Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 02-07-2013 în dosarul nr. 28480/211/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.-N.

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

Operator de date cu caracter personal 3185

SENTINȚA CIVILA Nr._/2013

Ședința publică din 25 iunie 2013

Instanța constituită din:

JUDECĂTOR: C. R.

GREFIER: A. R.

Pe rol se află pronunțarea asupra plângerii contravenționale înaintată de petenta . în contradictoriu cu intimatul M. C.-N. – DIRECȚIA POLIȚIA LOCALĂ.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care, se constată că dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 25.06.2013, când părțile prezente au pus concluzii pe fondul cauzei, conform încheierii de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință civilă.

INSTANȚA

Deliberand constata:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub numărul de mai sus la data de 4.12.2012, petenta . a solicitat în contradictoriu cu M. C.-N. – DIRECTIA POLITIA LOCALA, în principal, să se constate că procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ întocmit la data de 20.11.2012 este netemeinic și nelegal și, în consecință să se dispună anularea acestuia; în subsidiar, solicită înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertismentul.

În motivarea cererii s-a arătat că petenta este societate comercială având ca obiect de activitate autorizat codul caen rev 2: 6832 – administrare imobile pe baza de comision sau contract. Urmare acestei situații, între petentă și Asociația de proprietari Băișoara 9A scara II s-a perfectat un contract de colaborare – administrare. Urmare unui control al Serviciului Relații cu Consiliul și Administrația Locală de pe lângă Consiliul Local al mun. C.-N., cu privire la activitatea de administrare desfășurată la această asociație de proprietari, la data de 2.11.2012 a fost încheiat de către agentul constatator A. L. din cadrul Direcției Poliției Locale C.-N. procesul verbal de contravenție . nr._, petenta fiind sancționată cu amendă pentru trei fapte: 1. încălcarea art. 22 alin. 3 lit. b din HG 1588/2007 (următoarele fapte: care prevede că persoanele juridice specializate trebuie să aibă angajate persoane atestate în condițiile prezentelor norme metodologice), 2. încălcarea art. 22 alin. 5 lit. a din HG nr. 1588/2007 (petenta trebuie să presteze serviciile conform atribuțiilor obligațiilor și responsabilităților atribuite de comitetul executiv, în condițiile legislației în vigoare, în concret pentru ca asociația nu are cont bancar) și 3. încălcarea art. 22 al. 8 din HG 1588/2007 („nu sunt completate chitanțele cu ., codul fiscal al asociației, etc.).

Cu privire la netemeinicia reținerilor din procesul verbal:1. La data înființării autorizări funcționării petentei, nu exista obligația ca societatea să aibă angajată o persoană fizică atestată în condițiile HG 1588/2007 – normele metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari. Petenta a fost constituită și autorizată spre funcționare în acest domeniu de ORC C. în 2003 iar HG 1588/2007 a intrat în vigoare ulterior, în 18.01.2008.2. Cu privire la contul bancar, menționează că acesta nu reprezintă o obligativitate ci o facultate. Conform art. 45 din Legea 230/2007, „(4) Asociația de proprietari poate deschide unul sau mai multe conturi la oricare unitate bancară, în condițiile legii”. Atâta timp cât adunarea generală a asociației de proprietari nu a decis deschiderea unui cont bancar, administratorul acesteia nu poate fi sancționat pentru că petenta este ținută de voința colectivă a asociației.3. Nici această susținere nu este adevărată. Toate chitanțele emise de petentă în contul asociației de proprietari au . număr. Există două sa trei chitanțe care nu au completat pe formular denumirea asociației și codul fiscal dar există aplicată pe chitanța de încasare a cheltuielilor de . semnătura administratorului petentei, care atestă încasarea acestor cheltuieli. În concluzie, nu vede care este prejudiciul suferit de vreun proprietar lipsa completării pe colțul din stânga sus a chitanței denumirea asociației, sediul și codul fiscal, atâta timp cât aceste mențiuni nu produc efecte de maniera anulării actului constatator denumit chitanță care atestă primirea sumelor de bani.Cu privire la nelegalitatea întocmirii procesului verbal de contravenție spune atenției instanței două chestiuni: 1. nu sunt individualizate sancțiunile pentru fiecare dintre cele trei contravenții constatate. 2. Petenta a fost sancționată în temeiul art. 56 din Legea 230/2007 care prevede in alin.3 ca sanctiunile pot fi aplicate persoanelor fizice vinovate. În drept au fost invocate dispozițiile Legii 230/2007, ale HG 1588/2007, OG 2001. Legal citat cu aceasta mentiune, intimatul a depus intampinare prin care a solicitat respingerea plangerii.

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele :

Prin procesul-verbal de contravenție . nr._ întocmit la data de 20.11.2012 petenta a fost sanctionata contraventional cu amenda in cuantum de 500 lei, in baza art. 56 alin.1 lit.b din Legea 230/2007, pentru încălcarea art. 22 alin. 3 lit. b din HG 1588/2007(care prevede că persoanele juridice specializate trebuie să aibă angajate persoane atestate în condițiile prezentelor norme metodologice), art. 22 alin. 5 lit. a din HG nr. 1588/2007 (pentru ca asociația nu are cont bancar) și art. 22 al. 8 din HG 1588/2007 („nu sunt completate chitanțele cu ., codul fiscal al asociației, etc.).

Analizand procesul verbal atacat, prin prisma motivelor de nulitate absoluta prevazute de art. 17 din OG 2/2001, instanta constata ca acesta indeplineste conditiile de valabilitate prevazute de acest text legal.

ART. 3 din OG 2/2001 prevede ca “(1)Actele normative prin care se stabilesc contravenții vor cuprinde descrierea faptelor ce constituie contravenții și sancțiunea ce urmează sa se aplice pentru fiecare dintre acestea;(…) (2) Persoana juridică răspunde contravențional în cazurile și în condițiile prevăzute de actele normative prin care se stabilesc și se sancționează contravenții.”

Instanta retine ca potrivit ART. 56 din Legea 230/2007”(1) Constituie contravenții următoarele fapte:(…)b) neîndeplinirea atribuțiilor de către președinte, membrii comitetului executiv, cenzori, administrator de imobil;(…)(2) Contravențiile prevăzute la alin. (1) se sancționează după cum urmează:

a) faptele prevăzute la lit. a), b) și c) se sancționează cu amendă de la 500 lei la 3.000 lei; (…) (3) Sancțiunile pentru contravențiile prevăzute la alin. (1) lit. a)-e) se aplică persoanelor fizice constatate vinovate, iar cea prevăzută la alin. (1) lit. f) funcționarilor publici sau personalului angajat al autorităților publice, inclusiv personalului regiilor ori societăților furnizoare de servicii de utilități publice”.

În consecință, raportat la textele legale citate mai sus, constată că petenta, persoana juridica, nu putea fi sanctionata in baza art. 56 alin.1 lit.b din Legea 230/2007, astfel ca instanta urmeaza sa admita plangerea formulata de petenta.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea înaintată de petenta ., cu sediul procesual ales în C.-N. ..22, . la av.R. V., în contradictoriu cu intimatul M. C.-N. – DIRECȚIA POLIȚIA LOCALĂ, cu sediul în C.-N. .-3, jud. C..

Anuleaza procesul verbal contestat.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronuntata în sedinta publica, azi 02.07.2013.

JUDECĂTOR,GREFIER,

C. R. A. R.

Red.RC/Dact. RC/AR.4 ex./30.08.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA