Contestaţie la executare. Încheierea nr. 5126/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
Comentarii |
|
Încheierea nr. 5126/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 15-03-2013 în dosarul nr. 3334/211/2013
Operator de date cu caracter personal - 3185
ROMÂNIA
JUDECǍTORIA CLUJ-N.
Dosar nr._
Încheierea civilă nr.5126
Ședința publică din 15.03.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. G. R.
GREFIER: F. C.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe contestatoarea POTAISSA S. COOPERATIVA MESTESUGAREASCA, în contradictoriu cu intimații S.C. S. G. S.R.L. și S.C.P.E.J. M. ȘI ASOCIAȚII, având ca obiect - contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimata, prin avocat O. M., lipsind contestatoarea.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că la data de 14.03.2013 contestatoarea a depus la dosar o cerere de renunțare la judecată.
Reprezentanta intimatei solicită instanței să ia act de renunțarea contestatoarei la judecată, precum și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocațial, conform chitanței pe care o depune la dosar.
Instanța, în temeiul disp. art.246 C. proc. civ., reține cauza spre soluționare pe aspectul renunțarii la judecată.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin contestația la executare inregistrata pe rolul Judecatoriei Cluj-N. sub nr._ /08.02.2013 contestatoarea POTAISSA S. COOPERATIVA MESTESUGAREASCA a solicitat, în contradictoriu cu intimații S.C. S. G. S.R.L. și S.C.P.E.J. M. ȘI ASOCIAȚII, anularea tuturor actelor de executare silită dispuse și efectuate în dosarul execuțional nr.1184/2012 al S.C.P.E.J. M. și Asociații, precum și suspendarea executării silite în dosarul execuțional mai sus menționat până la soluționarea definitivă și irevocabilă a contestației la executare.
Motivele în fapt și în drept ale contestației la executare au fost expuse de către contestatoare în cuprinsul acesteia (filele 3, 4).
Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 14.03.2013 intimata a solicitat respingerea contestației la executare ca inadmisibilă, neîntemeiată și nelegală; cu cheltuieli de judecată.
Motivele în fapt și în drept ale contestației la executare au fost expuse de către contestatoare în cuprinsul acesteia.
Prin înscrisul depus la dosar prin serviciul registratură la data de 14.03.2013, contestatoarea a învederat că înțelege să renunțe la soluționarea contestației la executare dedusă judecății în prezentul dosar.
Prin urmare, ținând cont că potrivit disp. art.246 C. proc. civ., renunțarea la judecată - ca act procesual de dispoziție al reclamantului - poate avea loc în tot cursul judecății în fața primei instanțe sau a instanței de apel ori a celei de recurs, fie verbal în ședință publică, fie prin cerere scrisă, și apreciind că în prezenta cauză sunt întrunite condițiile legale pentru ca debitoarea contestatoare să poată renunța în mod valabil la contestația la executare formulată, instanța urmează să ia act de declarația de renunțare în discuție.
Ținând cont de împrejurarea că în speță contestatoarea a formulat declarația de renunțare la judecată ulterior comunicării cererii introductive către intimată, instanța constată ca fiind aplicabile disp. art.246 alin.3 C. proc. civ.; prin urmare, având în vedere cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimată, precum și chitanța nr.94/12.03.2013 eliberată de C.. Av. O. M. privind achitarea de către intimată a onorariului avocațial, instanța va dispune obligarea contestatoarei a plata către intimată a sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu avocațial; cât privește reducerea cuantumului onorariului avocațial, instanța apreciază că aceasta se impune întrucât suma de 1000 înscrisă în cuprinsul chitanței mai sus menționate este nepotrivit de mare în raport de complexitatea și durata prezentei cauzei.
Motive pentru care,
DISPUNE
Ia act de declarația de renunțare la judecată în ceea ce privește contestația la executare formulată de contestatoarea POTAISSA S. COOPERATIVA MESTESUGAREASCA, cu sediul în T., ..1989 nr.24A, jud. Cluj, în contradictoriu cu intimații S.C. S. G. S.R.L., cu sediul în București, ..4, ., sector 6 și S.C.P.E.J. M. ȘI ASOCIAȚII, cu sediul în Cluj-N., Calea Dorobanților nr.13, ..
Obligă contestatoarea la plata către intimată a sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu avocațial.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 15.03.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
D. G. R. F. C.
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 4954/2013.... | Fond funciar. Sentința nr. 8146/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA → |
---|