Prestaţie tabulară. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 23-10-2013 în dosarul nr. 9981/211/2007
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
Operator de date cu caracter personal nr. 3185
prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr._
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr._/2013
Ședința publică din data de 23 Octombrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: G.-R. F.-H.
GREFIER: R. T.
Pe rol soluționarea cauzei civilă privind pe reclamantul P. A., în contradictoriu cu pârâtii P. M., M. A. s.a., avand ca obiect obligatie de a face.
La apelul nominal fãcut în ședințã publicã, se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din data de 16.10.2013 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, avand nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de azi, 23.10.2013, hotarand urmatoarele:
INSTANTA,
Deliberand asupra cauzei civile de fata:
Prin cererea înregistrată la data de 25 iulie 2007 pe rolul Judecătoriei Cluj-N., sub nr._, reclamantul P. A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtii P. A., P. V., C. L. de Fond Funciar Feleacu, C. J. de Fond Funciar a Jud. Cluj, ca, prin hotărârea pe care o va pronunța:
- să oblige parata C. L. de Fond Funciar Feleacu sa intocmeasca documentatia si sa o inainteze Comisiei Judeteane de Fond Funciar a Jud. Cluj, pentru ca aceasta din urma sa emita titlu de proprietate pentru parcele de teren de 1 iujar (5.800 mp), avand ca vecini la nord – N. A., sud – B. T., vest – drum national, est – Valea M.; . 1 iugar (5800 mp), gradina, avand ca vecini M. S. si vad. P. M., ambele parcele de teren situate in satul Valcele, ., iar parata C. L. de Fond Funciar Feleacu sa ii puna in posesie pe paratii de randul 1-2 cu parcelele de teren mentionate;
- sa se dispuna obligarea acestor parati de randul 1 -2 sa incheie cu reclamantul un contract de vanzare-cumparare in forma autentica cu privire la cele doua parcele de teren, pentru suma de 20.000 ROL, iar in caz contrar hotararea instantei sa tina loc de consimtamant;
- sa se dispuna sistarea starii de indiviziune in regim de carte funciara asupra celor doua parcele de teren, prin dezmembrare si formarea de loturi conform raportului de expertiza ce se va efectua in cauza, dupa cum urmeaza: lotul I – ce cuprinde parcele de teren amintite sa fie atribuite in prima etapa paratilor de randul 1 si 2, iar in a doua etapa sa fie atribuite reclamantului; lotul II – sa cuprinsa suprafata de teren ramasa, aiba nr. topo. prin dezmembrare, sa fie atribuita vechilor proprietari de carte funciara;
- sa se dispuna inscrierea dreptului de proprietate al reclamantului dobandit in conditiile enuntate mai-sus in evidentele cartii funciare, cu titlu de drept cumparare, bun propriu;
- cu cheltuieli de judecata ocazionate de prezentul demers procesual, in caz de opunere.
In motivarea cererii, reclamantul a aratat ca intre acesta si paratii P. A. si P. V., la data de 30.04.1992, a intervenit un contract de vanzare-cumparare sub semnatura privata, prin care acestia i-au instrainat reclamantului cele doua parcele de teren amintite, pentru pretul de 20.000 ROL, achitati in intregime de reclamant la momentul incheierii contractului.
Cele doua parcele de teren au facut obiectul cooperativizarii anterior anului 1989, iar ulterior acestui an au fost redobandite si folosite de parati pana in anul 1992, an in care au fost instrainate reclamantului, care a preluat folosinta acestora.
Motivat de faptul ca cele doua comisii nu au emis titlu de proprietate in favoarea paratilor, cu toate ca acestia au formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate in baza Legii nr. 18/1991, iar paratii au manifestat pasivitate in ceea ce priveste obtinerea titlului de proprietate si perfectarea contractului de vanzare-cumparare in forma autentica cu reclamantul si avand ca obiect cele doua parcele de teren amintite.
Tinand seama ca reclamantului i-a fost transmisa posesia terenului, iar pretul a fost achitat de reclamant in beneficiul paratilor, rezulta ca este justificat demersul procesual al reclamantului.
În drept, Legea nr. 18/1991, Legea nr. 169/1997, Legea nr. 1/2000, Legea nr. 7/1996, art. 969, 1073, 1077, 1718, 974 si urm. C.civ.
Cererea a fost legal timbrata cu taxa judiciara de timbru si timbru judiciar.
În dovedirea cererii, reclamanta au solicitat proba cu expertiza tehnica de specialitate, proba testimoniala, proba cu interogatoriul paratilor si proba cu inscrisurile depuse la dosarul cauzei (f. 6, 139-148, 154-163, 304-309).
Prin Serviciul Registratura al instantei, in data de 26.09.2007, parata de randul 3 a depus la dosar intampinare, prin care a invederat instantei ca reclamantul nu are inregistrata pe rolul sau cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, in timp ce paratii de randul 1 si 2 au fost pusi in posesie conform procesului-verbal nr. 2467/15.12.2006, fiind emis titlul de proprietate nr. 3367/2269 in favoarea numitului P. A.. De asemenea, pe rolul instantei exista doua actiuni inregistrate de catre paratii de randul 1 si 2 in dosarele cu nr._ si nr._/211/2006 (f. 14). In dovedire, nexat inscrisuri (f. 15).
In data de 20.03.2008, reclamantul a depus extindere de actiune fata de mostenitorii paratului P. A., decedat in cursul procesului, si anume: P. M., M. A., P. T., B. L. si P. V. (f. 69). In dovedire, s-au anexat inscrisuri (f. 70-77).
Prin Serviciul Registratura al instantei, in data de 09.07.2008, paratul P. V. a depus intampinare la dosarul cauzei (f. 91-92), solicitand respingerea actiunii ca neintemeiata. In aparare, s-a aratat ca imobilul in litigiu s-a aflat in proprietatea numitei P. V., conform testamentului autentic nr._ . In baza acestui testament, P. V. a chemat-o in judecata pe fiica sa P. M., mama reclamantului, pentru anularea partiala a TP nr._, eliberat pe numele fiicei P. M., iar prin Sentinta civila nr. 2359/2007, pronuntata de Judecatoria Cluj-N. in dosar nr._/2006, s-a dispus anularea TP amintit si a obligat C. L. sa procedeze la punerea in posesie a numitei P. V. pentru suprafata de teren de_ mp, in calitate de mostenitoare a lui P. T.. Defunctului P. A. i s-a reconstituit dreptul de proprietate numai pentru suprafata de 0,79 ha si numai pentru aceasta suprafata s-ar putea efectua dezbaterea succesorala.
Mai mult, antecontractul de vanzare-cumparare de care se prevaleaza reclamantul in sustinerea actiunii nu emana de la parata P. V., iar semnaturile cuprinse in acesta sunt false si nu provin de la P. A. si P. V.. Acest contract a fost intocmit la indemnul lui P. M., mama reclamantului, careia i s-a anulat TP pentru aceasta suprafata de teren. La dosar exista si adresa nr. 5980/21.12.2007 a Primariei Feleacu, potrivit careia reclamantul P. A. nu a avut deschisa fila de registru agricol, acesta declarandu-si folosinta doar la nivelul anilor 2001-2007.
In probatiune, a solicitat proba cu expertiza tehnica grafologica si proba cu inscrisurile depuse la dosarul cauzei (f. 93-98, 133-135, 322-331, 365).
La termenul de judecata din data de 10.11.2010, reclamantul a formulat o extindere orala a actiunii fata de mostenitorii paratei P. V., decedata in cursul procesului, invederand ca acestia sunt indicati in cuprinsul extinderii de actiune de la fila 69 (f. 230).
In data de 02.03.2012, reclamantul a depus la dosar precizare de actiune si extindere de actiune fata de proprietarii de carte funciara S. I., inscris in CF nr. 910 Valcele, P. T., P. M., P. T. a lui I., toti inscrisi in CF nr. 226, CF nr. 390, CF nr. 1227 Valcele, solicitand instantei sa dispuna obligarea paratei C. L. de Fond Funciar Feleacu sa intocmeasca documentatia, sa efectueze punerea in posesie si sa emita titlul de proprietate in favoarea paratei P. V. si pentru suprafata de teren de 3745 mp, care se invecineaza cu parcela 53, . nr._/2008 si pentru care nu s-a emis titlul de proprietate. A mai aratat ca pentru restul suprafetelor de teren solicitate initial nu se mai sustine cererea de chemare in judecata decat in limita terenului in suprafata de 3745 mp, fiind deja emis titlu de proprietate nr._/2008, iar diferenta de teren cumparata de reclamant, conform raportului de expertiza intocmit in cauza, se identifica cu terenul din acest TP (f. 289).
In data de 06.09.2012, reclamantul a depus cererea de chemare in judecata consolidata (f. 339-340).
Instanta a incuviintat pentru parti proba cu inscrisurile depuse la dosarul cauzei, proba cu expertiza tehnica in specialitatea topografie, fiind intocmit si depus la dosar raportul de expertiza de expert Posta M. (f. 264-281), cu completarile ulterioare (f. 360-362 vol. I, f. 31-35, vol. II). Totodata, instanta a incuviintat si administrat proba cu expertiza criminalistica, fiind depus la dosar raportul de expertiza criminalistica nr. 113/05.07.2013, intocmit de Laboratorul Interjudetean de Expertize Criminalistice Cluj (f. 61-65, vol. II).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța retine următoarele:
Prin cererea de chemare in judecata formulata si precizata, reclamantul P. A. tinde sa obtina, in contradictoriu cu paratii P. M., M. A., P. T., B. L., P. V., in calitate de mostenitori ai paratilor P. A. si P. V., decedati in cursul procesului, S. I., P. T., P. M., P. T. a lui I., (proprietari de CF), C. L. de Fond Funciar Feleacu, C. J. de Fond Funciar a Jud. Cluj, pronuntarea unei hotarari prin care instanta de judecata:
- să dispuna obligarea paratei C. L. de Fond Funciar a . documentatia si sa o inainteze Comisiei Judetene de Fond Funciar a Jud. Cluj, pentru a emite titlu de proprietate in favoarea paratei P. V., decedata in cursul procesului, si pentru suprafata de 3754 mp, care se invecineaza cu parcela 53, . nr._/2008, respectiv sa faca punerea in posesie cu acest teren;
- sa fie obligati paratii de randul 1-5 sa incheie cu reclamantul un contract de vanzare-cumparare in forma autentica pentru cele doua parcele de teren in suprafata de 5.800 mp, mentionate in cuprinsul antecontractului de vanzare-cumparare din data de 30.04.1992, pentru pretul de 20.000 lei, ce se identifica partial in TP nr._/2008, iar in caz contrar hotararea instantei sa tina loc de consimtamant.
Practic, prin formularea prezentei actiuni, reclamantul urmareste sa obtina realizarea unui drept de creanta izvorat din contractul de vanzare-cumparare din data de 30.04.1992, inscris sub semnatura privata, avand valoarea juridica a unei promisiuni bilaterale de vanzare-cumparare. Aceasta operatiune juridica, sustine reclamantul, a intervenit intre acesta, in calitate de promitent cumparator, si paratii P. V. si P. A., decedati in cursul procesului, in calitate de promitenti vanzatori.
Examinand ansamblul probator admininistrat in cauza, instanta constata ca pretentiile reclamantului sunt nejustificate, urmand sa dispuna respingerea cererii de chemare in judecata ca neintemeiata. La baza solutiei instantei stau considerentele ce vor fi aratate in continuare.
In fapt, in data de 30.04.1992, intre reclamantul P. A., in calitate de cumparator, si paratii P. V. si P. A., decedati in cursul procesului, in calitate de vanzatori, a intervenit contractul de vanzare-cumparare, prin care cei din urma s-au obligat sa vanda reclamantului suprafata de teren de 1 iugar (5800 mp), avand ca vecini la nord – N. A., sud – B. T., vest – drum national, est – Valea M., precum si . 1 iugar (5800 mp), gradina, avand ca vecini M. S. si vad. P. M., ambele parcele de teren situate in satul Valcele, .. Pretul vanzarii a fost stabilit la suma de 20.000 ROL, achitata in intregime la mana vanzatorilor la data perfectarii contractului, conform mentiunii inserate in conventie in acest sens (f. 6, vol. I).
Potrivit sustinerilor paratului P. V., necombatute in plan procesual de catre reclamant si confirmate de concluziile raportului de expertiza efectuat in cauza de expert Posta M. (f. 264-281), cu completarile ulterioare (f. 360-362 vol. I, f. 31-35, vol. II), terenul in litigiu – cele doua parcele de teren s-au aflat in proprietatea paratei P. V., decedata in cursul procesului, conform testamentului autentificat de notariatul de Stat din 04.10.1958, provenind de la defunctul P. T..
Deopotriva, cele doua parcele de teren se identifica, conform raportului de expertiza in specialitatea topografie existent la dosar, dupa cum urmeaza:
● . 1 iugar cu vecinatatile nord – N. A., sud – B. T., vest – drum national, est – Valea M., se identifica cu ., . nr._/2008 Feleacu, emis in favoarea paratei P. V.. Suprafata terenului din titlu este 5200 mp, iar cea masurata este de 5039 mp. Anterior emiterii TP nr._/2008 Feleacu, aceasta suprafata de teren a fost inclusa in TP nr._ Feleacu care a fost emis in favoarea paratei P. M., titlu anulat prin Sentinta civila nr. 2359/2007, pronuntata de Judecatoria Cluj-N. in dosar nr._/211/2006. Sub aspect de CF, . identifica cu o parte a nr. top. 672/2/3 fanat la fanatele mari in suprafata de 1342 stj., cu o parte a nr. top. 672/2/4 aratator la fanatele mari avand suprafata de 148 stj., suprafata totala fiind de 5359 mp. Aceste numere topografice sunt inscrise in CF nr. 910 Valcele sub A+12, proprietar tabular fiind S. I., conform mentiunii de sub B.1
● . 1 iugar, gradina, cu vecinii M. S. si vad. P. M., cuprinde, in fapt, mai multe parcele, astfel: parcela 41, . in intravilan, in suprafata de 700 mp; parcela 41/1, . intravilan in suprafata de 1460 mp, ambele parcele fiind incluse in TP nr._/2008, emis in favoarea numitei P. M.; parcela 41/2, . in extravilan, in suprafata de 2940 mp, cuprins in TP nr._/2008, emis in favoarea lui P. V.; . extravilan, in suprafata de 3200 mp, cuprinsa in TP nr._/2008, emis in favoarea lui P. V..
Expertul a constatat ca o suprafata de teren de 3757 mp nu este cuprinsa in nici un titlu de proprietate. In fapt, ca urmare a masuratorilor efectuate, este vorba de o suprafata reala de 3745 mp, . cererii de chemare in judecata si cu privire la care se solicita reconstituirea dreptului de proprietate in favoarea paratei P. V..
Sub aspect CF, cea de-a doua . de vanzare-cumparare si identificata de expertul tehnic judiciar conform celor de mai-sus, se identifica cu cu nr. topo. 1228, 1229 in suprafata de 1106 stj. fiecare, respectiv in total 7956 mp, inscrise in CF nr. 226 Valcele, proprietari de CF fiind: P. T. (B.11), P. M. (B.13, 14), si cu nr. topo. 1226, 1227 in suprafata de 743 stj. si respectiv 85 stj., inscrise in CF nr. 390 Valcele, proprietar tabular fiind P. T. lui I. (B.5).
Ca atare, amplasamentul revendicat se identifica in regim CF in totalitate cu nr. topo. 1226, 1227 din CF nr. 390 Valcele si cu o parte a nr. topo. 1228, 1229 din CF nr. 226 Valcele.
Pe fondul cererii reclamantului, se impun a fi efectuate cateva observatii importante, care sunt de natura sa fundamenteze solutia instantei, de respingere a actiunii reclamantului ca nefondata.
In primul rand, observand cuprinsul scriptului, intitulat „contract de vanzare cumparare”, depus in probatiune de catre reclamant, existent la fila 6 din dosar, aparent, intre parata P. V., decedata in cursul procesului, si reclamantul P. A. s-a perfectat un contract un contract de vanzare-cumparare, prin care cea dintai, in calitate de vazantor, a instrainat reclamantului, in calitate de cumparator, dreptul de proprietate asupra celor doua parcele de teren in suprafata de 5800 mp fiecare, mentionate si identificate conform celor expuse mai-sus, in schimbul unui pret total de 20.000 ROL, achitat la data perfectarii actului, confom mentiunii inserate in contract.
De asemenea, se observa cu usurinta ca aceasta conventie a partilor a fost semnata de numitii P. A. si P. V., in calitate de vanzatori. In acord cu cele expuse anterior, in speta nu are relevanta juridica imprejurarea ca si numitul P. A. (sotul numitei P. V.) a semnat conventia, in contextul in care ambele parcele de teren se afla in proprietatea paratei P. V., decedata pe parcursul procesului, si pentru care i s-a emis TP nr._/2008, cu exceptia suprafetei de teren de 3757 mp, care, de asemenea, este vizata de contractul de vanzare-cumparare amintit.
De plano, conventia analizata, pentru lipsa formei autentice, este nula ca si contract de vanzare-cumparare, insa este valabila ca si antecontract de vanzare-cumparare, ce da nastere unei obligatii de a face in sarcina vanzatorului, constand in acea sarcina de a incheia un viitor un contract de vanzare-cumparare in forma autentica.
In acord cu cele expuse mai-sus, instanta retine ca, in fapt, conform intentiei reale a partilor manifestata in act, potrivit art. 977 si urm. C.civ. anterior, calitatea de vanzator in cadrul conventiei apartine numitei P. V., care, aparent, a semnat la rubrica vanzator.
Insa, potrivit raportului de expertiza criminalistica nr. 113/05.07.2013, intocmit de Laboratorul Interjudetean de Expertize Criminalistice Cluj (f. 61-65, vol. II), semnaturile cuprinse in contract la rubrica vanzatorilor – P. A. si P. V. nu provin de la acestia.
In consecinta, instanta retine ca, in realitate, aceasta parata – P. V. nu si-a asumat obligatiile din contract, putandu-se discuta de lipsa totala a consimtamantului acestei parate, potrivit art. 948 pct. 2 C.civ., conventia fiind lovita de nulitate absoluta, caz de nulitate ce a fost valorificat de paratul P. V. pe cale incidentala.
In ceea ce priveste cererea principala, astfel cum a fost precizata, se observa ca demersul procesual al reclamantului are la baza ideea valorificarii unui drept de creanta izvorat din contractul de vanzare-cumparare, care, desi nul absolut, pentru lipsa formei autentice, valoreaza antecontract de vanzare-cumparare, in virtutea principiului conversiunii actelor juridice.
In drept, conform dispozițiilor art. 1073 Cod civil, creditorul are dreptul de a obține îndeplinirea exactă a obligației, adică dreptul de a obține executarea obligației în natura ei specifică, în sensul realizării obiectului avut în vedere de părți, iar, potrivit art. 1077 Cod civil, nefiind îndeplinită obligația de a face, creditorul poate asemenea sa fie autorizat de a o aduce el la îndeplinire, cu cheltuiala debitorului.
Deși antecontractul încheiat aparent între reclamant și pârâtii P. A. si P. V. nu are valoarea unui act de vânzare-cumpărare prin care se transmite proprietatea (pentru lipsa formei autentice) și reținând principiul conversiunii actelor juridice, totuși el stabilește în sarcina părților o obligație de a face, reprezentată de îndatorirea de a îndeplini toate operațiile legate de încheierea lui în formă autentică.
În mod firesc, având în vedere principiul executării în natură a obligațiilor, precum și principiul reparării în natură a prejudiciului, din perspectiva reclamantului s-ar impune, ca o justă și echitabilă reparație a prejudiciului suferit de reclamant, precum și ca o măsură de sancționare a atitudinii culpabile a pârâtilor, pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare.
Cu toate acestea, instanța reține ca, pentru a se putea pronunta o hotarare in conditiile analizate, este imperios necesar ca actul ce se tinde valorificat in procedura de fata sa fie incheiat cu respectarea condițiilor esențiale pentru validitatea unei convenții prevăzute de art. 948 Cod civil, respectiv capacitatea părților de a contracta, consimțământul valabil al părții ce se obligă, obiect determinat, cauză licită.
In materia analizata, pe langa cerinta ca actul sa fie valabil, este necesar ca debitorul obligatiei de a transfera proprietatea prefigurata de partile contractuale, sa fie si titularul dreptului de proprietate asupra bunului obiect al conventiei (vanzarea-cumpararea constituie un contract intuitu personae, in ceea ce priveste persoana vanzatorului, intrucat cumparatorul actioneaza cu convingerea ca trateaza cu titularul dreptului de proprietate).
Or, in cauza, asa cum s-a expus mai sus, contractul este nul absolut pentru lipsa totala a consimtamantului vanzatoarei P. V., care nu a semnat conventia.
Raportat la lipsa calitatii de proprietar a vanzatorului semnatar si retinand principiul de drept nemo dat quod non habet sau nemo plus transferre potest quam ipse habet (nimeni nu poate sa dea ceva ce nu are, respectiv nimeni nu poate sa transfere la altul mai multe drepturi decat are), in speta nu sunt intrunite cumulativ conditiile pentru a se putea valorifica obligatia de a face avand ca obiect obligarea paratilor sa incheie un contract de vanzare-cumparare in forma autentica si, cu atat mai putin, sa se pronunte o hotarare judecatoreasca care sa suplineasca consimtamantul paratilor la incheierea acestui act in forma autentica.
Avand in vedere ca interesul reclamantului este dat de valorificarea dreptului sau de creanta izvorat din antecontractul de vanzare-cumparare din data de 30.04.1992, instanta constata ca este lipsita de finalitate practica cercetarea celorlalte capete de carere din cuprinsul cererii de chemare in judecata precizate, si mai cu seama a petitului avand ca obiect obligarea paratei C. L. de Fond Funciar a . documentatia si sa o inainteze Comisiei Judetene de Fond Funciar a Jud. Cluj, pentru a emite titlu de proprietate in favoarea paratei P. V., decedata in cursul procesului, si pentru suprafata de 3754 mp, care se invecineaza cu parcela 53, . nr._/2008, respectiv sa faca punerea in posesie cu acest teren.
Practic, analizarea acestui capat de cerere este subsumata cercetarii petitului avand ca obiect obligatie de a face (actiune in realizarea unui drept de creanta), iar interesul reclamantului in pronuntarea unei hotarari in contradictoriu cu cele doua Comisii de Fond Funciar, pe cale de actiune oblica, subzista doar in masura in care instanta retine caracterul justificat al petitului avand ca obiect obligatie de a face si caracterul valabil al antecontractului de vanzare-cumparare din perspectiva cerintelor de validitate edictate de art. 948-968 C.civ.
In egala masura, se mai impune a fi observat ca nici cadrul procesual conturat de reclamant sub aspectul obiectului cererii si a laturii pasive a actiunii nu este corect determinat, intrucat imobilul in litigiu s-a aflat in proprietatea numitei P. V., iar pentru pronuntarea unei hotarari prin care sa fie obligati paratii de randul 1-5 la incheierea in forma autentica a contractului de vanzare-cumparare vizand imobilul in litigiu, reclamantul era tinut sa faca dovada calitatii de habentes causam a acestor parati, respectiv aceea de mostenitori, in patrimoniul carora s-a transmis obligatia autorului lor – P. V. de a incheia cu reclamantul contractul prefigurat. Or, reclamantul nu a facut dovada dezbaterii succesorale de pe urma acestei defuncte, P. V., si, implicit, apartenenta acestei obligatii la patrimoniul paratilor de randul 1-5, cu titlu de mostenire, dupa cum nu a investit instanta cu un capat de cerere avand ca obiect dezbatere succesorala.
In lumina ratiunilor expuse mai-sus, instanta va dispune respingerea cererii de chemare in judecata precizate si extinse ca fiind neintemeiata, conform dispozitivului hotararii.
Vazand si dispozitiile art. 274 si urm. C.proc.civ., raportat la culpa procesuala a reclamantului, instanta retine ca fiind nefondata solicitarea acestuia de obligare a paratilor la plata cheltuielilor de judecata. Paratul P. V. a solicitat acordarea cheltuielilor de judecata, constand in onorariul achitat aparatorului ales in vederea sustinerii pozitiei sale procesuale in cauza, motiv pentru care instanta va dispune obligarea reclamantului P. A. la plata in favoarea paratului P. V. a sumei de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentand onorariu avocatial, conform chitantei de plata din data de 25.10.2007, emis de C.. Av. B. M. (f. 26). Constata ca ceilalti parati nu au solicitat cheltuieli de judecata, motiv pentru care acestea nu se vor acorda.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea de chemare în judecată precizată și formulată de reclamantul P. A., domiciliat in com. Feleacu, ., jud. Cluj, în contradictoriu cu pârâtii P. M., domiciliata in com. Feleacu, ., jud. Cluj, M. A., domiciliata in com. Feleacu, ., jud. Cluj, P. T., domiciliat in com. Feleacu, ./A, jud. Cluj, B. L., domiciliata in Canada, Quebec, 5825, AV DES ORMEEAUX, ANYOU, cu domiciliul procesual ales in com. Feleacu, ., jud. Cluj, P. V., domiciliat in mun. Cluj-N., .. 21, ., S. I., P. T., P. M., P. T. a lui I., toti cu domiciliul necunoscut, citati prin publicitate si prin afisare la usa instantei, C. L. de Fond Funciar a . sediul in ., C. J. de Fond Funciar a Jud. Cluj, cu sediul in mun. Cluj-N., ., nr. 58, jud. Cluj, avand ca obiect fond funciar, obligatie de a face, ca neintemeiata.
Respinge cererea reclamantului de obligare a paratilor la plata cheltuielilor de judecata ca nefondata.
Obliga reclamantul la plata catre paratul P. V. a sumei de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentand onorariu avocatial.
Ia act ca ceilalti parati nu au solicitat cheltuieli de judecata.
Definitiva.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23.10.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
G.-R. F.-H. R. T.
Red./Th.red./F.H.G.R./T.R./10ex./
← Pretenţii. Sentința nr. 4740/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013.... → |
---|