Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 16-07-2013 în dosarul nr. 6115/211/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal 3185
Dosar nr._
SENTINTA CIVILA NR._/2013
Ședința publica din data de 16 iulie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:D. V. P.
GREFIER: S. E.
Pe rol fiind solutionarea plangerii formulata de petentul H. I. impotriva intimatului I. DE P. AL JUDETULUI CLUJ, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal se prezinta reprezentanta petentului av.D. A. C. și martorul S. J., lipsa fiind restul părtilor.
Procedura de citare este legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei, dupa care
Instanta sub prestare de jurământ religios procedează la administrarea probei testimoniale cu martorul S. J., declarația acestuia fiind depusă la dosar f.36.
La solicitarea instanței, reprezentanta petentului arată că nu mai are alte probe de propus.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța declară terminate dezbaterile și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentanta petentului solicită instanței admiterea plângerii așa cum a fost formulată, in principal anularea procesului verbal de contravenție, exonerarea petentului de plata amenzii și inlăturarea sancțiunii complementare a suspendării permisului de conducere, iar in subsidiar inlocuirea sancțiunii aplicate prin procesul verbal de contravenție cu sancțiunea avertismentului. In susținerea plângerii arată că cele menționate in cuprinsul procesului verbal de contravenție nu corespund realității, astfel cum rezultă și din declarația martorului S. J.. Solicită instanței să aibă in vedere că petentul este șofer profesionist și doar o singură dată a fost sancționat, acesta având o conduită corectă până in prezent.
INSTANȚA
Deliberând:
Prin plângerea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamantul H. I. a contestat procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat in data de 22.01.2013 si a solicitat in principal anularea procesului verbal de contravenție și exonerarea de la plata amenzii iar in subsidiar înlocuirea pedepsei amenzii cu avertisment si înlăturarea sancțiunii complementare a suspendării permisului.
În motivare a precizat că in data de 22.02.2013 a fost sancționat deoarece nu ar fi acordat prioritate de trecere pietonilor angajați in traversare. Reclamantul a precizat ca se deplasa cu autoturismul la intersecția de pe . Splaiul Independenței, spre P-ța M. Viteazul. In momentul în care s-a făcut verde a traversat regulamentar după care a trecut regulamentar și de trecerea de pietoni. Imediat după eveniment a fost oprit de agentul constatator care prima dată nu a vrut să-l amendeze, însă, intrând in contradicție cu el i-a întocmit procesul verbal de constatare a contravenției. Nu corespunde adevărului faptul că nu a acordat prioritate de trecere pietonilor angajați regulamentar pe trecerea de pietoni, deoarece în realitate nu se afla nici un pieton pe trecere, fapt ce poate fi probat cu martorul S. J..
In subsidiar a solicitat înlocuirea cu avertisment a pedepsei deoarece până în prezent a avut o conduită corectă și i se poate aplica o sancțiune mai ușoară, iar fapta a fost lipsită de consecințe negative.
În probațiune a anexat înscrisuri si a solicitat proba testimonială.
În drept s-au indicat prevederile OG nr. 2/2001, OUG nr. 195/2002.
Intimatul a depus întâmpinare în data de 24.04.2013 prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată (f. 14-16). In motivare a precizată că actul a fost in mod legal și temeinic întocmit, fapt a petentului a fost constatată cu propriile simțuri de agentul constatator, astfel că actul de sancționare beneficiază de prezumția de legalitate si temeinicie.
În probațiune a depus înscrisuri.
În drept s-au indicat prevederile art. 194 lit. e), art. 205-206 art. 249, 250,223 al. 3, 315 al. 1 C.pr.civ., OG nr. 2/2001.
Analizând înscrisurile depuse la dosar, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._/22.02.2013 s-a dispus sancționarea contestatorului H. I. cu amendă contravențională în sumă de 300 lei și suspendarea permisului de conducere pentru o perioadă de 30 de zile pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 100 al. 3 lit. b din OUG nr. 195/2002. S-a reținut de către agentul constatator că petentul a condus autoturismul marca Daimatsu cu nr. de înmatriculare_ pe Splaiul Independenței si ajungând la trecerea pentru pietoni marcată și semnalizată corespunzător de la intersecția cu . a acordat prioritate de trecere pietonilor angajați regulamentar in traversare, aflați pe sensul său de mers. Contestatorul a semnat procesul-verbal iar la rubrica „obiecțiuni” s-a consemnat: „Nu sunt”.
Analizând procesul-verbal sub aspectul legalității întocmirii acestuia instanța retine ca au fost inserate toate mențiunile a căror lipsa este sancționată cu nulitatea expresă in condițiile art. 17 din OG nr. 2/2001.
Procesul verbal conține constatările personale ale agentului constatator, aflat la fața locului în momentul săvârșirii faptei, astfel că actul întocmit în aceste condiții are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, în eventualitatea în care acesta nu a făcut dovada contrară.
Prin proba testimonială solicitată și administrată, petentul nu a făcut dovada unei situații de fapt diferite. Martorul S. J. a prezentat o situație de fapt neverosimilă, respectiv că petentul ar fi fost oprit de agentul de politie care i-a adus la cunoștință că a trecut pe roșu, după care, la protestele acestuia l-ar fi sancționat pentru că nu a acordat prioritate de trecere pietonilor aflați la trecerea situată în apropiere de semafor. O astfel de conduită a agentului ar fi greu de explicat, având in vedere că nu există nici o diferență intre sancțiunile prevăzute de art. 100 al. 1 lit. b) si art. 100 al. 1 lit. d) din OUG nr. 195/2002 iar probațiunea este identică. Instanța reține și lipsa obiecțiunilor reclamantului la momentul încheierii procesului verbal, relația de prietenie dintre martor si reclamant, precum si interesul martorului ca reclamantul să își păstreze dreptul de a conduce. Pentru aceste motive, va înlătura declarația martorului S. J. din probațiunea administrată.
În drept, fapta săvârșită de petent este prevăzută de art. 100 al. 3 lit. b) din OUG nr. 195/2002 și se sancționează cu amenda contravențională prevăzută în clasa II-a de sancțiuni și suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile.
Sancțiunea a fost corect individualizată de agentul constatator, cu respectarea dispozițiilor art. 21 din OG nr. 2/2001. Față de valoarea socială protejată si urmările grave care se pot produse datorită nerespectării obligației de a acorda prioritate de trecere pietonilor, instanța apreciază că avertismentul nu este o sancțiune adecvată în speța.
Având în vedere cele de mai sus, instanța, în temeiul art. 34 al. 1 OG nr. 2/2001, va respinge plângerea contravențională formulată de contestatorul H. I. împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/22.07.2013, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea formulată de reclamantul H. I. domiciliata in com. Borsa, . jud. Cluj, cu domiciliul procesual ales in Cluj-N. .. 28, jud. Cluj in contradictoriu cu intimatul I. DE P. AL JUDETULUI CLUJ, cu sediul in Cluj-N., . jud. Cluj, ca neîntemeiată.
Cu apel in termen de 30 de zile de la comunicare.
Apelul se va depune la Judecatoria Cluj-N..
Pronunțată în ședință publică azi, 16.07.2013.
JUDECĂTOR:GREFIER:
D.-V. PopoviciEdith S.
Red./dact. DVP/ 03.09.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013.... | Pretenţii. Sentința nr. 3981/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA → |
---|