Fond funciar. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 10-12-2013 în dosarul nr. 4958/211/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

CIVIL

Operator de date cu caracter personal nr. 3185

Prezentul document conține date cu caracter pesonal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

Dosar nr._

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr._/2013

Ședința publică din 10.12.2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: E.-E. P.

Grefier: A. D.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant C. V., reclamant P. N., reclamant D. I. și pe pârât C. L. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATA ASUPRA TERENURILOR CLUJ-N., DE PE L. PRIMARIA MUNICIPIULUI CLUJ-N., pârât C. J. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATA ASUPRA TERENURILOR CLUJ-N., DE PE L. PREFECTURA JUDETULUI CLUJ, având ca obiect fond funciar

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 03.12.2013 fiind consemnate în încheierea dată în ședința publică respectivă, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru termenul de judecata prezent, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus reclamanții C. V., P. N. și D. I. a chemat în judecată pârâtele C. L. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR CLUJ-N. de pe lângă Primăria mun. Cluj-N., C. JUDETEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR CLUJ de pe lângă Prefectura Jud. Cluj, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să fie obligată pârâta C. L. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR CLUJ-N. să-i pună în posesie cu suprafața de teren de 83 ari situat în Cluj-N., la locul numit „Dincolo de Becaș”, înscris în CF nr._ Cluj-N., nr. top_/1 Fânaț,_/2 Fânaț,_/3 fânaț, proprietatea lui C. V. a lui G., antecesorul reclamanților; să fie obligată pârâta C. JUDETEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR CLUJ să le elibereze titlul de proprietate asupra acestui teren; cu cheltuieli de judecată în caz de opunere.

MOTIVE:

Terenul solicitat în suprafață de 8300 mp a fost proprietatea tabulară a defunctului C. V., bunicul reclamanților care a fost căsătorit cu B. M..

La apariția Legii 18/1991, reclamanții au formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, iar la legile ulterioare, respectiv Legea nr. 169/1997, 1/2000 și 247/2005. În anul 2007 s-a validat suprafața de teren solicitată, însă nici până în prezent nu s-a emis titlu de proprietate.

Precizează că proprietarul tabular C. V. a decedat în anul 1957, iar soția acestuia născută B. i-a predecedat în anul 1951. În timpul vieții acesta și-a înzestrat fetele, respectiv S., căsătorită cu N. G., a primit 5800 mp la locul numit „Dincolo de Becaș” cu care a și figurat în Registrul Agricol din anul 1959, iar ulterior s-a înscris în CAP cu acest teren,. Moștenitoarea este P. N., fiica defunctei, așa cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 1057/1981.

Pentru fiica L., căsătorită D. s-a dat ca zestre 12 ari cu care figurează în Registrul Agricol din 1959, iar ulterior terenul a fost înscris în CAP. Moștenitorul este fiul acestuia D. I..

Reclamanta C. V. este moștenitoarea defunctei C. A., iar mama figura în Registrul Agricol cu suprafața de 900 mp în raza loc. Cluj-N..

În realitate, terenul părților era mai mare decât cel înscris în Registrul Agricol, motiv pentru care a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeței reale 8300 mp. Deși fiecare din reclamanți figura în Registrul Agricol și s-a înscris în CAP, pentru că în cartea funciară exista un singur antecesor comun, au înțeles să solicite reconstituirea dreptului de proprietate asupra întregului teren de 83 ari, urmând ca ulterior părțile să-și reglementeze modalitatea de partaj.

În drept invocă prev. art. 8, 11, 13, 27 din Legea nr. 18/1991 cu modificările ulterioare.

Prin întâmpinarea formulată pârâta C. L. PENTRU APLICAREA LEGII 18/1991 a solicitat instanței respingerea acțiunii formulate de către reclamanți.

MOTIVE:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanții solicită instanței să dispună obligarea pârâtelor Comisiile de fond funciar, la reconstituirea dreptului de proprietate, după antecesorul C. V. a lui G., pentru suprafața totală de 0,83 ha suprafață înscrisă în CF nr._ Cluj-N., nr. top_/1,_/2 și_/3.

Să dispună obligarea pârâtei de rândul 2, să elibereze pe numele reclamanților titlu de proprietate asupra suprafeței de teren revendicate conform petitului 1.

În motivarea acțiunii, reclamanții arată faptul că, în baza legilor f9ondului funciar au formulat cereri de revendicare pentru terenul aflat în litigiu, însă acestea nu au fost soluționate până la această dată.

Față de aceste solicitări, învederează instanței faptul că terenul aflat în litigiu, înscris în CF nr._, având nr. top_/1,_/2, și_/3, nu se afla la dispoziția Comisiei Locale de fond funciar, acestea nefiind predate prin protocolul încheiat între Agenția Domeniilor Statului și C. Locală pentru Aplicarea Legii nr. 18/1991.

Potrivit art. 35 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 „Terenurile proprietate de stat, administrate de institutele si stațiunile de cercetări științifice, agricole si silvice, destinate cercetării si producerii de semințe si material săditor din categorii biologice superioare si a animalelor de rasa, precum si din administrarea Institutului pentru Testarea si Înregistrarea Soiurilor de Plante de Cultura si a centrelor sale teritoriale aparțin domeniului public si rămân in administrarea acestora. In termen de 90 de zile de la . prezentei legi, Guvernul, la propunerea Ministerului Agriculturii si Alimentației, va delimita suprafețele de teren strict necesare cercetării si producerii de semințe si material săditor din categorii biologice superioare si animalelor de rasa si pe cele destinate producției, din administrarea institutelor si stațiunilor de cercetare si producție agricola.”

În acest scop s-a adoptat HG nr. 517 din 1999 (privind delimitarea suprafețelor de teren strict necesare pentru cercetarea și producerea de semințe și material săditor din categorii biologice superioare și de animale de rasă și trecerea terenurilor destinate producției, aflate în administrarea institutelor și stațiunilor de cercetare și producție agricolă în domeniul privat al statului) care în art. 1 prevede că aparțin domeniului public al statului suprafețele de teren strict necesare pentru cercetarea și producerea de semințe și material săditor din categorii biologice superioare și de animale de rasă, delimitat potrivit anexei 1.

Conform anexei 1 poziția 27, din totalul de 1027 ha aflate în administrarea Stațiunii de Cercetare - Dezvoltare pentru Pomicultură Cluj, suprafața de 662 ha a fost trecută în proprietatea privată a statului, iar suprafața de 366 ha a rămas în domeniul public.

Potrivit prevederilor Legii nr. 268/2001, suprafața de 662 ha trecută în domeniul privat al statului s-a predat de către SCDP Cluj Agenției Domeniilor Statului, iar de la aceasta din urmă în baza Protocolului nr._ din 10.12.2003, comisiilor locale în vederea stabilirii dreptului de proprietate privată asupra terenurilor în favoarea persoanelor îndreptățite. Suprafața de 366 ha, strict necesară pentru cercetarea și producerea de semințe și material săditor din categorii biologice superioare, potrivit HG nr. 517/1999, a rămas în administrarea SCDP, aparținând domeniului public.

Învederează instanței că acestea sunt incluse în cele 366 ha strict necesare pentru cercetare și producere de semințe și material săditor din categorii biologice superioare.

Făcând parte din domeniul public, rezultă, pe de o parte, că aceste suprafețe au rămas în administrarea SCDP și, ca atare, nu se află la dispoziția Comisiei Locale, nefiind predate de ADS, astfel încât nu se poate propune atribuirea în natură și cu atât mai puțin punerea în posesie, iar pe de altă parte, faptul că devin incidente prevederile art. 10 alin. 2 coroborat cu art. 11 din Legea nr. 213 din 1998, potrivit cărora bunurile din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile și imprescriptibile, putând fi trecute în domeniul privat doar în baza unei hotărâri de guvern.

Într-adevăr potrivit art. 35 alin. 2 din legea 18/1991 coroborat cu art. 9 alin. 1 din Legea nr. 1/2000, terenurile aflate în administrarea institutelor, centrelor și stațiunilor de cercetare, rămân în administrarea acestora doar în condițiile în care sunt destinate cercetării și producerii de semințe, de material săditor din categorii biologice superioare, dar conform acelorași articole delimitarea este de competența Guvernului, la propunerea Ministerului Agriculturii și Alimentației.

Prin urmare, câtă vreme prin HG nr. 517/1999s-a stabilit ă suprafața de 366 ha din care face parte și suprafața de 1,38 ha, este strict necesară SCDP-lui pentru activități de cercetare și producere de semințe și material săditor din categorii biologice superioare, aceste terenuri nu pot să aibă o altă destinație, decât cea stabilită prin hotărâre de guvern. Câtă vreme potrivit Legii nr. 213/1998 reintroducerea în circuitul civil a imobilelor din domeniul public al statului se realizează de către Guvern, prin hotărâre, iar în ceea ce privește terenurile aflate în administrarea stațiunilor de cercetare, aceasta se adoptă, potrivit art. 35 alin. 2 din Legea nr. 18/1991, la propunerea Ministerului Agriculturii și Alimentației.

Prin precizarea de acțiune reclamanții C. V., P. N. și D. I. au solicitat instanței a dispune să fie obligată pârâta C. L. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR CLUJ-N. să-i pună în posesie cu suprafața de teren de 83 ari situat în Cluj-N., la locul numit „Dincolo de Becaș”, înscris în CF nr._ Cluj-N., nr. top_/1 Fânaț,_/2 Fânaț,_/3 fânaț, proprietatea lui C. V. a lui G., antecesorul reclamanților; să fie obligată pârâta C. JUDETEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR CLUJ să le elibereze titlul de proprietate asupra acestui teren; în subsidiar, atribuirea de bunuri în compensare pentru terenul care nu mai poate fi restituit în natură, cuprinse în lista imobilelor aflate în proprietatea privată a mun. Cluj-N., respectiv un teren 3chivalent valoric; cu cheltuieli de judecată în caz de opunere.

MOTIVE:

Prin precizarea de acțiune, înțelege să solicite instanței atribuirea în compensare a unui teren echivalent valoric pentru terenul care nu mai poate fi restituit în natură reclamanților.

Reclamanții menționează că opțiunea lor principală este de a li se reconstitui dreptul de proprietate pe vechiul amplasament în măsura în care terenul care este în prezent deținut de către Stațiunea de Cercetare Pomicolă va fi pus la dispoziția Comisiei Locale de fond funciar Cluj-N..

În secundar, sunt de acord cu atribuirea unui teren pe un alt amplasament echivalent valoric și ca ramură de folosință cu terenul proprietatea reclamanților, în temeiul art. 9 alin. 3 din HG nr. 890/2005. Conform dispoziției legale menționate „foștii proprietari sau moștenitorii acestora vor fi compensați cu o suprafață de teren echivalentă valoric din terenurile intravilane sau, în lipsă, extravilane, ce au aparținut deținătorilor prevăzuți la alin. 1 sau ascendenților acestora, din rezerva comisiei locale sau, după caz, din terenul proprietate privată a comunei, orașului sau a municipiului, acceptată de foștii proprietari sau de moștenitorii acestora”.

Pentru aceste motive, solicită instanței să dispună conform celor menționate mai sus.

Analizand actele si lucrarile dosarului se retin in fapt urmatoarele:

Prin cererea de chemare in judecata, reclamantii solicita instantei sa dispuna obligarea paratelor la reconstituirea dreptului de proprietate dupa antecesorul C. V. a lui G. pentru suprafata de 0,83 ha, suprafata inscrisa in CF nr._ Cluj-N., nr. topo_/1 si_/2 si_/3.

Proprietarul tabular a decedat in anul 1957 iar sotia acestuia a predecedat in anul 1951.

Dupa aparitia Legii nr. 18/1991, reclamantii au formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, apoi la legile ulterioare au depus o reiterare a cererilor initiale.

In anul 2007 s-a validat suprafata de teren solicitata, insa nu a fost emis titlul de proprietate.

Terenul in litigiu nu se afla la dispozitia Comisiei locale de fond funciar acesta nefiind predat prin protocolul incheiat intre Agentia Domeniilor Statului si C. locala pentru aplicarea Legii nr. 18/1991.

Facand parte din domeniul public, rezulta ca aceste suprafete nu pot fi propuse spre atribuire in natura si cu atat mai putin nu se poate realiza punerea in posesie decat in situatia in care acestea apartin proprietatii private fapt ce nu poate fi realizat decat in temeiul unor acte normative.

Potrivit art. 11 alin.2 din Legea nr. 18/1991, modificata, se retine ca “terenurile preluate abuziv de la cooperativele agricole de productie sau de catre stat, fara niciun titlu, revin de drept proprietarilor care au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pe vechile amplasamente, daca acestea nu au fost atribuite in mod legal altor persoane.”.

Potrivit art. 9 alin. 3 din HG nr. 890/2005, se retine faptul ca “fostii proprietari sau mostenitorii acestora vor fi compensati cu o suprafata de teren echivalenta valoric din terenurile intravilane sau, in lipsa, extravilane, ce au apartinut detinatorilor prevazuti la alin.1 sau ascendentilor acestora, din rezerva comisiei locale sau, dupa caz, din terenul proprietatea privata a comunei, orasului sau a municipiului, acceptata de fostii proprietari sau de mostenitorii acestora”.

Odata cu aparitia Legii nr. 165/2013, art.52, in art. 4 coroborat cu disp.art.7 se stabileste modalitatea de reconstituire a dreptului de proprietate, in cazul in care restituirea terenurilor agricole pe vechile amplasamente nu este posibila precum si ordinea in care se atribuie terenurile in compensare.

F. de cele de mai sus, instanta apreciaza cererea reclamantei ca fiind intemeiata in parte ca urmare a precizarii de la termenul de judecata din data de 24.09.2013, urmand a obliga parata C. L. de fond funciar sa atribuie reclamantilor, in compensare, un teren echivalent valoric cu terenul in suprafata de 83 de ari situat in Cluj-N., la locul numit “Dincolo de Becas”, inscris in CF nr._ Cluj-N., nr. topo_/1 de categorie fanat, din terenurile aflate la dispozitia acesteia.

Avand in vedere pozitia paratelor, instanta va respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecata formulata de reclamanti ca neintemeiata.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Admite in parte actiunea civila formulata si precizata de reclamantii C. V. domic. in Feleacu nr.286, jud. Cluj, P. N. domic. in Feleacu, nr.289, jud.Cluj si D. I. cu domic. in Feleacu nr. 428, jud. Cluj in contradictoriu cu paratele C. locala pentru stabilirea dreptului de proprietate private asupra terenurilor Cluj-N. cu sediul in Cluj-N., .-3, jud. Cluj si C. judeteana pentru stabilirea dreptului de proprietate private asupra tertenurilor Cluj cu sediul in Cluj-N.,., nr. 58, jud. Cluj si in consecinta:

Obliga parata C. locala pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor Cluj-N. sa atribuie reclamantilor in compensare, un teren echivalent valoric cu terenul in suprafata de 83 ari situate in Cluj-N., la locul numit “Dincolo de Becas”, inscris in CF nr._ Cluj-N., nr. topo_/1,_,2,_/3, de categorie fanat, din terenurile aflate la dispozitia acesteia.

Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecata.

Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica, azi, 10.12.2013.

P. GREFIER

E. E. P. A. D.

PEE./PEE./4 EX./10.03.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA