Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 18-10-2013 în dosarul nr. 9329/211/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

Operator de date cu caracter personal nr. 3185

prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR._/2013

Ședința publică de la 18.10.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: R.-M. P.

GREFIER: M. F.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamanta D. I. și pe pârâtul G. A. M., având ca obiect exercitarea autorității părintești.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamanta personal și asistată de av. B. C. L. și pârâtul personal.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a depus la dosarul cauzei, prin serviciul registratură al instanței, la data de 17.09.2013, convenția semnată între părți (filele 110-111).

Instanța pune în vedere părților că în tranzacția încheiată între părți și depusă la dosarul cauzei nu se face vorbire despre pensia de întreținere.

Pârâtul aduce la cunoștința instanței că se va deschide un conta bancar pe numele minorei, unde urmează a se vira pensia de întreținere, la care aceasta va avea acces de la data majoratului.

Reclamanta arată că este de acord cu această variantă în ceea ce privește pensia de întreținere a minorului.

Instanța raportat la tranzacția părților constată că nu se mai impune administrarea probei testimoniale.

Instanța reține cauza în pronunțare pe baza înscrisurilor.

INSTANTA :

Deliberand asupra cauzei civile de fata, instanța constată următoarele :

Prin cererea înregistrata pe rolul Judecatoriei Cluj-N. sub nr._ la data de 16.04.2013 (filele 2-4), astfel cum a fost regularizată la data de 17.05.2013 (filele 26-28), reclamanta-pârâtă D. I., prin avocat B. C., cu împuternicire avocațială la fila 43 din dosarul cauzei, a solicitat în contradictoriu cu pârâtul-reclamant G. A. M. să se dispună exercitarea autorității părintești în mod exclusiv asupra minorei G. A. G., născută la data de 01.02.2010, obligarea pârrâtului la plata unei pensii de întreținere în cuantum de 25% din venituri, stabilirea locuinței minorei la mamă, cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate prevederile art. 398 C.civ.

În dovedire, s-au depus înscrisuri (filele 8-21, 29-43).

Cerereaa fost legal timbrată.

La data de 11.06.2013, pârâtul-reclamant G. A. M., prin avocat I. B., cu împuternicire avocațială la fila 73 din dosarul cauzei, a depus întâmpinare (filele 115-118) și cerere reconvențională (fileel 68-72), prin care a solicitat:

  • Să se stabilească ca autoritatea părintească asupra minorei G. A. G., născută la data de 01.02.2010, să fie exercitată în comun,
  • Să se stabilească dreptul pârâtului-reclamant G. A. M. de a avea legături personale cu minora în condițiile de la fila 69
  • Cu cheltuieli de judecată.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 397, 496, art. 503, art. 505 C.civ., Legea nr. 272/2004.

În dovedire, s-au depus înscrisuri (filele 74-79).

La data de 20.06.2013, s-a depus la dosarul cauzei „răspuns la întâmpinare” de către reclamanta-pârâtă D. I. (filele 85-88).

S-au efectuat:

anchetă socială la domiciliile părților de către Consiliul Local al Municipiului Cluj-N. –– Serviciul Autoritate Tutelară (filele 104-105),

demersuri pentru aflarea veniturilor nete ale pârâtului-reclamant G. A. M. (filele 89-102).

La data de 17.09.2013, s-a depus de către părți înscrisul intitluat „convenție” (fila 110).

Analizand actele si lucrarile de la dosarul cauzei, instanta retine urmatoarele:

În privința modalității de exercitare a autorității părintești:

Potrivit dispozițiilor art. 483 coroborate cu cele ale art. 503 și art. 504 din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil republicată, autoritatea părintească este ansamblul de drepturi și îndatoriri care privesc atât persoana, cât și bunurile copilului și aparțin în mod egal ambilor părinți. Părinții exercită autoritatea părintească în comun numai în interesul superior al copilului, cu respectul datorat persoanei acestuia și îl asociază pe copil la toate deciziile care îl privesc, ținând cont de vârsta și de gradul său de maturitate. Ambii părinți răspund pentru creșterea copiilor lor minori.

Principiul general stabilit de Noul Cod Civil, spre deosebire de dispozițiile legale incidente în materie anterior abrogării Codului familiei, este acela că autoritatea parintească se exercită de ambii părinți în comun și în mod egal.

Din coroborarea art. 398 alin. (1) cu art. 507 din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil republicată, instanța reține că se poate dispune exercitarea în mod exclusiv a autorității părintești de către un singur părinte, numai în cazul dovedirii unor motive întemeiate.

Instanța apreciază că modalitatea de exercitare a autorității părintești de către părți asupra minorei G. A. G., născută la data de 01.02.2010, precum și dreptul pârâtului-reclamant de a avea legături personale cu minora, astfel cum au fost convenite prin învoiala părților și consemnată la fila 110 din dosarul cauzei, respectă interesele acesteia, câtă vreme pârâtul-reclamant nu dorește să fie implicat activ în luarea deciziilor privitoare la creșterea și educarea minorei, ci doar să i se respecte dreptul de a o vizita.

Cu privire la locuința minorei :

Conform art. 496 din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil republicată, copilul minor locuiește la părinții săi. Dacă părinții nu locuiesc împreună, aceștia vor stabili, de comun acord, locuința copilului.

Instanța reține că părțile au convenit de comun acord ca locuința minorei G. A. G., născută la data de 01.02.2010 să fie stabilită la domiciliul mamei reclamantă-pârâtă D. I..

Totodată, instanța reține că părțile au convenit înaintea instanței ca pârâtul-reclamant G. A. M. să achite în favoarea minorei o pensie de întreținere lunară în cuantum de ¼ din venitul net lunar prin constituirea unui cont bancar de care minora să beneficieze începând cu vârsta de 18 ani.

Potrivit art. 438 din Legea nr. 134/2010 privind codul de procedură civilă republicată,

(1) Părțile se pot înfățișa oricând în cursul judecății, chiar fără să fi fost citate, pentru a cere să se dea o hotărâre care să consfințească tranzacția lor.

(2) Dacă părțile se înfățișează la ziua stabilită pentru judecată, cererea pentru darea hotărârii va putea fi primită chiar de un singur judecător.

(3) Dacă părțile se înfățișează într-o altă zi, instanța va da hotărârea în camera de consiliu.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 438-440 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă republicată, instanța urmează a lua act de învoială părților, respectiv a reclamantei-pârâte D. I. și a pârâtului-reclamant G. A. M., exprimată prin convenția din data de 10.09.2013, pe care o va consfinți, după cum urmează:

„CONVENȚIE

încheiata astăzi 10 septembrie 2013

la sediul profesional al cabinetului de av. B. C. L., situat in Cluj-N., ., jud. Cluj, intre D. I. si G. M..

Având in vedere înțelegerea părtilor, in ceea ce privește exercitarea autorității părintești asupra minorei G. A. G., subsemnatul G. M., imi exprim liber si neviciat consimțământul privind exercitarea autorității părintești in mod exclusiv de către D. I., in calitate de mama a fiicei mele, G. A. G..

Consider ca exercitarea autorității părintești in mod exclusiv de către mama fetitei, corespunde interesului minorei G. A. G., ramanandu-mi in calitate de părinte dreptul de a veghea asupra creșterii si educării minorei.

Am luat aceasta decizie, având in vedere neînțelegerile si disensiunile existente intre noi, neintelegeri care nu sunt benefice fiicei noastre, iar singura modalitatea de rezolvare este, ca mama minorei sa exercite exclusiv autoritatea părinteasca, care astfel va beneficia din punct de vedere legal de siguranța si stabilitatea de care un copil are nevoie.

Subsemnata D. I., in ceea ce privește programul de vizitare, sunt de acord ca tatăl minorei G. A. G., sa o viziteze pe aceasta ori de cate ori considera de cuviința, iar in vacanta de vara sa petreacă doua săptămâni impreuna.

Având in vedere aceasta situație, solicitam Onoratei Instanțe sa consfințiți acest acord intervenit intre noi.

D. I. G. M.

Semnătura Semnătura

10.09.2013”

și va lua act de înțelegerea părților în sensul ca locuința minorei G. A. G., născută la data de 01.02.2010 să fie stabilită la domiciliul mamei reclamantă-pârâtă D. I., respectiv ca pârâtul-reclamant G. A. M. să achite în favoarea minorei o pensie de întreținere lunară în cuantum de ¼ din venitul net lunar prin constituirea unui cont bancar de care minora să beneficieze începând cu vârsta de 18 ani.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Ia act de învoială părților, respectiv a reclamantei-pârâte D. I., cu domiciliul procesual ales la Cabinet Avocat B. C., în Cluj-N., ., județul Cluj și a pârâtului-reclamant G. A. M., cu domiciliul procesual ales la Cabinet Avocat I. B., cu sediul în Cluj-N., Calea Dorobanților, nr. 112, ., județul Cluj, exprimată prin convenția din data de 10.09.2013, pe care o consfințește, după cum urmează:

„CONVENȚIE

încheiata astăzi 10 septembrie 2013

la sediul profesional al cabinetului de av. B. C. L., situat in Cluj-N., ., jud. Cluj, intre D. I. si G. M..

Având in vedere înțelegerea părtilor, in ceea ce privește exercitarea autorității părintești asupra minorei G. A. G., subsemnatul G. M., imi exprim liber si neviciat consimțământul privind exercitarea autorității părintești in mod exclusiv de către D. I., in calitate de mama a fiicei mele, G. A. G..

Consider ca exercitarea autorității părintești in mod exclusiv de către mama fetitei, corespunde interesului minorei G. A. G., ramanandu-mi in calitate de părinte dreptul de a veghea asupra creșterii si educării minorei.

Am luat aceasta decizie, având in vedere neînțelegerile si disensiunile existente intre noi, neintelegeri care nu sunt benefice fiicei noastre, iar singura modalitatea de rezolvare este, ca mama minorei sa exercite exclusiv autoritatea părinteasca, care astfel va beneficia din punct de vedere legal de siguranța si stabilitatea de care un copil are nevoie.

Subsemnata D. I., in ceea ce privește programul de vizitare, sunt de acord ca tatăl minorei G. A. G., sa o viziteze pe aceasta ori de cate ori considera de cuviința, iar in vacanta de vara sa petreacă doua săptămâni impreuna.

Având in vedere aceasta situație, solicitam Onoratei Instanțe sa consfințiți acest acord intervenit intre noi.

D. I. G. M.

Semnătura Semnătura

10.09.2013”

Ia act de înțelegerea părților în sensul ca locuința minorei G. A. G., născută la data de 01.02.2010 să fie stabilită la domiciliul mamei reclamantă-pârâtă D. I., respectiv ca pârâtul-reclamant G. A. M. să achite în favoarea minorei o pensie de întreținere lunară în cuantum de ¼ din venitul net lunar prin constituirea unui cont bancar de care minora să beneficieze începând cu vârsta de 18 ani.

Cu drept de a formula recurs la tribunal în termen de 30 de zile de la comunicare.

Recursul și motivele de recurs se depun la Judecătoria Cluj-N..

Pronunțată în ședință publică, azi, 18 octombrie 2013.

PREȘEDINTEGREFIER

R.-M. POPAMELINDA F.

Red. R.M.P./ dact. M.F./4 ex./23.10.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA