Succesiune. Sentința nr. 2910/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2910/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 05-02-2013 în dosarul nr. 21679/211/2011
ROMANIA
JUDECATORIA CLUJ N.
SECTIA CIVILA
DOSAR NR._
Operator de date cu caracter personal 3185
SENTINȚA CIVILA nr. 2910
Ședința publică din data de 05.02.2013
Instanța constituită din:
JUDECĂTOR: A. G. I.
GREFIER: C. M.
Pe rol soluționarea acțiunii civile formulată de reclamantul K. I. în contradictoriu cu pârâții V. A. ș.a., având ca obiect succesiune.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, la prima strigare, se prezintă reprezentanta reclamantului, av. Zorica Letiția C. și reprezentantul pârâților, av. C. L., lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reprezentanta reclamantului arată că reclamantul nu înțelege să achite taxa de timbru stabilita in sarcina acestuia, chiar si în condițiile eșalonării acesteia, întrucât reclamantul nu are posibilități financiare de plata. Arată că părțile nu au ajuns la înțelegere concretă și nu solicita medierea..
Reprezentantul pârâților solicita anularea acțiunii ca netimbrată. Depune la dosar doua chitanțe de plata a onorariului de avocat, solicitând obligarea reclamantului la plata acestuia.
Reprezentantul reclamantului arată că se opune plății taxei de timbru, suma de 5000 de lei fiind exagerata.
Instanța invoca din oficiu excepția netimbrarii cererii și față de concluziile reprezentanților părților, reține cererea spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 08 august 2011 pe rolul Judecătoriei Cluj-N., sub dosar nr._, reclamantul K. I. a chemat în judecată pe pârâții V. A., V. I. Z. și VINZE Z. S., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună: suplimentarea masei succesorale rămasă după defuncta K. A., decedată la data de 14.07.2003, cu cota de 1/2 din îmbunătățirile aduse imobilului situat în ., jud. Cluj și cu terenurile reconstituite în nume personal, după antecesorii săi, alături de frații săi, să constate calitatea de moștenitor a soțul supraviețuitor, în cotă de 2/8 parte, a reclamantului K. I., în cotă de 3/8 paret și a pârâtei V. A., în cotă de 3/8 parte, în calitate de descendenți, să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere, autentificat sub nr. 548/6 mai 2010, având ca obiect imobilul casă și teren situate în corn. Chinteni nr. 1100, jud. Cluj, în valoare de 93.875 lei și dispunerea refacerii situației anterioare de carte funciară, prin reînscrierea dreptului de proprietate în favoarea defunctului K. G., să stabilească masa succesorală rămase după defunctul K. G., care se compune din imobilul construcție și teren, situate în ., jud. Cluj (cu anexele aferente nedeclarate: grajd pentru 10 animale, fanar, atelier mecanic dotat cu polizor, aparat de sudură, moară cu ciocane și dotat cu curent trifazic industrial, cazan de fiert țuică), respectiv: A) TP nr._/1918 din 9.01.2004, cod_, Chinteni, jud. Cluj, 4 ha 7.600 mp, compus din: teren arabil - tarlaua 34 . de 5.800 mp, N: drum, E: G.. AL, S: C. I, V: F. I.; tarlaua 34 . de 1 ha 600 mp, N: D. A., E: K., S: Drum, V: K. El; tarlaua 37 . de 5.700 mp, N: K. I., E: Magiaros I., S: M. AL, V: Drum; tarlaua 37 . de 5.800 mp, N: Drum, E: K. I., S: L. Gh., V: K. L; tarlaua 36 . suprafață de 4.400 mp, N: Drum, E: K. A., S: Piriu, V: Magiarosi; tarlaua 37 . de 1 ha 1.600 mp, N: C. V., E: Drum, S: I.A.S., V: Drum; tarlaua 34 . suprafață de 1.100 mp, N: K. I., E: K. Gh., S: K. E., V: K. Gh.; Construcții :- tarlaua 34 . suprafață de 600 mp, N: K. I., E: Drum, S: K. E., V: K. Gh.; tarlaua 36 . de 2.000 mp, N: Drum, E: K. A., S: Piriu, V: K. Gh, cât și terenurile cuprinse în titlurile de proprietate; B) TP nr. 35 din 9.01.2004, cod:_, OP nr. 765/20.11.2001, teren forestier în suprafața de 8.600 mp, situată în ., tarlaua 74, ., E: C. I., S: P., V: C. I. ; C) TP nr. 3077/2677 din 9.01.2004 cod_, OP nr. 66/8.03.1991, teren arabil în suprafață de 1 ha 1.600 mp, situat în ., tarlaua 80, .: K. M., E: Drum, S: C. I., V: R.; Bunuri mobile constând în: unelte agricole: tractor U-445, remorcă, plug, disc, cositoare, mașină de erbicidat, drujbă pe benzină; mobilier, compus din televizor, antenă satelit, frigider, bibliotecă, biblioteca prof. Dr. A. K., dicționare, diplome, cărți tehnice, medalii, diferite lucruri personale, altele; 2 vaci cu lapte, 5 porci, cal., conturi la BCR, Banca Transilvania, BRD, subvențiile obținute de la APIA pentru terenuri, venituri din pensia de stat și din pensia de agricultor, venituri din vânzarea terenurilor agricole (mai exact, teren tarlaua SUBTEGHES dobândit conform sentinței civile nr. 3583/2008, pronunțată în ședința publică din 26 martie 2008, în dosarul nr._, vândut în iunie 2010 prin agenția M. către . SRL, .,. Florești); să se constate calitate de moștenitor la aceasta masa succesorala pentru reclamantul K. Ș., în cotă de 1/2 parte și V. A., în cotă de 1/2 parte, în calitate de descendenți; să se dispună partajarea masei succesorale prin atribuirea în favoarea pârâtei V. A. a imobilului situate în ., jud. Cluj și grădina aferentă în suprafață de aproximativ 87 ari, atribuirea restului de teren aflat în continuarea grădinii casei în favoarea reclamantului, cu plata unei sulte pentru egalizarea loturilor, partajarea tuturor celorlalte terenuri în cote egale, fără sultă, în favoarea celor doi descendenți; cu cheltuieli de judecată constând în taxa judiciară de timbru și onorariu avocațial, în temeiul art. 274 Cod proc. civilă
În motivare, reclamantul a arătat că în timpul vieții defuncților K. G. și A. a fost edificată construcția existentă în prezent, respectiv la vechea construcție moștenită de către defunctul K. G. s-au adus îmbunătățiri și s-au adăugat încă 2 camere și dependințe, fapt care a adus un spor de valoare casei. La data decesului defunctei K. A. s-a dezbătut doar formal masa succesorală, fără a se include și dreptul acesteia de creanță asupra construcției pentru că, în acel moment, convenția dintre părinți și copii era că moștenitorii vor avea fiecare câte o cameră în casa părintească. În temeiul art. 86 din legea 36 /1995 privind activitatea notarială, consider că este necesar a se dispune suplimentarea masei succesorale cu bunurile indicate în petitele acțiunii. Deoarece mama reclamantului și a pârâtei de rând 1 a decedat la data de 14.07.2003, calitate de succesor avea și soțul supraviețuitor. Referitor la petitul 3 al acțiunii, reclamantul a înțeles să invoce art. 948 pct. 2 Cod civil, deoarece în realitate s-a urmărit dezmoștenirea reclamantului, fiind o donație gratuită a defunctului tată în favoarea fiicei, ginerelui și nepotului. În acest sens, este de precizat faptul că defunctul nu a avut nevoie de o îngrijire efectivă, ci doar și-a vândut dreptul de proprietate în favoarea fiicei, ginerelui și nepotului, pentru ca reclamantul să nu beneficieze, ca moștenitor, după tatăl său. Având în vedere cauza ilicită a contractului, acest contract este lovit de nulitate absolută, fiind chemați în judecată în calitate de beneficiari ai dreptului de proprietate transferat asupra imobilului, pe soțul și fiul pârâtei de rând 1, care au fost parte în contract, pentru opozabilitate. Urmarea firească a petitului anterior este aceea de a introduce în masa succesorală și imobilul construcție și teren, de aproximativ 87 de ari, situate în ., jud. Cluj (cu anexele aferente nedeclarate), precum și celelalte bunuri enumerate în petitele acțiunii în temeiul art. 650 și urm Cod civil. Conform prevederilor art. 659 cod civil și art. 689 Cod civil, calitate de moștenitor la această masă o au cei doi descendenți. Având în vedere că, la decesul defunctului, pârâții se aflau în posesia bunurilor și a tuturor actelor, cu toate că defunctul avea mai multe depozite bănești la diferite bănci, sora reclamantului i-a comunicat că nu există nicio sumă de bani și a refuzat să comunice băncile la care a avut aceste depozite. De precizat este că defunctul a înstrăinat mai multe imobile asupra cărora i s-a reconstituit dreptul de proprietate, obținând importante sume de bani pe care Ie-a depus la mai multe bănci. De asemenea, în patrimoniul defunctului la data decesului se aflau bunurile mobile menționate mai sus și, fiind descendenți, în temeiul art. 689 Cod civil aceste bunuri de uz casnic urmează a fi introduse în masa bunurilor de împărțit. Deoarece de la data decesului toate bunurile mobile cât și imobile s-au aflat în posesia celor 3 pârâți, în temeiul art. 728, art. 729 Cod civil, solicit ca acestea să fie atribuite pârâtei V., la valorile care vor fi stabilite printr-o expertiză sau de comun acord. Cu privire la partaj, am solicitat ca imobilul, grădina de aprox. 87 ari și bunurile mobile să fie atribuite pârâtei pentru că se află în posesia ei și a familiei ei la data decesului. în continuarea grădinii casei, în intravilanul localității, se află un teren arabil pe care am solicitat să îmi fie atribuit, iar pentru diferență, conform art. 742 Cod civil să fie obligată pârâta la plata unei sulte pentru egalizarea loturilor. Cât privește celelalte terenuri cuprinse în titlurile de proprietate, atât ale tatălui cât și ale mamei, solicită să fie partajate în cotă de 1/2 pe fiecare teren sau, în măsura în care părțile se vor înțelege, fie să fie atribuite loturi egale valoric fiecărui descendent.
În drept: art. 172, art. 242 alin. (2), art. 274 Cod proc. Civilă, art. 650, art. 659, art. 689, art. 728, art. 729 Cod civil, art. 86 din legea 36 /1995.
Pârâții V. A., V. I. Z. și VINZE Z. S. au depus întâmpinare la dosar, prin care au invocat excepția netimbrării cererii, excepția lipsei calități procesual pasive a pârâților V. I. Z. și VINZE Z. S. pentru petitele 1, 2, 4, 5 și 6, excepția inadmisibilității acțiunii pentru petitele 1 și 2, raportat la lipsa procedurii prealabile, excepția prescripției dreptului de opțiune succesoraal, excepția lipsei de interes pentru petitul 1, respingerea petitului 3 ca nefundat, si admiterea in parte a petitului 4, cu cheltuieli de judecata.
Instanța a stabilit în sarcina reclamantului obligația plății taxei judiciare de timbru în cuantum de_ lei și 30, 6 lei timbru judiciar. Prin încheierea nr. 3511/23.04.2012 instanța a admis în parte cererea de reexaminare si constatat că reclamantul datorează taxa de timbru în cuantum de_, 2 lei si 20 lei timbru judiciar.
Prin încheierea civila din data de 22.05.2012 a fost admisă în parte cererea de ajutor public judiciar formulata de către reclamant, în sensul scutirii reclamantului de la plata taxei de timbru în limita a 50% din taxa stabilita, respectiv 8933,2 lei și esalonării plății restului de taxa de timbru în cuantum de 8933,2 lei, în 15 rate lunare, în cuantum de 595,5 lei, prima rata fiind scadenta la data de 22.06.2012.
În sedința publica din data de 05.02.2013, reclamantul, prin reprezentant, a arătat că nu înțelege să achite taxa de timbru stabilita în sarcina acestuia, instanța invocând din oficiu excepția netimbrării acțiunii.
Deliberând asupra excepției netimbrării cererii, invocată din oficiu, instanța reține dispozițiile art. 20 alin.1 din Legea nr.146/1997 potrivit cărora taxele de timbru se plătesc anticipat, iar conform art.20 alin.3 din aceeași lege, neîndeplinirea obligației până la termenul acordat se sancționează cu anularea cererii sau acțiunii.
Având în vedere manifestarea de voință a reclamantului în sensul de a nu achita taxa de timbru stabilita în sarcina acestuia, chiar și în condițiile soluționării favorabile a cererii de ajutor public judiciar formulata de către reclamant, se impune admiterea excepției netimbrării cererii și anulării acesteia ca netimbrată.
Cât privește cheltuielile de judecată pretinse de către pârâti, raportat la dispozițiile art. 274 c.pr.civ., instanța apreciază că reclamantul este în culpa procesuală pentru inițierea unui demers judiciar nesusținut, raportat la neachitarea taxei de timbru aferente cererii, motiv pentru care este dator la plata către pârâți a cheltuielilor de judecata efectuate de aceștia în cauza. Cât privește cuantumul cheltuielilor pretinse cu titlu de onorariu de avocat, instanța apreciază că suma de 5000 de lei este disproporționata față de stadiul procedurii (nu s-a acordat cuvântul asupra probațiunii) și natura activităților desfășurate de apărătorul ales al pârâților, până la ultimul termen de judecată, motiv pentru care va reduce cuantumul acestora de la suma de 5000 de lei la suma de 2000 de lei, urmând a obliga reclamantul la plata către pârâți a sumei de 200 de lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția netimbrării cererii, invocată din oficiu.
Anulează cererea formulată de reclamantul K. I., cu domiciliul procesual ales la cab. Av. Zorica C., cu sediul în Cluj N., ., ., în contradictoriu cu pârâții V. A., V. I. Z. și VINZE Z. S., toti cu domiciliul în ., jud. Cluj, ca netimbrată.
Reduce onorariul de avocat pretins de pârâti de la suma de 5000 de lei la suma de 2000 de lei și obligă reclamantul la plata către pârâti a sumei de 2000 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în sedință publica, azi, 05.02.2013
PREȘEDINTE, GREFIER,
G. I. A. C. M.
Red/tehn.GIA/4 ex./10.05.2013
| ← Pretenţii. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013.... → |
|---|








