Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 01-10-2013 în dosarul nr. 8823/211/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

SECȚIA CIVILĂ

OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR._/2013

Ședința publică din data de 01 octombrie 2013

Instanța constituită din:

JUDECĂTOR: ȘOIMIȚA-B. T.

GREFIER: C. O.

S-a luat în examinare plângerea contravențională formulată de petenta R. M. împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 19.03.2013 de intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ.

La apelul nominal făcut în ședința publică la prima și la a doua strigare a cauzei se constată lipsa părților și a martorului.

Procedura de citare este legal îndeplinită potrivit art. 172 C.pr.civ.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța respinge ca inutilă proba cu martorul P. C. O. raportat la poziția subiectivă a acestuia, dat fiind legătura cu petenta, dar și raportat la faptul că, din raportul agentului constatator există indicii că acesta a fost transportat la spital pentru îngrijiri, nefiind de față la cele întâmplate.

Față de lipsa martorului N. L. G., care deși legal citat nu s-a prezentat în fața instanței, în temeiul art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, conform cărora: instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, daca aceștia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării, de unde reiese explicit posibilitatea instanței de a proceda la judecarea plângerii, chiar și fără ascultarea martorului, dacă acesta, legal citat nu s-a înfățișat, instanța va păși la judecata în continuare.

Instanța în temeiul art. 255 - art. 258 C.pr.civ. încuviințează proba cu înscrisurile aflate la dosar și, în lipsa altor cereri, considerându-se lămurită, în temeiul art. 394 și art. 395 C.pr.civ. reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, având ca obiect plângere contravențională, constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-N., la data de 10.04.2013, sub nr. de mai sus, formulată de petenta R. M. în contradictoriu în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ, s-a solicitat anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ încheiat la data de 19.03.2013.

În motivarea plângerii, petenta a arătat că, cele consemnate de agentul constatator nu corespund realității, deoarece, agentul constatator este acela care a acționat în mod abuziv.

În drept, au fost invocate dispozițiile O.G. nr. 2/2001.

În probațiune, petenta a depus copie a procesului verbal contestat (f. 3).

Plângerea a fost legal introdusă în termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, fiind scutită de plata taxei de timbru, conform art. 36 din același act normativ.

Intimatul, INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ, a depus la data de 10.05.2013, întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale și menținerea procesului verbal ca fiind temeinic și legal, arătând în motivare că plângerea contravențională este neîntemeiată, procesul verbal conține toate elementele prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 16 și art. 17 din O.G. nr. 2/2001, iar agentul constatator a respectat dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 aplicând sancțiunea în limitele prevăzute de actul normativ, raportat la gradul de pericol social al faptei, împrejurările în care aceasta a fost săvârșită, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, scopul urmărit și circumstanțele personale ale contravenientului. Intimatul a mai arătat că procesul verbal se bucură de o prezumție de legalitate, făcând dovada până la proba contrară, în acest sens pronunțându-se Curtea Constituțională prin Deciziile nr. 197/2003 și nr. 259/2007.

În drept, intimatul a invocat prevederile art. 115 - 118 C.pr.civ.

În probațiune a depus copii după următoarele înscrisuri: procesul verbal contestat, dovada de comunicare a acestuia, fișa de intervenție la eveniment (f. 11-14). Totodată, în probațiune a fost depus și raportul agentului constatator (f. 14).

Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse de părți.

Analizând actele și materialul probatoriu existent la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal . nr._ încheiat la data de 19.03.2013 de INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ, petenta a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum total de 1.000 lei pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute și sancționate de art. 3 pct. 1 și art. 4 alin. 1 lit. b din Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, o ordinii și liniștii publice, reținându-se în sarcina acesteia că la data de 19.03.2013, ora 04:10, în timp ce se afla în Colonia Tarnița, blocul C2, în stare de ebrietate a adresat injurii și expresii jignitoare organelor de poliție. Totodată, s-a consemnat că aceasta urla și striga, tulburând ordinea și liniștea publică.

Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.

Întrucât în speță nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate absolută a procesului-verbal contestat, instanța constată că forța probantă a acestuia nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege în favoarea sa.

Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).

Astfel, cu toate că petenta a contestat situația de fapt reținută în procesul-verbal, prin formularea de obiecțiuni, și a avut posibilitatea de a propune probe în apărarea sa, instanța arată că aceasta nu a dovedit netemeinicia observațiilor personale ale agentului constatator sau inexactitatea acestora și nici nu a prezentat o explicație rațională motivului pentru care agentul ar fi întocmit procesul-verbal cu consemnarea unei situații nereale, pentru a se ridica un dubiu cu privire la obiectivitatea acestuia. În acest sens, instanța remarcă faptul că, deși legal citat, martorul propus de petentă și în același timp și de intimat, N. G. L., nu s-a prezentat în fața instanței și nici nu a justificat absența sa, motiv pentru care, în cauză s-a făcut aplicarea art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001.

Mai mult, temeinicia procesului verbal este susținută și de raportul agentului constatator și fișa de intervenție, care vin să demonstreze obiectivitatea celor constatate prin prisma prezentării în mod detaliat a stării de fapt și a indicării a doi martori care să ateste cele întâmplate, printre care și martorul N. G. L..

Instanța reține că a fost înlăturată prezumția de nevinovăție de care se bucură petenta, procesul verbal contestat fiind legal și temeinic încheiat.

În temeiul art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001, instanța de judecată trebuie să se raporteze, în aprecierea legalității sancțiunii contravenționale aplicate și la gradul de pericol social al faptei săvârșite. Articolul 34 alin. 1 din actul normativ indicat anterior, prevede expres posibilitatea instanței de a hotărî asupra sancțiunii contravenționale aplicate, iar această prerogativă nu se poate referi numai la alegerea între categoriile de sancțiuni aplicabile ci și la tot ceea ce presupune legalitatea sancțiunii aplicate, inclusiv cuantumul acesteia, care trebuie corelat întotdeauna cu gradul de pericol social.

De aceea, în conformitate cu art. 21 alin. 3 din același act normativ, potrivit căruia sancțiunea se aplică ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și de mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal, instanța apreciază că în cauză se impune reindividualizarea sancțiunii amenzii prin reducerea cuantumului de la suma de 1.000 lei la suma de 500 lei, luând în considerare că din informațiile furnizate de intimat acesta s-ar afla la prima abatere de acest gen, iar în concret gravitatea faptei comise nu justifică aplicarea amenzii maxime prevăzute de lege, tulburarea liniștii și ordinii publice fiind de scurtă durată, iar lezarea demnității s-a produs în contextul aflării petentei în stare de ebrietate, deci în absența unei intenții directe.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 34 O.G. nr. 2/2001, instanța va admite în parte plângerea contravențională și va dispune reducerea cuantumului amenzii aplicate prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 19.03.2013 de la suma de 1.000 lei la suma de 500 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte plângerea contravențională formulată de petenta R. M. cu domiciliul în Cluj-N., ., ., jud. Cluj în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ cu sediul în Cluj-N., ., jud. Cluj, și în consecință:

Dispune reducerea amenzii în cuantum total de 1.000 lei aplicată prin procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 19.03.2013 de la suma de 1.000 lei la suma de 500 lei.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Apelul și motivele de apel se depun la Judecătoria Cluj-N..

Pronunțată în ședință publică, azi, 01 octombrie 2013.

JUDECĂTOR,GREFIER,

ȘOIMIȚA-B. TRIFANCARMEN O.

Red.Dact./S.B.T./4 ex/22.10.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA