Somaţie de plată. Sentința nr. 4075/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 4075/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 27-02-2013 în dosarul nr. 26515/211/2012

ROMANIA

JUDECATORIA CLUJ N.

OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185

SECTIA CIVILA

DOSAR NR._

SENTINTA CIVILA NR. 4075/2013

Sedinta publica din 27 februarie 2013

Instanta constituita din:

JUDECATOR: A. M. P.

GREFIER: I. M. V.

S-a luat in examinare actiunea formulata de creditoarea . in contradictoriu cu debitorul . SRL, avand ca obiect somatie de plata.

S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care, mersul dezbaterilor fiind consemnat in incheierea de sedinta din 20 februarie 2013.

I N S T A N T A

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată depusă pe rolul acestei instanțe la data de 14 noiembrie 2012, sub nr._, creditoarea S.C. A. T. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu debitorul . SRL, emiterea unei ordonanțe de plată prin care debitorul să fie somat să achite suma de 89.720,63 lei, reprezentând debit neachitat, și penalități de întârziere în cuantum de 5.657,31 lei, și penalități de întârziere în cuantum de 186.468 euro+TVA, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, s-a arătat că între creditoare și . SRL s-a încheiat contractul de închiriere nr. 125/04.10.2011, având ca obiect birouri din clădirea A. T. din Cluj-N., Calea Baciului, nr. 2-4, jud. Cluj. La data de 30.11.2011, a avut loc cesiunea contractului de închiriere antemenționat între vechiul locatar și debitoarea din acest dosar. La data de 06.07.2012, fără vreo notificare prealabilă, debitoarea a eliberat spațiile închiriate, fără a mai achita, de la acea dată până la data formulării acțiunii, facturile privind chiria, în cuantum de 89.720,63 lei, la care s-au calculat penalități de întârziere, în valoare de 5.657,31 lei. De asemenea, urmare a denunțării unilaterale a contractului din partea chiriașului, acesta va datora penalități de întârziere echivalente cu contravaloare chiriei până la data încetării contractului, anume 31.10.2006.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile OUG 119/2007.

La cererea de chemare în judecată au fost anexate următoarele înscrisuri: notificare (f. 25-28), sold debitor (f. 8), copie contract (f. 6-15), copie facturi fiscale (f. 16-24), certificat ONRC (f. 28-33).

Cererea a fost legal timbrată cu taxă de timbru de 39 lei și timbru judiciar de 5 lei.

Deși legal citată, debitoarea nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat în fața instanței pentru a formula eventuale apărări.

La termenul din 20 februarie 2013, instanța, în temeiul art. 167 C.proc.civ., a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosar, apreciind că aceasta este legală, verosimilă, pertinentă și concludentă pentru soluționarea cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului de față, instanța reține următoarele:

În fapt, între creditoare și . SRL s-a încheiat contractul de închiriere nr. 125/04.10.2011, având ca obiect birouri din clădirea A. T. din Cluj-N., Calea Baciului, nr. 2-4, jud. Cluj. La data de 30.11.2011, a avut loc cesiunea contractului de închiriere antemenționat între vechiul locatar și debitoarea din acest dosar. La data de 06.07.2012, fără vreo notificare prealabilă, debitoarea a eliberat spațiile închiriate, fără a mai achita, de la acea dată și până la data formulării acțiunii, facturile fiscale privind chiria și utilitățile, în cuantum de 89.720,63 lei.

Potrivit art. 6 pct. 13 din contract, locatarul avea obligația să achite lunar, în termen de 10 zile de la data emiterii facturii, chiria și cheltuielile cu utilitățile și serviciile aferente spațiului închiriat.

În drept, potrivit art. 2 din OUG nr. 119/2007, procedura emiterii ordonanței de plată se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile ce reprezintă obligații de plată a unor sume de bani care rezultă din contracte încheiate între profesioniști.

În speță, instanța constată că facturile fiscale atașate la dosar (f. 16-24) nu au fost semnate de către debitoare, dar coroborat cu contractul de închiriere nr. 125/04.10.2011, care a fost acceptat de către debitoare prin semnarea și ștampilarea contractului de cesiune nr. 001/30.11.2011, fac astfel dovada raporturilor convenționale dintre părți, inclusiv a obligației debitoarei de a achita creditoarei suma de 89.720,63 lei, reprezentând contravaloarea chiriei și a utilităților aferente spațiului. Instanța mai reține că această creanță este certă, lichidă și exigibilă, întinderea obligației rezultând din înscrisurile antemenționate, are ca obiect o sumă de bani, iar obligația de a plăti creditoarei a devenit scadentă în termen de 10 de zile de la data emiterii facturii.

Înscrisurile depuse la dosarul cauzei se coroborează cu faptul că debitorul nu a depus întâmpinare, aspect pe care instanța îl interpretează ca pe o recunoaștere a pretențiilor creditorului, în baza art. 7 alin. 4 din OUG nr. 119/2007.

Cu privire la capătul de cerere având ca obiect obligarea debitoarei la plata penalităților de întârziere, instanța constată că părțile au stabilit, prin art. 24.1 din contract, penalități de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi, motiv pentru care instanța urmează să someze pe debitoare la plata penalităților de întârziere în cuantum de 5.657,31 lei.

Cât privește obligarea debitoarei la plata sumei de 186.468 euro+TVA, cu titlu de daune-interese, instanța reține că art. 24.3 din contract prevede că în cazul în care locatarul denunță unilateral contractul înainte de scadența sa va trebui să suporte contravaloarea chiriei aferente perioadei rămase până la scadența contractului precum și cheltuielile de administrare. Numai că, părăsind spațiul închiriat, debitoarea nu a denunțat unilateral contractul, întrucât nu există nicio manifestare de voință în acest sens sau vreun înscris care să ateste acest lucru, iar din cuprinsul contractului nu reiese că faptul eliberării spațiului închiriat sau neplata la termen a facturilor echivalează cu denunțarea unilaterală de către locatar. Astfel, instanța constată că suma de 186.468 euro+TVA, pretinsă de creditoare cu titlu de daune-interese nu este certă, neavând suport contractual, și, prin urmare, instanța va respinge cererea creditoarei de obligare a debitoarei la plata sumei antemenționate.

Față de cele reținute în fapt și în drept, în temeiul art. 10 și art. 2 din OUG. nr. 119/2007 raportat la art. 1270 alin. 1 din Codul civil din 2009, instanța va admite în parte cererea formulată de creditoare și va soma debitoarea să achite suma de 89.720,63 lei, reprezentând contravaloarea chiriei și a utilităților aferente spațiului pentru perioada iulie-octombrie 2012, precum și penalitățile de întârziere antemenționate.

Cât privește termenul de plată, în temeiul art. 10 alin. 3 din OUG 119/2007, instanța va stabili ca acesta să fie de 10 de zile de la comunicarea prezentei hotărâri.

Reținând culpa procesuală a debitoarei în promovarea prezentei acțiuni, în temeiul art. 274 C.proc.civ., va obliga debitoarea la plata către creditoare a sumei de 107 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, din care suma de 63 lei, reprezentând cheltuieli citare prin publicitate, 39 lei reprezintă taxa de timbru și 5 lei timbru judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte cererea pentru emiterea ordonanței de plată formulată de creditorul ., cu sediul în Cluj-N., ., jud. Cluj, în contradictoriu cu debitorul . SRL, cu sediul în București, ., ., sector 3, și în consecință:

Obligă pe debitoare să plătească creditorului suma de 89.720,63 lei, reprezentând contravaloarea chiriei și a utilităților aferente spațiului, și penalități de întârziere în cuantum de 5.657,31 lei, în termen de 10 de zile de la data comunicării prezentei ordonanțe.

Respinge cererea creditoarei de obligare a debitoarei la plata sumei de 186.468 euro+TVA, cu titlu de daune-interese.

Obligă debitorul la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 107 lei, în favoarea creditorului.

Cu drept de cerere în anulare pentru debitor, în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27.02.2013.

PREȘEDINTE,GREFIER,

A. M. P. I. M. V.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Somaţie de plată. Sentința nr. 4075/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA