Pensie întreţinere. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 02-07-2013 în dosarul nr. 3660/211/2012
Dosar nr._ /2011
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
Secția Civilă
Sentința civilă nr._ /2013
Ședința publică din data de 2 iulie 2013
Instanța constituită din:
Judecător: C. S.
Grefier: R. Z.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamanta C. M. N. și pe paratul C. C. A. având ca obiect pensie INTRETINERE
La apelul nominal făcut în ședința publică se constata lipsa partilor.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că judecarea cauzei a fost suspendată la data de 06.06.2012, conform art. 242 alin. 1 pct. 2 C. pr. civ.
Instanța invocă din oficiu excepția perimării și reține cauza în pronunțare pe excepție.
INSTANȚA
Constatând că de la data încheierii de suspendare prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților, nemaîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii.
În baza art.248 și urm. C. pr. civ, urmează a constata perimată acțiunea de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția perimării cererii de chemare în judecată, invocată de instanță din oficiu.
Constată perimarea cererii formulată de reclamantul C. M. N., cudomiciliul în Cluj-N., ., . în contradictoriu cu pârâtul, C. C. cu domiciliul procesual ales in Cluj-N., .,., având ca obiect pensie intretinere.
Cu drept de recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică azi, 2.07.2013.
Președinte,Grefier,
C. S. R. Z.
← Ordonanţă preşedinţială. Hotărâre din 03-01-2013,... | Tutelă. Sentința nr. 2490/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA → |
---|