Întoarcere executare. Sentința nr. 8912/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 8912/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 31-05-2013 în dosarul nr. 26517/211/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

SECTIA CIVILA

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal - 3185

SENTINTA CIVILA NR. 8912/2013

Ședința publică din data de 31 mai 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: I.-M. R.

Grefier: M. P.

Pe rol se afla solutionarea cauzei civile privind pe contestatoarea S.C. A. P. A. S.R.L, in contradictoriu cu intimatii C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA- PRIN D. R. DE DRUMURI SI PODURI CLUJ si B. E. JUDECATORESC S. R. M., având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal indeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care,

Se constata ca dezbaterile au avut loc în ședință publică din 22.05.2013, fiind consemnate în încheierea ce face parte integranta din prezenta sentinta, cand, având nevoie de timp pentru a delibera, in temeiul dispozitiilor art. 260, alin. 1 Cod pr.civila, a amânat pronunțarea hotararii in cauza pentru data de 29.05.2013, iar ulterior pentru data de azi, 31.05.2013, când a hotărât următoarele:

INSTANTA,

Asupra cauzei civile de fata, retine urmatoarele:

Prin acțiunea inregistrata pe rolul Judecătoriei Cluj-N. la data de 04.11.2012, sub numar de dosar_ (fl. 2-3), contestatoarea S.C. A. P. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu intimatii C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA S.A. – prin D. R. de Drumuri si Poduri Cluj si B. E. Judecatoresc S. R. M., pe calea contestatiei la executare:

- anularea tuturor formelor/actelor de executare efectuate in dosarele executionale nr. 729 si 730 ale Biroului E. Judecatoresc S. R. M.;

- intoarcerea executarii silite, cu consecinta restabilirii situatiei anterioare popririi contului contestatoarei si blocarii/incasarii sumei de 612,50 lei;

- cu cheltueli de judecata.

În motivarea contestatiei la executare, contestatoarea a aratat ca atat procesele verbale de constatare a contraventiilor, cat si acte de executare silita au fost comunicate la o adresa gresita, respectiv in ., jud. Cluj, in timp ce sediul contestatoarei, incepand cu data de 03.08.2009 este in Cluj-N., ., .. Astfel, a fost in imposibilitate de a contesta cele doua procese verbale de contraventie. Actele de executare silita sunt lovite de nulitate absoluta, intrucat atat somatia comunicata debitorului, cat si procesul verbal incheiat de executor trebuie sa cuprinda sediul debitorului. De asemenea, a invocat aparari de fond impotriva titlurilor executorii, respectiv procesele verbale de contraventie nu sunt semnate de agentul constatator, iar sediul a fost indicat gresit.

In drept, a invocat prevederile Codului de Procedura Civila.

In probatiune, a depus inscrisuri (fl. 4-15).

Contestatia la executare a fost legal timbrata cu taxa de timbru in cuantum de 60 lei si timbru judiciar in valoare de 1,5 lei (fl. 3, 26).

In data de 15.01.2013 intimata C. N. de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania S.A. – D. R. Drumuri si Poduri Cluj a depus intampinare, prin care a solicitat respingerea contestatiei formulata de contestatoare, ca neintemeiata (fl. 27-29).

In motivarea intampinarii a aratat ca procesele verbale de contraventie au fost intocmite pe numele contestatarei in temeiul datelor furnizate de Ministerului Administratiei si Internelor – D. Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a vehiculelor, in conformitate cu prevederile art. 9, alin. 2 si 3 din OG nr. 15/2002. Procesele verbale de contraventie au fost comunicate prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire, fiind receptionate de contestatoare in data de 19.07.2011 la adresa mentionata in actele de constatare. Modificarea sediului contstatoarei nu este opozabila intimatei, cat timp aceasta modificare nu a fost efectuata si la D. Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor. Procesele verbale de contraventie au fost semnate electonic de agentii constatatori. Prin procesele vebale de contraventie, pe langa amenda contraventionala, contestatoarea a fost obligata si la plata unui tarif de despagubire in cuantum de 28 euro in favoarea intimatei, care nefiind achitat a procedat la executarea silita.

In drept, a invocat prevederile art. 399-405 C.pr.civ., OG nr. 2/2001, OG nr. 15/2002.

In probatiune, intimata a depus inscrisuri (fl. 18-20, 30-31, 76-80).

In data de 01.04.2013 B. E. Judecatoresc S. R. M. a comunicat copia dosarului executional nr. 730/2012 (fl. 58-69).

La termenul de judecata din 03.04.2013 instanta a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a intimatului B. E. Judecatoresc S. R. M., invocata din oficiu (fl. 70).

Prin adresa nr._/_/30.04.2013 Oficiul Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Cluj a comunicat relatiile solicitate, privind sediul contestatoarei (fl. 74).

În probațiune, instanța a încuviințat si administrat, pentru ambele parti, proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Analizând materialul probator aflat la dosarul cauzei, instanța reține următoarele: In fapt, contestatoarea a fost sanctionata contraventional prin procesele verbale de contraventie . nr._/06.07.2011 (fl. 9) si . nr._/06.07.2011 (fl. 13), intocmite de intimata C. N. de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania S.A., fiind obligata, pe langa plata amenzilor aplicate si la achitarea tarifului de despagubire in cuantum de 28 euro (118,04 lei).

Procesele verbale de contraventie au fost comunicate contestatoarei la adresa din localitatea R., nr. 331, jud. Cluj, in data de 19.07.2011, potrivit confirmarilor de primire de la filele 55 si 56 din dosar, care au fost semnate de primire, insa numele persoanei este ilizibil.

Incepand cu data de 20.06.2009 sediul social al contestatoarei este in Mun. Cluj-N., ., ., cand si-a schimbat sediul din ., nr. 331, jud. Cluj, potrivit extrasului de informare comunicat de Oficiul Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Cluj (fl. 74).

Contestatoarea nu a contestat legalitatea si temeinicia proceselor verbale de contraventie . nr._/06.07.2011 si . nr._/06.07.2011 si nu a achitat intimatei contravaloarea tarifului de despagubire stabilit in cuprinsul acestora, respectiv cate 28 euro (118,04 lei), motiv pentru care intimata a solicitat Biroului E. Judecatoresc S. R. M. executarea silita a acestor creante, formandu-se dosarele de executare nr. 729/03.04.2012 (fl. 6) si nr. 730/03.04.2012 (fl. 10).

In dosarul de executare nr. 729/2012 executorul judecatoresc a intocmit in data de 28.05.2012 procesul verbal nr. 1, privind cheltuielile de executare silita si in data de 29.05.2012 a emis somatia de plata a sumelor de 28 euro, debit si 179 lei, cheltuieli de executare (fl. 7,8), iar in dosarul de executare nr. 730/2012 a emis procesul verbal nr. 1/04.05.2012, privind cheltuielile de executare silita si somatia de plata a sumelor de 28 euro, debit si 179 lei, cheltuieli de executare (fl. 11-12).

In data de 01.11.2012 a fost retrasa din contul contestatoarei suma de 612,50 lei (56 euro si 358 lei) si a fost achitata Biroului E. Judecatoresc S. R. M., reprezentand creanta in dosarele de executare nr. 730 si 729/2012, potrivit extrasului de cont privind tranzactiile efectuate de contestatoare in perioada 02.10.2012 – 01.11.2012 (fl. 5).

Contestatoarea a formulat contestatie la executare impotriva actelor de executare efectuate in dosarele de executare nr. 729 si 730 / 2012, aratand ca atat procesele verbale de contraventie, cat si toate actele executare nu i-au fost comunicate la sediul social si nu a avut cunostinta de ele pana la momentul retragerii sumei de 612,50 lei din contul sau bancar.

In drept, se retine incidenta prevederii art. 25 din O.G. nr. 2/2001, potrivit careia procesul-verbal se va înmâna sau, dupa caz, se va comunica, în copie, contravenientului si, daca este cazul, partii vatamate si proprietarului bunurilor confiscate, comunicarea facandu-se de organul care a aplicat sanctiunea, în termen de cel mult o luna de la data aplicarii acesteia. De asemenea, in temeiul art. 14, alin 1 din O.G. nr 2/2001 executarea sanctiunii amenzii contraventionale se prescrie daca procesul-verbal de constatare a contraventiei nu a fost comunicat contravenientului în termen de o luna de la data aplicarii sanctiunii.

In speta, procesele verbale de contraventie . nr._/06.07.2011 si . nr._/06.07.2011 nu au fost comunicate contestatoarei la sediul actual al acesteia inscris in Registrul privind persoanele juridice detinut de Oficiul Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Cluj, respectiv in Mun. Cluj-N., ., ., ci la un sediu pe care nu il mai detine din 20.06.2009 – ., nr. 331, jud. Cluj.

Sustinerea intimatei in sensul ca nu ii este opozabila modificarea sediului contestatoarei, intrucat aceasta modificare nu a fost efectuata si in baza de date a Directiei Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor, este neintemeiata, intrucat potrivit art. 5, alin. 1 din Legea nr. 26/1990, privind registrul comertului, inmatricularea și mențiunile sunt opozabile terților de la data efectuării lor în registrul comerțului ori de la publicarea lor în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, sau în altă publicație, acolo unde legea dispune astfel. In speta intimatei ii era opozabil sediul actual al contestatoarei incepand cu data de 20.06.2009, chiar daca contestatoarea nu a solicitat modificarea sediului si in baza de date detinuta de Ministerul Administratiei si Internelor - D. Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor. Registrul comerțului este public, iar oficiul registrului comerțului este obligat să elibereze, pe cheltuiala persoanei care a făcut cererea, copii certificate de pe înregistrările efectuate în registru și de pe actele prezentate, precum și informații despre datele înregistrate în registrul comerțului și certificate constatatoare că un anumit act sau fapt este ori nu este înregistrat, conform art. 4, alin. 1 si 2 din Legea nr. 26/1990.

De asemenea, intimata nu a facut dovada ca persoana care a semnat confirmarile de primire privind comunicarea proceselor verbale de contraventie . nr._/06.07.2011 si . nr._/06.07.2011, a avut calitatea de reprezentant al contestatoarei si ca aceasta avea cunostinta de procesele verbale de contraventie din 19.07.2011, in contextul in care contestatoarea nu mai avea sediul social la adresa unde acestea i-au fost comunicate incepand cu data de 20.06.2009.

În aceste împrejurari, instanta constata ca procesele verbale de contraventie nu au fost comunicate contestatoarei în conditiile art. 25 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001, astfel ca in cauza devin incidente dispozitiile art. 14, alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, respectiv prescrierea executarii sanctiunilor contraventionale, care zadarniceste orice modalitate de executare silita.

In consecinta, instanta va admite cererea contestatoarei, constatand prescrisa executarea sanctiunilor contraventionale, si va dispune anularea actelor de executare efectuate in dosarele de executare nr. 729/2012 si 730/2012 ale Biroului E. Judecatoresc S. R. M..

In continuare instanta retine ca in conformitate cu dispozitiile art. 404 ind. 1, alin. 1 si 2 C.pr.civ., in toate cazurile în care se desfiinteaza titlul executoriu sau însasi executarea silita, cel interesat are dreptul la întoarcerea executarii prin restabilirea situatiei anterioare acesteia, iar bunurile asupra carora s-a facut executarea se vor restitui celui indreptatit.

Avand in vedere solutia de anulare a actelor de executare efectuate in dosarele de executare nr. 729/2012 si 730/2012 ale Biroului E. Judecatoresc S. R. M., se va dispune întoarcerea executarii silite din aceste dosare de executare, prin restabilirea situatiei anterioare acesteia, în sensul ca va fi obligata intimata C. N. de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania S.A. sa restituie contestatoarei suma de 612,50 lei.

F. de imprejurarea ca la termenul de judecata din 03.04.2013 instanta a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a intimatului B. E. Judecatoresc S. R. M., invocata din oficiu (fl. 70), va respinge contestatia la executare formulata de contestatoare, in contradictoriu cu intimatul B. E. Judecatoresc S. R. M., ca fiind introdusa fata de o persoana fara calitate procesuala pasiva.

Văzând prevederile art. 23, alin. 1, lit. e din Legea nr. 146/1997, instanța va dispune restituirea către contestatoare a sumei de 60 lei, reprezentand taxa judiciara de timbru, achitata conform chitanței CH MCJ_/16.01.2013 (fl. 26), la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri.

În temeiul art. 274 Cod pr. civ., constatand culpa procesuala a intimatei C. N. de autostrazi si Drumuri Nationale din Romania S.A., instanta o va obliga la plata în favoarea contestatoarei a sumei de 1,5 lei, reprezentand timbru judiciar (fl. 3, 26).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite in parte contestatia la executare formulată de contestatoarea S.C. A. P. A. S.R.L., cu sediul procesual ales la Cabinet de Avocat T. E., situat in Cluj-N., .. 1, ., in contradictoriu cu intimatii C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA S.A. – prin D. R. de Drumuri si Poduri Cluj, cu sediul in Cluj-N., ., jud. Cluj si B. E. Judecatoresc S. R. M., cu sediul in Cluj-N., Calea Dorobantilor, nr. 11, . si, in consecinta:

Anuleaza toate formele de executare efectuate in dosarele de executare nr. 729/2012 si 730/2012 ale Biroului E. Judecatoresc S. R. M..

Dispune intoarcerea executarii silite in dosarele de executare nr. 729/2012 si 730/2012 ale Biroului E. Judecatoresc S. R. M. si repunerea partilor in situatia anterioara, în sensul obligării intimatei C. N. de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania S.A. să restituie contestatoarei suma de 612,50 lei.

Respinge contestatia la executare formulata de contestatoare, in contradictoriu cu intimatul B. E. Judecatoresc S. R. M., ca fiind introdusa fata de o persoana fara calitate procesuala pasiva.

In temeiul art. 23, alin. 1, lit. e din Legea nr. 146/1997 dispune restituirea catre contestatoare a sumei de 60 lei, la data rămânerii irevocabile a hotărârii, reprezentand taxa judiciara de timbru achitata potrivit chitantei CH MCJ_/16.01.2013.

Obligă intimata C. N. de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania S.A. la plata către contestatoare a sumei de 1,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentand timbru judiciar.

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 31 mai 2013,

JUDECĂTOR, GREFIER,

I. M. R. M. P.

Red. Dact. I.M.R./ 5 ex / 24.08.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Întoarcere executare. Sentința nr. 8912/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA