Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 07-11-2013 în dosarul nr. 16076/211/2013

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal 3185

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr._/2013

Ședința camerei de consiliu de la 07.11.2013

Completul constituit din

JUDECĂTOR: M. I.

GREFIER: A. M. M.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamanta E.ON E. ROMANIA SA, în contradictoriu cu pârâta ., având ca obiect cerere de valoare redusă.

La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Instanța, procedând la verificarea competenței sale potrivit art.131 alin. 1 C.pr.civ., constată că este competentă general și material să soluționeze prezenta cauză, având în vedere dispozițiile art. 1027 al. 1 C. pr. civ.

Instanța, în temeiul art. 255 alin.1 și art. 258 alin.1 C.pr.civ., încuviințează pentru reclamantăproba cu înscrisurile depuse la dosar.

Instanța, în temeiul art. 244 alin.1, declară închisă faza cercetării procesului.

Instanța, în temeiul art. 394 alin.1 C.pr.civ., declară închisă etapa dezbaterilor, rămânând în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de fațǎ, constatǎ urmǎtoarele:

Prin cererea înregistratǎ pe rolul Judecǎtoriei Cluj N. la data de 09.07.2013 sub nr._, reclamanta . România SA, cu sediul în Târgu M., ., jud. M., CUI_, înregistrată la O. R. C. sub nr. J_, cont bancar IBAN RO53BRDE270SV_, a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în Cluj N., ., CUI_, înregistrată la O. R. C. sub nr. J_, sǎ dispunǎ obligarea acesteia din urmǎ la plata sumei de 2231,93 lei reprezentând debit principal, respectiv a dobânzii aferente, în cuantum de 0,04% pentru fiecare zi de întârziere, de la data scadenței fiecǎrei facturi și pânǎ la achitarea integralǎ a debitului principal, precum și a cheltuielilor de judecatǎ ocazionate de soluționarea litigiului.

În motivarea cererii formulate, reclamanta a indicat, în esențǎ, cǎ în temeiul contractului de furnizare a gazelor naturale nr._/2011, pârâta a beneficiat de serviciile sale, însă facturile emise, reprezentând consumul de gaze naturale aferent perioadei martie 2012 - aprilie 2013, nu au fost achitate, deși acestea au devenit scadente, iar în ce privește penalitǎțile de întârziere, s-a reliefat cǎ acestea sunt datorate potrivit art. 6.3 al convenției perfectate.

În drept, reclamanta s-a prevalat de dispozițiile art. 1270 din C. Civ., respectiv de prevederile art. 1025 - 1032 din C. proc. civ.

În susținerea pretențiilor sale, reclamanta a anexat cererii formulate un set de înscrisuri ( f. 7 - 36 ).

Cererea formulatǎ a fost timbratǎ cu taxă judiciară de timbru în sumǎ de 200 lei ( f. 3 și 42 ).

Deși pârâtei i-a fost comunicat formularul de cerere însoțit de înscrisurile depuse de cǎtre reclamantǎ, împreunǎ cu formularul de rǎspuns ( f. 47 - 49 ), totuși aceasta nu și-a exprimat poziția procesualǎ în raport de cererea formulatǎ, nu a completat formularul de rǎspuns și nici nu a rǎspuns într-o altǎ modalitate adecvatǎ.

În baza art. 255 alin. (1) raportat la art. 258 alin. (1) din C. proc. civ., instanța a încuviințat pentru reclamantǎ proba cu înscrisurile anexate cererii formulate.

Analizând actele și lucrǎrile dosarului, instanța reține urmǎtoarele:

Din cuprinsul înscrisului denumit contract de furnizare reglementată a gazelor naturale, ce ar fi fost încheiat între reclamanta E.On E. România Sa și pârâta . ( f. 10 - 12 ), nu rezultă împrejurarea că între părțile litigiului de față s-ar fi derulat raporturi în baza cǎrora urmau a fi prestate societății debitoare servicii materializate prin furnizarea gazelor naturale la locul de consum din Cluj N., ., jud. Cluj, câtă vreme prezintă caracter echivoc realizarea acordului de voințe între reclamantă și pârâtă, în contextul în care, pe de o parte, înscrisul depus la dosarul cauzei nu poartă semnătura și ștampila societății debitoare ( f. 12 ) și, pe de altă parte, nu este indicată nici data la care ar fi intervenit perfectarea convenției ( f. 12 ) și nici numărul pe care l-ar fi primit contractul astfel încheiat ( f. 10 ).

Mai mult decât atât, deși reclamanta își fundamentează pretențiile sale pe convenția încheiată cu pârâta, este totuși de observat că facturile depuse la dosarul cauzei, ce individualizează serviciile a căror contravaloare este pretinsă de către reclamantă, respectiv facturile nr._/31.03.2012 ( f. 21 - 22 ), nr._/27.04.2012 ( f. 23 - 24 ), nr._/25.05.2012 ( f. 25 - 26 ), nr._/29.06.2012 ( f. 27 - 28 ), nr._/25.07.2012 ( f. 29 - 30 ), nr._/31.12.2012 ( f. 31 - 32 ), nr._/18.04.2013 ( f. 33 - 34 ) și nr._/19.04.2013 ( f. 35 - 36 ), nu au fost emise cu privire la societatea pârâtă, acestea referindu-se, în realitate, la un alt consumator, anume . S. SRL și nu la pârâta ..

În acest context, este de relevat că, față de conținutul fiecăreia dintre facturile anterior menționate, reiese în mod cert aspectul că în discuție este un alt beneficiar decât societatea pârâtă. Astfel, din conținutul formularului de cerere ( f. 2 ) și din contractul depus de către reclamantă la dosar, care nu a fost însușit de către pârâtă prin semnătură și ștampilă, rezultă datele de identificare ale acesteia din urmă, respectiv CUI_ și număr de înregistrare la O. R. C. J_ ( f. 10 ), pe când din facturile anexate cererii formulate se poate observa că este în discuție o altă societate, . S. SRL, având CUI_ și număr de înregistrare la O. R. C. J_ ( f. 21, 23, 25, 27, 29, 31, 33 și 35 ). Mai mult decât atât, este de menționat și aspectul că din cuprinsul acelorași facturi rezultă un anumit cod abonat, respectiv_ ( f. 21, 23, 25, 27, 29, 31, 33 și 35 ), pe când din contractul nesemnat depus la dosar de către reclamantă rezultă că societății pârâte îi era atribuit un alt cod, anume_ ( f. 10 ).

Față de cele anterior relevate, instanța conchide că nu există, în realitate, un temei care să stea la baza obligării societății pârâte la plata sumei pretinse de către reclamantă. Astfel, contractul depus la dosar nu a fost însușit de către pârâtă, nefiind semnat și ștampilat de aceasta ( f. 12 ) și, mai mult decât atât, facturile invocate de către reclamantă în susținerea pretențiilor sale privesc un alt consumator, după cum s-a evidențiat mai sus. În acest context, ținând seama de data emiterii facturilor anexate cererii de către reclamantă, care privesc perioada martie 2012 - aprilie 2013 și raportat la împrejurarea că în cuprinsul înscrisului denumit contract de furnizare reglementată a gazelor naturale nu este menționată nicio dată la care acesta s-ar fi perfectat, cumulată cu aspectul că această convenție nu a fost semnată de către pârâtă, instanța apreciază că în cauză urmează a primi aplicare dispozițiile art. 1470 din C. Civ., potrivit cărora Orice plată presupune o datorie. Totuși, în litigiul de față nu se poate discuta despre o obligație la care ar fi ținută pârâta, câtă vreme, pe de o parte, nu există un contract asumat prin semnătură între părți, care să nască în sarcina pârâtei îndatorirea de a achita contravaloarea serviciilor prestate și, pe de altă parte, facturile emise de către reclamantă și invocate în susținerea pretențiilor sale se referă la un consumator distinct față de pârâta debitoare.

În consecință, acțiunea promovată de către reclamantă urmează a fi respinsă ca neîntemeiată, neexistând un temei care să stea la baza obligării pârâtei la plata sumei indicate în cererea de chemare în judecată, respectiv a penalităților de întârziere corespunzătoare.

Potrivit art. 1031 alin. (1) din C. proc. civ., Partea care cade în pretenții va fi obligatǎ, la cererea celeilalte pǎrți, la plata cheltuielilor de judecatǎ, iar conform art. 451 alin. (1) din C. proc. civ., cheltuielile de judecatǎ includ și taxa judiciarǎ de timbru. Totuși, în cauza de față cererea formulată de către reclamantă urmează a fi respinsă ca neîntemeiată, așadar într-un asemenea context aceasta nu poate obține cheltuielile de judecată solicitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca fiind neîntemeiată cererea formulată de către reclamanta . România SA, cu sediul în Târgu M., ., jud. M., CUI_, înregistrată la O. R. C. sub nr. J_, cont bancar IBAN RO53BRDE270SV_, în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în Cluj N., ., CUI_, înregistrată la O. R. C. sub nr. J_ .

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea pentru exercitarea căii de atac urmând a fi introdusă la Judecătoria Cluj N..

Pronunțată în ședință publică, azi, 07.11.2013.

JUDECĂTOR, GREFIER,

M. I. A. M. M.

Red. / Tehn. MI

15.11.2013 / 4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA