Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 28-10-2013 în dosarul nr. 14705/211/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL - 3185
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR._/2013
Ședința publică din data de 28.10.2013
Instanța este constituită din:
PREȘEDINTE: I. A. B.
GREFIER: Ș. N.
Pe rol se află soluționarea plângerii contravenționale formulată de petenta . în contradictoriu cu intimatul I. DE S. PENTRU CONTROL ÎN TRANSPORTUL RUTIER – ISCTR, privind procesul verbal de contravenție . nr._ din data de 31.05.2013.
La apelul nominal facut în ședință publică se prezintă reprezentantul petentei, avocat C. P., cu împuternicire avocațială depusă la fila 9 din dosar, precum și martorul L. S. Septimiu, lipsă fiind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Verificându-și din oficiu competența în baza art. 529 alin. 1 C.pr.civ., instanța apreciază că este competentă să soluționeze prezenta cauză în temeiul art. 94 pct. 4 coroborat cu art. 32 alin. 1 din OG nr. 2/2001.
Instanța constată că, la data de 15.07.2013, prin Serviciul Registratură, petenta a depus la dosar precizare și completare de acțiune. De asemenea, la data de 02.09.2013, intimatul a depus la dosar întâmpinare, iar la data de 01.10.2013, petenta a depus la dosar răspuns la întâmpinare.
La interpelarea instanței, reprezentantul petentei arată că apreciază durata soluționării cauzei la un termen de judecată.
Instanța, având în vedere dispozițiile art. 238 alin. 1 C.pr.civ., apreciază durata cercetării procesului la 30 de zile.
La interpelarea instanței, reprezentantul petentei arată că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul pe aspectul propunerii de probe.
Reprezentantul petentei depune la dosar dovada cheltuielilor de judecată. De asemenea, solicită încuviințarea probei testimoniale cu audierea martorului L. S. Septimiu, precum și încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar, arătând că agentul constatator nu poate fi audiat în calitate de martor în prezenta cauză.
Instanța, în temeiul art. 309 și urm. C.pr.civ. încuviințează proba testimonială cu audierea martorului L. S. Septimiu și procedează la administrarea acesteia, depoziția martorului aflându-se consemnată și atașată la fila 47 din dosar, iar în baza art. 19 din OG nr. 2/2001, respinge solicitarea intimatei de audiere a agentului constatator, în calitate de martor.
Apoi, în temeiul art. 255 și 258 C.pr.civ., instanța, încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, apreciind-o ca fiind utilă, pertinentă și concludentă pentru justa soluționare a cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat ori probe de administrat, instanța apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri judiciare.
Reprezentantul petentei solicită admiterea plângerii contravenționale, astfel cum a fost formulată și precizată, anularea procesului verbal întocmit și exonerarea petentei de la plata amenzii, având în vedere că acesta nu corespunde realității, cu cheltuieli de judecată. Pe fond, învederează că agentul constatator a întocmit procesul verbal pentru nerespectarea de către producător a dispozițiilor prevăzute de art. 2 pct. 1 și 2 din HG nr. 1373/2008, respectiv a amendat producătorul că nu deține instrumente de cântărire sau soft de cântar. Arată că șoferul a prezentat agentului constatator avizul de însoțire a mărfii, care conține și date ale notei de cântărire, precum și nota de cântar separat. De asemenea, arată că cele indicate de agentul constatator nu sunt conforme cu realitatea, întrucât a arătat că nu există niciun martor semnatar, însă avea posibilitatea de a solicita șoferului să semneze procesul verbal.
În temeiul art. 394 alin. 1 C.pr.civ. instanța, socotindu-se lămurită, declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-N. sub nr._ la data de 21.06.2013, petenta . a solicitat în contradictoriu cu intimatul I. DE S. PENTRU CONTROL ÎN TRANSPORTUL RUTIER – ISCTR anularea procesului verbal de contravenție . nr._ din data de 31.05.2013.
În motivarea plângerii, petenta a învederat, în esență, că fapta contravențională nu a fost descrisă în mod corespunzător, iar agentul constatator nu a indicat un martor în cuprinsul porcesului verbal de contravenție.
În drept, s-au invocat prevederile OG nr. 2/2001 și HG nr. 1373/2008.
În dovedire, petenta a depus înscrisuri (filele 3 – 8, 15 – 20).
Cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrelor judiciare, în temeiul art. 36 din OG nr. 2/2001, art. 15 lit. i din Legea nr. 146/2007 și art. 1 alin. 2 din OG nr. 32/1995 privind timbrul judiciar.
Legal citat, intimatul I. DE S. PENTRU CONTROL ÎN TRANSPORTUL RUTIER – ISCTR a depus, prin Serviciul Registratură, întâmpinare – filele 24 - 26, prin care a solicitat respingerea plângerii petentei și menținerea procesului verbal ca legal și temeinic întocmit.
În motivare, a susținut că fapta contravențională a fost delimitată corect de agentul constatator, iar aplicarea sancțiunii contravenționale s-a efectuat pentru momentul reținerii faptei contravenționale.
În drept, a invocat prevederile HG nr. 1378/2008, OG nr. 2/2001, art. 201 și urm. C.pr.civ..
În dovedire, a anexat, înscrisuri (filele 28 – 39).
La data de 01.10.2013, prin Serviciul Registratură, petenta a depus răspuns la întâmpinare – fila 39.
În cauză, instanța a administrat și a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosar și proba testimonială cu martorul L. S. Septimiu (fila 47).
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:
La data de 31.05.2013 a fost întocmit de către agentul constatator B. Hilarion, din cadrul intimatului ISCTR, procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ (fila 3), prin care s-a reținut săvârșirea de către petentă a contravenției prevăzută de art. 2 alin. 1 lit. a din HG nr. 1373/2008, modificată și completată, constând în aceea că, în aceeași dată, în jurul orelor 19.50, în localitatea Luna de Sus, a fost oprită în trafic pentru verificări autoutilitara, cu nr. de înmatriculare_, deținută și utilizată de ., condusă de numitul L. S., iar în urma verificării documentelor obligatorii însoțitoare ale mărfii s-a constatat faptul că autoutilitara era încărcată cu mărfuri divizibile, respectiv beton C16/20, în cantitate de 6 mc, conform avizului de însoțire a mărfii nr._/31.05.2013, iar avizul de însoțire a mărfii conținea în josul paginii și nota de cântar nr._, din care lipseau elementele necesare și obligatorii conform anexei nr. 2, și anume: data și ora efectuării cântăririi, data și ora tipăririi tichetului de cântar, codul instalației și tipul cântăririi și numărul de înmatriculare sau înregistrare al vehiculului cântărit/încărcat; pentru aceste motive, petentei i s-a aplicat amendă contravențională în sumă de 5.000 lei.
Procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției nu a fost semnat de către petentă, iar la rubrica „Alte mențiuni” s-a consemnat că „nicio persoană neutră care să aibă calitatea de martor nu a fost de față la momentul întocmirii procesului verbal’’.
Analizând procesul verbal de contravenție sub aspectul legalității, instanța apreciază că acesta a fost întocmit cu respectarea condițiilor de formă prevăzute de O.G. nr. 2/2001 sub sancțiunea nulității absolute.
Astfel, reține că, situațiile în care lipsa anumitor mențiuni sau elemente din procesul verbal atrag nulitatea absolută a acestuia sunt expres și limitativ prevăzute în art. 17 din O.G. nr. 2/2001, iar în celelalte cazuri în care nu sunt îndeplinite anumite cerințe privind întocmirea procesului verbal, nulitatea procesului verbal nu poate fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea actului (Decizia Înaltei Curte de Casație și Justiție nr. XXII din data de 19.03.2007).
În speță, instanța constată că nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate absolută a procesului verbal contestat, iar petenta a invocat nerespectarea prevederilor art. 16 și art. 19 din OG nr. 2/2001, referitoare la descrierea faptei contravenționale reținute în sarcina sa și la lipsa martorului din procesul verbal de contravenție, închiat în lipsa sa.
Motivele de nulitate invocate de petentă prin plângere, respectiv nerespectarea prevederilor OG nr. 2/2001, nu pot atrage anularea procesului verbal de contravenție întrucât agentul constatator a descris fapta contravențională reținută în sarcina petentei, așa cum s-a prezentat mai sus, și a indicat motivele pentru care procesul verbal a fost întocmit în lipsa unui martor (nicio persoană neutră care să aibă calitatea de martor nu a fost de față la momentul întocmirii procesului verbal).
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal de contravenție face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
În sarcina petentei s-a reținut săvârșirea contravenției prevăzută de art. 2 alin. 1 din HG nr. 1373/2008, potrivit căruia „obligațiile furnizorilor ale căror bunuri sunt distribuite folosind rețeaua de drumuri publice din România sunt următoarele: a) să aibă în dotare, în punctele de încărcare a vehiculelor, instalații de cântărire a bunurilor divizibile și/sau a vehiculelor rutiere care să îndeplinească și să respecte condițiile prevăzute în anexa nr. 1”.
Potrivit ANEXEI 1 din același act normativ, condițiile ce trebuie îndeplinite de instalațiile de cântărire a vehiculelor din dotarea furnizorilor sunt: a) să fie amplasate în incinta punctului de lucru al furnizorului. În mod excepțional, pentru exploatările temporare de nisip sau pietriș situate în albia cursului de apă sau pe terase, precum și pentru alte exploatări temporare de bunuri divizibile, al căror amplasament se modifică frecvent, instalația de cântărire poate fi amplasată în zona de acces de la punctul de lucru al furnizorului la drumul public; b) să fie destinate cântăririi vehiculelor rutiere în regim static ori dinamic sau pot fi folosite instalații de cântărire montate pe utilajul de încărcat ori alte tipuri de instalații de cântărire omologate, având posibilitatea emiterii tichetului de cântar; c) să elibereze în regim automat, la finalizarea cântăririi/încărcării, tichetul de cântar pentru fiecare vehicul verificat; d) să permită memorarea în baza de date a aplicației instalației de cântărire a tuturor elementelor de personalizare a tichetului de cântar, conform prevederilor anexei nr. 2 la hotărâre, iar în baza ANEXEI 2 “tichetul de cântar eliberat de instalația de cântărire a vehiculelor rutiere trebuie să conțină: a) denumirea și datele de identificare ale furnizorului; b) numărul tichetului; c) data și ora efectuării cântăririi, data și ora tipăririi tichetului de cântar; d) amplasamentul punctului de încărcare; e) codul instalației și tipul cântăririi; f) numărul de înmatriculare sau înregistrare al vehiculului cântărit/încărcat; g) masa totală înregistrată prin cântărirea vehiculului sau masa totală a bunurilor divizibile încărcate, în cazul instalațiilor de cântărire montate pe utilajul de încărcat; h) tipul și natura bunurilor divizibile transportate.”
La filele 30 – 34 din dosar, intimatul a atașat înscrisurile care i-au fost predate de șoferul auto la data efectuării controlului în data de 31.05.2013, respectiv aviz de însoțire a mărfii, foaie de parcurs pentru autovehicule transport marfă „regim special” și copie conformă pentru transportul rutier internațional de mărfuri contra cost în numele unui terț, petenta susținând că printre înscrisurile predate se afla și bonul de cântar de la fila 5 din dosar.
În acest sens, petenta a solicitat audierea martorului L. S. Septimiu (fila 47 din dosar), din a cărui declarație rezultă că, în data de 31.05.2013, se afla pe o stradă din Cluj-N., de lângă RAR, când au venit agenții de la control trafic și i-au solicitat actele personale, ale mașinii, predându-le acestora și mapa cu licențele, inclusiv bonul de cântar, care se afla împreună cu toate actele prezentate agenților. Deși din declarația martorului rezultă că acesta ar fi avut și bonul de cântar corespunzător pentru marfa din autoutilitara cu nr. de înmatriculare_ și că l-ar fi prezentat agenților de control, instanța nu poate ține cont de acest aspect atât timp cât același martor a declarat că, în momentul în care l-au oprit agenții de control, mașina era goală, neavând marfă încărcată, deși în cursul zilei respective efectuase 4 – 5 curse de transport de beton pentru petentă, părându-i ciudată solicitarea agenților de a le prezenta actele.
Prin avizul de însoțire a mărfii (bon de livrare beton) nr._ din data de 31.05.2013 se face referire la nota de cântar nr._, iar odată cu plângerea contravențională a fost depusă și fișa de cântărire mașină – fila 5 din dosar. Cu privire la aceasta, instanța constată că nici ea nu cuprinde toate datele stabilite în anexa nr. 2, menționate mai sus (de exemplu: d) amplasamentul punctului de încărcare; e) codul instalației și tipul cântăririi; h) tipul și natura bunurilor divizibile transportate), astfel că, chiar și în situația în care agentul constatator ar fi avut în vedere, la momentul încheierii procesului verbal, și fișa de cântărire pe lângă avizul de însoțire a mărfii, tot nu ar fi fost îndeplinite condițiile stabilite în anexa nr. 2 din HG nr. 1373/2008, iar înscrisurile de la filele 5 – 8 din dosar nu fac dovadă că petenta avea în dotare, în punctele de încărcare a vehiculelor, instalații de cântărire a bunurilor divizibile și/sau a vehiculelor rutiere care să îndeplinească și să respecte condițiile prevăzute de HG nr. 1373/2008, în condițiile în care declarația martorului nu poate fi avută în vedere de instanță la soluționarea prezentei plângeri, față de contradicțiile ce rezultă din această declarație, așa cum s-au indicat mai sus.
În consecință, instanța reține că petenta nu a fost în măsură să răstoarne prezumția de temeinicie a procesului verbal, iar procesul verbal de constatare a contravenției face dovada deplină asupra situației de fapt și a încadrării în drept, până la proba contrarie, conform unei practici constante, poziție exprimată în acest sens și de Curtea Constituțională (Decizia nr. 183 din 8 mai 2003, Decizia nr. 317 din 9 septembrie 2003, Decizia nr. 251 din 12 iunie 2003, Decizia nr. 407 din 4 noiembrie 2003, etc.).
Raportat la cererea petentei de înlocuire a sancțiunii amenzii contravenționale cu cea a avertismentului, instanța apreciază că, deși HG nr. 1373/2008 nu prevede această posibilitate, în baza art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, potrivit căruia sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal, instanța poate aprecia și asupraaplicării acestei sancțiuni. Cu toate acestea, în speță, instanța constată că petenta nu a învederat de ce fapta sa ar prezenta un pericol social atât de redus încât să justifice aplicarea unui avertisment.
Față de considerentele expuse, instanța va respinge, ca neîntemeiată, plângerea dedusă judecății, cu consecința menținerii în totalitate a procesului verbal contestat.
În baza art. 453 alin. 1 Cpr.civ., având în vedere că, petenta este partea căzută în pretenții, ca urmare a respingerii în totalitate a plângerii sale, instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către intimat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge, ca neîntemeiată, plângerea contravențională formulată de petenta ., cu sediul în Florești, ., jud. Cluj, prin avocat C. P., în contradictoriu cu intimatul I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER - ISCTR, cu sediul procesual ales în Cluj-N., .. 41, jud. Cluj.
Menține procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din data de 31.05.2013.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către intimat.
Cu drept de apel la tribunal în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, data de 28.10.2013.
Președinte, Grefier,
B. I. A. N. Ș.
Red./Dact. B.I.A. 27.11.2013/4 ex.
← Acţiune în constatare. Sentința nr. 7835/2013. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013.... → |
---|