Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 10/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 10/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 04-07-2013 în dosarul nr. 10572/211/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal 3185

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 10.552/2013

Ședința camerei de consiliu din data de 4 iulie 2013

Instanța constituită din:

JUDECĂTOR: E. P.

GREFIER: M. M.

Pe rol se află judecarea cauzei civile formulată de reclamanta . România SA în contradictoriu cu pârâtul P. I. O., având ca obiect pretenții.

Soluționarea cererii s-a făcut în Camera de Consiliu, fără citarea părților, potrivit art. 1.029 alin. 1 C.pr.civ.

În temeiul art. 131 alin 1 C.pr.civ. instanța este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză potrivit art. 1027 C.pr.civ. și art. 107 alin. 1 C.pr.civ.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că pârâtul nu a depus formularul de răspuns ori întâmpinare, conform dispozițiilor art. 1029 alin. 4 C.pr.civ., termenul împlinindu-se la data de 24.06.2013.

În temeiul art. 1030 C.pr.civ. instanța reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Prin cererea cu valoare redusă introdusă de reclamanta . România SA la data de 29.04.2013 pe rolul acestei instanțe a solicitat prin formularul de cerere obligarea pârâtului P. I. O. la plata sumei de 238,08 lei reprezentând contravaloarea gazelor naturale pentru perioada martie 2010 –aprilie 2011 și penalități de 112,85 lei calculate de la data scadenței facturilor și până la data de 31.10.2012. Solicită cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a furnizat pârâtului în perioada martie 2010 –aprilie 2011, în mod continuu gaze naturale, acesta având obligația de a achita contravaloarea gazelor furnizate și facturate pentru locul de consum în termen de 15 zile de la emiterea facturii, conform contractului de furnizare a gazelor naturale nr._/04._.

Arată că, potrivit art.10 alin.(1) din Condițiile standard, neachitarea facturii reprezentând contravaloarea serviciului de furnizare a gazelor naturale atrage majorări de întârziere egale cu nivelul dobânzii de întârziere datorate pentru neplata la termen a obligațiilor către bugetul de stat.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1270 C.civ., art. 1025-1032 NCPC.

În probațiune, au fost depuse înscrisuri.

Întrucât cererea cu valoare redusă a fost înregistrată ulterior datei de 15.02.2013, data intrării în vigoare a Noului Cod de Procedură Civilă, cererea a urmat procedura prealabilă.

Cererea a fost legal timbrată cu suma de 50 lei taxă judiciară de timbru și 1,5 lei timbru judiciar.

Pârâtul, legal citat, nu a formulat întâmpinare.

Conform art. 1029 NCPC., procedura cu privire la cererile cu valoare redusă se desfășoară în întregime în camera de consiliu și este scrisă.

Instanța a încuviințat reclamantei proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

În fapt, între părți a fost încheiat contractul de furnizare a gazelor naturale pe perioadă nedeterminată începând cu data de 01.10.2009 nr._/04.04.2012 (f.23-25), în temeiul căruia pârâtul a beneficiat de serviciile reclamantei constând în furnizarea de gaze naturale la locul de consum situat în Cluj ..5, ., jud. Cluj.

În executarea acestui contract, reclamanta a emis pe numele pârâtului facturile fiscale aflate la dosarul cauzei la filele 15-22, în cuantum de 238,08 lei, reprezentând contravaloarea gazelor naturale furnizate în perioada martie 2010 –aprilie 2011 neachitate de către pârât, aspect necontestat de către acesta, aspect ce rezultă și din convocarea la conciliere directă (f.27).

În privința penalităților de întârziere instanța reține că, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plată majorărilor de întârziere egale cu nivelul dobânzii de întârziere datorate pentru neplata la termen a obligațiilor către bugetul de stat, raportându-se la art.10 (1) din Condițiile standard care însă nu au fost depuse la dosar și nu s-a făcut dovada că acestea au fost însușite de către pârât.

D. urmare, instanța se va raporta la dispozițiile art..6.3 din contract,potrivit cu care, în caz de neachitare a facturilor fiscale la termen, pârâtul datorează majorări de întârziere de 0,4 % pe zi de întârziere.

Ca atare, față de cele reținute în fapt și în temeiul art. 1270 c.civ. coroborat cu art. 1025-1032 NCPC instanța va admite în parte cererea reclamantei și va obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 283,08 lei, reprezentând contravaloarea gazelor naturale furnizate în perioada martie 2010 –aprilie 2011, precum și la plata penalităților contractuale în cuantum de 0,04 % pe zi de întârziere calculată de la data scadenței obligației de plată până la data achitării integrale a debitului.

În temeiul art. 453 C.pr.civ., instanța va obliga paratul sa plătească reclamantei cheltuieli de judecata în cuantum de 51,5 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentand taxa de timbru și timbru judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în cererea formulata de reclamanta . România SA, cu sediul în Târgu-M., ., jud. M., în contradictoriu cu pârâtul P. O. I., cu domiciliul în Cluj N., ..5,., jud. Cluj.

Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 283,08 lei, reprezentând contravaloarea gazelor naturale furnizate în perioada martie 2010 –aprilie 2011, precum și la plata penalităților contractuale în cuantum de 0,04 % pe zi de întârziere calculată de la data scadenței obligației de plată până la data achitării integrale a debitului.

Obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 51,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Executorie de drept.

Cu apel in termen de 30 zile de la comunicare.

Dată în Camera de Consiliu și pronunțată în ședință publica, azi, 04.07.2013.

JUDECĂTOR GREFIER

E. P. M. M.

Red./Dact./EP/4 ex/ 05.07.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 10/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA