Contestaţie la executare. Sentința nr. 9751/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 9751/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 19-06-2013 în dosarul nr. 7209/211/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185

Cluj-N., Calea Dorobanților nr. 2-4, cod poștal_

Tel.: 0264 – 431.057 / fax: 0264 – 431.033

DOSAR CIVIL NR._

SENTINȚA CIVILĂ nr. 9751/2013

Ședința Publică din 19 iunie 2013

INSTANȚA constituită din:

PREȘEDINTE: S. F. C.

GREFIER: O. C. E.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea S.C. T. D. Clinique S.A. în contradictoriu cu intimații B. Comercială Română S.A., F. Național de Garantare a Creditelor IMM Pentru Întreprinderi M. Si Mijlocii SA IFN și I. H. N. I., având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că în data de 18 iunie 2013, intimatul I. H. N. I. și contestatoare au depus concluzii scrise și că mersul dezbaterilor a avut loc la data de 12 iunie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință care face parte din prezenta hotărâre, când instanța a amânat pronunțarea pentru data de azi, când a hotărât următoarele:

JUDECĂTORIA

Deliberând asupra contestației la executare de față, instanța constată că prin cererea formulată pe rolul Judecătoriei Cluj-N. la data de 20.03.2013 înregistrată sub nr. de dosar_, contestatoarea S.C. D. Clinique S.A. a solicitat instanței în contradictoriu cu intimații B. C. Română S.A., F. Național de Garantare a Creditelor IMM pentru Întreprinderi M. si Mijlocii S.A. IFN și I. H. N. I. anularea executării silite din dosarul execuțional nr. 109/2012 al executorului judecătoresc L. V. și a actelor de executare silită: proces verbal de stabilire a prețului de vânzare la licitație nr. 109/19.02.2013, proces verbal de licitație mobiliară nr. 109/07.03.2013, ora 13:45, proces verbal nr. 109 de anulare parțială a licitației mobiliare din data de 07.03.2013 încheiat în 07.03.2013, ora 17:00, proces verbal de aplicare sigiliu nr. 109/08.03.2013 și dovada de adjudecare; cu cheltuieli de judecată.

În motivare, contestatoarea a arătat că nu s-au respectat dispozițiile procedurale ale executării silite. Procese-verbale menționate sunt lovite de nulitate absolută întrucât executorul judecătoresc le-a încheiat în mod ilegal și tardiv, conformart.391 și art. 105 C.pr.civ. Prin procesul-verbal din data de 19.02.2013, comunicat la data de 27.02.2013 executorul judecătoresc a stabilit prețul de vânzare la licitație pentru bunurile proprii care au fost sechestrate la data de 22.08.2012. Apoi, executorul judecătoresc a organizat licitația de vânzare și a vândut bunurile în . 07.03.2013 către intimatul persoană fizică I. H. N. la un preț neserios și în frauda societății debitoare. Actele de executare menționate sunt nule absolut și tardiv încheiate și au fost încălcate prevederile art.431¹ C.pr.civ, art. 432 C.pr.civ, art.434 C.pr.civ, art.448 alin.3 C.pr.civ. Vânzarea bunurilor prin licitație este nulă și pentru că prețul de_ euro era neserios în condițiile în care prețul de pornire al licitației era de 83.994,02 euro și_,83 lei. Printre aceste bunuri s-au aflat și echipamente radiologice care potrivit legii nu pot fi vândute persoanelor fizice. În aceste condiții, executorul judecătoresc după trei ore a anulat parțial licitația mobiliară cu privire la echipamentele radiologice și a dispus restituirea prețului acestui echipament intimatului I. H., menționând că restul licitației rămâne valabilă. Acest proces verbal este încheiat în lipsa oricărei părți și nu are temei legal. Executorul judecătoresc nu poate invoca propria culpă în necunoașterea legii, acesta având obligația de a anula întreaga licitație, din moment ce ofertele au fost făcute în . a licitației s-a denaturat licitația, pe de o parte întrucât al doilea ofertant nu a avut posibilitatea de a licita în noile condiții, iar pe de altă parte, prin procesul-verbal de licitație executorul a dispus restituirea prețului de pornire pentru licitația echipamentului radiologic, deși adjudecatarul a ofertat în . valoare mult redusă față de prețul de pornire. Un alt aspect de nelegalitate al proceselor-verbale constă în aceea că se urmărește recuperarea sumei totale de_ lei, deși creditoarea BCR SA a formulat cerere de executare pentru suma de_ lei. Executorul în mod nelegal a demarat executarea silită și pentru creanța sumei de_ lei de către intimatul FNGCIMM, în temeiul titlului executoriu constând în scrisoarea de garanție nr.461/26.05.2009, titlu executoriu pentru care nu există o încuviințare a executării silite conform art.373¹ C.pr.civ. În aceste condiții contestă și onorariul executorului judecătoresc, raportat la suma care trebuie recuperată.

În drept s-au invocat art. 399 și urm. C.pr.civ, art.387, art.391, art. 384, art.373¹ C.pr.civ.

Contestația la executare a fost legal timbrată cu 194 lei taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar.

Prin întâmpinarea depusă la data de 30.04.2013 intimatul F. Național de Garantare a Creditelor IMM pentru Întreprinderi M. si Mijlocii S.A a solicitat respingerea contestației la executare ca neîntemeiată.

În motivare, intimatul a arătat că prin procesul-verbal de stabilire a prețului de vânzare la licitație din data de 19.02.2013 bunurile sechestrate au fost evaluate cu acordul părților în conformitate cu prevederile art.411 alin. 3 C.pr.civ. la valoarea lor de circulație, ținându-se cont de propunerile societății debitoare. Având în vedere că la licitația din 07.03.2013 participanții la licitație, I. Hanșal N. I. și Iasko A. nu au oferit prețul prevăzut de publicația de vânzare mobiliară, bunurile au fost vândute la cel mai mare preț oferit conform art.443 alin.3 C.pr.civ. Bunurile au fost adjudecate de I. H. N. I. la suma de 18.960 euro. Debitorul nu a avut nicio obiecție cu privire la mențiunile înscrise de executorul judecătoresc. În al doilea rând, anularea parțială a licitației mobiliare din 07.03.2013 nu poate fi considerată nelegală, întrucât nu există o prevedere legală în codul de procedură civilă care să interzică executorului judecătoresc să se autosesizeze și să îndrepte o eroare care a avut loc cu ocazia licitației. Pentru a anula parțial licitația, executorul judecătoresc a solicitat clarificări de la Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare, autoritate specializată în domeniul nuclear care exercită atribuțiile de reglementare și control în domeniu. În al treilea rând, B. L. V. a procedat corect prin înscrierea în procesul-verbal și a sumei datorate către intimatul FNGCIMM SA-IFN, calitatea acestuia fiind de creditor intervenient înscris la executarea silită începută de creditoarea BCR SA, în conformitate cu dispozițiile art.563 C.pr.civ. Dispozițiile acestui articol nu fac trimitere la încuviințarea de către instanța de executare atunci când un creditor intervine într-un dosar de executare. În ceea ce privește onorariul, executorul judecătoresc a stabilit onorariul conform dispozițiilor Legii nr.188/2000.

În drept nu s-au invocat dispoziții legale exprese.

Prin întâmpinarea depusă la data de 30.04.2013 intimatul I.-H. N. I. a solicitat respingerea ca inadmisibilă a contestației la executare, respingerea ca neîntemeiată a contestației, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, intimatul a arătat că invocă excepția inadmisibilității întrucât este terț adjudecatar de bună credință raportat la prevederile art.449 C.pr.civ. D. în situația în care adjudecatarul a fost creditorul, vânzarea silită poate fi desființată pe motiv de nulitate și nu și atunci când adjudecatar a fost un terț, situație în care trebuie dovedită frauda lui. Nu este suficient să se dovedească numai reua-credință a terțului. A arătat că nu se pune problema relei credințe a terțului adjudecatar, și nici a fraudei, în condițiile în care și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de lege și care cădeau în sarcina sa, respectiv a consemnat cauțiunea, s-a prezentat la data, ora și locul stabilite pentru vânzare, a licitat și a achitat în aceeași zi integral prețul bunurilor. A mai invocat excepția tardivității contestației la executare cu privire la actul de executare silită constând în procesul-verbal de stabilire a prețului de vânzare la licitație nr.109/19.02.2013, comunicat contestatoarei la data de 27.02.2013, având în vedere că termenul de 15 zile s-a împlinit la data de 15.03.2013 conform art.401 C.pr.civ, iar contestația a fost formulată la data de 20.03.2013. Pe de altă parte, contestația la executare este și neîntemeiată raportat la prevederile art.431¹ C.pr.civ. Din actele de executare reiese că debitoarea a manifestat o atitudine ostilă, cu rea-credință, împiedicând efectuarea executării silite. Executorul judecătoresc s-a prezentat în mai multe rânduri la sediul contestatoarei în vedere încheierii procesului-verbal de sechestru. La data de 23.11.2011 reprezentanta debitoarei a amânat încheierea procesului-verbal, susținând că dorește o întâlnire cu reprezentanții creditoarei pentru a găsi o soluție amiabilă. La data de 09.03.2012 executorul judecătoresc s-a deplasat la sediul debitoarei, dar nu i s-a permis accesul. Aceeași situație a fost și la data de 16.08.2012. La data de 22.08.2012 s-a întocmit procesul-verbal de sechestru, cu concursul forțelor de ordine, prezența acestora fiind necesară față de atitudinea reprezentantei contestatoarei. Nu a fost posibil a se fixa data și locul licitației în termen de o zi de la data de 22.08.2012, având în vedere că debitoarea a formulat contestație la executare împotriva procesului- verbal de sechestru din data de 22.08.2012 în dosarul nr._/211/2012, contestație care a fost anulată ca netimbrată la data de 10.12.2012. Totodată, din adresa nr.109/29.08.2012 a rezultat că la data de 22.08.2012 nu au putut fi sechestrate toate bunurile, întrucât administratorul debitoarei a arătat că este nevoie de mai mult timp pentru sechestrare și că la data de 27.08.2012 va veni un medic din Piatra N. pentru inventarierea bunurilor. D. la data de 31.08.2012 s-a întocmit procesul-verbal de sechestru a tuturor bunurilor. Evaluarea bunurilor s-a făcut cu acordul părților la data de 06.02.2013 conform adresei nr.109/06.02.2013 prin care creditoarea a acceptat prețurile de vânzare propuse de către debitoare. Raportat la prevederile art.432 C.pr.civ, a apreciat că vânzarea efectuată la sediul executorului judecătoresc și nu la sediul contestatoarei nu este în măsură să atragă nulitatea executării silite, decât în condițiile dovedirii unei vătămări care nu poate fi realizată decât prin anularea actului. Dacă nu era de acord cu locul încheierii vânzării, contestatoarei acea dreptul să facă o contestație la executare în termen de 15 zile de la întocmirea publicației de vânzare din 27.02.2013. Dispozițiile art.434 C.pr.civ trebuie coroborate cu cele ale art.431 alin.4 C.pr.civ, astfel că în cazul vânzării directe trebuie să se respecte termenul de două luni prevăzut de art.434 C.pr.civ. Apreciază că termenele de două luni și termenul de o zi prevăzut de art.431¹ C.pr.civ sunt termene supletive, având în vedere că părțile pot deroga de la acestea conform art.435 C.pr.civ. În condițiile în care din cauza atitudinii culpabile a debitoarei s-a ajuns la nerespectarea termenului, aceasta trebuie să dovedească vătămarea pentru a se dispune anularea actelor efectuate cu nerespectarea acestui termen în condițiile art.105 alin.2 C.pr.civ. Pe de altă parte, publicația de vânzare a fost întocmită la data de 19.02.2013, anterior expirării termenului de 6 luni, iar pe de altă parte nu era posibilă restituirea bunurilor întrucât la momentul expirării termenului de 6 luni data licitației era fixată. Vânzarea la licitație s-a desfășurat conform prevederilor legale, iar prețul la care s-au adjudecat bunurile nu era neserios. În acest sens sunt dispozițiile art.443 C.pr.civ. Numai în cazul în care adjudecatar este creditorul, prețul de vânzare nu poate fi mai mic de 75 % din prețul de începere a licitației conform art.445 C.pr.civ. Întrucât prețul de începere din publicația de vânzare nu a fost oferit de niciunul dintre participanți, bunul a fost vândut și adjudecat la prețul cel mai mare oferit. În mod întemeiat executorul judecătoresc a anulat parțial procesul-verbal de licitație pentru echipamentele radiologice având în vedere că nu s-au respectat prevederile legale cu privire la acestea. Licitația nu se putea anula în întregime întrucât nu existau motive, iar faptul că al doilea ofertant nu a putut licita în noile condiții trebuia invocat de acesta. Prin publicația de vânzare s-au stabilit prețurile pentru fiecare echipament în parte, motiv pentru care a apreciat că vânzarea nu s-a făcut în . dintre participanți a optat pentru cumpărarea bunurilor în totalitate se datorează strict rațiunilor de ordin practic, bunurile scoase la licitație fiind necesare înființării unui cabinet stomatologic. A considerat justificată cererea de recuperare a întregii sume de_ lei, BCR SA fiind despăgubită de FNGCIMM cu procentul de garantare de 74,688%. Prin efectuarea plății, F. s-a subrogat de drept în toate drepturile creditorului plătit, dobândind prin efectul legii aceleași drepturi ca și creditoarea BCR SA.

În drept s-au invocat art.115 C.pr.civ și textele legale menționate mai sus.

Prin întâmpinarea depusă la data de 07.05.2013 creditoarea intimată B. Comercială Română S.A. a solicitat respingerea ca tardivă a contestației împotriva executării silite însăși; respingerea ca tardivă și lipsită de interes a contestației la executare împotriva procesului-verbal de stabilire a prețului de vânzare la licitație a bunurilor mobile; respingerea ca neîntemeiată a contestației.

În motivare, intimata a arătat că prin contractul de credit nr. BUCUREȘTI WTC-CC nr.19/1455/13.05.2009 a acordat societății D. Clinique SA un credit de investiții în valoare de 120.500 Euro pentru înființarea unei clinici stomatologice. Ulterior, s-a încheiat actul adițional din 01.06.2009 prin care s-a modificat capitolul IX privind garantarea creditului, iar ulterior au intervenit alte 4 acte adiționale. Din cauza dificultăților la respectarea obligațiilor contractuale, la data de 18.07.2011 s-a formulat cererea de începere a executării silite. În ceea ce privește anularea executării silite însăși, respectiv anularea procesului-verbal de stabilire a prețului de licitație nr.109/19.02.2013, aceasta s-a făcut cu nerespectarea termenului de 15 zile. La data de 24.05.2011 primită la data de 25.05.2011 fostul executor bancar L. V., actual executor judecătoresc a comunicat debitoarei somația de plată imobiliară. În consecință, este tardivă contestația la executare însăși. În ceea ce privește contestația împotriva procesului verbal de stabilire a prețului licitației, aceasta s-a făcut la data de 20.03.2013 cu depășirea termenului de 15 zile. Se pune și problema interesului juridic al debitoarei având în vedere că aceasta și-a dat consimțământul pentru stabilirea prețului de pornire la licitație. În ceea ce privește nelegalitatea procesului-verbal de licitație mobiliară din 07.03.2013, a procesului-verbal de anulare parțială a licitației mobiliare, a procesului-verbal de aplicare sigiliu din 08.03.2013 și a actului de adjudecare, se poate constata că întreaga procedură de executare silită a fost îngreunată de atitudinea debitoarei, în repetate rânduri executorul judecătoresc fiind nevoit să apeleze la forțele de ordine. În materia vânzării la licitație publică, legiuitorul a derogat de la regulile de drept comun în materia nulității actelor de executare silită, limitând numărul motivelor de nulitate la frauda adjudecatarului. Or, în cauză nu există o fraudă a adjudecatarului intimat I. H. N. I., care a adjudecat bunul la prețul cel mai mare oferit, conform art.443 alin.2 și 3 C.pr.civ. În ceea ce privește procesul-verbal de anulare parțială a licitației se pune problema interesului debitoarei, câtă vreme adjudecatarul nu s-a considerat prejudiciat. În virtutea Legii nr.111/2006 și a reglementărilor Comisiei Naționale pentru Controlul Activității Nucleare, achiziționarea echipamentului radiologic nu se poate face decât de persoane juridice sau cabinete medicale individuale. Ambele oferte cuprindeau prețuri detaliate pentru echipamentul medical, astfel încât prețul restituit constituie prețul oferit de adjudecatar pentru aparatul respectiv. Din cuantumul creanței de 763.414 lei, F. a făcut o plată conform scrisorii de garantare nr.461/26.05.2009, întrucât acesta s-a angajat față de bancă să garanteze în mod expres, irevocabil și necondiționat din surse proprii rambursarea creditului, la suma maximă de 90.000 euro. Această garanție profită băncii, iar prin realizarea plății de către fond, datoria societății debitoare nu se micșorează, ci ea este obligată la plata întregului cuantum al creanței. În înțelegerile bilaterale dintre bancă și Fond, societatea împrumutată și ceilalți garanți au calitatea de terți. Prin plată, F. se subrogă de drept în drepturile băncii și își înscrie creanța în cadrul procedurii de executare silită demarată de bancă.

În drept s-au invocat textele de lege mai sus indicate.

La data de 08.05.2013 s-a formulat de către P. R. M. o cerere de intervenție în interes propriu prin care s-a solicitat anularea procesului-verbal de licitație mobiliară nr.109/07.03.2013; admiterea contestației la executare formulată de . în subsidiar; cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii sale, intervenientul a arătat că a fost interesat de participarea la licitație și la data de 31.01.2013, ora 01,04 PM a trimis oferta de preț pentru aparatură stomatologică oferind prețul de_ euro, demers confirmat la data de 04.02.2013, ora 21,54. Punctul de vedere oficial al B. L. V. nu a fost formulat, motiv pentru care a fost vădit împiedicat să participe la licitație. Licitația a fost mascată și au fost încălcate prevederile art.431, art.437, art.439, art.442, art.443, art.444, art.445, art.446 C.pr.civ, bunurile fiind adjudecate la un preț derizoriu. A considerat că este de datoria B. să anuleze licitația, să îi transmită condițiile de participare la licitație, prețul bunurilor etc. însușindu-și punctul de vedere al contestatoarei debitoare.

În drept s-a invocat art.49, art.274, art.499, art.404², art.433, art.437, art.439 și art.443 C.pr.civ. A solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

Prin întâmpinarea depusă la data de 12.06.2013 intimata B. Comercială Română SA a solicitat respingerea cererii de intervenție în interes propriu.

A arătat în esență, intimata că prin această cerere se încearcă eludarea prevederilor art.401 alin.1 C.pr.civ privind termenul de 15 zile pentru formularea contestației la executare. Comunicarea datelor privind licitația s-a făcut de către executorul judecătoresc tuturor participanților la licitație, iar la data de 07.03.2013 intervenientul a contactat executorului și i-a comunicat că a primit invitația la licitație, dar nu se poate prezenta fiind plecat, fără a mandata o persoană care să îl reprezinte. Împrejurarea că adjudecatarul a cumpărat bunurile la cel mai mare preț oferit nu constituie o fraudă din partea acestuia, el nefiind ținut să acționeze pentru apărarea intereselor debitoarei și a creditoarei, în detrimentul propriului interes.

La data de 12.06.2013 contestatoarea . a depus „răspuns la întâmpinare” cu valoare procesuală de note scrise prin care a solicitat respingerea excepțiilor și a apărărilor intimaților.

În probațiune instanța a încuviințat proba cu înscrisuri- dosarul de executare nr.109/2012.

Analizând materialul probator aflat la dosar, instanța reține următoarele:

La data de 17.12.2010 creditoarea B. Comercială Română S.A. a solicitat executarea silită împotriva debitoarei . pentru recuperarea creanțelor de 686.283,52 lei plus dobânzile care curg în continuare până la recuperarea integrală a debitului și cheltuielile de executare în temeiul titlului executoriu constând în contractele de credit nr.19/_/13.05.2009 și 20/1455/19.05.2009, și a actelor adiționale (f.151).

Judecătoria Cluj-N. a încuviințat executarea silită prin Încheierea camerei de consiliu nr.1566/21.01.2011 pronunțată în dosarul civil nr._ la cererea executorului bancar L. V. în dosarul de executare 196/2010 (f.148).

Executorul bancar, devenit executor judecătoresc a efectuat în dosarul de executare adresă de înființare a popririi la data de 29.03.2011 și somație de plată mobiliară la data de 24.05.2011 comunicată societății debitoare la data de 25.05.2011 (f.147, 138).

Ulterior, executorul judecătoresc a încercat în mai multe rânduri să pună sub sechestru bunurile mobile ale societății debitoare, sens în care s-au încheiat procese-verbale de constatare la data de 23.11.2011, 09.03.2012, 16.08.2012, motivele fiind acelea că urmează a se negocia de către debitoare o altă modalitate de stingere a debitului sau că reprezentanții societății debitoare nu s-au aflat la sediu (f. 130, 126-127, 114-115). În aceste condiții, executorul judecătoresc a întocmit la data de 08.08.2012 procesul-verbal de cheltuieli prin care a stabilit cuantumul onorariului raportat la creanța de 763.414 lei (f.120), a notificat debitorul pentru îndeplinirea actelor de executare, a solicitat ajutorul organelor de poliție (f.118-119, 112), iar la data de 22.08.2012 s-a încheiat primul proces-verbal de sechestru a bunurilor și s-a aplicat sigiliul (f. 108-110). Finalizarea procedurii de sechestrare a tuturor bunurilor mobile ale debitoarei s-a realizat prin procesul-verbal de sechestru din 31.08.2012 (f.101-103). Întrucât societatea debitoare a anunțat că a formulat contestație la executare împotriva actelor de executare silită, în dosarul civil nr._/211/2012, executarea silită a stagnat până la pronunțarea soluției de anulare a contestației pentru netimbrare la data de 10.12.2012 și a continuat prin stabilirea prețului de vânzare a bunurilor prin acordul comun al debitoarei și creditoarei BCR SA la data de 06.02.2013 (f.91-94).

Executorul judecătoresc a stabilit prețul de vânzare al bunurilor la licitație la data de 19.02.2013la valoarea de 83.994,02 euro și 60.655,83 lei, a făcut publicația de vânzare mobiliară la data de 27.02.2013 și a anunțat public licitația care urma a se desfășura la data de 07.03.2013, ora 13,45 la sediul executorului judecătoresc (f.82-90). Despre data, ora și locul licitației s-a adus la cunoștința debitorului conform art. 433 C.pr.civ.

La data de 07.03.2013, ora 13,45 se încheie procesul-verbal de licitație mobiliară nr.109 prin care se declară adjudecatar intimatul I. H. N. I. pentru prețul de 18.960 euro (f.68-70). Având în vedere că este consemnat prețul licitației, se încheie dovada de adjudecare nr.109/07.03.2013 și proces-verbal aplicare sigiliu din 08.03.2013 (f.59-69,67).

Prin procesul-verbal de anulare parțială a licitației mobiliare din data de 07.03.2013, încheiat la data de 07.03.2013, ora 17, executorul judecătoresc anulează parțial licitația cu privire la echipamentele radiologice, având în vedere că acestea conform Legii nr.111/1996 privind desfășurarea în siguranță, reglementarea, autorizarea și controlul activităților nucleare, nu puteau fi achiziționate de persoane fizice, motiv pentru care dispune restituirea către adjudecatar a prețului acestora (f.58).

În cursul executării silite, F. Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile M. și Mijlocii S.A.- IFN a achitat în baza scrisorii de garantare nr. 461/26.05.2009 parte din debitul datorat de către debitoare, motiv pentru care a intervenit în cadrul executării silite la data de 21.05.2012 (f.132-137).

Împotriva actelor de executare constând în procesul-verbal de stabilire a prețului de vânzare la licitație nr.109/19.02.2013, proces verbal licitație mobiliară nr.109/07.03.2013, ora 13,45, proces-verbal de anulare parțială a licitației mobiliare din 07.03.2013, încheiat la data 07.03.2013, ora 17,00, proces-verbal de aplicare sigiliu nr.109/08.03.2013 și dovada de adjudecare, comunicate la data de 28.02.2013 și 11.03.2013, formulează la data de 15.03.2013 (data poștei) cu respectarea termenului legal de 15 zile conform art.401 alin.1 lit.a C.pr.civ debitoarea prezenta contestație la executare. Aceasta a susținut că s-au încălcat prevederile art.431¹ C.pr.civ, art.432 C.pr.civ, art.434 C.pr.civ, art.448 alin.3 C.pr.civ, art.373¹ C.pr.civ.

Pe fondul contestației la executare, instanța urmează a o respinge ca neîntemeiată având în vedere următoarele considerente:

După cum s-a putut constata, pe parcursul executării silite, societatea debitoare a încercat împiedicarea și tergiversarea actelor de executare silită, executorul judecătoresc reușind să încheie primul proces-verbal de punere sub sechestru a bunurilor mobile la data de 22.08.2012, sechestrul fiind finalizat la data de 31.08.2012 cu privire la toate bunurile mobile. Aceste acte de executare silită au fost efectuate conform dispozițiilor art.411 alin.1 C.pr.civ, art.412 C.pr.civ și art.416 și urm. C.pr.civ.

Conform dispozițiilor art.411 alin.3 C.pr.civ stabilirea valorii bunurilor mobile s-a făcut la prețurile propuse de către societatea debitoare, prețuri acceptate de către creditoare.

Nu se poate reține încălcarea prevederilor art.431¹ C.pr.civ potrivit căruia dacă valorificarea bunurilor urmează să se facă prin vânzare la licitație publică, executorul judecătoresc, în termen de cel mult o zi de la întocmirea procesului-verbal de sechestru sau de la expirarea termenului prevăzut la art .431 alin.2, va fixa data, ora și locul licitației, întrucât prin conduita sa debitoarea a încercat împiedicarea executării silite, formulând inclusiv o contestație la executare, obiect al dosarului nr._/211/2012 pe care nu și-a mai susținut-o, neplătind taxa judiciară de timbru prevăzută de lege.

Aceeași concluzie se poate reține și cu privire la pretinsa încălcare a prevederilor art.434 C.pr.civ potrivit căruia vânzarea nu se va putea face în mai puțin de două săptămâni, nici în mai mult de 2 luni de la data procesului-verbal de sechestru sau de la expirarea termenului prevăzut la art.431 alin.2 C.pr.civ.

Stabilirea de către legiuitor a unor termene, relativ scurte, urmărește respectarea principiului celerității efectuării executării silite pentru îndestularea creditorului, însă cu respectarea unei previzibilități pentru starea materială a debitorului urmărit. Aceste termene nu sunt imperative, legiuitorul lăsând părților posibilitatea de a le scurta sau prelungi, conform art.435 C.pr.civ, intenția fiind aceea de a sublinia că termenele sunt stabilite în interesul părților. Ca urmare, încălcarea acestor termene poate atrage anularea actelor de executare în condițiile dovedirii unei vătămări care nu se poate înlătura altfel, conform art.105 alin.2 C.pr.civ. Or, după cum s-a putut observa prelungirea termenului s-a datorat culpei societății debitoare, care nu-și poate invoca propria conduită pentru a se anula un act de executare.

Faptul că licitația a avut loc la sediul executorului judecătoresc și nu la sediul societății debitoare poate conduce la anularea actelor de executare pentru încălcarea prevederilor art.432 C.pr.civ doar în condițiile dovedirii unei vătămări a debitoarei, conform art.105 alin.2 C.pr.civ. Potrivit art.432 C.pr.civ vânzarea la licitație se va face la locul unde se află bunurile sechestrate sau, dacă există motive temeinice, în alt loc. Debitoarea nu a avut obiecțiuni cu privire la locul desfășurării licitației, despre care a luat la cunoștință în condițiile art. 433 C.pr.civ, și se poate considera un motiv temeinic pentru schimbarea locului licitației faptul că în nenumărate rânduri reprezentanții debitoarei nu au permis executorului judecătoresc accesul la bunuri. De altfel, obiecțiuni cu privire la acest fapt ar fi măsură a ridica participanții la licitație care sunt interesați să inspecteze bunurile în vederea cumpărării lor, mai degrabă decât debitoarea.

Nu se poate reține nici încălcarea prevederilor art.448 alin.3 C.pr.civ privind termenul de 6 luni de la data încheierii procesului-verbal de sechestru, câtă vreme textul de lege se referă la neorganizarea licitației, or după cum s-a arătat mai sus creditoarea nu a avut o atitudine de pasivitate, executarea silită fiind temporizată de conduita debitoarei.

Susținerile că prețul licitației a fost neserios, iar executorul judecătoresc nu avea dreptul de a anula parțial licitația sunt neîntemeiate.

După aducerea la cunoștința publică a faptului că va avea loc licitația, aceasta s-a desfășurat conform art.443 alin.2 și 3 C.pr.civ. Potrivit art.443 alin.3 teza I C.pr.civ dacă se nu se obține prețul de începere a licitației, la același termen, bunul va fi vândut la cel mai mare preț oferit. Intimatul adjudecatar I. H. N. I. a oferit prețul cel mai mare la licitație conform art.443 alin.3 C.pr.civ, iar reprezentantul debitoarei nu a făcut obiecțiuni la acea dată semnând procesul-verbal de licitație din data de 07.03.2013, ora 13,45. (f.68-70). Anularea parțială a licitației de către executorul judecătoresc la aceeași dată s-a făcut în mod corect de către acesta, câtă vreme echipamentul radiologic avea o destinație specială, existând o interdicție legală de achiziționare a acestuia de către persoanele fizice. Dispozițiile legale nu interzic executorului judecătoresc să își îndrepte propriile acte atunci când acestea au fost încheiate cu nerespectarea prevederilor legale. Mai mult, această anulare parțială profită debitoarei care va putea să valorifice aceste bunuri entităților prevăzute de lege.

În ceea ce privește anularea dovezii de adjudecare, instanța reține că potrivit art.449 C. pr.civ în cazul vânzărilor făcute în condițiile prezentei secțiuni nu este admisibilă nicio cerere de desființare a vânzării împotriva terțului adjudecatar care a plătit prețul, în afară de cazul în care a existat fraudă din partea acestuia. Când adjudecatar a fost creditorul, vânzarea va putea fi desființată, dacă există temei de nulitate.

De remarcat că acest text derogă de la regulile obișnuite în materia nulităților, și instituie un caz excepțional de desființare a vânzării silite către terțul adjudecatar numai sub condiția fraudării legii, adică urmărirea unui scop ilicit, potrivit principiului fraus omnia corrumpit.

Din analiza modalității de vânzare silită la licitație a bunurilor mobile ale debitoarei, instanța nu a constatat existența unui scop ilicit pe care adjudecatarul intimat I. H. N. I. l-ar fi urmărit, acesta procedând potrivit dispozițiilor legale în materia participării la licitație publică- consemnarea cauțiunii, prezentarea la fața locului alături de alți ofertanți, licitarea bunurilor, achitarea prețului oferit după declararea sa ca adjudecatar.

În ceea ce privește încălcarea prevederilor art.373¹ C.pr.civ respectiv prin participarea creditorului intervenient F. Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile M. și Mijlocii S.A.- IFN la executarea silită fără să fi fost încuviințată de instanța de executare, instanța reține că încuviințarea executării silite se raportează la titlul executoriu și la creanța conținută de acesta.

Prin plata parțială a creanței creditoarei BCR SA în cursul executării silite de către intimatul F. s-a realizat o subrogare de drept a acestuia în drepturile creditoarei inițiale, al doilea creditor putând interveni în executarea silită, fără a fi necesară o nouă încuviințare a executării silite, câtă vreme executarea silită privește aceeași creanță și titlu executoriu. De remarcat că garantarea de către Fond s-a făcut la cererea societății debitoare, iar această garanție profită băncii și nu debitoarei, care este obligată a restitui creditorilor întreaga creanță.

Raportat la valoarea creanței urmărite de executor, instanța constată potrivit prevederilor Ordinului Ministrului Justiției nr.2550/C/2006 pentru aprobarea onorariilor minimale și maximale pentru serviciile prestate de executorii judecătorești, pentru executări indirecte, onorariul maxim al executorului se stabilește pentru creanțe de peste 100.000 lei în felul următor: onorariul maxim este de 6.300 lei plus un procent de 1% din suma care depășește 100.000 lei din valoarea obiectului cererii.

Având în vedere aceste dispoziții legale, întrucât creanța urmărită este în sumă de 763.414 lei, în mod corect și-a stabilit onorariul executorul judecătoresc la valoarea sumei de 12.934 lei (f.120).

În concluzie, pentru toate considerentele mai sus arătate, în temeiul art. 399 și urm. C.pr.civ instanța va respinge ca neîntemeiată contestația la executare formulată de debitoarea contestatoare . în contradictoriu cu intimații B. Comercială Română SA, F. Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile M. și Mijlocii S.A.- IFN și I. H. N. I. în dosarul de executare nr.109/2012 al B. L. V..

În temeiul art. 274 C.pr.civ constând culpa procesuală a debitoarei contestatoare, instanța o va obliga la plata către intimatul I. H. N. I. a sumei de 2.480 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu avocațial conform chitanței nr.212/10.06.2013.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatoarea S.C. D. CLINIQUE S.A. cu sediul ales în Cluj-N., ..73, jud.Cluj, având J_, CUI RO_, prin reprezentant legal E. M. în calitate de administrator în contradictoriu cu intimații B. COMERCIALĂ ROMÂNĂ S.A. cu sediul în București, ..5, sector 3, înregistrată la ORC sub nr.J_, CUI_, prin reprezentant legal, F. NAȚIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE M. ȘI MIJLOCII S.A.-I.F.N. cu sediul în București, ..38, sector 1, având J40/_/2001, CUI_ prin reprezentant legal director executiv Giliola C. și I.-H. N. I. cu domiciliul în Cluj-N., ..10, ., cu domiciliul procesual ales la SCPA Herteg & Asociații din Cluj-N., ..50, . împotriva actelor de executare silită din dosarul de executare nr.109/2012 al B.E.J. L. V..

Obligă contestatoarea la plata către intimatul I.-H. N. I. a sumei de 2.480 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii.

Pronunțată în ședință publică azi, 19 iunie 2013.

JUDECATOR,GREFIER,

S. F. C.O. C. E.

Red./Dact./SFC. 05.07.2013/7ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 9751/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA