Evacuare. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 18-09-2013 în dosarul nr. 13902/211/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
CIVIL
SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2013
Ședința publică de la 18 Septembrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE S. C.
Grefier I. M. S.
Pe rol este pronunțarea în cererea privind pe reclamanta . în contradictoriu cu pârâtii A. DE P. . CLUJ N.,ș.a.,având ca obiect evacuare.
Procedura legal îndeplinită.
La apelul nominal fcaut în ședință publica se constată lipsa părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că,
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 17 septembrie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data azi, 18 septembrie 2013.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-N. la data de 13.06.2013 sub dosar nr._ reclamanta . a solicitat instanței sa dispuna evacuarea pârâtilor ASOCIAȚIA DE proprietari din Cluj-N., ., V. A. și V. D.,C. P. și C. E.,S. IUDITH și S. L.,M. M.-G. și M. D.-M.,H. A. și H. A. M.,I. R. R. și I. P.,S. L. C.,S. T. și S. L. A., L. M. I., O. V. C.,Z. K. și Z. L. L.,B. A. și B. C., F. I. T. și F. R., D. D.-N.,M. D. M. și M. M. G., R. B.,B. F.-V. și B. M., C. A. C. și C. H. L., S. A., M. C. M. și M. I. D.,F. C.,F. V.,F. G.,F. N.,C. F. FOARE,M. F., K. M.,C. D., P. P. și P. L. ,Z. M. și Z. M., S. C. D.,P. L. E., P. R. L., P. A. I.,F. S. și F. C., P. I. și P. R., K. G. și K. E. E.,M. S. GHORGHE și M. R., T. I. și T. A., K. A., M. A. M. și M. M. L.,G. V. și G. M., C. V. și C. L. ,M. R.,S. M. și S. E.,R. L., Ș. V. și S. F.,C. B. A. și C. C. M.,F. G. M. și F. G. V. S.,D. E. și D. P., M. I. și M. E., B. D. M. și B. A.,.,S.C. M. F. SRL și ., din imobilul situat în Cluj-N., ., ..Cluj,cu cheltuieli de judecată.
În motivare a precizat că deține titlu de proprietate asupra apartamentului nr. 51 situat la parterul imobilului din . și compus din două magazine, două depozite, două birouri, vestiar, coridor, sas, două WC-uri și windfang ,pe care l-a dobândit de la S.C. AGROMAG S.A., în temeiul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1395/20-5.2004 la B.N.P. L. Moigradean, dreptul de proprietate asupra acestui imobil fiind înscris în CF. prin încheierea nr. 9594/21.04.2004 sub B5,vânzarea fiind încuviințată de către judecătorul sindic, prin încheierea din data de 14.08.2003 pronunțata in dosar nr. 5528/2000.
A susținut că, pârâta Asociația de proprietari a promovat nenumărate litigii încercând sa obțină dreptul de proprietate asupra imobilului, pe considerentul ca acesta ar face parte din părțile indivize comune aflate in proprietatea acestora indiviza, in calitate de proprietari ai apartamentelor situate in condominiul aflat la adresa de mai sus,dar în ciuda respingerii ca neîntemeiate a tuturor acțiunilor ,au reușit,ca urmare a unor demersuri abuzive să o evacueze pe fosta proprietară S.C. Agromag SA din spațiul care face obiectul prezentului dosar,moment de la care folosește spațiul fără a avea o justificare sau un titlu legal.
Reclamanta a învederat instanței că,deși a încercat deși a încercat evacuarea pârâților din spațiu,acest demers a rămas fără rezultat,deoarece,dorind sa tergiverseze acest deznodământ,au promovat diverse litigii pentru a pune în discuție dreptul de proprietate.
În continuare a precizat că,pârâții nu dețin nici un fel de titlu locativ sau act bilateral din care să rezulte un drept în favoarea acestora,în înțelesul art.1033 din Codul de procedura civilă,fiind doar simple „persoane ” sau „ocupanți” în fapt ai imobilului descris,cărora li se aplică noua procedura instituită în acest scop.
În probațiune a depus înscrisuri.
Pârâții au formulat întâmpinare prin care au invocat excepția lipsă calitate procesual pasivă a pârâților de rând 1-53 și 56,iar în subsidiar,excepția lipsa calitate procesual pasivă a pârâților R. B.,C. H. L.,C. A. C.,K. M.,C. B. A.,C. Cameia M.,F. G. M. și F. G. V. ȘtefanDrujina P.,D. E.,M. I.,M. E.,B. A.,B. D. M.,S.C. R. S. SRL,iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii,pentru motivele expuse la filele 253-257.
În esență cu privire la excepția lipsa calitate procesual pasivă au menționat că,proprietarii apartamentelor nu ocupă în fapt spațiul care face obiectul cererii de chemare în judecată,iar parații pentru care s-a invocat ,în subsidiar excepția,nu mai sunt în present nici măcar proprieari ai apartamentelor din imobilul situate în mun.Cluj-N. .
Pe fondul cauzei au invederat instanței că titlul de care se prevalează reclamanta,contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1395/20-5.2004 de B.N.P. L. Moigradean a fost anulat.
În probațiune a depus înscrisuri.
Analizând cererea,prin prisma dispozițiilor legale incidente în cauză,instanța reține următoarele:
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1395/2004 de BNP L. M.,părțile . lichidator în calitate de vânzător și reclamanta din prezenta cauză,. în calitate de cumpărător,au convenit transferul dreptului de proprietate cu privire la imobilul apartament nr.51 situat în mun.Cluj-N. . jud.Cluj compus din:2 magazine,2 birouri,vestiar,coridor,sas,2 WC,windfang,cu suprafața utilă de 325 m.p și o suprafata de teren.
Potrivit art. 1040 C.pr.civ., dacă locatarul sau ocupantul notificat în condițiile prezentului titlu refuză să evacueze imobilul ori dacă locatarul a renunțat la dreptul său de a fi notificat și a pierdut, din orice motive, dreptul de a folosi imobilul, locatorul sau proprietarul va solicita instanței să dispună, prin hotărâre executorie, evacuarea imediată a locatarului sau ocupantului din imobil, pentru lipsă de titlu.
Calitatea procesuala activa presupune identitatea între persoana reclamantului și cel care este titular al dreptului, iar calitatea procesuală pasivă presupune identitatea între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde ca este obligat în raportul juridic supus judecății.
Referitor la excepția lipsa calitate procesual activa instanța reține că reclamanta a justificat aparenta dreptului prin contractul de vânzare - cumpărare de care se prevalează,prin urmare aceasta excepție va fi respinsă.
Cu privire la excepția lipsă calitate procesual pasiva pentru pârâții de rând 1-53 și 56, instanța retine ca aceștia au calitate procesual pasiva,în condițiile în care Asociația de proprietari invocă,la rândul sau un drept de proprietate,iar parații persoane fizice sunt membri ai asociației.
Excepția lipsă calitate procesual pasivă a pârâților R. B.,C. H. L.,C. A. C.,K. M.,C. B. A.,C. Cameia M.,F. G. M. și F. G. V. ȘtefanDrujina P.,D. E.,M. I.,M. E.,B. A.,B. D. M.,S.C. R. S. SRL este nefondată,în condițiile în care,în cadrul acțiunii în evacuare,calitatea procesual pasivă nu presupune ca pârâtul sa fie doar proprietar sau locatar al spațiului.
În ceea ce privește temeinicia cererii în evacuare,instanța reține ,in contradictie cu reclamanta ca aceasta nu deține un titlu de proprietate asupra imobilului din care solicita evacuarea pârâților.
Astfel,atât contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1395/2004 de BNP L. M., cât și contractul de vânzare cumpărare nr. 2.20.5 din 03.02.2004, au fost anulate.
Acest aspect a fost dealtfel tranșat de instanțele de judecată,în mod irevocabil,atât prin Sentința comercială nr.363/2008 pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj în dosar nr._ ,care a constatat ca reclamanta nu deține un titlu valabil asupra imobilului apartament nr.51 din care se solicita evacuarea si în prezenta cauză,cât și prin Decizia civilă nr.129/13.06.2008 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosar cu nr. unic,în considerentele căreia se reține :”alegațiile reclamantei expuse pe parcursul judecății prin care a susținut existența în patrimoniul său a dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu,par a dovedi încercările acesteia de a prezenta o stare de fapt nereală și a sugera o rea-credință în exercitarea drepturilor procedurale. ”
Reclamanta nu a dovedit o alta realitate juridica în privința contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1395/2004 de BNP L. M.,prin urmare,în condițiile în care acesta a fost anulat,cererea în evacuare nu poate fi primită.
Pentru considerentele reținute mai sus,instanța va respinge acțiunea conform dispozitivului,iar în temeiul dispozițiilor art.274 din Codul de procedura civilă,va obliga reclamanta,ca parte căzută în pretenții,la plata sumei de 2000 lei, cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial achitat conform chitanței depusa la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția lipsă calitate procesual activă a reclamantei S.C. P. M. SRL.
Respinge excepția lipsa calitate procesual pasiva,invocata prin întâmpinare și excepția lipsei de interes.
Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta . cu sediul în mun.Cluj-N. . nr.8, ..3, jud.Cluj, în contradictoriu cu pârâții ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI . cu sediul în Cluj-N., .,V. A. și V. D.,ambii cu domiciliul în Cluj-N., . . . și C. E. ambii cu domiciliul în Cluj-N., . . . și S. L. ambii cu domiciliul în Cluj-N. . .-G. și M. D.-M.,ambele cu domiciliul în Cluj-N., . . . și H. A. M., ambii cu domiciliul în Cluj-N. . .,I. R. R. și I. P.,ambii cu domiciliul în Cluj-N., . .,S. L. C. domiciliată în Cluj-N., . . și S. L. A.,ambii cu domiciliul în Cluj N., . ., L. M. I. domiciliată în Cluj-N., . ., O. V. C. domiciliată în Cluj-N., . .,Z. K. și Z. L. L.,ambii cu domiciliul în mun.Cluj-N., . . și B. C., ambii cu domiciliul în mun.Cluj-N., . ., F. I. T. și F. R.,ambii cu domiciliul în Cluj-N., . ., D. D.-N. domiciliat în Cluj-N., . .,M. D. M. și M. M. G.,ambele cu domiciliul în Cluj-N., . . domiciliat în Cluj-N., . .,B. F.-V. și B. M., ambii cu domiciliul în Cluj-N., . .,C. A. C. și C. H. L.,ambii cu domiciliul în Cluj-N., . ., S. A. cu domiciliul în Cluj-N., . . M. și M. I. D.,ambii domiciliați în Cluj-N., . .,jud.Cluj, F. C.,F. V.,F. G.,F. N.,C. F. FOARE,M. F.,toți cu domiciliul în Cluj-N., . ., K. M. domiciliată în Cluj-N., . .,C. D. domiciliat în Cluj-N., . . și P. L.,ambii cu domiciliul în Cluj-N., . .,Z. M. și Z. M.,ambii domiciliati în Cluj N., . ., S. C. D. domiciliat în Cluj-N., . ., P. L. E., P. R. L., P. A. I.,toți cu domiciliul în Cluj-N., ., . și F. C.,ambele cu domiciliul în Cluj- N., . ., P. I. și P. R. ambele cu domiciliul în Cluj-N., . ., K. G. și K. E. E.,ambii cu domiciliul în Cluj-N., . .,M. S. GHORGHE și M. R.,ambii cu domiciliul în Cluj-N., . . și T. A. ambii cu domiciliul în Cluj-N., . ., K. A. domiciliată în Cluj-N., . ., M. A. M. și M. M. L. domiciliați în Cluj-N., . ., G. V. și G. M. domiciliați în Cluj-N., . . și C. L.,ambii domiciliați în Cluj N., . .,M. R. domiciliată în Cluj-N., ., . și S. E. ambii domiciliați în Cluj-N., . .,R. L. domiciliat în Cluj-N., . . și S. F., ambii domiciliați în Cluj-N., . .,C. B. A. și C. C. M.,ambii domiciliați în Cluj-N., . .,F. G. M. și F. G. V. S.,ambii domiciliați în Cluj-N., . ., D. E. și D. P.,ambii domiciliați în Cluj- N., . . și M. E. ambii domiciliați în Cluj-N., . ., B. D. M. și B. A. ambii domiciliați în Cluj- N., . .,. cu sediul în Cluj-N., .,S.C. M. F. SRL cu sediul în . nr.171K8,jud.Cluj și ., cu sediul în Cluj-N., ., . având ca obiect evacuare, ca neîntemeiată.
Obligă reclamanta la plata în favoarea pârâtei ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI .,a sumei de 2000 lei cu titlu cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunțare.
Cererea și motivele de apel se depun la instanța a cărei hotărâre se atacă.
Pronunțată în ședință publică, azi,18 septembrie 2013.
Președinte, S. C. | ||
Grefier, I. M. S. |
S.C. 25 Septembrie 2013
Red./Tehnored. CS-jud./25.09.2013
← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 2013/2013.... | Somaţie de plată. Sentința nr. 1240/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA → |
---|