Legea 10/2001. Sentința nr. 645/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
Comentarii |
|
Sentința nr. 645/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 16-01-2013 în dosarul nr. 14118/211/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.-N.
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185
DOSAR CIVIL NR._
SENTINȚA CIVILĂ nr. 645/2013
Ședința Publică din 16 ianuarie 2013
INSTANȚA constituită din:
PREȘEDINTE: S. F. C.
GREFIER: O. C. E.
Pe rol fiind soluționarea cererii formulate de către reclamanții N. M. și N. W. I. în contradictoriu cu pârâții S. Român prin M. C.-N. și M. C.-N. prin Primar, având ca obiect Legea nr. 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta reclamanților, avocat C. A., lipsă fiind pârâții.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că prin Registratură, la data 15 ianuarie 2013, pârâții au depus întâmpinare, în două exemplare.
Instanța comunică reprezentantei reclamanților 1 exemplar de pe întâmpinarea depusă.
Reprezentanta reclamanților arată că nu are alte cereri.
În temeiul art. 167 C.pr.civ instanța încuviințează înscrisurile depuse la dosar ca fiind pertinente, concludente și utile soluționării cauzei, încheie faza probatorie și acordă cuvântul asupra cererii.
Reprezentanta reclamanților solicită admiterea acțiunii, fără cheltuieli de judecată.
Instanța reține cauza în pronunțare.
JUDECĂTORIA
Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată că prin acțiunea formulată pe rolul Judecătoriei C.-N. la data de 13.06.2012 și înregistrată sub dosar nr._ reclamanții N. M. și N. W. I. au solicitat în contradictoriu cu pârâții S. ROMÂN prin M. C.-N. și M. C.-N. prin PRIMAR să constate că suprafața de 145 mp situată pe ..156, restituită reclamanților prin Dispoziția primarului mun. C.-N. nr._ din 27.12.2007 se suprapune parțial peste terenul înscris în CF nouă_ C.-N. (CF veche_ C.-N.) cu nr top_/1/1/1/1, proprietatea pârâților; să se dispună dezmembrarea parcelei în suprafață de 7391 mp înscrisă în CF nouă_ C.-N. (CF veche_ C.-N.) cu nr. topo_/1/1/1/1 în favoarea pârâților de rândul 1 și 2 prin formarea a două parcele: . suprafață de 145 mp, cu nr. topo nou_/1/1/1/1/1, care să cuprindă terenul menționat în Dispoziția de restituire nr._/27.12.2007 emisă de Primarul mun. C.-N.; . nr. topo nou_/1/1/1/1/2, care să cuprindă restul terenului din cartea funciară, cu situația juridică neschimbată; să se dispună întabularea dreptului de proprietate al reclamanților asupra terenului în suprafață de 145 mp care face obiectul parcelei nr.I reclamanților cu titlu de drept lege în temeiul Legii nr.10/2001, în cotă de ½ parte fiecare; cu cheltuieli de judecată în caz de opunere.
În motivare, reclamanții au arătat că le-a fost restituită suprafața de 145 mp situată pe ..156 conform Dispoziției Primarului mu. C.-N. nr._/27.12.2007. Această suprafață de teren a fost expropriată în temeiul Decretului de expropriere nr.270/1970 de la proprietarul tabular N. W. I., soțul reclamantei N. M., respectiv tatăl reclamantului N. W. I.. Terenul în suprafață de 145 mp se află în posesia reclamanților, fiind situat în curtea imobilului în care locuiesc, întreaga suprafață de teren fiind îngrădită. Conform raportului de expertiză efectuat de expert tehnic judiciar B. A. acest teren se identifică în regim de carte funciară cu terenul în suprafață de 7391 mp înscris în CF nou_ C.-N. (CF veche_ C.-N.) cu nr topo_/1/1/1/1, proprietari tabulari fiind pârâții de rândul 1 și 2. Terenul în suprafață de 145 mp este liber de construcții, nu există pe acesta rețele tehnico-edilitare, este îngrădit și se află în posesia reclamanților, astfel că poate fi restituit în natură conform dispoziției primarului. În vederea înscrierii terenului în cartea funciară se impune efectuarea operațiunii de dezmembrare a imobilului înscris în CF nou_ C.-N. ( CF veche_ C.-N.) cu nr. topo_/1/1/1/1 prin crearea unei parcele de 145 mp care să fie atribuită reclamanților.
În drept nu s-au invocat dispoziții legale.
Acțiunea este scutită de taxă judiciară de timbru conform art. 50 alin.1 din Legea nr.10/2001 și art. 1 alin.2 din OG nr.32/1995.
Prin întâmpinarea depusă la data de 15.01.2013 pârâții S. Român prin M. C.-N. și M. C.-N. prin Primar au arătat că nu se opun în principiu admiterii acțiunii.
În motivare, pârâții au arătat că în urma analizării efectuate de către Serviciul de Specialitate a raportului de expertiză tehnică extrajudiciar s-a constatat că expertul a identificat în mod corect, atât din punctul de vedere al cărții funciare, cât și al poziționării în teren, imobilul incident litigiului, în suprafață de 145 mp dobândit de reclamanți în temeiul Legii nr.10/2001. Și tabelul de mișcare a parcelelor este corect întocmit., lotul nr. II cu nr topo_/1/1/1/2 în suprafață de 7246 mp (categoria de folosință: teren, alei și spații verzi) rămânând cu titularul dreptului de proprietate neschimbat- S. Român în administrarea operativă a Municipiului C.-N. prin administrarea parcurilor și străzilor. Solicitările reclamanților reprezintă o operațiune tehnico-materială necesară aplicării în concret a prevederilor art.1-3 privind propunerile stabilite prin Dispoziția nr._/27.12.2007, având în vedere dispozițiile art.879 N.c civ.
În drept nu s-au invocat dispoziții legale exprese.
În probațiune instanța a încuviințat proba cu înscrisuri și proba cu expertiză tehnică extrajudiciară efectuată de expert tehnic judiciar B. A..
Analizând materialul probator aflat la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:
Prin Dispoziția de restituire și propunere privind acordarea de despăgubiri nr._/27.12.2007 emisă de Primarul mun. C.-N. s-a dispus restituirea în natură a terenului în suprafață de 145 mp din ._/2, înscris inițial în CF 6360, transcris în CF_ situat în ..156 în favoarea reclamanților N. M. și N. W. I..
Art. 2 alin.2 din această dispoziție emisă în aplicarea dispozițiilor Legii nr.10/2001, republicată, prevede că „punerea în posesie se face după prezentarea de către beneficiarul restituirii a unei sentințe judecătorești definitive și irevocabile, învestită cu formulă executorie, privind acceptarea expertizei judiciare de parcelare și întabulare”.
Prin raportul de expertiză tehnică extrajudiciar efectuat de expert tehnic judiciar B. A. a fost identificat terenul în suprafață de 145 mp restituit în natură în baza Legii nr.10/2001 și s-a constatat că terenul de 145 mp se identifică în CF_ C.-N., proprietatea Statului Român, este liber de construcții și utilități, se poate restitui în natură. Conform tabelelor de mișcare parcelară s-a propus dezmembrarea terenului în suprafață de 7391 mp înscris în CF nou_ C.-N. (Cf veche_ C.-N.) cu nr. topo_/1/1/1/1 prin formarea a două loturi: lotul nr. I în suprafață de 145 mp cu nr. topo nou_/1/1/1/1/1, care să cuprindă terenul menționat în dispoziția de Restituire nr._/27.12.2007 emisă de Primarul mun. C.-N. cu înscrierea dreptului de proprietate al reclamanților; lotul nr. II cu nr top nou_/1/1/1/1/2 care să cuprindă restul terenului din cartea funciară cu situație juridică neschimbată; atribuirea terenului în suprafață de 145 mp obiect al lotului nr. I reclamanților cu titlu de drept lege în temeiul Legii nr.10/2001, în cotă de ½ parte (f.6-21).
Potrivit art. 884 N.c civ procedura de înscriere în cartea funciară se va stabili prin lege specială. Iar conform art. 20 alin.3 din Legea nr.7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, dreptul de proprietate și celelalte drepturi reale asupra unui imobil se vor înscrie în cartea funciară pe baza înscrisului autentic notarial sau a certificatului de moștenitor, încheiate de un notar public în funcție în România, a hotărârii judecătorești rămase definitivă și irevocabilă sau pe baza unui act emis de autoritățile administrative, în cazurile în care legea prevede aceasta, prin care s-au constituit ori transmis în mod valabil.
De asemenea, potrivit art. 51 alin.1 din Legea nr.7/1996 înscrierile și radierile efectuate în cărțile funciare nu pot fi rectificate decât pe baza hotărârii instanței judecătorești definitive și irevocabile sau pe cale amiabilă, în baza unei declarații date în formă autentică, de titularul tabular, respectiv de titular, în baza unei documentații cadastrale, iar conform art. 879 alin.2 N.c civ imobilul înscris în cartea funciară se modifică și prin dezlipiri, dacă se desparte o parte din imobil sau se micșorează întinderea acestuia.
Având în vedere aceste prevederi legale coroborate cu cele ale Ordinului nr.634/2006 privind aprobarea Regulamentului privind conținutul și modul de întocmire a documentațiilor cadastrale în vederea înscrierii în cartea funciară, instanța constată că raportul de expertiză extrajudiciar efectuat în cauză nu poartă viza OCPI C. conform Ordinului nr.1882/2011, motiv pentru care înscrierea în cartea funciară nu se poate realiza în baza acestui raport de expertiză, fiind necesară o documentație cadastrală.
Constatând că reclamanților li s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra suprafeței de 145 mp situată în C.-N., ..156, jud.C. și s-a dispus restituirea în natură a acestui imobil prin Dispoziția Primarului mun. C.-N. nr._/27.12.2007, iar art. 2 al acestei dispoziții condiționează punerea în posesie de verificarea de către instanță a raportului de expertiză tehnică de identificare a imobilului, raport de expertiză corect efectuat, instanța va admite acțiunea reclamanților și va dispune în sensul celor solicitate de aceștia, urmând ca pentru petitul privind înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară să fie întocmită documentația cadastrală.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, în temeiul art. 274 C.pr.civ coroborat cu principiul disponibilității care guvernează procesul civil, instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții N. M. și N. W. I. cu domiciliul în C.-N., . nr.158, jud.C. și domiciliul procesual ales în C.-N., . nr.25, . la Cabinet de avocat C. A. în contradictoriu cu pârâtții S. ROMÂN prin M. C.-N. și M. C.-N. prin PRIMAR, ambii cu sediul în C.-N., .-3, jud.C., și în consecință:
Constată că suprafața de 145 mp situată în C.-N., ..156, restituită reclamanților prin Dispoziția Primarului mun. C.-N. nr._ din 27.12.2007 se suprapune parțial peste terenul înscris în cartea funciară nouă_ C.-N. (CF veche_ C.-N.), nr top_/1/1/1/1, proprietatea pârâților;
Dispune dezmembrarea parcelei în suprafață de 7391 mp înscrisă în cartea funciară nouă_ C.-N. (CF veche_ C.-N.) cu nr top_/1/1/1/1 în favoarea pârâților prin formarea a două parcele:
- . suprafață de 145 mp, cu nr top nou nou_/1/1/1/1/1, teren menționat în Dispoziția de restituire nr._/27.12.2007 emisă de Primarul mun. C.-N.;
- . nr top nou_/1/1/1/1/2, care cuprinde restul terenului din cartea funciară, cu situație juridică neschimbată;
Dispune întabularea dreptului de proprietate al reclamanților asupra terenului în suprafață de 145 mp care face obiectul parcelei nr.I în favoarea reclamanților, cu titlu de drept lege în temeiul Legii nr.10/2011, în cotă de ½ parte fiecare, sub condiția întocmirii documentației cadastrale.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16 ianuarie 2013.
JUDECĂTOR,GREFIER,
S. F. C. O. C. E.
Red/dact/SFC/05.02.2013/5 ex.
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013.... | Pretenţii. Sentința nr. 4537/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA → |
---|