Contestaţie la executare. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 28-11-2013 în dosarul nr. 13263/211/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

Operator de date cu caracter personal 3185

SENTINȚA CIVILĂ NR._/2013

Ședința publică din 28 noiembrie 2013

Instanța constituită din:

JUDECĂTOR: I. V.

GREFIER: B. S.

Pe rol fiind pronuntarea hotararii in dosarul nr._ inaintat de contestatoarea P. R., in contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI CLUJ-N., avand ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal facut in cauza se constata lipsa partilor.

Procedura este legal indeplinita.

S-a facut referatul cauzei, dupa care se constata ca dezbaterea in fond a cauzei a avut loc in sedinta publica din 14 NOIEMBRIE 2013, cand partile prezente au pus concluzii pe fondul cauzei, conform incheierii din acea zi, incheiere ce face parte integranta din prezenta hotarare. Instanța a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de 21 și 28 noimebrie 2013.

I N S T A N T A

.

Prin contestatia inregistrata la data de 6 06 2013 contestatoarea P. R. a chemat in judecata pe intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI CLUJ-N. solicitind instantei pronuntarea unei sentinte prin care sa se dispuna anularea formelor de executare emise de intimata in dosarul de executare_/12/_ /_ respectiv somatia nr 12/_ /_ si titlul executor nr_ din 9 05 2013

In motivare contestatoarea a invederat in esenta ca nu i s-a comunicat vreun titlu de creanta ,motiv pentru care nu are cunostiinta la ce sume se refera titlul executor

Intimata nu a depus intimpinare

Din probele dosarului instanta retine urmatoarele

Potrivit dosarului de executare_/12/_ /_ intimata a emis re somatia nr 12/_ /_ si titlul executor nr_ din 9 05 2013 pentru suma de_ ron

Contrar celor sustinute de contestatoare, titlul executor cuprinde toate elementele ce-i confera validitate, a fost legal comunicat, contestataorea nefacind dovada vrerunei vatamari in acest sens

In schimb, asa cum reiese inclusiv din cele aratate de intimata aceasta nu a comunicat potrivit art 44 alin 2 cpr fiscala documentele aratate in titlul executor ,aratind doar ca numarul acestor documente este dat de aplicatia informatica si este dat in acest fel in momentul preluarii creantei din baza de date a CASEI DE ASIGURARI DE SANATATE respectiv potrivit decizilor de impunere_/1 si_/2 din 13 12 2012

Ori,sumele aratate in titurile de creanta de mai sus ,sint diferite de acelea ce fac continutul titlului executor si in aceste conditii instanta apreciaza vatamarea evidenta in conditiile in care contestatoarea practic nu stie ce se executa, aspectele legate de programul informatic neputind acoperi neregularitatea

In aceste conditii instanta in baza art 172-173 cpr fiscala va admite contestatia

Astfel ,va anula formele de executare emise de intimata in dosarul de executar_9/12/_ /_ respectiv somatia nr 12/_ /_ si titlul executor nr_204din 9 05 2013

Se vor respinge restul capetelor de cerere, respectiv cu privire la obligarea intimatei la plata taxei de timbru, in conditiile in care potrivit art 23 din L146/1997 cind se admite contestatia, taxa de timbru se restituie

In baza art 453 c pr civ va obliga intimata sa plateasca contestatoarei suma de 1240 ron reprezentind onorar avocatial reprezentind cheltuieli de judecata

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Admite contestatia formulată de contestatoarea P. R., cu domiciliul procesual ales la cab. Av. P. M., cu sediul în Cluj-N., .. 148, jud. Cluj, in contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI CLUJ-N., cu sediul în Cluj-N., P-ța A. I., nr. 19, jud. Cluj

Anuleaza formele de executare emise de intimata in dosarul de executare_/12/_ /_ respectiv somatia nr 12/_ /_ si titlul executor nr_204din 9 05 2013

Respinge restul capetelor de cerere

Obliga intimata sa plateasca contestatoarei suma de 1240 ron reprezentind onorar avocatial

Cu drept de apel in 30de zile de la comunicare

Pronuntata in sedinta publica din 28 11 2013

JUDECATOR GREFIER

I. V. B. S.

Red dact IV /13 01 2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA