Plângere contravenţională. Sentința nr. 1587/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 1587/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 28-01-2013 în dosarul nr. 8859/245/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.-N.

SECȚIA CIVILĂ

OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL - 3185

Dosar nr._

SENTINTA CIVILA NR. 1587 /2013

Sedinta publica din data de 28 ianuarie 2013

Instanta constituita din:

JUDECĂTOR: M. L.

GREFIER: C. S.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe petentul G. C. C., in contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLITIE AL JUDETULUI C., având ca obiect plangere contraventionala.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezinta numitul R. A., citat in calitate de martor, lipsa fiind petentul si intimatul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

S-a procedat la identificarea cu carte de identitate a martorului R. A. și audierea acestuia, sub prestare de jurământ, declarația fiind consemnată în scris, semnată de președintele completului de judecată, grefier și martor și atașată la dosarul cauzei.

La interpelarea instanței, numitul R. A. arataă că nu solicită cheltuieli de deplasare.

In continuare, instanta constata ca prin intampinarea pe care a formulat-o, intimatul a aratat ca fapta retinuta in sarcina petentului a fost constatata de agentul constatator prin propriile simturi, motiv pentru care apreciaza ca nu se impune a se da curs solicitarii petentului de a fi obligat intimatul sa faca dovada foto/video a faptei retinute in sarcina petentului.

Instanța, în temeiul art. 167 alin.1 C.pr.civ. încuviințează proba cu înscrisurile aflate la dosar și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Constata ca:

Prin plangerea inregistrata pe rolul Judecatoriei Iasi sub nr. de mai sus petentul G. C. C., in contradictoriu cu intimatul I. C., a solicitat instantei ca prin hotararea pe care o va pronunta sa dispuna anularea amenzii ce i-a fost aplicata prin procesul verbal de contraventie . nr._/08.03.2012 incheiat de intimat, aratand in esenta ca nu a incalcat nicio regula de circulatie, deoarece in locul unde a oprit nu era niciun semn de circulatie care sa interzica stationarea.

Plangerea nu a fost motivata in drept.

Prin intampinarea formulata in cauza, intimatul a invocat in principal exceptia necompetentei teritoriale a Judecatoriei Iasi, iar cu privire la fondul cauzei a solicitat respingerea plangerii ca fiind nefondata, aratand in esenta ca procesul verbal contestat a fost incheiat cu respectarea intocmai a dispozitiilor art. 16, art. 17 si art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001 si face dovada celor pe care le consemneaza pana la proba contrarie, deoarece fapta retinuta in sarcina petentului a fost constatata de agentul constatator prin propriile simturi. Or, in speta, petentul nu a dovedit existenta unei alte stari de fapt decat cea retinuta in sarcina sa (f. 8-10).

Prin sentinta civila nr. 9831 pronuntata la data de 10 mai 2012, Judecatoria Iasi a admis exceptia necompetentei sale teritoriale, declinand competenta de solutionare a cauzei in favoarea Judecatoriei C.-N..

In probatiune, a fost administrata proba cu inscrisuri si proba testimoniala.

Deliberand, instanta retine urmatoarele:

Prin procesul verbal de contraventie . nr._/08.03.2012 s-a aplicat petentului o amenda in cuantum de 350 lei pentru savarsirea contraventiei prevazute de art. 108 alin. 1 lit. b) din OUG nr. 195/2002 si sanctionata de art. 100 alin. 2 din acelasi act normativ, respectiv pentru faptul ca la data de 08.03.2012, orele 9:55, a stationat voluntar cu autoturismul cu numarul de inmatriculare_ pe partea carosabila a strazii Miraslau din C.-N., in fata unitatii bancare CEC, pe raza de actiune a indicatorului.

Plangerea formulata de petent impotriva procesului verbal sus-mentionat a fost inregistrata in termenul de 15 zile prevazut de art. 31 alin. 1 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, fiind scutita de la plata taxei de timbru conform art. 36 din acelasi act normativ.

Sub aspectul legalitatii procesului verbal contestat, instanta constata ca acesta a fost incheiat cu respectarea termenului preazut de art. 13 din OG nr. 2/2001 si cuprinde toate mentiunile prevazute de art. 17 din OG nr. 2/2001 sub sanctiunea nulitatii absolute, iar petentul nu a invocat existenta vreunui motiv de nulitate relativa a procesului verbal.

Sub aspectul temeiniciei procesului verbal instanta, din interpretarea coroborata a disp. art. 34 din OG. 2/2001 si a disp. art 6 din Conventia pentru Apararea Drepturilor Omului si Libertatilor Fundamentale (incidente in materie contraventionala conform deciziei nr. 197/2003 a Curtii Constitutionale) retine ca procesul verbal de constatare a contraventiei se bucura de o prezumtie relativa de legalitate, in sensul ca face intotdeauna dovada celor pe care le consemneaza pana la proba contrarie, care fata de disp. art. 1169 C. civ. cade in sarcina contravenientului, acesta putand dovedi liber, cu orice mijloc de proba, caracterul nereal al mentiunilor inscrise in procesul verbal.

In speta, petentul a contestat savarsirea faptei retinute in sarcina sa, insa apararea pe care a formulat-o, in sensul ca in locul unde a oprit nu era niciun semn de circulatie care sa interzica stationarea, nu a fost dovedita prin vreun mijloc de proba.

Este adevarat ca petentul a solicitat sa fie obligat intimatul sa faca dovada foto/video a faptei retinute in sarcina sa, insa instanta a apreciat ca nu se impune a se da curs acestei solicitari, deoarece din procesul verbal contestat nu rezulta ca acesta a fost incheiat ca urmare a constatarii faptei prin mijloace tehnice, iar prin intampinarea pe care a formulat-o, intimatul a aratat ca fapta retinuta in sarcina petentului a fost constatata de agentul constatator prin propriile simturi.

Mai mult, martorul semnatar al procesului verbal contestat, R. A., audiat in sedinta publica din data de 28.01.2013, a aratat ca a observat personal ca masina mentionata in procesul verbal a fost oprita . exista indicator cu mentiunea oprirea interzisa.

Asa fiind, instanta retine ca, atata vreme cat fapta retinuta in sarcina petentului prin procesul verbal contestat a fost constatata prin propriile simturi de catre agentul constatator, in calitatea sa de functionar public aflat in exercitarea atributiilor de serviciu, acest proces verbal constituie, prin el insusi, un mijloc de proba, iar utilizarea sa nu echivaleaza cu aplicarea unei prezumtii de vinovatie in sarcina petentului, ci are semnificatia unei probe ca oricare alta, administrata ca atare si care poate fi combatuta de petent, fara a fi astfel incalcate disp. art. 6 paragraf 2 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului.

Cum in speta petentul nu a putut combate cu probe savarsirea faptei contraventionale contestate, instanta retine ca petentul nu a dovedit existenta unei alte stari de fapt decat cea retinuta in sarcina sa.

F. de considerentele de fapt si de drept mai-sus expuse, instanta apreciaza ca plangerea formulata de petent impotriva procesului verbal contestat este nefondata si in consecinta va dispune respingerea acesteia, mentinand procesul verbal ca fiind legal si temeinic incheiat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Respinge ca fiind nefondata plangerea formulata de petentul G. C. C., domiciliat in Iasi, Soseaua N., nr. 1, .. A, ., impotriva procesului verbal de contraventie . nr._/08.03.2012 incheiat de intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C., cu sediul in C.-N., ., jud. C..

Definitiva.

Cu drept de recurs in 15 zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica din data de 28.01.2013.

JUDECATORGREFIER

M. LAZARCARMEN S.

Red. LM/Tehnored. LM/ 4 ex./5.03.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1587/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA