Pretenţii. Sentința nr. 9218/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
Comentarii |
|
Sentința nr. 9218/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 06-06-2013 în dosarul nr. 28150/211/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal 3185
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR.9218/2013
Ședința publică din 6 iunie 2013
Instanța constituită din :
JUDECĂTOR: M. M. G.
GREFIER: R. M.
Pe rol se află pronunțarea în cauza civilă privind pe reclamanta . și pe pârâta . SRL, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în cauză în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 30.05.2013, fiind consemnate în încheierea dată în ședința publică respectivă, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de o perioadă de timp mai îndelungată pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru termenul de azi 06.06.2013, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra prezentei cauze civile:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-N. la data de 29.11.2012 sub nr. de mai sus, reclamanta . a solicitat în contradictoriu cu pârâta . SRL, obligarea acesteia la plata sumei de 6812,52 lei reprezentând debit principal neachitat conform contractelor încheiate cu reclamanta astfel: suma de 3805,60 lei în baza contractului de vânzare cumpărare comercială nr.C23/13.07.2011 cu titlu de diferență de preț echipamente, suma de 2480,58 lei în baza contractului de vânzare cumpărare comercială nr.C3/23.07.2011 cu titlu de diferență de preț echipamente, suma de 315,80 lei în baza contractului de furnizare servicii nr.C22/13.07.2011 cu titlu de diferență de contravaloare abonamente servicii și suma de 210,54 lei în baza contractului de furnizare servicii nr.C4/23.07.2011 cu titlu de diferență de contravaloare abonamente servicii, obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,15%/zi de întârziere datorate în baza contractului de furnizare servicii nr.C22/13.07.2011, începând cu data de 17.12.2011 și până la data plății integrale și efective a debitului, obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,15%/zi de întârziere datorate în baza contractului de vânzare cumpărare comercială nr.C23/13.07.2011, începând cu data de 05.11.2011 și până la data plății integrale și efective a debitului, obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,15%/zi de întârziere datorate în baza contractului de furnizare servicii nr.C4/13.07.2011, începând cu data de 17.12.2011 și până la data plății integrale și efective a debitului, obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,15%/zi de întârziere datorate în baza contractului de vânzare cumpărare comercială nr.C3/23.07.2011, începând cu data de 05.11.2011 și până la data plății integrale și efective a debitului și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a susținut în esență că între părți s-au încheiat contractul de vânzare cumpărare echipamente nr.C23/13.07.2011, contractul de vânzare cumpărare echipamente nr.C3/23.07.2011, contractul de furnizare servicii nr.C22/13.07.2011 și contractul de furnizare servicii nr.C4/23.07.2011 în baza cărora, pârâtei i s-au predat și instalat un număr total de 5 echipamente GPS și 10 sonde litrometrice, iar cele două contracte de furnizare servicii au îmbrăcat forma unor contracte cu executare succesivă lunară de tip abonament, dar pârâta a achitat doar parțial valoarea facturilor fiscale emise pentru sumele datorate în baza contractelor de vânzare cumpărare și nu a achitat contravaloarea serviciilor furnizate de reclamantă în baza celor două contracte de furnizare servicii. A susținut că pentru diferența de preț pentru echipamentele achiziționate de pârâtă, reclamanta a emis și comunicat factura fiscală nr.75/21.10.2011 în valoare de 6286,16 lei, iar pentru serviciile furnizate pe bază de abonament, în perioada august-octombrie 2011, reclamanta a emis și comunicat factura fiscală nr.78/02.12.2011 în valoare de 526,38 lei. A mai arătat că pârâta nu a răspuns inițial convocării la conciliere, dar reclamanta a refăcut invitația la conciliere, iar de această dată pârâta și-a motivat refuzul de a plăti prețul datorat prin inventarea unor lipsuri calitative privind produsele livrate, deși acestea au fost utilizate în perioada august-octombrie 2011, iar pârâta nu a semnalat niciodată că echipamentele sunt nefuncționale sau inutilizabile. A mai susținut că echipamentele au fost montate și puse în funcțiune de personal de specialitate care colaborează cu firma producătoare, că pârâta a solicitat o singură dată telefonic intervenția reclamantei cu privire la funcționarea unei sonde litrometrice, dar reclamanta a răspuns cu celeritate și deși a constatat că sonda fusese avariată ulterior montajului, a reușit să obțină acceptul firmei producătoare și să schimbe sonda în garanție. Cu privire la penalitățile datorate, a susținut că potrivit art.6.7 și 6.8 din contractele încheiate între părți reclamanta este îndreptățită să solicite penalitățile în cuantum de 0,15%/zi de întârziere, începând cu prima zi după data scadenței astfel cum este indicată în cuprinsul facturii emise și comunicate pârâtei și că pentru sumele datorate în baza contractelor de vânzare cumpărare echipamente nr.C23/13.07.2011 și nr.C3/23.07.2011 a fost emisă factura fiscală nr.75/21.10.2011 în valoare de 6286,18 lei, cu scadența la data de 05.11.2011, iar pentru sumele datorate în baza contractelor de furnizare servicii nr.C22/13.07.2011 și nr.C4/23.07.2011 a fost emisă factura fiscală nr.78/02.12.2011 în valoare de 526,38 lei, cu scadența la data de 17.12.2011.
În drept, reclamanta a invocat art.112 și următoarele, art.172, art.186 și următoarele, art.218 și următoarele, art.7201 din Codul de procedură civilă, art.969, 970 și 1066 și următoarele din Codul civil.
Cererea a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în sumă de 579,3 lei și cu timbrul judiciar în valoare de 9 lei.
Pârâta nu a depus întâmpinare, dar prin notele de ședință depuse la 17.04.2013 a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, invocând excepția neexecutării contractului (f 92-93).
Având în vedere caracterul comercial al raportului juridic dintre părți conferit de calitatea de comerciant a părților și de obiectul raportului juridic născut în vederea efectuării unor acte de comerț, respectiv livrarea unor produse și prestarea unor servicii în scopul obținerii de profit de către reclamantă și achiziționarea lor în vederea desfășurării propriului obiect de activitate de către pârâtă, prezentul litigiu se va supune dispozițiilor Codului Comercial.
În acest context, convocarea la conciliere a pârâtei (f 31) și dovada comunicării acesteia (f 32) atestă îndeplinirea procedurii prealabile impuse de articolul 7201 din Codul de procedură civilă.
În probațiune, instanța a încuviințat și a administrat proba cu înscrisuri, cu martorul V. E. C. (f 98) și cu interogatoriul reclamantei (f 101-103, 105-108). A fost încuviințată și proba cu interogatoriul administratorului pârâtei (f 95-97), dar deși acesta a fost legal citat în vederea administrării acestei probe (f 90), a lipsit nejustificat la termenul de judecată stabilit în acest scop.
Analizând ansamblul probelor aflate la dosarul cauzei, instanța reține că între părți s-au încheiat două contracte de vânzare cumpărare comercială sub nr.C23/13.07.2011 și sub nr.C3/23.07.2011 în baza cărora reclamanta a livrat în favoarea pârâtei echipamente GPS și sonde litrometrice, enumerate în anexe în care este menționat și prețul produselor livrate, termenele de plată fiind cele înscrise în cuprinsul facturilor conform art.6.3 din contracte. În art.6.8 al fiecărui contract părțile au convenit penalizări de 0,15% pentru fiecare zi de întârziere a plății, începând cu prima zi după data scadenței înscrise în factură sau în contract și anexele lui (f 13-17 și 23-27). Conform anexelor, valoarea totală a contractului nr.C23/13.07.2011 a fost stabilită la suma de 1748,40 euro (f 17), iar valoarea totală a contractului nr.C3/23.07.2011 a fost stabilită la suma de 1165,60 euro (f 27).
Între cele două părți s-au încheiat și două contracte de furnizare servicii sub nr.C22/13.07.2011 și nr.C4/23.07.2011 prin care reclamanta s-a obligat să furnizeze în favoarea pârâtei serviciul detaliat în anexa 1, iar pârâta s-a obligat să plătească în schimb serviciul sub forma unui abonament lunar în valoare de 24,18 euro (TVA inclus) cu scadența în data de 3 a fiecărei luni pentru luna anterioară. În art.6.2 din contracte s-a prevăzut că termenul de plată și scadența vor fi înscrise și în factură, iar în art.6.7 părțile au convenit penalizări de 0,15% pentru fiecare zi de întârziere a plății, începând cu prima zi după data scadenței înscrise în factură sau în contract și anexele lui (f 8-12 și 18-22). Conform anexelor, valoarea totală a abonamentului lunar aferent contractului nr.C22/13.07.2011 a fost stabilită la suma de 24,18 euro (TVA inclus) (f 12), iar valoarea totală a contractului nr.C4/23.07.2011 a fost stabilită la suma de 16,12 euro (TVA inclus) (f 22).
Pârâta a achitat doar 50% din valoarea contractelor de vânzare cumpărare comercială, cu titlu de avans, iar reclamanta a emis pentru diferența de preț datorat conform celor două contracte, factura fiscală nr.75/21.10.2011 în valoare de 6286,16 lei ( f 48).
Pentru serviciile prestate în temeiul celor două contracte de furnizare servicii, reclamanta a emis factura fiscală nr.78/02.12.2011 în valoare de 526,38 lei (f 46).
Deși a fost convocată la conciliere pentru achitarea sumelor datorate în baza facturilor anterior menționate (f 31-32), pârâta a răspuns acestei convocări, susținând că echipamentele livrate de reclamantă sunt nefuncționale, inutilizabile, nu corespund calitativ și a invocat excepția de neexecutare a obligației contractuale raportat la obligația de garanție prevăzută în art.4 (f 28-29).
Apărarea pârâtei a fost însă infirmată de martorul audiat care a arătat că la cererea reclamantei a remediat personal defecțiunile reclamate de pârâtă, că a constatat cu acea ocazie că echipamentele livrate de reclamantă erau montate corespunzător și erau funcționale, că a descoperit o singură defecțiune constând într-o sondă ruptă nu din cauze de producție sau montaj, ci ca urmare a unei intervenții fizice asupra ei, defecțiunea nefiind așadar imputabilă reclamantei și că acea sondă a fost atunci înlocuită astfel încât sistemul a devenit funcțional. Martorul a mai susținut că pe baza datelor transmise de echipamente serverului societății producătoare pot fi identificate toate posibilele deficiențe ale echipamentului și că după unica intervenție pentru care a fost solicitat, a urmărit aceste date timp de două săptămâni, dar a constatat că echipamentele distribuite pârâtei erau în parametri de funcționare (f 98). Declarația martorului a fost completată cu graficele cuprinzând datele transmise de echipamente și ea se coroborează cu răspunsurile reclamantei la interogatoriul ce i s-a luat ( f 105-108).
Pentru a verifica temeinicia pretențiilor reclamantei, instanța va analiza în primul rând caracterul cert, lichid și exigibil al creanței pretinse de reclamantă împotriva pârâtei.
Sub aspectul caracterului cert al creanței invocate de reclamantă, instanța reține că existența ei rezultă cu certitudine din cuprinsul celor patru contracte cu anexa fiecăruia care se coroborează cu facturile fiscale nr.75/21.10.2011 în valoare de 6286,16 lei (f 48) și nr.78/02.12.2011 în valoare de 526,38 lei ( f 46), facturi emise conform contractelor, dar și cu mărturisirea pârâtei care nu a negat livrarea și montarea echipamentelor, invocând doar neexecutarea contractului, apărare înlăturată pe baza probelor anterior analizate.
Sub aspectul caracterului lichid al creanței, instanța reține că întinderea debitului este determinată reprezentând restul rămas neachitat din valoarea celor două contracte de vânzare cumpărare comercială și valoarea abonamentului lunar al celor două contracte de furnizare servicii, valori inserate în anexele la contracte și cuprinse în facturile fiscale nr.75/21.10.2011 în valoare de 6286,16 lei (f 48) și nr.78/02.12.2011 în valoare de 526,38 lei (f 46).
Sub aspectul caracterului exigibil, instanța reține că scadențele obligațiilor de plată izvorâte din contracte au fost menționate în cuprinsul facturilor conform clauzelor contractuale, scadența fiind împlinită raportat la aceste date.
Prin urmare, instanța va reține caracterul cert, lichid și exigibil al creanței invocate de reclamantă față de pârâtă.
Întrucât pârâta nu a achitat valoarea produselor livrate și serviciilor prestate de reclamantă în favoarea ei la scadența stabilită potrivit înțelegerii părților, în cauză devin incidente dispozițiile art.6.7 și 6.8 din cele patru contracte încheiate între părți care prevăd că în cazul depășirii termenelor, penalitățile pentru întârziere sunt datorate într-un cuantum stabilit la 0,15 % pe zi de întârziere.
Conform articolului 43 din Codul comercial, datoriile comerciale lichide și plătibile în bani produc dobândă de drept din ziua când devin exigibile, motiv pentru care pârâta datorează penalitățile de întârziere în procentul contractual începând de la data scadenței fiecărei facturi și până la data plății,
Având în vedere toate considerentele anterior expuse, în temeiul articolului 969 aliniatul 1 din Codul civil raportat la articolul 43 din Codul comercial, instanța va admite cererea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta și în consecință va obliga pe pârâtă să plătească în favoarea reclamantei suma de 6.812,52 lei, cu titlu de preț produse și servicii conform contractului de vânzare cumpărare comercială nr.C23 din 13.07.2011, contractului de vânzare cumpărare comercială nr.C3 din 23.07.2011, contractului de furnizare servicii nr.C22 din 13.07.2011 și contractului de furnizare servicii nr.C4 din 23.07.2011 și penalități pentru întârziere aferente debitului principal, în cuantum de 0,15% pe zi, calculate începând de la data scadenței fiecărei facturi și până la data achitării integrale a debitului.
Potrivit dispozițiilor articolului 274 din Codul de procedură civilă, partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
În fapt, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă a fost admisă, situație în care culpa procesuală revine pârâtei și pentru că reclamanta a dovedit în acest proces plata taxelor de timbru în valoare de 589 lei și plata onorariului de avocat în sumă de 2000 lei, conform chitanțelor nr.12/18.04.2013 și nr.11/16.04.2013 emise de SCPA C., Iusco și Asociații și facturilor aferente ( f 109, 110), instanța va obliga pârâta să plătească în favoarea reclamantei, cu titlu de cheltuieli de judecată, suma de 589 lei, reprezentând taxe de timbru, suma de 2000 lei, reprezentând onorariul de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
ORDONĂ :
Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta ., cu sediul procesual ales în Cluj-N., ., ., în contradictoriu cu pârâta . SRL, cu sediul în localitatea Satu M., ..6, jud.Satu M. și în consecință:
Obligă pârâta . SRL să plătească în favoarea reclamantei ., suma de 6.812,52 lei, cu titlu de preț produse și servicii conform contractului de vânzare cumpărare comercială nr.C23 din 13.07.2011, contractului de vânzare cumpărare comercială nr.C3 din 23.07.2011, contractului de furnizare servicii nr.C22 din 13.07.2011 și contractului de furnizare servicii nr.C4 din 23.07.2011.
Obligă pârâta . SRL să plătească în favoarea reclamantei ., penalități pentru întârziere aferente debitului principal, în cuantum de 0,15% pe zi, calculate începând de la data scadenței fiecărei facturi și până la data achitării integrale a debitului.
Obligă pârâta să plătească în favoarea reclamantei, cu titlu de cheltuieli de judecată, suma de 589 lei, reprezentând taxe de timbru, suma de 2000 lei, reprezentând onorariul de avocat.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 6 iunie 2013.
JUDECĂTOR GREFIER
M. M. G. R. M.
Red/Dact 12.08.2013
MMG
← Somaţie de plată. Sentința nr. 2517/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA | Rectificare carte funciară. Sentința nr. 2013/2013.... → |
---|