINȚA CIVILA NR._/2013

Ședința publica din data de 16 decembrie 2013

Instanța compusa din:

JUDECĂTOR: M. L.

GREFIER: C. S.

Pe rol fiind soluționarea cauzei civile privind pe petentul D. M. in contradictoriu cu intimatul I. JUDETEAN DE P. CLUJ, având ca obiect plângere contravenționala.

La apelul nominal făcut în ședința publica, se prezintă petentul, lipsă fiind reprezentantul intimatului.

Procedura de citare este legal îndeplinita.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Petentul arată că nu a reușit să angajeze un apărător și solicită suplimentarea probațiunii cu încă un martor.

Instanța aduce la cunoștința petentului că în conformitate cu dispozițiile NCPC toate probele trebuiau propuse prin cererea de chemare în judecată, astfel că orice solicitare este tardivă, suplimentarea probațiunii cu încă un martor neîncadrându-se în excepțiile prevăzute de lege.

Întrebat fiind de către instanță, petentul arată că nu a propus martorul mai înainte deoarece ulterior s-a întâlnit cu acesta și i-a spus că a fost de față și a văzut că Poliția nu l-a urmărit.

Instanța respinge ca tardivă cererea de suplimentare a probațiunii formulată de petent.

Petentul arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de propus.

În temeiul art. 258 alin.1 C. proc. civilă încuviințează pentru părți probele cu înscrisurile depuse la dosar, având în vedere că acestea întrunesc cerințele prevăzute de art. 255 C. proc. civilă și acordă cuvântul pe fond.

Având cuvântul pe fond, petentul solicita instanței admiterea plângerii contravenționale astfel cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată. Arată că numitul O. C. a declarat la Poliție că nu a fost de față, ci a avut doar calitatea de martor asistent la întocmirea procesului verbal. Agentul A. R. nu a făcut dovada ca petentul a trecut pe culoarea roșie a semaforului. Mai mult, nimic din cele consemnate în procesul verbal nu este adevărat, în sensul că el a tras pe dreapta, a rămas în staționare, a prezentat actele, respectiv permisul de conducere, atestatul și cartea de identitate și după ce agentul A. i-a făcut semn, a plecat și a oprit apoi în fața clubului Aftereight. Arată că acolo Poliția a venit la o intervenție și nu a putut trece cu mașina, din echiapaj făcând parte tot agentul A.. Susține că polițiștii au verificat mașina să nu fie droguri în mașină, a fost testat pentru alcool.

Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, instanța, în temeiul art. 394 alin.1 C. proc. civilă închide dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

I N S T A N T A

Constata ca:

Prin plangerea inregistrata sub nr. de mai sus petentul D. M., in contradictoriu cu intimatul IPJ Cluj, a solicitat anularea procesului verbal de contraventie . nr._/12.03.2013 incheiat de intimat si a sanctiunilor ce i-au fost aplicate in cuprinsul acestuia, aratand in esenta ca nu se face vinovat de savarsirea contraventiei retinute in sarcina sa si respectiv ca starea de fapt consemnata de agentul constatator nu este conforma cu realitatea.

Prin intampinarea formulata in cauza, intimatul a solicitat respingerea plangerii ca fiind nefondata, aratand in esenta ca procesul verbal contestat a fost incheiat cu respectarea intocmai a dispozitiilor art. 16, art. 17 si art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001 si face dovada celor pe care le consemneaza pana la proba contrarie, deoarece fapta retinuta in sarcina petentului a fost constatata de agentul constatator prin propriile simturi, in acest context impunandu-se sublinierea faptului ca agentul de politie este investit cu exercitiul autoritatii de stat, motiv pentru care actele pe care le intocmeste sunt inzestrate cu increderea ca autoritatea, reprezentata in acest caz de agentul constatator, consemneaza exact faptele pe care le constata, fara a adauga denaturari ale realitatii, cu atat mai mult cu cat in ipoteza mentionarii intentionate sau chiar neglijente a unor imprejurari nereale, agentul este expus unor sanctiuni de natura discliplinara si/sau penala (f. 15-17).

A mai aratat intimatul ca dispozitiile OUG nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, au drept scop asigurarea desfasurarii fluente si in siguranta a circulatiei pe drumurile publice, precum si ocrotirea vietii, integritatii corporale si a sanatatii persoanelor participante la trafic sau aflate in zona drumului public, protectia drepturilor si intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietatii publice sau private, autoritatile statului urmarind ca actiunile antisociale sa nu ramana nesanctionate, totodata dreptul la aparare al persoanei sanctionate contraventional nefiind limitat prin impunerea unor conditii imposibil de indeplinit (cauza A. c. Romaniei), astfel ca procesul verbal de contraventie se bucura de o prezumtie de legalitate, in sensul ca acesta face intotdeauna dovada pana la proba contrara (in acest sens pronuntandu-se si Curtea Constitutionala prin deciziile nr. 197/2003, nr. 259/2007 s.a), iar in speta petentul nu a dovedit existenta unei alte stari de fapt decat cea retinuta in sarcina sa.

In ceea ce priveste ordinul de serviciu, intimatul a aratat ca agentii de politie nu-si desfasoara activitatea zilnica de constatare si sanctionare a contraventiilor in baza unui ordin de serviciu, ci in temeiul art. 26 alin. 1 pct. 10 si 18, art. 28 alin. 1 din L. nr. 218/2002 privind organizarea si functionarea Politiei Romane, precum si in temeiul art. 2 alin. 1 din L. nr. 360/2002 privind statutul politistului.

Astfel, art. 26 alin. 1 „Politia R. are urmatoarele atributii principale: 10. constata contraventii si aplica sanctiuni contraventionale, potrivit legii; 18. supravegheaza si controleaza circulatia pe drumurile publice, in afara cazurilor exceptate prin lege si colaboreaza cu alte autoritati publice, institutii, asociatii si organizatii neguvernamentale, pentru imbogatirea organizarii si sistematizarii circulatiei, asigurarea starii tehnice a autovehiculelor, perfectionarea pregatirii conducatorilor auto si luarea unor masuri de educatie rutiera a participantilor la trafic”.

Totodata, art. 28 alin. 1 dispune ca „In indeplinirea activitatilor specifice politistul are competenta teritoriala corespunzatoare unitatii de politie din care face parte”, iar aliniatul 2 din acelasi text de lege dispune ca „Politistul este investit cu exercitiul autoritatii publice, pe timpul si in legatura cu indeplinirea atributiilor si indatoririlor de serviciu, in limitele competentelor stabilite prin lege”.

In drept, au fost invocate dispozitiile art. 194 lit. e), art. 205-206, art. 249, art. 250, art. 223 alin. 3 si 315 alin. 1/NCPC, OG nr. 2/2001, OUG nr. 195/2002 si art. 12 din L. nr. 218/2002 privind organizarea si functionarea Politiei Romane.

In probatiune, a fost administrata proba cu inscrisuri.

Deliberand, instanta retine urmatoarele:

Prin procesul verbal de contraventie . nr._/12.03.2013 incheiat de intimat s-a aplicat petentului o amenda in cuantum total de 750 lei (375 lei+375 lei) pentru faptul ca la data de 12.03.2013, orele 03:00, in calitate de conducator al autoturismului VW, cu nr. de inmatriculare_, in timp ce se afla pe . imobilului cu nr. 4, nu a respectat indicatiile politistului rutier de a pune in miscare autoturismul de pe banda a doua pe prima banda si de a prezenta actele sale si ale autoturismului, ci a pornit in tromba, conduand agresiv si refuzand sa opreasca autoturismul, desi a fost urmarit de organele de politie aproximativ 2 km, trecand pe culoarea rosu a semaforului electric de la intersectia . P-ta A. I..

Plangerea formulata de petent impotriva procesului verbal de contraventie sus-mentionat a fost inregistrata in termenul de 15 zile prevazut de art. 31 alin. 1 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, fiind scutita de la plata taxei de timbru conform art. 36 din acelasi act normativ.

Sub aspectul legalitatii procesului verbal contestat, instanta constata ca acesta cuprinde toate mentiunile prevazute de art. 17 din OG nr. 2/2001 sub sanctiunea nulitatii absolute, iar petentul nu a invocat existenta vreunui motiv de nulitate relativa a procesului verbal.

Sub aspectul temeiniciei procesului verbal instanta, din interpretarea coroborata a disp. art. 34 din OG. 2/2001 si a disp. art 6 din Conventia pentru Apararea Drepturilor Omului si Libertatilor Fundamentale (incidente in materie contraventionala conform deciziilor nr. 183/2003, nr. 197/2003 si nr. 259/2003 ale Curtii Constitutionale), retine ca procesul verbal de constatare a contraventiei care a fost incheiat ca urmare a constatarii faptei de catre agentul constatator, prin propriile simturi, se bucura de o prezumtie relativa de legalitate, in sensul ca face intotdeauna dovada celor pe care le consemneaza pana la proba contrarie, care fata de disp. art. 249/NCPC, cade in sarcina contravenientului, acesta putand dovedi liber, cu orice mijloc de proba, caracterul nereal al mentiunilor inscrise in procesul verbal.

In speta, petentul a contestat starea de fapt retinuta in procesul verbal si, pentru a-si dovedi sustinerile, a propus audierea martorului P. D..

Audiat in sedinta publica din data de 8.07.2013, martorul a declarat ca la intersectia mentionata in procesul verbal se afla in trafic, pe banda a doua, in timp ce petentul circula pe banda 1 si a observat personal faptul ca petentul a oprit la culoarea rosu a semaforului. Totodata, martorul a precizat ca in spatele masinii conduse de petent se afla o masina de politie, cu girofarul pus si ca, imediat dupa ce petentul a trecut de semafor, pe culoarea verde, a fost oprit de politie (f. 31).

Pe de alta parte, martorul P. C. C., audiat in sedinta publica din data de 21.10.2013, a relatat ca la data incheierii procesului verbal se afla in trafic (fiind taximetrist) si l-a vazut pe petent stationand pe .-4, . stationarea este interzisa. L_ scurt timp, au venit organele de politie, care i-au solicitat sa traga masina pe dreapta. Nu a auzit discutia dintre petent si politisti, dar presupune ca acestia i-au solicitat sa se legitimeze, insa nu a vazut ca petentul sa dea vreun act politistilor, in schimb l-a vazut plecand in tromba, iar politistii au pornit imediat dupa el (f. 42).

A mai aratat martorul ca dupa cca o jumatate de ora l-a revazut pe petent in P-ta A. I., inconjurat de trei masini de politie, iar petentul era blocat in masina, cu geamurile inchise, in timp ce politistii bateau in geam.

In fine, agentul constatator A. R., audiat de instanta, din oficiu, la termenul de judecata din data de 18.11.2013, a aratat ca la data incheierii procesului verbal, in timp ce era de serviciu, a observat doua vehicule-taxi ce stationau pe . banda a doua si unul pe banda 1, iar soferii acestora stateau de vorba. In aceste conditii, a solicitat conducatorului auto care se afla pe banda a doua sa traga pe dreapta, insa acesta a pornit in mod agresiv de pe loc, motiv pentru care a procedat la urmarirea sa, folosind mijloacela acustice si vizuale ale masinii pe care o avea in dotare, pe mai multe strazi. Cand au ajuns pe . intersectia cu P-ta A. I., petentul a fost nevoit sa opreasca, deoarece semaforul arata culoarea rosu, iar pe . masini, astfel ca o vreme nu a putut trece, fapt care a facilitat agentului constatator oprirea petentului, in P-ta A. I., insa, chiar si dupa ce a fost oprit, petentul a refuzat cca 20-25 min sa deschida geamul, ramanand blocat in masina. Totodata, agentul constatator a precizat ca a constatat cu propriile simturi faptul ca petentul a trecut pe culoarea rosu la intersectia dintre .-ta A. I. (f. 45).

In ceea ce-l priveste pe martorul semnatar al procesului verbal, acesta a aratat ca nu cunoaste nimic despre motivele pentru care a fost sanctionat petentul, el fiind doar oprit de organele de politie, pentru a semna procesul verbal (f. 30).

Coroborand declaratiile martorilor audiati in cauza, instanta retine ca acestea sustin intrutotul starea de fapt retinuta in procesul verbal contestat, motiv pentru care apreciaza ca prezenta plangere este nefondata si in consecinta va dispune respingerea acesteia, mentinand procesul verbal contestat ca fiind legal si temeinic incheiat.

In temeiul disp. art. 453 alin. 1/NCPC, instanta va lua act de faptul ca intimatul nu a solicitat cheltuieli de judecata.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Respinge ca fiind nefondata plangerea formulata de petentul D. M., cu domiciliul în Cluj-N., .. 9, ., impotriva procesului verbal de contraventie . nr._/12.03.2013 incheiat de intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ, cu sediul în Cluj-N., ., jud. Cluj.

Ia act de faptul ca intimatul nu a solicitat cheltuieli de judecata.

Cu drept de apel la Tribunalul Cluj in termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel depunandu-se la Judecatoria Cluj-N., sub sanctiunea nulitatii.

Pronuntata in sedinta publica din data de 16.12.2013.

JUDECATORGREFIER

M. LAZARCARMEN S.

Red. L.M./Tehnored. L.M./4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA