Contestaţie la executare. Sentința nr. 4637/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 4637/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 11-03-2013 în dosarul nr. 2697/211/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.-N.

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal 3185

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 4637/2013

Ședința publică de la 11 Martie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. M. C.

Grefier E. N. N.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestator C. A. și pe intimata A. C.-N., având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta intimatei, consilier juridic Cistina B., lipsă fiind contestatoarea.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a depus la dosarul cauzei întâmpinare.

Instanța pune în discuție excepția necompetenței materiale a Judecătoriei C.-N., invocată de pârâtă prin întâmpinare.

Reprezentanta intimatei învederează că își susține excepția invocată.

Instanța reține cauza în pronunțarea asupra excepției de necompetență materială invocată prin întâmpinare.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus, contestatorul C. A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimata A. C.-N. anularea titlului executoriu din data de 28.09.2010 încheiat de intimată pentru suma de 2980,77 lei.

Intimata a invocat, prin întâmpinare, excepția de necompetență materială a Judecătoriei C.-N., invocând dispozițiile art. 10 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia competența de soluționare revine instanțelor de contencios administrativ.

Deliberând asupra excepției de necompetență materială, instanța o va admite pentru următoarele considerente:

Actul atacat de contestator pe calea contestației la executare este titlul executoriu nr. 216 din 28.09.2010 emis de intimată.

Potrivit dispozițiilor art. 10 alin.1 Legea nr. 554/2004 litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

Intrucat prin raportare la obiectul prezentei cereri, competenta instantei revine, in conformitate cu dispozitiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 si art. 2 pct. 1 lit. d din Codul de procedura civila, Tribunalului, iar nu Judecatoriei, instanta, vazand si dispozitiile art. 159 pct. 2 și art. 158 din Codul de procedura civila, precum si dispozitiile art. 581 alin. 2 Cod procedura civila, va admite exceptia necompetentei materiale a Judecatoriei C.-N., exceptie invocată de intimată

In consecinta, instanta va declina competenta de solutionare a contestației la executare formulată de contestatorul C. A. în contradictoriu cu intimata A. in favoarea Tribunalului C. – Secția Litigii de Muncă, Asigurări Sociale și C. Administrativ.

Pentru aceste motive

ÎN NUMELE LEGII

H O T A R A S T E :

Admite exceptia necompetentei materiale a Judecatoriei C.-N. și în consecință:

Declină în favoarea TRIBUNALULUI C., SECȚIA MIXTĂ DE C. ADMINISTRATIV, CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE competența de soluționare a cauzei civile privind pe contestatorul C. A. în contradictoriu cu intimata A. C..

Irevocabilă.

ronunțată în ședința publică din 11 martie 2013.

JUDECATOR, GREFIER,

C. M. C. N. E. N.

Red. C.M.C./C.M.C., 2 ex., 2013-04-05

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 4637/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA