Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 8368/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 8368/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 20-05-2013 în dosarul nr. 6221/211/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

CIVIL

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal 3185

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 8368/2013

Ședința publică din: 20.05.2013

Instanța constituită din:

JUDECĂTOR: A. M.

GREFIER: R. L.

Ministerul Public reprezentat de procuror M. LOREDNA din cadrul

Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe petentul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ și pe intimatul D. A., având ca obiect reexaminarea sancțiunii contravenționale.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care,

Instanța ridică excepția lipsei capacității procesuale de folosință a intimatului, comunicarea trimisă acestuia întorcându-se la dosar cu mențiunea „destinatar decedat”.

Reprezentanta Ministerului Public solicită admiterea excepției lipsei capacității procesuale de folosință a intimatului.

Instanța reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Prin sesizarea Inspectoratului de Politie al Județului Cluj, sesizare formulata ca urmare a adresei Primariei comunei Mociu înregistrata la numarul de dosar_ al Judecatoriei Cluj-N., s-a solicitat instantei de judecata ca prin sentinta civila ce o va pronunta sa se dispuna inlocuirea sanctiunilor amenzii contraventionale in suma de câte 100 lei, sancțiuni aplicate pe seama contravenientului D. A., prin procesele verbale de contraventie ., nr._ și ., nr._ încheiate de Politia Politiei municipiului Cluj-N., cu sanctiunea obligarii la prestare munca in folosul comunitatii, ca urmare a faptului ca nu exista posibilitatea executarii silite a amenzilor contraventionale ce a fost aplicata pe seama contravenientului .

In drept, sesizarea a fost intemeiata pe preved. art. 9 alin. 3 OG 2/2001, art. 15 alin 1, art. 39 alin 1 si art. 39 ind 1 OG 2/2001 .

Intimatul, contravenientul D. A., legal citat nu s-a prezentat in instanta si nu a depus intampinare pentru a-si formula pozitia procesuala.

Verificand actele si lucrarile de la dosar, instanta retine urmatoarele:

Prin procesele verbale de contravenție ., nr._ și ., nr._ încheiate de Politia Politiei municipiului Cluj-N., intimatul a fost sanctionat cu amenda in suma de câte 100 lei, sanctiuni aplicate pentru savarsirea contraventiei prevazuta de art. 3, pct. 3 și respectiv 23 din Legea nr. 61/1991 republicata .

Intrucat acest act de sanctionare nu au fost atacat in termenul legal, întrunind in acest mod calitatea de titlu executoriu conform art. 37 OG 2/2001 ce prevede ca “ procesul-verbal neatacat în termenul prevăzut la art. 31, precum și hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo alta formalitate” s-a incercat executarea silita a sumei datorata cu titlu de amenda contraventionala in baza acestui proces verbal de contraventie, demers ramas fara rezultat constatandu-se ca susnumitul nu detine venituri impozabile ( f. 5 dosar).

Conform art. 9 alin 3 OG 2/2001 modif. si completat in cazul in care contravenientul nu a achitat amenda in 30 de zile de la ramanerea definitiva a sanctiunii si nu exista posibilitatea executarii silite organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanta de judecata în vederea inlocuirii amenzii cu sanctiunea obligatiei contravenientului la prestarea unei activitati in folosul comunitatii.

Potrivit art. 9 alin 5 OG 2/2001 modif. prin L. 293/2009 “ În cazul în care contravenientul nu achită amenda în termenul prevăzut la alin. (4), instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității." iar art. 39^1, alineatul (2) al aceluiasi act normativ prevede ca “ În cazul în care contravenientul, citat de instanță, nu a achitat amenda în termenul prevăzut la alin. (1), instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată maximă de 50 de ore, iar pentru minori începând cu vârsta de 16 ani, de 25 de ore."

Or, pentru termenul de judecată din data 20.05.2013 intimatul nu s-a prezentat în instanță fiind decedat, împrejurare față de care în temeiul dispoz. art. 33 și art. 35 N.C.P.C. urmează a admite ca întemeiată excepția lipsei capacității procesuale de folosință, care este o excepție de fond peremptorie, absolută.

Astfel, potrivit art. 35 din N.C.C. ’’Capacitatea de folosință începe la nașterea persoanei și încetează odată cu moartea acesteia.’’ iar potrivit dispoz. art. 56 din N.C.P.C. ‘’ Poate fi parte în judecată orice persoană care are folosința drepturilor civile… Lipsa capacității procesuale de folosință poate fi invocată în orice stare a procesului. Actele de procedură îndeplinite de cel care nu are capacitate de folosință sunt lovite de nulitate absolută.’’

În consecință, ca urmare a decesului, intimatul din această cauză și-au pierdut capacitatea de folosință, deci nu este parte în proces.

Astfel fiind, instanța va respinge sesizarea formulată, pe excepție.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

IN NUMELE LEGII

H O T Ă R A Ș T E:

Admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință.

Respinge sesizarea formulată de IPJ Cluj, cu sediul in Cluj-N., ., jud. Cluj în contradictoriu cu intimatul D. A., cu ultimul domiciliu în ., ., pe excepție.

Cu drept de apel in termen de 30 zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publică, azi 20.05.2013.

P., Grefier,

A. MoșRaluca L.,

Dact./Red. Am.M.

5 ex./31.07.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 8368/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA