Contestaţie la executare. Hotărâre din 23-01-2013, Judecătoria CLUJ-NAPOCA
Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 23-01-2013 în dosarul nr. 13671/211/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. N.
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR CIVIL NR._
Operator de Date cu Caracter Personal 3185
ȘENTINȚA CIVILĂ NR. 1204/2013
Ședința publică din 23.01.2013
Instanța constituită din:
JUDECĂTOR: R. E. G.
GREFIER: A. M.
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile înaintată de contestatorul S. A. împotriva intimatului M. C. N., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,
Se constată că la dosar s-a depus din partea intimatului, la data de 17.01.2013, actele solicitate de instanță ( f. 28-32).
Instanța, nefiind excepții de invocat și alte cereri în probațiune de formulat, în temeiul art. 167 alin.1 C.pr.civ. încuviințează proba cu înscrisurile aflate la dosar. Declară închisă faza probatorie.
Instanța, în temeiul art.150 Cod.pr.civ., declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
JUDECĂTORIA
Asupra prezentei cauze civile,
Reține că în data de 6.06.2012 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei C.-N., contestația la executare formulată de către contestatorul S. A. împotriva intimatului M. C. N. prin care a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea actelor de executare efectuate împotriva sa în baza procesului-verbal de contravenție nr._.
În motivare, contestatorul a arătat că autoturismul marca Honda Civic cu nr. de identificare JHEG 33200S222786 ._ a fost vândut încă din data de 2.04.2011 către numitul T. C. care însă nu a îndeplinit formalitățile de radiere/înscriere ale autovehiculului.
În drept, acțiunea civilă nu a fost motivată.
Inițial, acțiunea civilă formulată de contestatorul S. A. împotriva intimatului M. C. N. a fost înregistrată având ca obiect plângere contravențională, însă la termenul de judecată din data de 14.11.2012, la întrebarea instanței, contestatorul a arătat că înțelege să formuleze contestație la executare.
Legal citat, intimatul nu a depus întâmpinare și nu și-a trimis reprezentatul în fața instanței pentru a-și preciza poziția procesuală.
Din actele și lucrările existente la dosar, instanța reține următoarele:
Din copia contractului de vânzare-cumpărare depus la fila 6 din dosar, se reține că la data de 2.04.2011 contestatorul în calitate de vânzător a încheiat cu numitul T. C. V. în calitate de cumpărător un contract de vânzare-cumpărare sub semnătură privată prin care i-a vândut acestuia autoturismul marca Honda Civic cu nr. de identificare JHEG 33200S222786 ._ cu nr. de înmatriculare_ pentru prețul de 2.000 Euro.
Pe de altă parte, așa cum rezultă din procesul-verbal de scoatere din evidență fiscală a mijloacelor de transport, autoturismul în litigiu a fost radiat din evidențele fiscale de pe numele contestatorului încă din data de 2.04.2011.
Potrivit procesului-verbal de contravenție nr._ încheiat la data de 5.12.2011 de către M. C.-N. – Direcția Poliția Locală, contestatorului i-a fost aplicată o amendă contravențională în cuantum de 400 lei pentru comiterea contravenției prev. de art.10 lit. a din HCL nr.26/2012.
În starea de fapt s-a reținut că în data de 23.08.2011 orele 9:59 pe domeniul public aparținând mun. C.-N., ..3, amenajat ca loc de parcare cu plată, proprietarul autoturismului cu nr. de înmatriculare_ a staționat fără tichet sau abonament de parcare valabil.
Potrivit copiei de pe confirmarea de primire, procesul-verbal de contravenție a fost comunicat către contestator la data de 7.12.2011., acesta semnând de primire.
Conform art.31 din O.G. nr.2/2001 „(1) Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.”
Împotriva procesului-verbal de contravenție nr._ încheiat la data de 5.12.2011 de către M. C.-N. – Direcția Poliția Locală, contestatorul nu a formulat plângere contravențională pentru a solicita anularea acestuia ca nelegal și netemeinic, astfel că acesta a devenit titlu executoriu.
Prin urmare, la data de 29.02.2012 M. C.-N. prin Direcția Taxe și Impozite a emis către contestator titlul executoriu nr._/5.12.2011 și somația nr._ prin care acesta a fost somat la plata sumei de 400 lei cu titlul de amendă contravențională.
Întrucât pentru atacarea procesului-verbal de contravenție se prevede de O.G. nr.2/2001 o cale specială de atac, care nu a fost uzată de către contestator, instanța reține că în cadrul contestației la executare nu mai poate analiza legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenție nr._ încheiat la data de 5.12.2011 de către M. C.-N. – Direcția Poliția Locală, ci doar legalitatea actelor de executare.
Nefiind atacat, amenda aplicată contestatorului prin procesul-verbal de contravenție nr._ încheiat la data de 5.12.2011 de către M. C.-N. – Direcția Poliția Locală, a devenind susceptibilă de a fi pusă în executare silit, iar actele de executare emise de către intimat îndeplinesc cerințele art.399 și urm. C.proc.civ.
În consecință, instanța, găsind neîntemeiată contestația la executare, urmează a o respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Respinge ca neîntemeiată contestația la executare formulată de către contestatorul S. A. domiciliat în mun. C.-N., ., . împotriva intimatului M. C. N. cu sediul în mun. C.-N., .-3, jud. C..
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 23 ianuarie 2013.
JUDECĂTOR GREFIER
R. E. G. A. M.
Red. 4 ex.-31.01.2013./R.E.G./R.E.G./
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 730/2013.... | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 9695/2013.... → |
---|