Plângere contravenţională. Sentința nr. 6601/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 6601/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 09-04-2013 în dosarul nr. 27157/211/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.-N.

CIVIL

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal

SENTINȚA CIVILĂ NR. 6601/2013

Ședința publică din data de 09.04.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE G. I. A.

GREFIER S.-A. A.-I.

Pe rol fiind judecarea acțiunii civile formulate de petenta C. A. în contradictoriu cu intimatul M. C.-N. – DIRECTIA POLITIEI LOCALE, având ca obiect plangere contraventionala.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima și la a doua strigare a cauzei se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Instanța constată că la data de 19.03.2013 s-au depus de către intimat note de ședință., iar la data de 02.04.2013, intimata a depus înscrisuri, constând în planșe foto, dispoziția primarului nr. 275/01.02.2012, fișa postului agentului constatator, procesul-verbal privind comunicarea procesului verbal de contravenție, fil. 18-22, 23-37.

Instanța apreciază că nu se impune comunicarea notelor de sedință și a înscrisurilor depuse, raportat la data depunerii acestora la dosar, petenta, prin reprezentantul să u ales putând să ia cunostință de acestea de la dosar.

În temeiul art.167 Cpr.civ. instanța încuviințează ambelor părți proba cu înscrisurile depuse, și față de lipsa părților de la acest termen de judecată și reținând că că petenta a solicitat judecarea cauzei și în lipsa sa, constată cauza în stare de judecată și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 20.11.2012 petenta A. C. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul M. C.-N. anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției nr._/484/31.10.2012 încheiat de intimat.

În motivarea plângerii, s-a arătat, în esență, că procedura de constatare si sancționare a contravenției stabilita prin HCL nr. 26/2010 nu îndeplineste condițiile imperative impuse de OG nr. 2/2001, hotarârea Consiliului Local C. având forță juridica inferioara legii. De asemenea, s-a încălcat procedura de constatare și sancționare a contravenției prevăzuta de art. 15 și 21 din OG nr. 2/2001, aplicarea sancțiunii contravenționale nefiind dispusă prin rezoluție scrisă pe procesul-verbal de constatare a contravenției, acesta din urma nefiind înaintat de îndată organului în drept să aplice sancțiunea contravențională, fiind încălcat astfel principiul celerității. De asemenea, procesul-verbal nu cuprinde semnătura unui martor asistent cf. art. 19 din OG nr. 2/2001, ci doar mențiunea „auto fotografiat” care nu suplinește însă lipsa semnăturii martorului. În drept, au fost invocate disp. art. 2, art.3, art.15, art.17, art. 19 alin.(i) si (3), art.21, art. 31 din O.G. nr.2/2001; art. 6 (ex art. 51) din Legea nr.51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat republicata; HCL nr.26/2010.

Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar conform art.15 lit.i din Legea nr.146/1997 modificată.

Intimatul M. C. N. – DIRECTIA POLITIA COMUNITARA a depus note de sedință prin care a solicitat respingerea plângerii formulate, ca neîntemeiată.

În motivare, intimatul a arătat că abilitatea agentului constatator de constata contravenția imputata petentei rezulta din disp. art. 7 lit h din Legea nr. 15/2010 coroborat cu art. 15 alin 2 din OG nr. 2/2001, acesta fiind numit prin dispoziție a Primarului Mun. C. N.. Cat privește actul contestat, nu a fost posibilă întocmirea procesului-verbal la data constatării deoarece, nu se cunoștea proprietarul autoturismului,fiind necesară identificarea acestuia. La data și locul constatării s-a încheiat o nota de constatare care a fost lăsată pe parbrizul mașinii, însă petenta, neconformându-se acesteia, a fost necesară identificarea și încheierea procesului-verbal de constatare a contravenției și aplicare a sancțiunii. Așadar, procesul-verbal a fost întocmit la data de 31.10.2012, la sediul organului constatator, ca urmare a identificării contravenientei. Astfel, procesul verbal a fost încheiat ulterior constatării faptei contravenționale și după identificarea persoanei proprietarului, agentul constatator fiind în imposibilitate de a reține un martor asistent conform mențiunii de pe procesul-verbal.

În drept, au fost invocate disp. art. 115 c.pr.civ.

Instanța a încuviințat ambelor părți proba cu înscrisuri.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr._/484/31.10.2012 petenta A. C. a fost sancționată pentru săvârșirea contravenției prevăzute și sancționate de art.10 lit a din HCL nr. 26/2010 privind stationarea fara tichet sau abonament de parcare valabil.

S-a reținut în sarcina petentei faptul că, în calitate de proprietar al autoturismului cu nr. de înmatriculare_ la data de 07.05.2012 orele 8.48, a staționat pe domeniul public aparținând Mun.C. N., respectiv pe .>

Procesul-verbal a fost încheiat în lipsa petentei, care a formulat în termenul legal prevăzut de art. 31 din OG nr. 2/2001 prezenta plângere contravențională.

Sub aspectul motivelor de nelegalitate invocate de petentă, instanța reține că procesul verbal de contravenție contestat nr._/484/31.10.2012 a fost încheiat de către un agent constatator, desemnat prin dispoziție a Primarului Municipiului C. N. să constate contraventii si să aplice sancțiuni pentru încălcarea normelor privind oprirea, staționarea si parcarea autovehiculelor pe raza municipiului, activitatea de administrare a municipiului făcând parte din domeniul obiectului de reglementare al consiliilor locale. Contrar susținerilor petentei, HCL nr. 26/2010 - act normativ in vigoare, ale cărui prevederi nu au fost supuse excepției de nelegalitate pe calea contenciosului administrativ – nu prevede o procedura paralela de sancționare a contravenției, ci reda prevederile art. 21 din OG nr. 2/2001. Împrejurarea încheierii unei note de constatare de către agentul constatator, care ulterior încheie si procesul-verbal de contravenție prin care aplica sancțiunea, nu este e natura să conduca la o concluzie contrară, câtă vreme posibilitatea aplicării ulterioare a sancțiunii este prevăzuta de art. 13 din Og nr. 2/2001, cu limita impusa de 6 luni de la data constatării. În speță, agentul constatator avea posibilitatea să constate contravenția, cât si să aplice sancțiunea, conform Dispoziției Primarului Municipiului C. N. 275/01.02.2012, respectând termenul de 6 luni prevăzut de lege. Cât privește încălcarea principiului celerității la încheierea procesului-verbal, instanța reține că singura limita impusă în ceea ce privește răspunderea contravențională a persoanei sancționate este cea prevăzută de art. 13 alin 1 din OG nr. 2/2001, respectiv, aplicarea sancțiunii să se facă în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei. În acest sens, încălcarea principiului celerității stabilirii răspunderii contravenționale se impune a fi analizat doar prin raportare la dispozițiile art. 13 alin 1 din OG nr. 2/2001.

În ceea ce privește lipsa unui martor asistent, în conformitate cu dispozițiile art. 19 din OG nr. 2/2001, instanța reține că dispozițiile art. 19 din Og nr. 2/2001 reglementează instituția martorului asistent, doar pentru acele situații limitativ prevăzute de lege, când contravenientul nu se află de față la încheierea procesului verbal, refuză sau nu poate să semneze, cazuri în care agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de către cel puțin un martor. De lege lata, dispozițiile OG nr. 2/2001 nu impun obligația agentului constatator de a identifica un martor ocular, în favoarea acestuia operând prezumția relativă de legalitate și temeinicie a procesului-verbal încheiat, supusă dovezii contrare de către petent. Cât privește lipsa semnăturii martorului asistent de pe procesul-verbal contestat, agentul constatator a menționat clar motivele pentru care actul nu este semnat de către un martor, fiind de notorietate faptul că, în general, persoanele refuză să semneze procese-verbale de contravenție pentru a evita anumite inconveniente ce rezultă din această calitate. De altfel, petenta nici nu a făcut dovada vătămării rezultata din lipsa martorului asistent, desi sarcina probei îi revine.

Sub aspectul temeiniciei actului, instanța reține că procesul-verbal face dovada împrejurărilor de fapt reținute de agentul constatator, bucurându-se de o prezumție relativă de adevar – atunci când fapta este constatată prin propriile simțuri de către acesta - supusă dovezii contrare în condițiile art. 1169 c.civ., nefiind necesara susținerea constatării personale de către agentul constatator cu probe foto sau video. În cauza de față, plansele foto depuse la dosar din care rezulta că petenta nu avea afisat la vedere tichetul sau abonamentul de parcare care să justifice ocuparea locului de parcare, confirma situația de fapt constatată de agentul constatator, sancționarea petentei in temeiul art. 10 lit b din HCL nr. 26/2010 fiind corecta.

Ca atare, apreciind asupra legalității si neteminiciei procesului-verbal de contravenție nr._/484/31.10.2012 încheiat de intimat, pentru motivele mai sus expuse, instanța va respinge plângerea contravențională formulată ca neîntemeiată, cu consecința menținerii procesului-verbal contestat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge plângerea contravențională formulată de petenta C. A., cu domiciliul procesual ales la SCA N., Ș. ȘI ASOCIAȚII” cu sediul în C. N., .. 1, .. C., în contradictoriu cu intimatul M. C. N. – Direcția Poliția Comunitara, cu sediul în C. N., Calea Moților, nr. 3-7, jud. C., împotriva procesului-verbal de contravenție nr._/484/31.10.2012, ce neîntemeiată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 09.04.2013.

JUDECĂTOR GREFIER

A. G. I. S. A. A. I.

Red/tehn. GIA

5ex/06.08.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 6601/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA