Plângere contravenţională. Încheierea nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Încheierea nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 19-09-2013 în dosarul nr. 5166/211/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.- N.

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

Operator de date cu caracter personal 3185

ÎNCHEIEREA CIVILĂ NR._/2013

Ședința publică din 19 septembrie 2013

Instanța constituită din :

JUDECĂTOR: I. V.

GREFIER: B. S.

Pe rol se afla solutionarea cauzei civile inaintată de petentul A. H. in contradictoriu cu intimatul M. C.-N. – DIRECȚIA POLIȚIA LOCALĂ, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut in cauză se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal indeplinită.

S-a făcut referatul cauzei dupa care,

INSTANȚA

Deliberând, in temeiul art. 164 C.pr.civ., va admite excepția conexității.

Va dispune conexarea prezentei cauze la dosarul nr._, aflat pe rolul Judecătoriei C.-N..

Motiv pentru care,

DISPUNE

În temeiul art. 164 C.pr.civ., admite excepția conexității.

Conexarea prezentei cauze la dosarul nr._, aflat pe rolul Judecătoriei C.-N..

Pronunțată in ședința publică din 19 septembrie 2013.

JUDECATOR, GREFIER,

I. V. B. S.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Încheierea nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA