Fond funciar. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 28-08-2013 în dosarul nr. 9852/211/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal 3185
Dosar nr._
SENTINTA CIVILA NR._/2013
Ședința publică din data de 28 august 2013
Instanța constituită din:
JUDECĂTOR: N. F. B.
GREFIER: A. ȘEROMOV
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul P. C. CHINTENI, L. M. S. in contradictoriu cu parații D. S. P., C. J. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATA ASUPRA TERENURILOR CLUJ si C. L. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATA ASUPRA TERENURILOR CHINTENI, având ca obiect fond funciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constata lipsa parților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința, după care, se constata că dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 14.08.2013 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință civilă când, instanța pentru a da posibilitate parților lipsa sa depună concluzii scrise a amânat pronunțarea pentru astăzi 28.08.2013.
INSTANȚA
Deliberând, retine ca prin acțiunea civila formulata de reclamantul P. . data de 19.04.2013 pe rolul Judecătoriei Cluj-N. sub nr._ in contradictoriu cu parații D. S.P., C. J. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATA ASUPRA TERENURILOR CLUJ si C. L. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATA ASUPRA TERENURILOR CHINTENI s-a solicitat pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care sa se anuleze parțial TP nr._ eliberat la data de 16.10.2012 privind pe D. S. P. cu privire la CNP -ul al acestuia si sa fie obligate paratele la emiterea documentației respectiv la eliberarea unui nou titlu de proprietate pe numele paratului D. S. P. cu CNP -ul corect:_.
In motivarea acțiunii, reclamantul arata ca din eroare s-a menționat CNP -ul paratului D. S.P. ca fiind_ in loc de_.
In drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 18/1991, Legii nr. 247/2005 si ale Codului de Procedura Civila.
Parata C. Județeana Cluj a formulat întâmpinare (f.27) prin care a arătat ca nu se opune admiterii acțiunii reclamantului, confirmând existenta erorii.
Parata C. L. Chinteni si paratul D. S. P. nu au formulat întâmpinare.
Analizând cererea reclamantului, raportat la înscrisurile depuse, instanța o apreciază întemeiata, întrucât in actul de identitate al paratului, figurează CNP -ul acestuia ca fiind_ spre deosebire de CNP- ul menționat in Titlul de Proprietate nr._ eliberat la data de 16.10.2012 pe numele paratului, ca fiind_.
In consecința, instanța in temeiul 116 alin.1 si art.58 din Legea nr.18/1991 va admite acțiunea si va anula parțial TP nr._ eliberat la data de 16.10.2012 privind pe D. S. P. cu privire la CNP- ul al acestuia. Totodată, va obliga paratele la emiterea documentației respectiv la eliberarea unui nou titlu de proprietate pe numele paratului D. S. P. cu CNP -ul corect:_.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Admite acțiunea civila formulata de reclamantul P. . in ., . jud Cluj in contradictoriu cu parații D. S.P. domiciliat in Cluj-N., ..10, C. J. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATA ASUPRA TERENURILOR CLUJ cu sediul in Cluj-N., . nr.58 si C. L. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATA ASUPRA TERENURILOR CHINTENI si in consecința:
- anulează parțial TP nr._ eliberat la data de 16.10.2012 privind pe D. S. P. cu privire la CNP -ul al acestuia.
- obliga paratele la emiterea documentației respectiv la eliberarea unui nou titlu de proprietate pe numele paratului D. S. P. cu CNP -ul corect:_.
Cu drept de apel in termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțata in ședința publica din 28.08.2013.
JUDECATOR: GREFIER:
N.-F. B. A. S.
Red./dact:N.F.B
06.09.2013/6 ex.
← Rectificare carte funciară. Sentința nr. 2013/2013.... | Somaţie de plată. Hotărâre din 25-09-2013, Judecătoria... → |
---|