Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 16-07-2013 în dosarul nr. 26397/211/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal 3185

Dosar nr._

SENTINTA CIVILA NR._/2013

Ședința publica din data de 16 iulie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE:D. V. P.

GREFIER: S. E.

Pe rol fiind solutionarea plangerii formulata de petenta . SRL impotriva intimatei A. N. S. VETERINARA SI PENTRU SIGURANTA ALIMENTELOR, avand ca obict anulare proces verbal de contraventie.

La apelul nominal făcut in cauză se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal indeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care

Instanța, față de lipsa părților, lasă cauza la sfârșitul ședinței de judecată conform art.104(13) din Hot.387/2005.

La apelul realizat la sfârșitul ședinței de judecată, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal indeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care

Instanța, in temeiul art. 167 C.pr.civ. incuviințează proba cu inscrisurile depuse la dosar și constatând că s-a solicitat judecarea cauzei in lipsă și că nu este necesară administrarea de alte probe, declară inchisă cercetarea judecătorească și reține cauza in pronunțare.

INSTANTA,

Deliberand:

Prin plangerea inregistrata sub nr. de mai sus reclamanta . S.R.L. a solicitat anularea procesului verbal de constatare si sancționare a contravențiilor nr._/30.10.2012 si exonerarea reclamantei de la plata amenzii.

In motivare a precizat ca in data de 30.10.2012 o echipa de inspectori DSVSA Cluj au descins la ferma de bovine a petentei de la punctul de lucru din localitatea Mociu jud. Cluj, iar in urma controlului s-a intocmit fisa de inspectie anexata si procesul verbal contestat. Reclamanta a precizat ca registrele de tratamente si buletinele de analiza exista pentru ultimii 3 ani si sunt evidentiate in format electronic de medicul veterinar de circumscriptie cu care petenta a incheiat un contract de colaborare.

In drept s-au indicat prevederile art. 31 din OG nr. 2/2001 .

In probatiune s-au anexat inscrisuri.

Prin intampinarea depusa in data de 12.03.2013 intimata a solicitat respingerea plangerii ca neintemeiata (f. 17-22).

In motivare s-a precizat ca, dupa cum reiese din inscrisurile anexate, toate constatarile inspectorilor au fost semnate de petenta, fara obiectiuni la acel moment. Incalcarea normelor sanitar veterinare consta in concret in lipsa evidentelor privind animalele tratate si respectarea perioadei de asteptare, a evidentei mortilor, precum si lipsa evidentelor sanitare veterinare pe ultimii 3 ani. Starea de fapt intruneste elementele contraventiei prevazute de art. 5 lit. a) din HG nr. 984/2005. Este nefondata sustinerea reclamantei in sensul ca starea de fapt nu are corespondent in realitate, mai ales ca exista fara echivoc dovada recunoasterii si confirmarii tuturor neregulilor constatate si sanctionate, prin contrasemnarea fara obiectii, de catre reprezentantul petentei, atat a procesului verbal contestat cat si a fisei de inspectie nr. 470/20.10.2012. Motivatia petentei cu privire la lipsa evidentelor solicitate de organele sanitar veterinare, vine in contradictie cu cerintele legale stabilite la p. 5 si 6 din Ordinul ANSVSA nr. 75/2005. Petenta nu a facut dovada contrara situatiei de fapt consemnate in procesul verbal. Avand in vedere intreaga pozitie procesuala exprimata de intimata, dovedita cu inscrisurile aflate in probatiune la dosar, precum si tinand cont ca agentul constatator este un organ al statului, investit cu autoritate, astfel incat constatarile facute personal de acesta si inserate in procesul verbal, fac dovada vinovatiei petitionarei cu privire la fapta retinuta in sarcina sa, pana la proba contrara.

In drept s-au indicat prevederile OG nr. 2/2001, HG nr. 984/2005, Ordinul P. ANSVSA nr. 75/2005, OG nr. 42/2004.

In probatiune s-au anexat inscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenție nr._/30.10.2012 reclamanta . SRL a fost sancționată de intimata D. S. Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor Cluj cu amendă contravențională în sumă de 1000 lei pentru faptele prevăzute de art. 5 lit. a) p. 2-4 din HG nr. 984/2005.

S-a reținut de către inspectorii intimatei în urma controlului efectuat in data de 30.10.2012 la punctul de lucru al reclamantei din localitatea Mociu jud. Cluj, unde functioneaza o ferma de bovine, ca societatea nu detine evidente privind tratamentele efectuate, perioada de asteptare si nici evidente sanitar veterinare pentru ultimii 3 ani (f. 24-29).

Potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța este ținută, din oficiu, să verifice legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare a contravenției. Analizând mențiunile procesului verbal de constatare a contravenției contestat, instanța reține că, formal, acesta cuprinde toate mențiunile prevăzute de art. 16, art. 17, art. 19 și art. 20 din OG nr. 2/2001. Astfel, au fost înscrise toate datele de identificare ale contestatoarei, aspectele de fapt relevante pentru stabilirea împrejurărilor de fapt în care a fost săvârșită contravenția, temeiurile de drept incidente pentru încadrarea faptei și a sancțiunii aplicate, agentul constatator și-a înscris datele sale de identificare iar actul a fost semnat de reprezentantul contestatoarei cu mentiunea ”nu am obiectii”.

În drept, sunt incidente prevederile art. 5 lit. a p. 2-4 din HG nr. 984/2005 privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor la normele sanitare veterinare si de siguranta a alimentelor.

Desi a invocat faptul ca mentiunile din procesul verbal si fisa de inspectie nu corespund realitatii, reclamanta nu a probat o situatie de fapt diferita. In cursul procesului reclamanta nu a prezentat evidentele sanitar veterinare a caror lipsa a fost constatata cu ocazia controlului. Mai mult, raspunsul primit de la societatea Prima Vet s.r.l. confirma conduita culpabila a reclamantei (f. 67).

După cum s-a arătat mai sus, situația de fapt a fost în mod corect reținută de inspectorii intimatei.

Sancțiunea a fost în mod legal aplicată, cu respectarea limitelor impuse de lege și având în vedere gradul de pericol social al contravenției săvârșite.

Pentru toate aceste considerente instanța va respinge plângerea contravenționala formulată de reclamanta . S.R.L. in contradictoriu cu intimata D. S. VETERINARA SI PENTRU SIGURANTA ALIMENTELOR CLUJ, ca neintemeiata.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Respinge plângerea contravenționala formulată de reclamanta . S.R.L. cu sediul in com Apahida . Mai nr. 40 jud. Cluj, in contradictoriu cu intimata D. S. VETERINARA SI PENTRU SIGURANTA ALIMENTELOR CLUJ, cu sediul in Cluj-N., P-ța Mărăști nr. 1 jud. Cluj, ca neîntemeiata.

Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 16.07.2013.

JUDECATOR: GREFIER:

D.-V. P. E. S.

Red.-dact. DVP 04.09.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA